Două ozn-uri au fost observate de cel puțin 90 de martori în Suralla, Filipine în acest an. Au ieșit brusc din niște nori și au zburat parcă sfidător peste junglă, ca și cum ar fi cartografiat zona, sub oicii uimiți ai localnicilor.
Un copil din Nebraska îl vede pe Iisus şi Paradisul
Există cu adevărat Iisus Christos? Dar Paradisul elogiat atât de mult de Biblie şi de alte texte vechi?
Un copil din Nebraska, Colton Burpo le-a văzut. Iată ce povesteşte:
„Îmi amintesc de Iisus, de drumurile în aur şi de multe culori… M-a aşezat pe genunchii lui Iisus şi m-a simţit în siguranţă…”
Totul a început printr-o călătorie în Colorado. Băiatul, în vârstă de 3 ani, se plângea foarte tare că-l durea burtica. Părinţii l-au dus la doctor şi acesta l-a diagnosticat cu gripă. Revenita acasă, în Nebraska, durerile nu au încetat şi s-a îmbolnăvit. De fapt, băiatul suferea de o ruptură de apenice.
În timpul operaţiei, părinţii lui se rugau şi creau că l-au pierdut cu adevărat. Din fericire, copilul a supravieţuit numai că după operaţie, au început să se manifeste lucruri ciudate. De pildă, i-a mărturisit tatălui său că în timpul operaţiei, îngerii se rugau pentru el. Le-a explicat despre o soră de-a lui care murise şi despre care nu avea cum să ştie deoarece părinţii nu-i spuseseră niciodată despre aceasta.
Ştie despre Dumnezeu şi Paradis, despre îngeri… Pot fi oare simple invenţii ale unui copil?
Omul de Neanderthal este strămoşul nostru?
Răcirea bruscă a Europei ar fi accelerat evoluţia oamenilor de Neanderthal pentru a face Homo sapiens. Este teza unui cercetător canadian după ce a studiat resturi de animale găsite în grota de la Saint-Cesaire, în Franţa.
În controversa fără sfârşit privind liniile de parentate între omul modern (sapiens) şi cel de Neanderthal, Eugene Morin (Departament of Anthopology, Trent University, Peterborough, Canada) a adus o nouă discuţie. Conform spuselor sale, o schimbare climatică brutală şi importantă a lovit dur Europa de vest în momentul tranziţiei între paleoliticul mijlociu şi paleoliticul superior, un eveniment datând de 35. 000 – 40. 000 de ani. Biodiversitatea mamiferelor s-ar fi diminuat considerabil, afectând grav condiţiile de viaţă pentru oameni, care au cunoscut o scădere importantă.
Ce putea provoca un asemenea fenomen?
Acest scenariu, conform cercetătorului, respinge ipoteza clasică potrivit căreia populaţia de Homo sapiens venită din Africa ar fi colonizat chiar în acea epocă o Europă până atunci populată de manderthalieni.
Nu era cu adevărat momentul pentru oameni de a se instala acolo, a explicat el, deoarece teritoriul devenea ostil. În schimb, această situaţie critică a înpuţinat populaţiile de oameni de Neanderthal, favorizând mutaţiile şi în sfârşit dând şansă evoluţiei. Neanderthalianul ar fi devenit progresiv un Homo sapiens.
Penurie de ierbivore
În grota de la Saint-Cesaire, în Charente-Maritime, Eugene Morin a descoperit principalele indicii care au condus la ipoteza sa.
În acest loc s-au acumulat resturi de fosile vechi de mii de ani. Craniul unei femei neanderthaliene a fost de astfel dezgropat de aici în 1979. Au fost însă descoperite numeroase oase fosilizate, cu urme de tăiere de măcelărie şi de fierbere. Analiza lor cu izotop 15 indică faptul că este vorba mai ales de resturi de ierbivore. Oamenii din această epocă se hrăneau esenţial cu bizoni, reni, cai şi cerbi. Ocuparea grotei a fost atât de constantă, explică cercetătorul, încât studiul fosilelor permit de a se estima densitatea populaţiei umane de-a lungul timpului.
Comparând aceste date cu cele de pe 27 de situri nord-americane unde s-au găsit resturi umane de triburi indiene, Morin a scos în evidenţă o corelare între densitatea populaţiilor umane şi biodiversitatea marilor mamifere ierbivore, două valori care cresc şi descresc în acelaşi timp. Aceste rezultate l-au condus pe cercetător să concluzioneze că populaţiile umane au descrescut puternic în cursul acestei perioade glaciare, în parte din cauza lipsei acute a resurselor lor de hrană, în special renul.
Ipoteza unei invazii realizată de Homo sapiens veniţi din Africa, care l-ar fi înlocuit pe neanderthalieni, i se pare omului de ştiinţă canadian împrobabilă. În plus, strategiile oamenilor pentru a găsi hrană – vânătoarea marilor ierbivore – nu au schimbat cursul acestei perioade, ceea ce ar fi fost cazul dacă o nouă specie i-ar fi înlocuit pe neanderthalieni.
Arheologii sunt uimiţi de descoperirea a 24 de sarcofage negre stranii, de 100 de tone, lângă platoul de la Giza
O descoperire de senzaţie vine să zdruncine din temelii ceea ce ştiam până acum despre trecutul nostru misterios. Arheologii su fost extrem de şocaţi atunci când au găsit, lângă piramidele de la Giza, de lângă Cairo, 24 de cutii negre sinistre având forma unor sicrie, confecţionate din granit solid de la Assuan şi cântărind fiecare mai mult de 100 de tone.
Ciudatele obiecte funerare au o precizie de fabricare de câţiva milimetri, ceea ce stârneşte uimirea oamenilor de ştiinţă care le-au cercetat. Cum au fos construite? În ce scop exact? De către cine?
Arheologii le-au descoperit îngropate într-un sitem de peşteri de pe un deal, situal la 12 mile sud de Marea Piramidă din Giza, numită şi piramida lui Kheops, aflată pe lista celor şapte minuni ale lumii antice, care face parte din necropola anticului Memphis, sanctuarul faraonilor egipteni.
Precizia tăierii în piatră cu care au fost executate ciudatele sicirie negre, cu o toleranţă de câţiva microni, i-a făcut pe oamenii de ştiinţă să creadă că ar fi opera unei rase extraterestre care le-a lăsat pe pământ într-un scop necunoscut. În legendele egiptene antice se spune că în acel loc s-ar fi aflat mormintele taurilor Apis, veneraţi ca zeităţi în Egiptul antic.
În mitologia egipteană, Apis era uneori asociat cu zeu creator din Memphis, Ptah, simbolizat printr-o mumie cu braţele întinse, ţinând Sceptrul. Dar taurul Apis putea fi văzut şi ca Ra atunci când se celebra cultul fecundităţii. Apis era reprezentat ca un taur negru cu labele şi cu burta albe, care avea între coarne un disc solar. Legendele spun că zeiţa magiei şi a vieţii, a căsătoriei, Isis, sora lui Osiris, fiica zeilor Geb şi Nut şi mama lui Horus, care era considerată Regina tronului, a fost transformată într-o vacă, a fost fecundată de o rază de soare şi apoi a dat naştere lui Apis.
Cutiile negre misterioase au fost cunoscute ca Serapeumul din Saqqara, în oraşul acum abandonat Memphis, fosta capitală a Egiptului de Jos şi a Regatului Vechi. Sarcofagele egiptene imense, extrem de misterioase, în primul rând prima exactitatea construirii lor, ridică nenumărate semne de întrebare. Se crede că situl oficial de înmormântare a fost construit în urmă cu 3.300 de ani la comanda faraonului Ramses al II-lea. Egiptologii cred că taurii Apis erau veneraţi ca zei Khaemweset, un fiul al acestui faraon egiptean. Dealul de lângă marea Piramidă a fost străbătut de tunele unde au fost aşezate sarcofagele negre stranii în care se aflau resturile mumificare ale taurilor Apis.
Misterul vieţii pe Terra
În mod tradiţional darwinismului i se opune creaţionismul a cărei schemă de origine a vieţii este calculat pe cronologia Genezei, vârsta Terrei datându-se astfel la doar 6 miliarde de ani. Acestora Li se adaugă însă un curent care susţine o origine inteligentă proceselor vieţii, « desing intelligent », considerat vinovat de a susţine că darwinismul nu este decât o teorie.
Cele două câmpuri adversare ale evoluţiei misterului şi creaţionismului, li se adaugă încă unul, care oferă totuşi cele mai bune răspunsuri: cel al intervenţiei exterioare, sau exogen planetei noastre.
Darwinismul
Selecţia naturală a fost văzută de naturaliştii din sec. XVIII ca un mecanism natural protejând speciile de alteraţii, privilegiând eliminarea indivizilor cei mai slabi, până la apariţia conceptului de evoluţie formulat de Lamarck (1744-1829). Conform lui, evoluţia unei specii nu se datora hazardului, ci unei adaptări la mediu ameliorată din generaţie în generaţie, el utiliza exemplul girafelor căutând de a atinge ramurile copacilor pentru a se hrăni). Această ipoteză a fost însă îndelung dezbătută. S-a observat că dacă un individ putea să-şi manifeste anumite adaptări anatomice faţă de condiţiile sale de viaţă, ele nu au fost însă niciodată transmise urmaşilor săi.
Dar Charles Darwin a ştiut să rezolve această problemă integrând naţiunea de hazard la ipoteza evoluţionistă lui Lamarck. Pentru el, selecţia naturală a opera pe ocolite mutaţii aleatorii manifestându-se pe o lungă perioadă de timp, cele mai propice supravieţuirii provocând evoluţia speciei.
Contrar a ceea ce lasă să creadă curentul majoritar al gândirii, teoria evoluţionistă este departe de a fi unanimă chiar între adepţii săi, care se contrazic în sânul diverselor curente (teoria sintetică, neutralism, echilibrism punctual, mutaţionism, neodarwinism, macroevoluţie), pentru a încerca de a rezolva nenumăratele anomalii observate pe teren.
- R Thomson, entomologist de renume mondial, nu a ezitat de a scrie: « Această situaţie în care oamenii se unesc pentru a apăra o doctrina pe care sunt incapabili de a o defini ştiinţific şi încă mai puţin de demonstrat cu toată rigoarea ştiinţifică, încercând de a menţine meritul faţă de public prin suprapresiunea criticilor şi eliminarea dificultăţilor, această situaţie este anormală şi de nedorit în ştiinţă… Succesul darwinismului a avut drept consecinţă un declin al probabilităţii ştiinţifice. »
Iar Colin Patterson, paleontolog la Muzeul de istorie naturală din Anglia a scris: « Nimeni nu a produs vreodată o specie graţie mecanismelor de selecţie naturală. Nimeni nu a putut vreodată să se apropie şi pe acest punct se focalizează polemica în darwinism. »
Selecţia naturală, principiu de distrugere
Evoluţia produce prin hazard mutaţii graduale sau totale (conform diferitelor curente de gândire) şi selecţia naturală preia sarcina de a favoriza rezultatele cele mai avantajoase.
Totuşi, toate observaţiile mutaţiilor făcute până acum nu au dat decât rezultate devastatoare: malformaţii, sterilitate, incapacităţi şi diferite handicapuri.
Dacă selecţia naturală se exercită perfect, conform teoriei, eliminându-i pe cei mai slabi, ea nu furnizează însă o explicaţie satisfăcatoare la trecerea de la o specie la asta. Nu pentru că indivizii cei mai slabi ai unei trupe de antilope sunt ucişi sistematic pe prădători se vor transforma antilopele în zebre, cai sau lemurieri. În ceea ce priveşte provocarea de modificări, procesul acestei selecţii naturale tinde de a ocroti o specie de orice degenerescenţă şi de orice transformare.
Fluturii « studiaţi » de englezul Bernard Kettlewell în 1953, la care a observat o schimbare de culoare din cauza poluării industriale, s-au adeverit a fi de fapt două varietăţi din aceeaşi specie, una deschisă şi una închisă.
Pierre-Paul Grasse, eminent zoolog francez şi vechi preşedinte al Academiei franceze de ştiinţe, scria: « Teoria lui J. Huxlug şi a altor biologişti conform cărora evoluţia funcţionează cu mecanismul selecţiei naturale, nu-i nimic altceva decât o observaţie a realităţilor demografice, ale agitaţiei regionale ale genotipurilor şi a dispersiei geografice. Majoritatea speciilor observate supravieţuiesc fără a suporta cea mai mică modificare timp de zeci de milioane de ani. Agitaţiile apar ca urmare a constrângerilor mediilor atunci când ele sunt luate în considerare cu modificările genetice anterioare, neputând fi utilizate ca probe de evoluţie, cea mai frumoasă demonstraţie a acesteia sunt speciile vii care nu au suportat nicio modificare de milioane de ani. »
Lacuna fosilelor
Dacă teoria evoluţiei era exactă, ar fi trebuit să se descopere fosile prezentând etapele de evoluţie succesive de la o specie la alta. Dar în loc de asta, speciile au apărut spontan, total formate şi ajunge astfel încât să nu mai poată evolua imediat. Problema nu este absenţa câtorva lanţuri lipsă ci chiar a ansamblului!!
Porter Kier, de la Smithsonian Institution a scris: « În muzeele din lumea întreagă sunt conservate sute de milioane de fosile, toate catalogate şi identificate ». Iar Richard Carrington a scris în cartea sa Istoria Terrei : « Gratie fosilelor, paleontologii pot acum să ne dea o excelentă imagine a vieţii aşa cum exista ea în vechile perioade. »
Celebrul Derek W. Ager, paleontolog evoluţionist de renume mărturisea extrema dificultate pe care o pune observarea fosilelor: « Problema noastră este următoarea: atunci, când arhivele fosilelor sunt studiate în detaliu, fie că este la nivelul speciilor sau al varietăţilor, suntem confruntaţi continuu cu următoarea realitate: nu vedem grupe evoluând într-un mod progresiv, ci mai degrabă apărând subit. »
Paleontologul Mark Czarnecki declara şi el: « Cel mai mare obstacol în a demonstra teoria evoluţiei a fost întotdeauna urmele fosilelor… Aceste urme nu au revelat niciodată formele tranzitării presupuse de Darwin. Speciile apar subit şi dispar în acelaşi mod. Această situaţie neaşteptată, sprijină argumentul creării speciilor. »
Celebrul biologist Francis Hitching, scrie: « Dacă găsim fosile, şi dacă teoria lui Darwin este fondată, urmele arătând evoluţia garantată de la o specie către o altă specie mai complexă, aceste mici <transformări> progresând din generaţie în generaţie ar trebui bine să fie observate. În acelaşi timp situaţia este cu totul alta. »
În realitate, este exact contrariul a ceea ce susţine Darwin că « nenumărate forme tranzitorii trebuie să fi existat, dar de ce nu ajungem să le găsim în nenumăratele straturi terestre? »
Charles Darwin credea că « această lacună de fosile » va fi rezolvată de săpăturile viitoare. Ori, săpăturile au fost imense şi s-a observat că aproape toate speciile cunoscute, fără excepţie, seamănă enorm cu speciile vii actuale!!
În faţa acestei absenţe stranii de urme în arhivele paleontologiei, şi ca urmare a descoperirii complexităţii mecanismelor genetice la începutul sec. XX, darwiniştii au înlocuit conceptul evoluţiei graduală prin cel de macro-mutaţii. Problema rămâne însă extrem de serioasă, un adevărat mister.
Complexitatea ireductibilă
Ea se aplică oricărui sistem sau organ care nu-şi va împlini funcţia în absenţa uneia din componentele sale. Este cazul unei aripe care nu va putea permite zborul cu pene prea scurte, sau a carămizilor elementare ale organismelor vii care constituie celula. Absenţa uneia dintre numeroasele elemente, sau o simplă dereglare a complexei armonii face imposibilă supravieţuirea şi multiplicarea unei specii. Celula nu poate atinge decât prin hazard mutaţiile, în aşa fel încât să aibă loc selecţia naturală.
În ipoteza evoluţionistă, ea se dovedeşte total formată şi funcţinală de la apariţia sa pe Terra. Este evident cazul pentru sisteme de mii de ori mai complexe ca ochiul, aripa, rinichiul etc. Pentru W.H. Thorpe, profesor de zoologie la Universitatea din Cambridge, « celula cea mai elementară constituie un <mecanism> mai complex decât orice maşină imaginată în zilele noastre, fără a vorbi de cele create de om. »
Pentru că selecţia naturală este sigur determinată de hazardul mutaţiilor, ea este dezgolită de a anticipa o asemenea succesiune de transformări. Darwin scria: « Dacă demonstraţia ar putea fi făcută că organul complex există fără a fi fost format prin numeroase mici modificări succesive, teoria mea nu ar ţine ». Şi încă ceva despre subiectul ochi, a cărui complexitate este extraordinară: « Ochii, azi îmi dau frisoane ». Sau : « A presupune că ochiul, cu toate capacităţile sale de adaptare inimitabile pentru a ajusta focarul asupra diferitelor distanţe, pentru a admite diferitele cantităţi de lumină şi pentru corecţia aberaţiei sferice şi cromatice, ar putea fi fost creat printr-o selecţie naturală, pare, admit liber, absurd în cel mai înalt grad », susţine Dieter Brill.
O insectă care ilustrează cel mai bine chestiunea complexităţii ireductibile este scarabeul bombardier (Brachinus), studiat în 1961 de prof. Schidkrecht (chimist german) care este echipat cu două glande secretând 10% hidrogen şi 23% peroxid de hidrogen, din două camere de stocare comunicate, din două camere de combustibil şi din două conducte putând dirija ca nişte tunuri în spate.
Ansamblul procedeului permite acestei insecte de a produce o explozie dirijată contra prădătorilor săi. Complexitatea sa nu ne poate conduce la concluzia că aceasta este rezultatul unui proces evolutiv gradual. Dar în natură, exemple ale complexităţii ireductibile nu sunt excepţii ci constituie regula!!
Probabilităţile evoluţiei
O altă chestiune este evident crucială pentru teoria evoluţionismului: cea a apariţiei primei celule vii pe Terra. Reamintim că aceste prime forme de viaţă, bacterii capabile de a rezista în condiţii extreme, sunt numite procariote şi exită de 4 miliarde de ani. Dar problema este că ele au apărut complete şi reprezintă o biochimie moleculară şi proteinică foarte complexă.
Matematicienii care au dorit să calculeze probabilitatea pentru ca o simplă proteină să se poată naşte din hazardul întâlnirii constituantelor sale care sunt acizii amineici, şi din îmbinarea lor în bună ordine, am concluzionat la un rezultat de o şansă la 10 950 pe care o putem evalua ca nulă.
Dezvoltarea are probabilitatea unei succesiuni de ore de hazarduri ducând la formarea de organe ca cele ale ochiului, rinichiului, urechii… fiecăruia i se atribuie o şansă de 1 la 105 400!!
Evoluţia darwiniană pusă în discuţie
Aproape toate tradiţiile umane fac referire la fiinţe venite din cer. Viaţa a apărut aici pentru că a venit din spaţiu? Avem de-a face cu o intervenţie exoplanetară?
Teoria evoluţiei a fost un element determinat asupra formării conştiiţelor care au dus la crearea ideologiei din ultimele două secole, marxismul şi nazismul. Nazismul, de exemplu, miza pe evoluţionism deschis, prin păstrarea raselor favorizate în lupta pentru viaţă. Mussolini susţinea că pacea este ca o decadenţă nefavorabilă evoluţiei. Războiul reprezenta deci pentru omenire, prin opoziţie, ascesorul cel mai eficient către un stadiu superior.
În teoria evoluţionistă darwinistă se contrazic numeroase elemente:
– apariţia spontană a speciilor mamifere, a păsărilor, animalelor domestice.
– caracterul neschimbat al unor întregi familii de animale (reptile, insecte) sau vegetate.
– absenţa intermediarilor între speciile apropiate sălbatice şi domestice în aparenţă înrudite.
- absenţa de trunchiuri sălbatice identificate de specii de animale şi vegetate (evoluţioniştii cred că oamenii din neolitic au ştiut să anticipeze şi să transmită mai multe generaţii principiile selecţiei genetice pentru a ajunge la cereale de la specii sălbatice de graminee fără valoare nutritivă) etc.
Ipoteza unei intervenţii exterioare pe Terra, aducând aceste noi specii, permite de a răspunde la toate aceste întrebări puse de observaţia ştiinţifică. În Biblie se spune că elohimii, veniţi din cer, au considerat fiicele oamenilor frumoase şi că s-au căsătorit cu ele. Dar şi amerindienii sau dogonii fac referire la propriile lor origini cosmice etc.
A existat o evoluţie?
Revista National Geographic a publicat un articol în 1976, privind evoluţia care a dus la apariţia balenelor. Dominarea balenelor în lumea imenselor creaturi a început aparent acum 60 de milioane de ani, atunci când mamiferele patrupede cu păr s-au aventurat în apă în căutare de pradă sau de adăpost. De-a lungul anilor, s-au produs schimbări. Labele posterioare au dispărut, cele frontale s-au transformat în înotătoare, părul a cedat în locul unui strat gros şi delicat alb, nările s-au deplasat către înalţimea capului, labele s-au transformat în coadă, şi în această lume de apă, corpul a devenit enorm!!
George Gamow scria: « Câteva reptile luptând cu frigurile au început să dezvolte o metodă pentru a menţine căldura corpului lor. Producţia lor de căldură creştea atunci când se făcea frig şi pierderea de căldură a fost redusă atunci când solzii au devenit mai ascuţiţi, apoi aceştia au evoluat în blană. Transpiraţia era de asemenea o adaptare în scopul de a regla temperatura corpului, o şiretenie pentru a răci corpul, în caz de necesitate, trecând prin evaporarea apei. Accidental, tinerele reptile lingeau transpiraţia mamelor lor pentru a se hrăni.
Câteva glande ale transpiraţiei au început de a secreta un lichid din ce în ce mai bogat, care va deveni apoi lapte. Astfel tinerele din această primă generaţie de mamifere au avut cea mai bună plecare în viaţă. »
Recapitulaţia embrională
Iată o teorie care în viaţa dură continuă să facă valuri. Ea a fost formulată de profesorul Ernst Haeckel în sec. XIX, darwinist şi autor al legii recapitulaţiei embrionale potrivit căreia fetusul uman trece prin aceleaşi etape ca cel ale evoluţiei. Dintr-o celulă unică, el devine multicelular apoi ia forma unui peşte cu branhii apoi cea a unei maimuţe cu o coadă, pentru ca în fine să ajungă la stadiul uman. Dar când s-au cunoscut mai multe despre fetus, s-au observat alteraţii şi deformări pe care Haeckel le-a recunoscut, fiind condamnat de Universitatea din Iena. Cu toate astea, în mod ciudat, această teorie stupidă continuă să fie predată la milioane de studenţi.
Omul din Piltdown
Istoria ştiinţei datorează această mistificare lui Arthur Smith-Woodward, director al Muzeului britanic de istorie naturală din Londra, şi lui Charles Dawson, doctor în medicină şi paleantolog amator, care au afirmat că au descoperit un maxilar cu aspecte de maimuţe şi o parte de craniu de umanoid într-o carieră de nisip de la Piltdown, în Anglia. Maxilarul părea într-adevăr să fi aparţinut unei maimuţe, deşi nu conţinea dinţii mari pe care acest animal are în maxilarul său. Pe de altă parte era în întregime mare şi dădea aparenţa unei vârste foarte mari.
S-a gasit “veriga lipsă”?
Dupa 40 de ani de prezenţă a “omului lui Dawson” în muzee, s-a realizat că acest craniu nu avea decât 2000 de ani în loc de 500.000 ani cum se anunţase şi că maxilarul nu avea decât câteva zeci de ani şi fusese îmbătrânit (dinţii şlefuiţi) chimic apoi îngropat…
“Meteoritul” din Orgueil
O altă fraudă ştiinţifică a fost probabil elaborată ca reacţie la discursul lui Pasteur care s-a căznit să demonstreze imposibilitatea oricărei generaţii spontane, punând la zid teoria lui Darwin. Sau descoperit materiale organice într-un fragment de meteorit care un secol mai târziu, s-a dovedit că au fost introduse cu ajutorul unui liant, apoi încălzit pentru a imita efectele de la intrarea în atmosferă.
Judecata lui Scopes
Cu ocazia acestei judecăţi opozând evoluţioniştii şi creaţioniştii în 1925, s-a făcut apel la martorul dr. Henry Fairfield Osborn, paleontologul cel mai renumit din SUA, care a declarat că a fost descoperită proba existenţei unui om maimuţă vechi de un milion de ani din Nebraska. Verificările altor cercetători au dezvăluit, după ce comunitatea ştiinţifică internaţională i-a atribuit numele de Hesperopithecus haroldcookii acestei descoperiri istorice, că « proba » consta doar dintr-un dinte.
Apoi s-a descoperit încă unul, care provenea de la o specie dispărută de porc. Dr. Duane Gish, expert în fosile, s-a amuzat copios în legatură cu “fabuloasa” descoperire.
Pithecanthropus erectus
Sau « omul de Java » a fost descoperit în 1981 de Eugene Dubois, anatomist olandez, într-un strat al unui râu. Vestigiile (o calotă craniană aparţinând maimuţei şi un femur uman) au rămas ascunse timp de 30 ani de către descoperitor, care însă a pus la dispoziţie mulaje. Dar înainte de a muri, a dezvăluit lumii escrocheria : situl descoperirii osului era distanţat la 15 metri faţă de cel în care s-a descoperit calota craniană. Cu toate astea evoluţioniştii continua să menţină omul de Java în diagramele pedagocice privind evoluţia umană.
Australopitecul
Nimic nu este mai puţin sigur decât bipedia austrolopitecilor, al căror reprezentant celebrul este “Lucy”. Doar genunchiul său poate fi atribuit familiei umane. Danald Carl Jihanson afirmă că l-a descoperit la mai mulţi kilometri, în straturi şi mai vechi. Există multe controverse, privind caracteristicile de bipedie ale lui « Lucy ».
East Side Story
Această teorie emisă în 1981 Yves Coppens, unul dintre cei mai celebri paleontologi, se bazează pe adaptarea speciilor la condiţiile mediilor. Dar descoperirile din genetică nu permit de a se considera transmisibile adaptările unui individ descedenţei sale.
Ideea teoriei constă de fapt din a explica trecerea la mersul biped printr-o modificare climatică în Africa de est care a schimbat pădurile în savane.
Yves Coppens a recunoscut însă că recentele descoperiri a mai multor bipede (Abel şi Toumai) în resturi forestiere invalidează teoria sa.
A treia cale: intervenţionismul
Fiinţele umane ar fi procesul « geniilor în genetică », zeii Anunnaki, şi nu fructul unei evoluţii fortuite. Obiectivul: a crea un fel de « animal » în serviciul lor. Este o teză care se bazează pe ultimile cercetări în genetică şi pe lectura Bibliei şi a marilor mituri.
Mulțumiri minunatei vrăjitoare Morgana primite recent din SUA
Mulţumesc mult minunatei vrăjitoare Morgana pentru că prin harul său special mi-a adus soţul înapoi din braţele unei femei din Polonia, periculoase, care i-a făcut cu adevărat farmece puternice şi magie neagră ca să-l despartă definitiv de mine. Sunt fericită acum, cea mai fericită femeie din lume ! Apelaţi cu maximă încredere la ea şi nu veţi regreta, vă asigur.
Jennifer, San Antonio, SUA
Soţia mea a fugit de acasă în urmă cu şase luni în Australia cu un bărbat căsătorit, care i-a sucit minţile. Norocul meu a fost faptul că am dat peste anunţul doamnei vrăjitoare Morgana şi graţie dânsei am reuşit să-mi salvez căsnicia. Ne-am împăcat şi acum este lângă mine. Mulţumesc mult.
Dan, Boston, SUA
Contact: 0760.149.917
Vizitaţi şi pagina mea de pe www.vrăjitoarero.com
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro
Strania poveste post mortem a Henriettei Lacks
În 1951, Henrietta Lacks de 31 ani, a suportat o prelevare la spitalul din Baltimore. Analizele au revelat un cancer de care ea va deceda 8 luni mai târziu. Dar ele au dezvăluit şi faptul că Henrietta avea celulele excepţionale pentru potenţialul lor de creştere.
După decesul său şi fără acordul acesteia, celulele sale au fost cultivate şi răspândite în lumea întreagă sub numele de “trunchiul Hela” .Ele au găsit multiple aplicaţii: cercetare, vaccin contra poliomelitei, terapii contra leucemiei, studii de cancer şi de viruşi, studiul sintezei proteinelor, măsurători privind nivelul de toxicităţi, de droguri şi de radiaţii etc. Celulele Hela au devenit pretutindeni un standard în materie de cultură de celule umane in vitro.
Astfel celulele Henriettei Lacks trăiesc astăzi şi sunt mult mai numeroase decât au fost vreodată celulele Henriettei Lacks atunci când era vie!
Brazilia, testamentul celest al lui Aleijadinho
Există în centru Braziliei, la Congonhas do Campo o biserică în stil baroc reprezentând 12 profeţi sculptaţi în piatră care se găseşte în regiunea numită piatră de săpun sau steatită. Nimeni nu a putut cunoaşte vreodată motivul acestei alegeri, dispunerea şi semnificaţia statuilor celor 12 profeţi biblici (Abdias, Amos, Baruc, Daniel, Ezequiel, Naum, Habacuc, Isaias, Jeremias, Ioan, Jonas şi Oseias) care împodobeşte terasa bisericii.
Aceste statui sunt opera unui personaj straniu: Aleijadinho, un sculptor celebru brazilian (1738-1814), alchimist şi vrăjitor care se spunea că era iluminat, dar mai ales infirm şi nu poseda decât cioturi în loc de braţe şi picioare.
Dar în pofida handicapului său sever, a sculptat între 1796 şi 1804 pe aceşti 12 profeţi pe terasa bisericii Bon Jesus de Matosinhos de Congonhas do Campo fără ca nimeni să înţeleagă motivaţiile sale.
Aceste statui sunt fascinate şi par să ne indice piste, direcţii şi sugerează un mesaj codat.
Este clar că statuile vorbesc şi doresc să spună lucruri… Numeroşi alchimişti au sperat să rezolve această enigmă, însă au eşuat.
Dezordinea aparentă a statuilor ascunde un ordin secret, iar observându-le poţi trage câteva indicii preţioase: există 12 statui precum numărul constelaţiilor din zodiac, una dintre ele arată spre constelaţia Orion şi ele ocupă un volum de spaţiu în trei dimensiuni în funcţie de poziţia lor pe diferite laturi ale bisericii. Totul indică deci că Aleijadinho ne arată, de fapt, o hartă a cerului.
Armata americană a descoperit piramide în Antarctica?
Trupe paramilitare și o brigadă de infanterie din divizia 25 din Alaska a Armatei SUA au efectuat, în 24 februarie 2017, exerciții militare în cadrul programului Spartan Pegasus în Antarctica.
Se pare că la un moment dat, soldații ar fi atins zona unde se găsesc camuflate sub zăpadă piramide necunoscute și chiar ar fi găsit și o intrare în aceste monumente străvechi și misterioase, urme ale uneia alte civilizații.
A fost descoperit un inel vechi de 200 de milioane de ani
Unele descoperiri surprinzătoare, extraordinare și misterioase, vin să demonstreze despre cât de puține lucruri știm, de fapt, despre trecutul planetei pe care locuim.
Recent, s-a întâmplat o asemenea minune, după ce o geodă (o rocă de formă sferică sau alungită, care conține în interiorul său o scobitură cu cristale dispuse cu vârful spre interior) s-a spart și a lăsat să se vadă un inel straniu prelucrat, intact!
Geoda cu pricina are o vechime estimată la 200 de milioane de ani! Ea face parte acum din așa-zisele artefacte imposibile, adică ceva care nu ar fi trebuit să fi existat vreodată, conform științei actuale. A fost descoperită de un geolog amator, Mike Walters, care a anunțat acest eveniment printr-un mail lumii întregi.
Inelul, confecționat dintr-un material necunoscut pe Terra, a fost însă imediat vândut unui colecționar particular necunoscut publicului.
De unde vine acest artefact misterios? Cui a aparținut? A fost confecționat de altă civilizație înaintată care ar fi existat pe Terra? Este o altă dovadă că nu suntem singuri și că că știința actuală, probabil, poartă reminescențele alteia, infinit mai veche și avansată decât a noastră?
Descoperirea de senzație a 2 piramide vechi de 100 de milioane de ani!
La 18 octombrie 2017, la 6,6 km de insula Noua Providență, nu departe de Florida, în apele oceanului, au fost descoperite două piramide.
În trecut, regiunea a fost locuită de mayași și de azteci.Cele două piramide nu sunt asemănătoare. Una are o structură perfectă cu trei laturi. Cealaltă este însă foarte asemănătoare cu piramidele mayașe care se găsesc în Mexic.
Partea uimitoare a acestei descoperiri de senzație o reprezintă faptul că piramidele ar avea o vechime de 50-100 de milioane de ani, ceea ce le face să fie considerate dret cele mai vechi structuri artificiale de pe Pământ.
Dar cine le-a construit? O civilizație extraterestră? Sau o altă civilizație umană avansată dar acum dispărută?
Deși nu se găsesc în apă adâncă, abia acum a ieșit la lumină locația acestor piramide misterioase, care nu au fost explorate încă de către om.
Un ceas elvețian descoperit într-un mormânt din timpul dinastiei Ming
Oamenii de știință rămân de multe ori stupefiați atunci când găsesc lucruri care, practic, nu ar fi trebuit să existe! Dar ele ne sfidează logica și sunt reale, ridicând un mare semn de întrebare despre cunoștințele noastre actuale.
În 2008, arheologii chinezi au fost uimiți să găsească un ceas elvețian într-un mormânt din timpul dinastiei Ming (sec. 15-16) din Shangsi, sudul Chinei, când nu părea să fi fost deschis niciodată de la înmormântarea ocupantului său.
Mormântul a fost sigilat timp de aproape 400 de ani. Cînd a fost deschis, erau prezenți foarte mulți arheologi și jurnaliști chinezi.
“Când am încercat să scoatem pământul din jurul sicriului, o bucată de nisip a căzut cu un zgomot metalic „, a declarat Jiang Yanyu, fostul curator al Muzeului Regiunii Autonome Guangxi, potrivit comunicatelor de presă, inclusiv un articol din Daily Mail). „Am luat obiectul și am realizat că era un inel. După curățare, am descoperit, în mod surprinzător, că inelul era de fapt un ceas în miniatură”.
Ceasul în miniatură, sub forma unui inel, ar data de mai puțin de o sută de ani. A fost gravat în piatră și indică ora 10:06 pe cadran. Pe spatele ceasului, este gravat cuvântul „elvețian”. Dinastia Ming cunoștea deja ceasornicărie, dar asta nu poate explica de ce acest ceas are un aspect atât de modern și cuvântul „elvețian” este gravat pe spate.
Arheologii nu sunt implicați sau bănuiți de vreo escrocherie deoarece au fost filmați de doi jurnaliști care se aflau prezenți la fața locului în scopul de a face un documentar când au făcut descoperirea ciudată.
Excavațiile au fost suspendate, iar cercetătorii așteaptă în prezent sosirea experților de la Beijing pentru a-i ajuta să descopere acest mister îngrijorător.
Oare avem de-a face cu o evidență a unei călătorii în timp? Deocamdată, pare singura ipoteză care se poate lua în calcul.
Pe coastele norvegiene, în Mezolitic, au avut loc cele mai mari tzunami din Europa
În urmă cu 8.200 de mii de ani, în Norvegia a avut loc o scufundare de pământ teribilă a coastelor care a măturat pur și simplu Doggerland, un ansamblu de insule nu foarte înalte care acum se găsesc sub marea Nordului (unde formează banchiza Dogger Bank).
Ea se află la jumătate sudică a actualei mări a Nordului care lega Marea Britanie de restul Europei în timpul glaciațiunilor cuaternale. Potrivit profesorului Jon Hill, membru al echipei de cercetători care a analizat problema, formaidabilul tsunami care s-a declanșat în urma acestui eveniment a acoperit complet aceste insule, cel mai probabil cu consecințe catastrofale pentru oamenii care trăiau acolo.
Nu există însă dovezi clare că aceste insule au fost locuite. Punctul lor cel mai înalt era la numai 5 metri deasupra nivelului mării.
Acest tsunami a cauzat două sau trei alunecări de teren pe coasta norvegiană de la Storegga (nume care semnifică în norvegină “marea bordură”). Aproximativ 3000 km cubi de sedimente s-au prăbușit brusc în mare, ceea ce este de aproximativ 300 de ori mai mare decât volumul de sedimente depozitate anual în oceane de către toate râurile planetei.
Este vorba despre cae mai mare alunecare de pământ pe care a cunoscut-o Europa vreodată! Alunecările succesive s-au produs în marea Norvegiei la 100 de km nord-vest de Molde.
Ulterior, primul tsunami care s-a format s-a propagat la sute de kilometri și a lovit coasta a ceea ce este acum Marea Britanie, înecând zonele de coastă și satele. Al doilea tzunami a fost destul de mare și devastator, provocând un val remarcabil.
Două situri arheologice scoțiene care datează din perioada mezolitică sunt îngropate sub un strat de pietriș, probabil depozitate de un val uriaș. Datarea lor cu carbon a demonstrat că au fost îngropate în același timp.
Două axe au fost descoperite anterior în partea de jos a mării, în apropierea coastei engleze. Mai recent, acestea datează din perioada neolitică, ceea ce sugerează că această zonă, cunoscută acum sub numele de bancul Brown, a rămas deasupra apei și a fost locuit după tsunami-ul care a avut loc în Mezolitic.
Mulţumiri din Argentina și America pentru vrăjitoarea Morgana, Regina Magiei Negre din România
Mulţumesc mult doamnei vrăjitoare Morgana pentru că prin harul ei deosebit mi-a adus soţul înapoi care fugise în Mexic cu o femeie care lucrează recepționeră într-un hotel, după câte am înţeles. Tipa asta i-a făcut farmece puternice cu magia voodoo ca să mi-l răpească şi să ne despartă. Apelaţi cu încredere la doamna Morgana şi vă asigur că nu veţi regreta nicio clipă.
Anan, Buenos Aires, Argentina
Soţia mea a fugit de acasă cu un om de afaceri, ceea ce mi-a provocat un adevărat şoc. Norocul mi-a surâs totuşi după ce am apelat la doamna vrăjitoare Morgana şi graţie acesteia am reuşit să-mi salvez căsnicia. Mulţumesc enorm Reginei Magiei Negre care a făcut minuni cu ritualurile sale şi ţin expres să o recomand tuturor celor care au probleme de genul meu.
Fabrizio, Los Angeles, SUA
Doamna vrăjitoare Morgana a rezolvat cazul meu cu succes. Soţia mea avea făcute farmece şi blesteme, ceea ce a făcut-o să se îndepărteze mult timp de mine şi să mă trădeze cu altul, un mexican căsătorit. Mulţumesc mult, pentru că m-a scăpat de această pacoste. Nu ştiu nici acum ce m-aş fi făcut fără ajutorul dumneavoastră imens, stimată doamnă!
David, Chicago, SUA
Contact: 0760.149917
Vizitaţi şi pagina mea de pe www.vrăjitoarero.com
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com
Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro
