El Tio („Unchiul”) este un zeu al lumii subpământene și a Iadului, conform credinței populare din Bolivia.
Mai multe statui situate în Cerro Rico de Potosi, reprezentându-l pe El Tio primesc zi de zi ofrande (de exemplu țigări, frunze de coca, dulciuri şi alcool), inclusiv de la minori, în scopul de a obține bunăvoință.
În minele din Bolivia există mai multe statui cu acest zeu demonic care oferă totuşi protecţie minorilor dar care îi poate distruge sau ruina pe oamenii care nu au copii.
Minerii catolici cred că El Tio le ia ofrandele cu bunăvoinţă. Acest zeu se aseamănă cu anumite zeităţi populare din cultura voodoo, cum ar fi protecţia pe care o oferă Loa Logba în Haiti sau în anumite tradiţii din oraşul american New Orleans.
Castelul de la Luneville, supranumit castelul luminilor, este o capodoperă arhitecturală franceză. Situat în apropiere de orașul Nancy, a fost, în secolul al 18-lea, reședința oficială a ducilor de Lorena. A fost construit pentru ducele Leopold I între 1703 şi1720. Loc important al culturii, castelul Luneville ascundea de fapt un blestem incredibil.
Sursă foto: Wikipedia
O serie inexplicabilă de incendii teribile au devastat castelul de-a lungul anilor, în total şapte majore! De pildă, 13 incendii au avut loc în aceeași zi (2 ianuarie), la numai câteva ore distanță!
Blestemul a început în ziua inaugurării castelului, la 3 ianuarie 1719. Apoi au urmat incendii în: 1739, 1759, 1789, 1849, 1961, ultimul fiind în anul 2003. De fiecare dată, a fost imposibil să se identifice sursa de unde au izbucnit flăcările.
Putea fi opera unui piroman fantomă care bântuie castelul? Se zice că ducele de Lorraine, Stanislas Leszczinski, care a pierit în flăcări la 5 februarie 1766, ar fi încheiat un pact secret cu câțiva ani înainte de moartea sa, cu confidentul său, Nicolas Ferry: „cel care va trăda pactul va fi, toată viața lui, lovit nenorociri și va pieri în foc „. Stanislas a trădat oare pactul și s-a decis să blesteme castelul?
Peştele-episcop este un monstru marin menționat pentru prima oară în secolul al XVI-lea, pe jumătate om, pe jumătate pește. Numele său vine de la faptul că forma capului lui ar fi identică cu cea a mitrei, în timp ce înotătoarele sale ar semăna cu roba purtată de un episcop în timpul serviciului.
Conform legendei, a fost capturat în 1433 în Marea Baltică de către pescari și adus la regele Poloniei, care a vrut să-l păstreze. Apoi a fost prezentat unui grup de episcopi catolici, cărora le-a cerut prin gesturi eliberarea. Oamenii Bisericii au fost de acord şi, în semn de mulţumire, misteriosul peşte a făcut semnul crucii și a dispărut în mare.
Potrivit lui Conrad Gesner, autorul cărţii Historia animalium, un alt pește-episcop a fost prins în apropiere de coasta germană în 1531. El a refuzat să mănânce și a murit trei zile mai târziu.
Se spune că acest câine negru legendar ar bântui teritoriul Boulay situat în insula Jersey.
O legendă din Jersey povesteşte despre existența unui câine uriaș și înfricoșător negru trăgând un lanț în spatele lui, care bântuie străzile și căile de coastă.
Sursă foto: Wikipedia
Zgomotul făcut de lanțul său, lugubru, se adaugă la teama oamenilor care s-ar putea afla faţă în faţă cu acest animal teribil la un moment dat. Câinele îşi înconjoară apoi victimele în cea mai mare viteză, pentru a le speria mai mult.
Nu a fost descoperită însă nicio leziune corporală asupra victimelor, dar acestea au fost găsite înspăimântate şi înghesuite undeva pe marginea drumului în stare de șoc. Din acest motiv, orice mențiune cu privire la faptul că acest câine straniu a fost zărit în zonă, este suficientă pentru a-i îndemna pe oameni să se întoarcă la casele lor cât mai rapid. În plus, apariţia lui marchează sosirea unei furtuni, se spune.
Se presupune că această poveste înfricoşătoare ar fi fost totuşi răspândită de către contrabandiștii care au dorit să descurajeze în acest mod ingenios mișcările nocturne ale unor persoane care puteau fi martore la contrabanda de tutun și coniac, marfă care era tranzitată clandestin prin micuţul port din Boulay.
În poveștile din Kârgâzstan, „Tulpar” este un cal capabil de a zbura purtându-şi eroul pe spate. Manas, erou binecunoscut din epopeea Manas, trebuie să-şi captureze calul „tulpar” Kak-Kula, ceea ce înseamnă că este vorba mai degrabă de un animal sălbatic, decât unul domestic.
Pe spatele său, Manas o răpeşte pe prinţesa Haïlek și o duce la lacul Songköl. Mai târziu, Kak-Kula îşi pierde calitatea de tulpar în timp ce calul adversarului lui Manas, Karay-Boz cu patruzeci de aripi, este în mod clar un tulpar. Un alt cal tulpar din poveștile kârgâze este numit „alb-răutăcios” .
Amurru, Mar.tu în sumeriană, este o zeitate încarnând poporul amorit în panteonul Orientului Apropiat antic. Cu toate astea, nu era una dintre cele mai venerate zeități ale amoriților, deoarece aceştia îl preferau pe Addu (Adad sau Addu), Dagan (Dagon, zeul seminţelor şi agriculturii), sau alte zeități tradiționale mesopotamiene.
În Mesopotamia de Jos, Amurru era personajul principal al mitului Căsătoriei lui Maetu, în care reprezintă poporul amoriţilor nomazi amestecaţi cu sedentarii din Sumer și Akkad.
Lara Jonggrang este numele popular pe care sătenii din apropiere de templul Prambanan (un ansamblu de 240 de temple dedicate zeităţii Shiva, construite în secolul IX sub dinastia Sanjaya), situat în centrul insulei Java din Indonezia, l-au dat statuii lui Durga Mahisasuramardini, soția lui Shiva, situată în clădirea principală, care îi este dedicată. Numele ei înseamnă „fata cu faţă subțire.”
Sursă foto: Wikipedia
A fost odată un rege pe nume Boko, care avea o fiică de o mare frumuseţe, Lara Jonggrang. Auzind de frumusețea prințesei, un anume Bandung Bondowoso a cerut-o în căsătorie. Numai că Lara Jongrang l-a refuzat pentru că nu-i plăcea de el. În fața insistenței neobişnuite a acestui pretendent la mâna sa, în cele din urmă fata a cedat, cu condiția ca el să construiască o mie de temple într-o zi și o noapte.
Bandung Bondowoso a acceptat şi a început construcția. Dar, după ce s-a lăsat întunericul, a cerut ajutorul spiritelor pentru a putea să-şi termine lucrarea. Aflând asta, Lara Jongrang le-a cerut servitorilor săi să facă mult zgomot și să trezească animalele pentru a speria spiritele.
Crezând că soarele răsare spiritele s-au retras. Bandung Bondowoso a văzut îngrozit că nu a terminat decât 999 de clădiri. Înțelegând că Lara Jonggrang l-a înşelat, l-a cuprins o furie teribilă și a transformat-o pe Lara Jonggrang într-o statuie pentru a decora ultimul templu, ajungând astfel la numărul de o mie de clădiri pe care i le ceruse ea.
În templele din Java „o mie de temple” se spune candi sewu, care este numele unui ansamblu budist situat la nord de Prambanan.
La 16 și 17 octombrie 1440, preotul maluin Eustache Blanchet și Francesco Prelati, cleric toscan, au apărut în fața instanței ecleziastice.
Gilles de Rais Sursă foto: Wikipedia
Cei doi slujitori ai eroului francez Gilles de Montmorency-Laval (cunoscut adesea ca Gilles de Rais), care a luptat alături de Ioana d’Arc împotriva englezilor în timpul războiului de 100 de ani, au susținut că stăpânul lor a fost implicat în alchimie pentru a găsi piatra filozofală.
Pe lângă experimentele alchimice care au avut loc la castelul baronului, clericul Prelati susținea că a încercat să invoce demonii în prezența lui Gilles de Rais.
Clericul mai susținea, de asemenea, că a intervievat un duh rău într-o pajiște din apropiere de Josselin, nu departe de castelul baronului. Conform schemelor de interpretare ale judecătorilor, aceste declarații îl incriminau pe nobilul francez pentru relația sa cu diavolul.
Deoarece invocațiile demonice aveau drept scop creșterea puterii și bogăției mareșalului, prin aceste „acte de nedescris” se amenința în mod direct puterea ducală, în plus față de ofensa serioasă faţă de Creator. Dar dincolo de aceste acte de neacceptat de către oamenii Bisericii din acel timp, exista al treilea, manifestat prin „atacurile împotriva naturii”, adică sodomia și crimele comise de Gilles de Rais.
În urma acestor acuzaţii extrem de grave, Gilles de Rais a fost condamnat la moarte prin spânzurare şi apoi ardere de către un tribunal pentru eretism şi evocarea demonilor care îi dădeau puteri magice, practicarea sodomiei cu copii de ambele sexe (numeroşi părinţi s-au plâns că le-au dispărut copiii, bănuind că fuseseră omorâţi de baron după ce le serviseră drept plăceri carnale).
Execuţia a avut loc la 26 octombrie 1440, la Biesse, în Franţa.
Pincoya este un personaj feminin din mitologia chilotă, un „spirit de apă” al mărilor Chilotan, o zeitate de o frumuseţe răpitoare, veselă şi senzuală care se ridică des la suprafaţă din adâncurile apelor.
Sursă foto: Wikipedia
Goală şi pură, ea pesonifică fertilitatea speciilor marine. Are părul lung blond și toată lumea se îndrăgostește de ea la prima vedere. Atunci când este zărită dansând pe plajă, oamenii pot spera că va fi un an bun pentru recoltarea crustaceelor şi peştelui, în special când este întoarsă cu privirea sa pătrunzătoare spre mare.
Dacă stă însă cu spatele la mare, oamenii nu se vor putea aştepta la recolte îndestulătoare!
Genealogia lui Pincoya este subiectul a numeroase mituri. Tatăl său este Millalobo (împăratul mării), fiul unei femei de o mare frumusețe și a unui leu de mare. Pe de altă parte, mama sa, Huenchula, este o femeie iubită în tot arhipelagul, fiind fiica unui șaman machi numit Huenchur.
Sora ei este Sirena şi fratele ei este Pincoy (care este şi soţui său). De fapt, cei trei fraţi îi conduc şi-i îndrumă pe marinarii înecaţi de pe o mare navă fantomă, Caleuche, navigând în timpul nopţilor în jurul arhipelagului Chiloe aflat la sud de Chile.
Nava apare pentru scurt timp intactă, cu sunete care trădează petrecere la bord, dar dispare foarte repede. Mitul spune că, odată la bord, morţii îşi pot relua existenţa anterioară ca şi cum ar fi din nou în viaţă!
Arnold Paole (sau Arnold Kol Paole) era un soldat austriac care a murit în 1727, în satul Medvegia (azi în Serbia), căzând dintr-o căruţă de fân. Acesta ar fi revenit din morţi sub forma unui vampir.
În timpul vieții sale, Arnold Paole a afirmat că a ucis un vampir în timpul unui război purtat între Imperiul Austriac și Imperiul Otoman și era convins că poartă un blestem. La o lună după moartea sa, a fost văzut bântuind în jurul satului și-ar fi băut sângele de la aproape jumătate din populație.
Sursă foto: Wikipedia
Paole și toate presupusele sale victime au fost exhumate și străpunse cu câte un ţăruş. Când i-a fost deschis sicriul, trupul era intact și buzele acoperite cu sânge. A scos un urlet îngrozitor atunci când i s-a plantat ţăruşul în inimă!
Această poveste, și multe cazuri similare, au declanșat o revenire masivă a credinței în vampiri în Europa. Dar „valurile” de vampirism au fost cauzate şi de epidemiile curente la acel moment. Numărul mare de cazuri presupuse a fi de vampirism au determinat autorităţile să desfăşoare investigații nenumărate și urmăriri penale.
Ancheta în cazul Paole și a altor vampiri din Serbia au fost conduse de Consiliul de război imperial de la Viena, pentru că Serbia era pe atunci o provincie austriacă. În procesul verbal redactat în Belgrad în 1732, termenul „vampir” este menționat oficial pentru prima dată.
Cazul Arnold Paole este legat de cel al lui Petar Blagojevici, un alt vampir care s-ar fi manifestat cu doi ani mai devreme (în 1725), în satul Kisilova, foarte aproape de Medvegia. Ambele cazuri au devenit extrem de populare în Europa de Vest.
Vampirul din Highgate desemnează o panică colectivă creată în urma unui reportaj care a avut loc în cimitirul Highgate, din Londra, la începutul anului 1970. Această poveste este un exemplu excelent de legendă urbană modernă.
Initial, un grup de tineri dornici de experienţe oculte se aduna în mod regulat în cimitirul Highgate din capitala Marii Britanii, de la sfârșitul anului 1960. Cimitirul era pe atunci vandalizat sistematic.
La 21 decembrie 1969, unul dintre tineri, David Farrant, s-a dus în miezul nopţii în cimitir. Într-o scrisoare către Hampstead and Highgate Express din 6 februarie 1970, explica faptul că s-a decis să-și petreacă noaptea de 24 decembrie 1969 acolo, unde a întâlnit o „entitate gri” („grey figure”) pe care a considerat-o o ființă supranaturală.
David se interesa dacă printre cititorii jurnalului exista vreunul dintre ei care a întâlnit vreodată ceva asemănător. Spre marea sa surpriză, mai multe persoane i-au răspuns, descriind o varietate de fantome care bântuiau cimitirul și împrejurimile sale, în special Swains Lane.
Aceste ființe fantomatice au fost descrise într-un mod relativ similar; era vorba de un om înalt, purtând o pălărie, sau, uneori, un ciclist spectral, sau o femeie îmbrăcată în alb, dar, de asemenea, o faţă care îi privea din umbra unor portaluri întunecate, dintr-un iaz. Se auzeau sunete și voci care chemau ceva… În cele din urmă, doar două versiuni corespundeau cu cea a lui Farrant.
Vânătorii de vampiri amatori au invadat atunci locurile bântuite şi s-au editat mai multe cărți privind acest subiect incitant, care captiva imaginaţia oamenilor dornici de senzaţii tari.
Pedro Pedro Arruebo sau Arruebo, s-a născut în 1608 în Tramacastilla de Tena, în municipiul Tena vale Sallent de Gallego, provincia Huesca (Aragon, Spania). Era țăran aragonez care a făcut obiectul un proces important de vrăjitorie între 1637 și 1640.
Vrăjitoria s-a manifestat activ în secolul XVII în această parte a Aragonului de Sus, unde se spunea că un număr mare de femei erau posedate de diavol. Justiția a adoptat, în conscinţă, un fel de stare de urgență în scopul de a urmări vrăjitoria şi pe vrăjitori. De fapt, existau trei instanțe care se ocupau de aceste cazuri: justiţia episcopală, justiția ordinară și justiția regală, potrivit calificării şefilor acuzării. În Aragon au avut loc cinci cazuri mari de vrăjitorie, dintre care cazul lui Pedro Arruebo este cel mai emblematic.
Ferma din Betato Sursă foto: Wikipedia
Între 1637 și 1643, au apărut cazuri de posesie în două sate din Valea Tena, Tramacastilla și Sandiniés, implicând 62 de femei. Conducătorul și instigatorul acestei epidemii era Arrueba Pedro, un fermier din Lartosa sau La Artosa (acum scufundată în apele barajului hidroenergetic de la Búbal) care era acuzat de a fi vrăjitor.
Sursă foto: Wikipedia
Inteligent, viclean, îndrăzneț, dar mai ales atras de femei și băutură, omul s-a speriat şi a fugit atunci când i s-a făcut prima acuzaţie. În 1637, s-a întors incognito pentru a ameninţa cu moartea pe fiicele dușmanilor săi pe care le-a forțat apoi să facă sex sub amenințare vrăjilor. Cazurile de posesie diabolică a femeilor s-au multiplicat în zonă.
Diavolul apărea de mai multe ori în diferite forme, inclusiv cea a unui preot sau a unui „francez”. Neliniştit de amploarea pe care a luat-o acest fenomen, regele Filip III de Aragon a trimis la faţa locului pe inchizitorul general, Bartolomeo Guijarro y Carrillo.
Dar acesta a murit în timpul anchetei sale și Pedro Arruebo a fost imediat suspectat de de a fi cauzat moartea lui „prin vrăjitorie”. Procesul s-a reluat şi vinovatul a apărut în fața Inchiziției din Zaragoza înntre anii 1640 și 1635. Printre complicii lui principali figurau inclus doi dintre tovarășii săi, Miguel Guillén, un croitor, și Juan de Larrat, un chirurg, cât şi un anume Lucas Aznar și sora acestuia.
În opinia instanței Inchiziției, Arruebo Pedro, pentru că „a pus diavolul în multe locuri, și pentru că a dat diavolului mai mult de 1600 femei” (această cifră va fi însă redusă la puțin peste două sute), a fost condamnat la 200 de lovituri de bici și trimis la galerele regale câțiva ani, ceea ce înseamnă, având în vedere condițiile de viață de pe galere, moartea lui într-un termen scurt.
După proces, aproape două sute de femei s-au adunat pentru o mare sesiune de exorcizare în faţa bisericii din Tramacastillo, unde s-a făcut, de asemenea, materiale de vrăjitorie şi amulete.
Urma lui Pedro Arruebo s-a pierdut. Un document indică prezența acestuia în Madrid, ceea ce ar putea sugera că, fie a evadat de pe galere fie că pedeapsa i-a fost schimbată în forma unui pelerinaj de penitenţă la Roma.
Aceste fapte au fost raportate de Blasco de Lanuza într-o carte publicată în 1653: Anchels de Patrocinio de Combate demonios y („protecția îngerilor și combaterea demonilor”).
Un martor a filmat un înger real pe cer şi crede cu adevărat că este un semn de la Dumnezeu. Un semn apocaliptic?
Sunetele care însoţeau ciudatul fenomen erau stranii, groaznice. Vine Apocalipsa?
Pe cerul Rusiei a apărut silueta misterioasă a lui Iisus şi nimeni nu poate explica o asemenea minune.
Unii specialişti în conspiraţie au lansat ipoteza că fenomenul straniu ar avea de-a face cu controversatul proiect HAARP!
Un camion rula pe o şosea târziu în noapte când, din lateral, a apărut şi dispărut imediat un biciclist în mod misterios. Totul a fost înregistrat de camerele video de pe stradă.
Nedumerit dar realizând că s-a întâmplat ceva grav, şoferul camionului a coborât să vadă ce s-a întâmplat cu adevărat în urma sa. Nu a descoperit însă nicio victimă!
Este un film obişnuit de familie. O fetiţă se joacă pe un gazon. Nimic special…desigur.
Deodată, părinţii au văzut, urmărind îngroziţi ceea ce au filmat, o fantomă care trecea liniştită la o mică distanţă de copilul lor. Şocant şi înspăimântător.
Întâmplător, un martor pe nume Pedro Avila a filmat pe cer un grup de 5 entităţi care evoluau cu dezinvoltură şi păreau ca nişte îngeri.
Despre ce poate fi vorba? Mister profund. Martorul înclină să creadă totuşi că a asistat la zborul misterios al unor îngeri.
Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. AcceptăRespingeCitește mai mult
Politică de cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.