marți, 11 noiembrie, 2025
Banner-300x150-Strega
Banner Segra Media 300x150
Banner 300x150 Vrajitoare Romania Israel1
Vrajitoare - Vrăjitoarea Morgana
Banner 1050x250 Anastasia Venus
Acasă Blog Pagina 59

Mulţumiri din Washington D.C. și Roma pentru vrăjitoarea Venus

0

Am apelat cu curaj la doamna vrăjitoare Venus și bine am făcut. Aveam probleme deosebite cu banii dar mai ales cu sănătatea, care era la pământ. Doctorii nu ştiau ce am deşi analizale îmi ieșeau normale.

Mulţumită doamnei Venus am scăpat repede de blestemul care a fost abătut asupra mea şi apoi de argintul viu, boala secolului.

                                                                   Jennifer, Washington D.C., America

Farmece şi vrăji m-au distrus în numai o săptămână, fulgerător. Am apelat la această minune dumnezeiască, doamna vrăjitoare Venus, cu speranța că mă poate ajuta, cum a făcut și cu alții, printre care chiar mama mea, care m-a îndrumat spre ea.

Apelaţi cu cea mai mare încredere iar rezultatele sunt pe deplin garantate, eu am reușit și-i mulțumesc mult, mult de tot! Ah, nu știu nici acum ce m-aș fi făcut fără ea, sincer vă spun.

                                                                                         Dana, Roma, Italia

Mulţumesc doamnei vrăjitoare Venus care, prin rugăciunile ei la telefon și prin ritualuri magice numai de ea cunoscute, minunate și absolut impresionante, mi-a dezlegat cununiile. Mii de mulțumiri sincere și o recomand tuturor cu mare încredere, este extrem de serioasă și pricepută în magie. Mai rar una ca ea, vă asigur.

                                                                                           Carla, Roma, Italia

Telefoane:

0744.218933, 0764.106.694

Vrajitoarea Venus
Copyright Segra Media București

Vizitaţi şi pagina mea de pe  www.vrajitoare-online.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro

Mulţumiri pentru vrăjitoarea Anastasia Venus din Franța și Germania

0

Mulţumesc din suflet doamnei vrăjitoare și tămăduitoare Anastasia Venus pentru ajutorul acordat în a-mi găsi jumătatea, tocmai când nu mai aveam nicio speranţă, eram cu adevărat la pământ cu moralul. Am un soț înţelegător, excepțional. Suntem amâdoi foarte fericiţi şi mulţumiți împreună. Apelaţi cu încredere la ea, pe mine m-a ajutat ca nimeni altcineva

                                                                               Isabelle, Paris, Franța

 Am trecut prin momente terifiante când soţul meu, la care ţineam ca ochii din cap, m-a părăsit ca un laș pentru o femeie de nimic. Dar graţie doamnei vrăjitoare Venus, căreia îi mulţumesc din suflet și pe această cale, am reuşit să rămân cu el, până la urmă, după câteva şedinţe de magie fantastice, impresionante din punctul meu de vedere.

                                                                                  Caroline, Lyon, Franța

Aduc pe această cale mii de mulţumiri doamnei vrăjitoare Venis din București, pentru ajutorul acordat ca să scap de faliment iar fratele meu de alcoolism și de patima drogurilor. Am apelat la serviciile ei şi m-am convins că este o mare profesionistă în magie, spre bucuria mea. Mulţumesc din tot sufletul.

                                                                                   Walther, Berlin, Germania

Telefoane:

 0744.218.933, 0764.106.694

Vrajitoarea Venus
Copyright Segra Media București
Vrajitoarea Venus arata cartile
Copyright Segra Media București

Vizitaţi şi pagina mea de pe  www.vrajitoare-online.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro

Magia în India

0

india magieÎn iunie 2016, o mulțime de persoane, dar în primul rând de sex feminin a ucis două femei care se presupunea că ar fi asasinat mai mulți copii prin vrăjitorie.
Ca și în Nepal, poliția indiană a arestat persoane suspectate de a participa la mafie. Anumite state indiene au adoptat legi care interzic violența împotriva persoanelor suspectate de vrăjitorie.

Vrăjitoarea Venus se află în Franța la cel mai puternic congres de vrăjitoare din acest an

0

Vrăjitoarea Anastasia Venus, iubită de televiziunile din întreaga lume, care lucrează cu magie neagră împreună cu sora ei, vrăjitoarea Brăţara, se află în prezent în Franța, la Paris, la cela mia important congres de vrăjitoare din acest an.

 Doamna vrăjitoare Venus a adunat cele mai puternice leacuri şi talismane pentru dragoste, spor şi linişte în casă și speră să-și impresioneze publicul și juriul cu talentul ei recunoscut. Vrăjitoarea Anastasia Venus, cea mai de succes vrăjitoare de la noi, poate face previziuni şi telefonic iar cei din Franța sua din Europa Centrală care vor să o contacteze trebuie să se grăbească pentru a face rezervări.

Deschide horoscopul de luni până vineri. De asemenea, vă poate oferi talismane care vă feresc de necazuri, ghinioane şi vă aduce dragoste şi spor la bani. Doamna vrăjitoare Venus este gata să vă ajute cu harul ei divin, care a fost admirat de vracii din întreaga lume a vrăjitoriei și care este respecat pretutindeni.

Telefoane vrăjitoarea Venus:

0744.218933, 0764.106694

Vrajitoarea Venus
Copyright Segra Media București
Vrajitoarea Venus arata cartile
Copyright Segra Media București

Vizitaţi şi pagina mea de pe  www.vrajitoare-online.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro

Mulţumiri din Austria și Bulgaria pentru vrăjitoarea Venus

0

Mulţumesc vrăjitoarei Venus, de pe siteul www.vrajitoarero.com, care a reuşit să mă scape extrem de rapid de viciul drogurilor, de impotenţă şi de patima alcoolului, iar pe tata de alcoolism. Simt că sunt foarte fericit. Multe mulţumiri sincere și o recomand cu maximă căldură!

                                                                                       Stefan, Sofia, Bulgaria

Pe această cale țin foarte mult să aduc mii de mulţumiri doamnei vrăjitoarei Venus, de pe siteul www.vrajitoarero.com, care m-a ajutat să îmi găsesc jumătatea după două şedinţe de magie memorabile, impresionante. Recunosc deschis, mi-a dezlegat cununiile și asta a făcut posibil să mă împreuneze cu un bărbat excepțional, bogat ți cu suflet de aur, care mă iubește necondiționat, așa cum vă doresc și vouă să aveți parte, cei care citiți aceste rânduri.

                                                                                 Josefina, Viena, Austria

  Aduc mii de mulţumiri doamnei vrăjitoarei Venus pentru că mi-a adus soţul înapoi din prima şedinţă de magie iar acum sunt foarte fericită şi extrem de mulţumită, în plină pandemie de Coronavirus. Am avut numai surprize neplăcute, mi-au murit o soră, mama și am pierdut bani mulți, de aceea am rugat-o să facă ceva concret pentru a mă proteja de ghinioane. Am mereu asupra mea talismanele de la doamna Venus și vă spun sincer că de atunci de când am început să le port cu mine, sunt protejată parcă de divinitate. Ceva se întâmplă!

M-am decis să o recomand cu plăcere tuturor, poate vor avea nevoie de un ajutor prompt și serios, de o vrăjitoare bună și talentată, așa ca doamna Venus din București.   

                                                                   Maria Andreea, Salzburg, Austria

Telefoane:

 0744.218933, 0764.106694

Vrajitoarea Venus
Copyright Segra Media București

Vizitaţi şi pagina mea de pe  www.vrajitoare-online.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro

Magia în Uganda

0

uganda withcraftDupă ce a ars casa unui om din satul său, localnicii l-au legat ca să-i taie capul pentru presupusa activitate de vrăjitorie efectuată de acesta. Dar în timp ce ugandezii ucid niște vrăjitoare suspectate de practicarea magiei, ei plătesc pe alții să-i ajute cu lucruri, cum ar fi asigurarea securității locului de muncă.
Deşi ugandezii cred în vrăjitorie, ucid oameni pentru ea. Acuzațiile de practicarea magiei neagre permit oamenilor să elimine indivizii care nu le plac și să-i îngrozească pe alții.

Magia în Nepal

0

În 20016, un mafiot a ars de vie o vrăjitoare acuzată de un șaman care a spus că ar fi ucis un băiat. Credința în spusele şamanului sugerează faptul că nepalezii cred că vrăjitoria poate fi folosit pentru bine, dar pedeapsa pentru practicarea magiei negre este moartea.

 

Witch-burning

De curând, un alt mafiot a bătut o femeie în vârstă de 45 de ani, până la moarte în baza acuzațiilor că ea ar fi aruncat o vrajă pe fiica unui vecin. Guvernul nepalez nu este de acord însă cu uciderea vrăjitoarelor: poliția a arestat trei femei suspectate de a participa la crimă. În trecut, justiţia nepaleză a condamnat bărbați la 20 de ani de închisoare pentru uciderea unei femei suspectate de practicarea magiei negre.

Marele şaman zulu Credo Mutwa dezvăluie despre originea extraterestră a poporului său

S-a spus des că triburile vechi deţin cheile cunoaşterii. Credo Mutwa, Marele şaman zulu, deţine secrete importante. Este un om surprinzător, bine informat şi foarte în vârstă. Ca întotdeauna, Adevărul ni se poate părea mai presus decât ficţiunea. Mutwa a făcut recent unele dezvăluiri incendiare, extrem de interesante.

 

“Poporul din Rwanda, poporul hutu, cât şi poporul tutsi, declară, şi nu este singurul popor în Africa care o declară, că strămoşii lor cu adevărat cei mai vechi erau o rasă de fiinţe pe care ei o numeau imanujela, ceea ce înseamnă “stăpânii care au venit”. {i anumite triburi în Africa de Vest, cum ar fi poporul bambara, spun deasemenea acelaşi lucru. Ele spun că a venit din cer, acum numeroase generaţii, o rasă de creaturi puternic avansate şi redutabile care semănau oamenilor, şi ei le numeau zishwezi. Cuvântul zishwezi înseamnă creaturile care plonjează sau planează, care pot coborî din cer planând sau alunecând prin apă.

Toată lumea a auzit de poporul dogon din Africa occidentală care afirmă că cultura sa i-a fost dată de fiinţele în chestiune, dar nu doar poporului dogon, el este unul între multe altele. Multe popoare din Africa pretind că tribul lor sau linia lor regală au fost mai întâi fondate de rasa supranaturală de creaturi care au venit din cer.

 

Poporul zulu, care este celebru ca popor războinic, este poporul căruia aparţinea regele Shaka Zulu, în secolul trecut. Zuluşii se numesc ei-înşişi “poporul din cer”. În limba zuluşă, numele nostru pentru cer, cerul albastru, este siba kabaka. Numele nostru pentru spaţiu interplanetar, totuşi, este izulu şi weduzulu, ceea ce înseamnă “spaţiu interplanetar, cerul negru în care vedeţi stelele în fiecare noapte”. Cuvântul zulu pentru călătorie în hazard, ca un nomad, este izula.

Atunci puteţi vedea că poporul zulu din Africa de Sud era la curent cu faptul că putem călători prin spaţiu – nu doar traversând cerul ca o pasăre – dar că putem trece prin spaţiu, şi zuluşii pretind că acum multe mii de ani, a sosit, din ceruri, o rasă de oameni care semănau şopârlelor (n. red – reptilienii), oameni care puteau să-şi schimbe forma cum doreau. {i oamenii care şi-au măritat ficele cu un călător (n. red –  extraterestru) şi care au dat naştere la o rasă dominantă de regi şi de şefi de triburi, sunt sute de basme, în care o şopârlă femelă a căpătat identitatea unei prinţese umane, a trecut drept ea şi s-a măritat cu un prinţ zulu.

Fiecare şcolar din Africa de Sud este la curent cu povestea unei prinţese numită Khombecansini. Ea trebuia să se căsătorească cu un prinţ frumos numit Kakaka, un nume care vrea să spună “cel care este strălucitor”. Într-o zi în prinţesa a întâlnit  o creatură numită Imbulu. {i acest Imbulu era o şopârlă care avea corpul şi membrele unei fiinţe umane, dar avea o coadă lungă. Şi această şopârlă a vorbit prinţesei: “Oh, ce frumoasă sunteţi, dacă aş putea fi ca dvs. Dacă aş putea numai să vă seamăn. Aş putea veni în apropiere de dvs? “ a spus femeia – şopârlă prinţesei. Şi prinţesa i-a spus: “Da, puteţi.”

Şi atunci femeia – şopârlă care era una dintre cele mai mari, a venit în apropiere de fată, a scuipat în ochii fetei şi a început să se schimbe. Adică şopârla a luat deodată o formă umană şi această şopârlă a început să semene din ce în ce mai mult cu fata, cu excepţia cozii sale lungi ascuţite. Şi imediat, într-o explozie neaşteptat de violentă, femeia – şopârlă a imobilizat-o pe prinţesă şi i-a luat toate brăţările şi colierele cât şi fusta şi a îmbrăcat-o. Astfel şopârla a devenit prinţesă.

În prezent existau două femei identice în junglă, femeia – şopârlă cu forma modificată şi femeia originală. Şi femeia – şopârlă a spus femeii originale: “Acum tu eşti sclava mea. Atunci tu mă vei însoţi la căsătorie. Eu voi fi tu şi tu vei fi sclava mea, urmează-mă!” Ea a luat un baston şi s-a apucat să o lovească  pe sărmana prinţesă. Şi imediat ea a plecat, însoţită de alte fete care erau domnişoarele de onoare, conform cutumei zuluşe, şi ea a sosit în satul prinţului Kakaka.

Dar, înainte să ajungă în sat trebuia să facă ceva cu coada sa, adică ca femeia cu forma schimbătoare trebuia, într-un mod sau altul să-şi ascundă coada. Deci, ea a forţat-o pe prinţesă să coase un tiv în care şi-a băgat coada şi pe care l-a legat strâns de ea însăşi. Ea semăna acum cu o femeie zulu cu fese foarte mari atrăgătoare, când se vedeau de afară.

Şi imediat, când ea a sosit şi a devenit soţia prinţului, s-a petrecut un lucru straniu în sat. Tot laptele a început să dispară pentru că în fiecare noapte prinţesa cu forme schimbătoare, prinţesa falsă, avea obiceiul de a-şi lăsa liberă coada, pe care o folosea pentru a aspira tot laptele acru, printr-o gaură de la capătul cozii. Şi soacra i-a spus: “Ce se întâmplă? De ce dispare laptele?” Atunci, ea a răspuns: “În prezent, văd, există un imbulu printre noi.”

Soacra, care era o bătrână inteligentă, a spus: “Trebuie săpată o gaură în faţa satului şi trebuie umplută cu lapte.” Şi asta au făcut. Şi apoi, s-a spus tuturor fetelor care veniseră cu falsa prinţesă de a sări peste această groapă. Una după alta, ele au sărit. Şi când cea cu formă schimbătoare a fost forţată, la punctul de săritură, să facă şi ea acelaşi lucru, în momentul în care ea a sărit coada sa lungă a ieşit din tivul fustei sale şi a început să bea cu zgomot laptele cu coada sa, şi luptătorii au ucis-o pe cea cu formă schimbătoare. Şi astfel adevărata prinţesă Khombecansini a devenit soţia regelui Kakaka.

Această poveste are numeroase versiuni. Pretutindeni în Africa de sud, printre numeroase triburi, veţi găsi poveşti despre aceste surprinzătoare creaturi care sunt capabile de a trece de la reptilă la fiinţa umană, şi de la reptilă la orice animal doresc. Şi aceste creaturi există cu adevărat. Nu contează unde veţi merge, pretutindeni în Africa de Sud, de Est, de Vest şi în Centru, veţi găsi că descrierea acestor creaturi este aceeaşi. Chiar printre triburile care niciodată, în tot timpul lungii lor istorii,nu au avut nici cel mai mic contact unul cu altul.

De unde vin aceste creaturi, nu voi pretinde vreodată că ştiu. Dar ele sunt asociate cu anumite stele din cer, şi una dintre aceste stele este un grup important de stele care face parte din Calea Lactee, pe care poporul nostru o numeşte Ingiyab, ceea ce înseamnă “Marele Şarpe”. Şi există o stea roşie, o stea roşiatică, în apropiere de marginea acestui cerc enorm de stele pe care poporul nostru o numeşte Isone Nkanyamba.

Această stea se numeşte Alpha Centauri, în engleză. De ce în peste 500 de triburi din părţile Africii pe care le-am vizitat, toţi descriau creaturi similare? Se pretinde că aceste creaturi se hrănesc cu fiinţele umane, că ele, la un moment dat, l-au provocat pe Dumnezeu – însuşi la război, pentru că ele doreau să stăpânească complet Universul. Şi Dumnezeu le-a dat o bătălie teribilă, le-a învins, le-a rănit şi le-a obligat să se ascundă în oraşele subterane.

Ele se ascund sub pământ în cavităţi profunde, pentru că le este întotdeauna frig. În aceste cavităţi, ni se spune, există focuri enorme care sunt întreţinute în permanenţă de sclavi umani, sclavi ca zombi. {i, se spune deasemenea că aceşti zuswazi, aceşti imbulu, sau oricare ar fi numele pe care îl daţi, nu sunt capabili de a mânca hrană solidă. Fie ei consumă sânge uman, fie absorb această putere: energia care este generată ca fiinţe umane, pe suprafaţa Terrei, le dă puterea să se lupte…

Am întâlnit oameni care au fugit din Rwanda, acum mulţi ani, şi aceşti oameni erau înspăimântaţi de ceea ce era pe cale de a se petrece în ţara lor. Ei spuneau că masacrul provocat de hutu contra tutsi, şi de tutsi contra hutu, este într-adevăr pe cale de a hrăni monştrii care sunt imanujela. Pentru că acestora le place să inhaleze energia care este generată de o multitudine de oameni atunci când sunt înspăimântaţi sau ucişi de alţi oameni.

Dacă studiaţi limbile tuturor naţiunilor africane, veţi găsi în limba poporului nostru cuvinte care sunt similare cuvintelor orientale, din Orientul – Mijlociu, şi chiar amerindiene. Şi cuvântul imanujela înseamnă “Domnul care a venit”. Acest cuvânt pe care nimeni nu-l poate descoperi în Rwanda, la poporul rwandez tutsi şi hutu, este foarte asemănător cu cuvântul evreiesc Emmanuel, care înseamnă “Domnul este cu noi”. Imanujela, “cei care au venit, Domnii care sunt aici.”

Poporul nostru crede că noi, locuitorii acestei Terra, nu suntem cu adevărat stăpânii propriilor noastre vieţi deşi ne fac să credem că suntem. Poporul nostru spune, adică, negrii din toate triburile, toţi cei care sunt iniţiaţi, toţi şamanii pretutindeni în Africa, când ajung să aibă încredere în voi şi vă împărtăşesc cele mai profunde secrete cu voi, ei spun că cu imanujela, există imbulu. Şi există un alt nume sub care aceste creaturi sunt cunoscute. Acest nume este chitauli. Ori acest nume chitauli înseamnă “dictatorii, cei care ne spun legea.” Altfel spus, “cei care ne spun, în secret, ce trebuie să facem”. Acum, se spune că aceşti chitauli ne-au făcut un anume număr de lucruri când au venit pe această planetă.”

Vraja ochiului rău în magia neagră

0

Aceasta este probabil cea mai populară vrajă de magie neagră. Întotdeauna găsim senzația de gelozie. Vraja ochilor răi este aruncată de către o persoană geloasă pentru a răni o persoană care nu-i place și care i-a provocat multe probleme amoroase.

Gelozie și flirt. Picutră de Haynes King, 1874, Victoria and Albert Museum.

Cum să vă lupți însă împotriva ghinionului?

Această vrajă nu este totuși foarte periculoasă și este considerată cel mai ușor să vă protejați de ea. În multe popoare care cred cu tărie în magie, se fac talismane pentru a se proteja de ochiul rău. În unele părți ale lumii, marcate profund de ocultism, unde știți că spiritele rele abundă, este înțelept să vă protejați înainte să vă aflați sub o vrajă de care veâi scăpa mai greu.

Vrăjitoarele columbiene sunt împotriva credinței creștine

0

În Columbia, 300 de vrăjitoare s-au adunat pentru a dezbate prezența creștinilor în teritoriile din sudul țării sud americane ocupate de populația indigenă, acolo unde an de an au loc persecuții severe ale localnicilor. În plus, acești oameni se confruntă cu creșerea îngrijorătoare a bolilor, uneori letale în rândul copiilor.

Arhucanos. Foto de Kelly Tatiana Paloma, sursă Wikipedia.

Etnicii indigeni din Columbia, printre care arhuacos, kogis, wiwas sau populația kankuamos, care trăiește în munții Sierra Nevada de Santa Marta sunt foarte furioși pe creștini. Unul dintre responsabilii indigenilor dintr-o etnie din nordul țării, explică: „Mulți dintre copii nu mai asistă la ceremoniile noastre, nu le mai ascultă pe mamos (vrăjitoarele tradiționale), și nu vor să mai practice ritualurile noastre șamanice, nu mai vor să vorbească nici limbile noastre tadiționale sau să-și îndeplinească obligațiile practice ale comunității”.

Adevărul este însă că etnicii îi obligă pe copiii lor să practice ritualurile străvechi iar dacă nu o fac, sunt crunt pedepsiți: sunt torturați sau dezmoșteniți de pământ.

 

Mulţumiri din Spania și Danemarca pentru vrăjitoarea Venus

0

Vreau să-i mulţumesc vrăjitoarei Venus pentru că mi-a adus soţia înapoi încă de la prima şedinţă de magie, deși nu credeam că este posibil, am bănuit că sunt exagerări când auzeam despre așa ceva. A fost o adevărată minune. Am decis să o  recomand cu căldură tuturor care au astfel de probleme în căsnicie.

                                                                                 Vicenzo, Catalunia, Spania

  Mulţumesc pentru realizarea profesională şi dezlegarea de blestem.

                                                                     Katia, Barcelona, Spania

 Mulţumesc pentru că mi-aţi adus iubita înapoi, dar și pentru că mi-ați scos argintul viu.

                                                                 Manuel, Madrid, Spania

 Doresc să-i mulţumesc vrăjitoarei Venus pentru că m-a ajutat să am din nou spor cu firma mea care se ducea spre faliment, din cauza unei dușmance care mi-a făcut farmece ca să mă distrugă, însă și problemelor nemăsurate pe care le-a ridicat pandemia de Coronavirus. Mii de mulţumiri! Sunaţi-o cu maximă încredere !

                                                                        Olaf, Copenhaga, Danemarca

Vrajitoarea Venus
Copyright Segra Media București

Telefoane:

 0744.218.933, 0764.106.694

Vizitaţi şi pagina mea de pe  www.vrajitoare-online.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro

Vrăjitoarele din Swaziland au fost impozitate

0

În regatul Swaziland, ca și în Africa de Sud, vrăjitoarele se numesc sangomas sau vindecătoare tradiționale.

Dina cest an, ele au început să plătească impozite pentru venitul obținut din această meserie milenară. Dar guvernul swazi s-a arătat generos și a pretins, pentru început, ca vrăjitoarele din această țară sud africană să plătească un dolar drept taxă pentru a putea ca ele să-și poată exercita talentele de vrăjitoare.

Asta după ce vrăjitoarele și-au mărit tarifele în acest an pentru serviciile pe care le oferă clineților lor!

Mulţumiri din Suedia și Germania pentru vrăjitoarea Venus

0

Vrăjitoarea Venus m-a vindecat de ceva rău și terifiant, scoţându-mi argintul viu. Vă spun că n-aş fi crezut dacă mi-ar fi spus altcineva. Totuşi, pentru că am simţit pe pielea mea această experienţă teribilă, am decis să o recomand pe vrăjitoarea Venus cu cea mai mare plăcere. Mii de mulțumiri.

                                                                              Gerd, Munchen, Germania

 Am trecut prin clipe de cumpănă atunci când soţul meu, la care ţineam ca ochii din cap, m-a lăsat baltă pentru o fustă. Nu s-a mai întâmplat până la aceste evniment neplăcut. Dar graţie doamnei clarvăzătoare și vrăjitoare Venus, căreia îi mulţumesc din suflet, am reuşit să rămân cu el, până la urmă, după câteva şedinţe de magie pe care nu le voi putea uita niciodată.

                                                               Agnetha, Kiruna, Suedia

 Am ajuns la aproape de faliment din cauza invidiei umane și a dușmanilor mei care mi-au promis că se vor răzbuna pe mine, deși nu le-am făcut niciun rău acestor oameni. Vrăjitoarea Venus mi-a readus sporul afacerii mele şi chiar a făcut-o mai prosperă decât era înainte, după numai două ritualuri de magie la care am asistat cu frică și curiozitate. Mulţumesc din suflet pentru acest ajutor prompt şi venit într-un moment cu adevărat delicat pentru mine. Sunt fericit.

                                                                            Olaf, Stockholm, Suedia

Telefoane:

 0744.218.933, 0764.106.694

Vrajitoarea Venus
Copyright Segra Media București

Vizitaţi şi pagina mea de pe  www.vrajitoare-online.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro

Magia Gong Tau

Păpușa voodoo este răspândită în Asia mai mult decât s-ar putea crede. Se știe că practica magiei voodoo are rădăcinile în țara africană Dahomey de unde a fost exportată, prin sclavii duși pe plantații, în Haiti, apoi în cele două Americi și în America Centrală.

MaestruGu-Shu, foto Youtube

Unele persoane care practică magia neagră cred că pot să facă rău oamenilor de la distanță prin intermediul păpușii voodoo, cărora li se întîmplă lucruri bizare după ce au început ritualurile de magie voodoo îndreptate asupra lor de către vrăjitoare experimentate. În orice caz, prin aceasta reușesc să provoace rău și să instaureze o stare de teamă uriașă.

Gong Tau (în cantoneză) sau Jiang Tou (în mandarin) este un fel de vrăjitorie larg răspândită în Asia de Sud-Est. Gong Tau este o fuziune a abilităților magice (Gu-Shu) din Yunnan, China și magia neagră din Asia de Sud-Est, născută în India.

Cele mai multe vrăjitorii sau magie neagră din diferite culturi par aproape la fel. Ele sunt numite pur și simplu prin nume diferite și sunt executate diferite ritualuri.

Gong Tau este adesea folosită în scopul răzbunării, a iubirii sau a problemelor legate de bani. Ritualurile chemării spiritelor, fantomelor sau demonilor de către vrăjitorii taoiști implică utilizarea unor documente talismane pentru a controla aceste ființe supranaturale în scopul de a poseda, răni sau perturba serios  victimele.

Cu toate acestea, pentru a adăuga putere ritualului și pentru a se proteja, chinezii care emigrează în alte părți ale Asiei de sud-est, cum ar fi Thailanda, Malaezia și Indonezia, combină abilitățile magice taoiste cu magia neagră din aceste țări. Acest tip de combinație de magie taoistă și vrăjitorie din Asia de Sud-Est este cunoscut de practicanții sectei Mao Shan, care impun teamă în toată Asia.

Gong Tau poate fi spiritual sau non-spiritual. Gong-ul Tau non-spiritual înseamnă să-l faci pe bărbat să bea o poțiune malefică (Gu Du). De obicei, este amestecată în mâncarea sau băutura victimei. Victima va fi controlată sau torturată apoi de la distanță de către vrăjitor sau de vrăjitoare. În unele cazuri, experții în magie lasă victima într-o moarte lentă. Medicina moderna nu are niciun remediu pentru otrava magiei negre! Singurul antidot poate fi cunoscut doar de un maestru al magiei negre sau de un maestru taoist.

Tau Gong spiritual este lansat de la distanță. Dar pentru a fi eficientă este nevoie de data nașterii, a bunurilor personale, a părului sau a unghiilor victimei. Locația persoanei interesate trebuie să fie cunoscută și ea.

Vrăjitorii care practică Gong Tau folosesc păpuși de paie. Cu această ocazie este recitată o mantra pentru a captura un suflet și a fi încuiat în efigie. Apoi sunt plantate acele pentru a provoca dureri teribile asupra victimei.

Vrăjitorii folosesc de asemenea ulei colectat de la focul unei lumânări care arde pielea bărbii unei femei moarte. Uleiul adunat este folosit apoi în scopul de a face dragoste sau pentru a avea pofte carnale. Femeile fac apel la experți pentru a-i face pe bărbații să se îndrăgostească de ele prin caest mod complex.

De asemenea, vrăjitorii de Gong Tau folosesc otravă Gu, creată din veninul multor creaturi veninoase. Principiul pregătirii constă în introducerea în containere închise a câtorva animale otrăvitoare (șopârle, șerpi, scorpioni, broaște, șopârle veninoase etc.), care se devorează reciproc și își concentrează toxinele într-un supraviețuitor. Otrava adunată în acest mod este folosită pentru a provoca boli grave și chiar moarte.

Vrăjitorul poate să folosească și sângele menstrual al unei fete care este adăugată la mâncare și consumată de victima aleasă pentru a i se face magie neagră. Magia sângelui menstrual este adesea folosită pentru a lega un iubit sau pentru a provoca atracție sexuală. Este, de asemenea, adesea folosită de către gospodinele din Asia de Sud-Est pentru a-i face pe slujitorii lor să fie mai plăcuți.

Pentru a lupta împotriva unei vrăji lansată de un vrăjitor Gong Tau, victima poate căuta ajutorul unui călugăr budist sau al unui maestru taoist care pot înlătura vraja cea rea.

Cel mai bun vraci din Thailanda, LP Kalong sau Garlong

0

Luang Phu Kalong (1918-2009) este considerat unul dintre cei mai buni „magicieni” din Thailanda, amuletele lui protejând de spiritele rele, blesteme și magia întunecată! De asemenea, vor oferi putere, fericire și prosperitate fericiților lor proprietari.

LP Kalong

Luang Phu Kalong aparține călugărilor cei mai misterioși din Thailanda. S-a născut pe 10 ianuarie 2461 (1918), într- sâmbătă, în Changwat Pathum Thani cu un dinte de cristal în mijlocul palatului! Mama sa a fost sora mai mică a celebrului Luang Pho Niam, în acel moment stareț în Wat Ban Noi.

Luang Phu Kalong a fost hirotonit la vârsta de 20 de ani în Wat Naboon Pathum Thani. Unchiul său, venerabilul Luang Pho Niam, a fost Phra Uppatcha (călugăr coordonator) în hirotonirea lui Luang Phu Kalong. Luang Phu Kalong a fost un discipol al marilor călugări din timpul său, inclusiv: Luang Pho Niam, Luang Pho Thong și Luang Pho Nieng și Luang Pho Pae, fostul stareț de la Wat Suthat Bangkok, care a fost, de asemenea, patriarhul provinciei Bangkok.

LP Kalong a învățat artele magice din cărțile secrete ale lersis-ilor, unele datând de peste 2000 de ani timp de peste douăzeci de ani în compania lersis-ilor puternici și marilor magicieni din Cambodgia și Thailanda. Amuletele lui sunt acum foarte rare și copiate.

Îngropată de vie din cauza magiei negre

0

Grație efortului uriaș depus de un pastor misionar și de soția lui, Chauchan (numele ei este schimbat din rațiuni de securitate), o tânără budistă din Thailanda s-a convertit la creștinism, ceea ce a făcut-o să scape de magie neagră și de la moarte…deoarece a fost îngropată de vie.

Ceremonie budistă. Foto de Ekeidar, sursă Panoramio, Wikipedia.

Soțul ei a fost foarte furios pe soția lui în momentul în care ea a primit cărțile evanghelice din mâna pastorului european, pe care apoi i le-a ars. Soțul lui Chauchan s-a simțit apoi foarte prost și disperată, familia a chemat niște vrăjitoare care să facă magie neagră în scopul de a-l salva. Dar ritualurile și farmecele lor nu au avut niciun efect iar bietul om a murit.

Vrăjitoarele au dat atunci vina pe soție, care ar fi fost cauza acestei nenorociri. Vina ei era aceea că adusese în casă cărțile sfântă!

Familia a decis atunci să o îngroape de vie alături de trupul decedatului, într-o zonă izolată. Înnebunită de panică și de frică, Chauchan a început să strige cu putere, să țipe și să plângă pe când era introdusă în mormânt. În zadar, nimeni nu o putea auzi pentru a-i sări femeii în ajutor iar soarta sa părea definit pecetluită.

După ce au depus-o alături de cadavrul soțului ei în groapă, au acoperit mormântul cu o placă de beton, după care au pus pământ peste ea și multe pietre, care au atenuat total orice zgomot ar fi putut răzbate din interior.

Preoții, care au bănuit ceea ce se petrecuse în realitate cu biata Chauchan, s-au dus noaptea la locul unde a fost îngropată de vie și au scos-o din infern. Inima ei bătea încă!

Clairvius Narcisse, transformat zombi prin magia voodoo

0

Clairvius Narcisse (circa 1922 – 1994) este un haitian a cărui notorietate provine din povestea pe care a dezvăluit-o că ar fi fost transformat într-un zombie și eliberat de urmăritorii săi. El ar fi făcut parte din așa numiții morți-vii nemuritori care au fost drogați pe întreaga perioadă a sclaviei lor pentru a-i face să lucreze în rafinării sau plantații.

 

Sursă Zombi alien, foto Carlos Adampol Galindo, Mexic, sursă Wikipedia.

Clairvius Narcisse a fost declarat mort pe 2 mai 1962 ca urmare a unei boli la Spitalul Deschapelles din Haiti. A fost îngropat a doua zi într-un sat lângă Esther. În 1980, 18 ani mai târziu, un bărbat a acostat-o pe sora lui Clairvius Narcisse și s-a prezentat ca fratele său povestind că a fost victima unei zombificări din partea unui houngan (șef spiritual voodoo) la comanda propriului său frate ca urmare a unei afaceri de moștenire.

El a spus că, după ce a fost frecat cu o „pudră de zombi”, ar fi privit neputincios la propria înmormântare, pretinzând că este capabil să vadă și să audă, dar nici să vorbească, nici să simtă. După înmormântarea sa, l-au dezgropta apoi l-au forțat să lucreze ca sclav într-o plantație cu alți zombi.

Pentru a-și păstra sclavii, fermierii i-ar fi drogat pentru a le menține în această stare de  „morți-vii”. Clairvius Narcisse și-ar fi recăpătat conștiința după 2 ani când un supraveghetor a uitat să-i dea doza zilnică de droguri.

El ar fi rătăcit în jurul țării, temându-se să-și întâlnească fratele, și numai la moartea lui ar fi decis să-și găsească sora pentru a-și dezvălui identitatea.

În anul următor, un antropolog canadian, Wade Davis, a fost interesat de acest caz, în ideea de a scrie un raport lung (conținut în cartea Șarpele și Curcubeul). Mulți îi critică munca și o pun la îndoială, din cauza convingerilor sale, așa cum explică în detaliu în cartea sa.

Davis presupune moartea lui Narcissus nu a fost decât în aparență, rezultatul -unui preparat de oase umane zdrobite, diverse extracte din plante, inclusiv mucuna ale cărei semințe conțin molecula L Dopa utilizată astăzi în compoziția medicamente pentru a trata bolnavii de Parkinson.

La acest amestec s-au adăugat diverse produse de origine animală, cum ar fi organe de pește glob. Toxicitatea acestui preparat se datorează unui paralizant puternic care duce corpul într-o stare de paralizie: tetrodotoxină. Acest neurotoxin este extrem de activ, de cinci sute de ori mai mult decât cianura și de o sută de mii de ori mai mult decât cocaina.

Aceeași substanță se găsește și în broaștele de baston, precum și în ficat și viscerele globului de pește. Într-adevăr, mulți bucătari japonezi au murit în timp ce doreau să gătească acest pește delicios, sau au suferit o paralizie temporară, ca în cazul lui Narcissus.

Inițiatul voodoo plasează apoi acest amestec în încălțămintea sau îmbrăcămintea victimei, astfel încât să treacă treptat în piele și să se răspândească în sânge. Datorită acțiunii cojilor de albizia, cu proprietăți de săpun, adesea adăugate la celelalte ingrediente, viteza de penetrare a otrăvii este accelerată.

În ceea ce privește privarea de memorie și voință, precum și ascultarea orbește a ordinele vrăjitorului bokor, Davis și alți savanți au avansat cel puțin trei cauze care pot coexista. Conform primei, tetrodotoxina ar putea menține efectul paralizant asupra anumitor circuite cerebrale, chiar și după reluarea activității motorii, de a inhiba anumite facultăți ale individului.

Conform celei de-a doua, vraciul voodoo bokor ar fi furnizat ulterior droguri și halucinogene victimei sale pentru a provoca efectele menționate mai sus. Potrivit celei de a treiea, de natura psihologică, trebuie să se țină seama de renumele pe care îl are magia voodoo din Haiti în viața superstițioasă a populației.

Elementele culturale, împreună cu o autosugestie puternică, l-ar fi făcut pe Narcisse să creadă că el era cu adevărat un mort-viu. Sugestia ar fi putut împiedica victima de la orice reacție împotriva blestemului pe care credea că l-ar fi lovit.

La acea vreme, în 1987, cartea lui Davis a fost transpusă în film de către Wes Craven sub același nume, Șarpele și Curcubeul.