Creta este a cincea insulă cea mai mare din Marea Mediterană, care s-a alăturat Greciei în 1913. Ea este leagănul civilizaţiei minoice. Situl arheologic cel mai important al său este Cnossos. Insula a cunoscut un prima val de populaţie, acum aproape 130.000 de ani, pe cale maritimă.

Golful Vai din Creta, foto de Marc Ryckaert (MJJR), sursă Wikipedia.

Începând cu 7000 î.e.n., în perioada neolitică, Creta a fost invadată de populaţiile care au venit din Anatolia care practicau agricultura şi creşterea animalelor. Cea mai veche ceramică s-a găsit la Cnossos şi Phaistos. Cultul „Zeiţei Mamă”, Zeiţa fertilităţii.

În perioada paleopalaitală s-a introdus scriitura fonetică în Europa prin intermediul celor două sisteme contemporane: hieroglifele cretane pe de-o parte, linear A pe de altă parte, cu aproximativ un mileniu înaintea alfabetului grec.

În perioada postpalaitală (1450 – 1200 î.e.n.) Knossosul a căzut şi micenienii au invadat Creta. Între anii 67 î.e.n. – 395 insula a aparţinut Imperiului Roman,cu capitala la Gortyn. Între 395 – 824, a făcut parte din Imperiul Bizantin, apoi, între 824 – 961 a trecut sub dominaţia arabo – musulmană, după care, între 961 – 1204, a fost recucerită şi stăpânită de bizantini.

După cucerirea Constantinopolului de către cruciaţi, Candia (Creta) a devenit veneţiană (1204 – 1669), apoi a căzut în mâinile otomanilor care, ca şi în Cipru, au instalat aici populaţii musulmane. Între 1822 – 1868, insula a fost inclusă Egiptului. După câteva revolte reprimate în sânge, în 1913, Creta a trecut în componenţa Greciei. În conformitate cu Tratatul de la Lausanne (1922 – 1923), s-a efectuat schimbul a 25.000 de musulmani din Creta contra a 50.000 de ortodocşi din Cilicia.

În 1941, a avut loc bătălia pentru Creta. Trupele germane au invadat insula, apărată de trupe britanice şi de restul trupelor greceşti libere. Rezistenţa cretană, alimentată de britanici a blocat în Creta o întreagă divizie germană. În vara anului 1944, ea a eliberat trei sferturi din insulă şi germanii s-au refugiat în vest, în jurul Chaniei, unde au rezistat până în mai 1945, dar au suferit de foame.

După 1950, Creta a devenit o destinaţie turistică europeană. Insula are o formă alungită: cuprinde 260 km de la est la vest şi 60 km de la nord la sud. Acoperă o suprafaţă de 8400 km² şi o periferie de aproximativ 1000 km.

Creta este muntoasă. Munţii care domină sunt: Lefka Ori (2453 m) sau Munţii Albi din Vest, masivul Psiloritis (2456 m) sau muntele Ida în centru (punctul culminant al insulei) şi masivul Dikti (2148 m) la est. În vestul Cretei se găsesc chei foarte impresionante, Cheile Samaria. Capul Tripiti de pe insula Gavdos este punctul cel mai sudic al Europei geografice.

Creta are oficial aproximativ 35 de milioane de măslini. Are un ecosistem bogat şi foarte divers, care adăposteşte mai multe specii de animale care nu se găsesc în altă parte, cât şi o floră foarte variată. Climatul este mediteraneean: vara este caldă şi uscată, în timp ce iarna este mai degrabă blândă.

Principalele sale oraşe sunt: Agios Nikolaos, Caneea, Heraklion, Ierapetra, Matala etc. Creta a fost evanghelizată în timpul începutului creştinismului. Apostolul său a fost Titus, discipol al Sf. Pavel. Religia dominantă este creştinismul ortodox. Biserica cretană este independentă de Biserica greacă şi depinde direct de patriarhul ecumenic de la Constantinopol. A fost unul din elementele cele mai importante ale rezistenţei în faţa ocupantului turc. Populaţiile musulmane instalate în Creta după cucerirea sa de către Imperiul Otoman, sau convertite apoi, şi care reprezentau circa 30% la recensământul populaţiei din 1881 au început să plece în 1890.

Încă din Antichitate, şi mai ales după sec. XIX, Creta este una din regiunile Greciei unde se produce cel mai mult ulei de măsline. Plantaţiile de măslini ocupă o mare parte din câmpii, dealuri şi pantele munţilor din insulă.

În Creta, foarte apreciat de turişti este rachiul sau tsikudia, făcut din boabe de struguri.

Dar punctul forte de interes pentru orice turist care păşeşte pe pământ cretan este palatul de la Cnossos (sau Knossos), care a fost probabil capitala insulei în perioada minoică. Era palatul regelui Minos, descoperit în 1878 de un anticar cretan, Minos Kalaokairinos.