În secolul V, bunul rege Grandlon domnea peste Cornouaille. Din dragoste pentru unica sa fiică, Dahut, a cerut să se construiască un oraş minunat care se situa, se zice, lângă actualul golf Douarnenez. Dar furia divină s-a abătut peste Is şi a anunţat dispariţia vechilor culture şi triumful primei ere creştine.
Ce legendă minunată ca cea a unui rege creştin care a construit cel mai frumos şi cel mai opulent oraş din tot Armorique cu ajutorul Korriganilor, personaje folclorice aparţinând mai mult tradiţiei celtice.
O dată în plus, simbolica unei lupte inegale între creştinismul triumfător şi druismul celtic, misteriosul oraş Is nu şi-a dezvăluit încă toate secretele…
Ce povesteşte legenda?
Marele rege Gradlon (Gradlon Meur) a răpit, în cursul unei expediţii maritime pe coastele Scandinaviei, o zână războinică, care i-a dăruit o fiică, pe nume Dahut, după care a murit.
Obsedat de dispariţia soţiei sale, regele nu şi-a mai găsit niciodată altă femeie pe care să o ia drept soţie şi şi-a crescut singur fiica, care a devenit o prinţesă magnifică.
În timpul unei partide de vânătoare în pădurea Neved, regele a făcut cunoştinţă cu sfântul Corentin, pustnic creştin care a reuşit să-l convertească la noua credinţă în timp ce fiica lui a rămas profund ataşată de vechile culte.
Pentru a-şi mulţumi copilul, Gradlon a pus să i se construiască un oraş magnific: Is. Ridicat pe un polder, era protejat de mare de un dig. Ecluzele, construite cu ajutorul korriganilor invocaţi de Dahut, se deschideau la maree scăzută pentru a evacua apa râurilor şi se reînchideau în timpul fluxului. Porţile mării nu se puteau deschide decât prin mijlocul unor chei grele pe care regele le păstra la pieptul său, se spune.
Misteriosul Is
Fiica lui Gradlon era instabilă emoţional şi în fiecare noapte avea un alt iubit pe care îl strangula însă în zori. Comportamentul său, lipsit de morală, a antrenat întreaga populaţie a oraşului în cele mai teribile orgii.
Sfântul Gwenole venea des de la Landevennec pentru a încerca să restabilească situaţia, dar locuitorii nu-l ascultau sub nicio formă… În consecinţă, Dumnezeu a decis de a livra oraşul cuprins de păcat Satanii.
Un prinţ necunoscut şi-a făcut apariţia în oraşul maiestuos Is şi a subjugat-o foarte repede pe Dahut cu privirea sa fascinantă. Pentru a-i place, a făcut un gest extrem: i-a luat tatălui său, regele, cheile faimoase din aur şi i le-a dat. Tocmai era maree atunci când au fost deschise ecluzele. Valurile au înghiţit pur şi simplu oraşul.
Graţie sfântului Gwenole, regele Gradlon a putut să se salveze pe cal, dar pentru asta a trebuit să-i ceară episcopului să o împingă pe fiica lui care se ţinea de coama animalului îngreunând fuga. Astfel, Gradlon şi-a sacrificat fiica în valurile turbate şi a reuşit să-şi salveze viaţa, dar şi pe cea a sfântului Gwenole.
În urma lor, marea acoperise deja acoperişurile celor mai înalte edificii din oraş.
Clopotele oraşului sună încă…
În mitologia celtică, Yann Brekilien afirmă că “scunfundarea oraşului datorită unei unde de maree, în secolul V, are toate şansele de a nu fi o legendă, că este un fapt istoric căreia populaţia i-a păstrat o amintire oribilă. În timpul anumitor maree mari, se întâmplă ca marea, pe fundul golfului Douarnenez, să descopere vestigii de construcţii şi, pe plaja de la Trezmalaouen, vecină cu Ris, o pădure de stejari şi de tisă culcată, cu rădăcinile către larg, cu crengile spre pământul ferm. În plus, un mare număr de drumuri romane converg spre fundul golfului Douarnenez şi se afundă sub ape…”
Pe plaja de la Ris, la 2,5 km est de Douarnenez, se poate vedea în timpul unor maree mari, un fragment de zid din cărămidă roman care se afundă în nisip. Este bine cunoscut de către geografi, de altfel.
A existat cu adevărat faimosul oraş Is? Se povesteşte că pescarii din Douarnenez, atunci când marea este calmă, aud des clopotele sunând din pescarii…
