Legenda Larei Jonggrang

Trebuie citit

Lara Jonggrang este numele popular pe care sătenii din apropiere de templul Prambanan (un ansamblu de 240 de temple dedicate zeităţii Shiva, construite în secolul IX sub dinastia Sanjaya), situat în centrul insulei Java din Indonezia, l-au dat statuii lui Durga Mahisasuramardini, soția lui Shiva, situată în clădirea principală, care îi este dedicată. Numele ei înseamnă „fata cu faţă subțire.”

Durga_Loro_Jonggrang_copy
Sursă foto: Wikipedia

 

A fost odată un rege pe nume Boko, care avea o fiică de o mare frumuseţe, Lara Jonggrang. Auzind de frumusețea prințesei, un anume Bandung Bondowoso a cerut-o în căsătorie. Numai că Lara Jongrang l-a refuzat pentru că nu-i plăcea de el. În fața insistenței neobişnuite a acestui pretendent la mâna sa, în cele din urmă fata a cedat, cu condiția ca el să construiască o mie de temple într-o zi și o noapte.
Bandung Bondowoso a acceptat şi a început construcția. Dar, după ce s-a lăsat întunericul, a cerut ajutorul spiritelor pentru a putea să-şi termine lucrarea. Aflând asta, Lara Jongrang le-a cerut servitorilor săi să facă mult zgomot și să trezească animalele pentru a speria spiritele.
Crezând că soarele răsare spiritele s-au retras. Bandung Bondowoso a văzut îngrozit că nu a terminat decât 999 de clădiri. Înțelegând că Lara Jonggrang l-a înşelat, l-a cuprins o furie teribilă și a transformat-o pe Lara Jonggrang într-o statuie pentru a decora ultimul templu, ajungând astfel la numărul de o mie de clădiri pe care i le ceruse ea.
În templele din Java „o mie de temple” se spune candi sewu, care este numele unui ansamblu budist situat la nord de Prambanan.

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulţumiri pentru vrăjitoarea Elena Minodora din Turcia și Germania

Soţul meu, pe care îl iubesc enorm, m-a înşele cu o verişoară de-a prietenei mele cea mai bună, pe...

Cea mai puternică vrăjitoare de magie albă și neagră Vanessa

Expertă în magie, multi premiată, cea mai puternică vrăjitoare de magie albă din Europa și din lume vă poare...

Mulţumiri recente din Cluj Napoca și Brașov primite de cea mai puternică vrăjitoare din Europa – vrăjitoarea Anastasia Venus

Vai, duşmanii mei mulți și foarte periculoși m-au blestemat şi nimic din ceea ce făceam în firma mea nu...

Vrăjitoarea Morgana

Vrăjitoarea Morgana, super premiată la diferite concursuri internaţionale, care se află acum, în perioada sărbătorilor în Italia, lucrează excelent cu magie neagră, rezolvă orice fel de problemă şi în scurt timp prin telefon, chiar şi pentru clienţii din străinătate.

Mai multe articole ca acesta