Walter şi William Gunn, din Dalesville (Quebec, Canada), observau în 1940, la ora 22:30, un obiect luminos care se ridica de pe o colină la circa 350 m de ei. Acesta avea o mărime echivalentă cu o Lună plină şi părea să constituie partea inferioară a unei mase sumbre mult mai importantă pe care apăreau două sau trei lumini mici.
Cu un zgomot regulat, obiectul misterios s-a ridicat cu o viteză estimată la 80 km/h deasupra martorilor, luminând extrem de clar zona şi dispărând între piscurile muntoase.
Un OZN în Quebec
Programul american HAARP
O ameninţare pentru climat şi mediul vibrator al planetei
HAARP, o armă de distrugere masivă care face parte din programul militar american <Joint Vision 2020” constituie o ameninţare pentru interacţiunile subtile între ecosistemele Terrei şi ionosferă.
Rezonanţa Schumann (Frecvenţe RS) şi biocomunicaţii
Rezonanţa Schumann (RS) constituie poate suportul unui proces de percepţie extrasenzorială (PES) de tip radar pentru toate fiinţele vii. Frecvenţe oarecare pot fi absorbite şi re-emise prin orice obiect conform schemelor de interferenţe specifice. Aceste <unde rezonante” pot să fie modelate intenţionat în frecvenţă sau în formă în scopul de a transmite anumite informaţii (scheme de interferenţă).
Decodate de creier, ele revin aproape instantaneu pe <spatele> rezonanţei Schumann şi sunt apoi traduse de creier în informaţii conştiente. Între altele, biografia infomaţiei poate fi înscrisă intenţionat la distanţa pe o ţintă de o interfaţă senzorială primitivă de tip radar pe o undă purtătoare de RS. Toate astea dar şi alte mecanisme sunt atribuite faptului că frecvenţele RS se află în gama lor mediană.
La Sedana, în Arizona, Ben Lonetree, un inginer electrician, abserva intens frecvenţele RS, pe care el le numeşte <Vocea Planetei”, cât şi câmpul magnetic terestru. El este specialist în măsurarea ELF (frecvenţe foarte scăzute) şi în ULF (frecvenţe ultra scăzute) şi are o mare experienţă în tehnologia IRM (Imagerie prin Rezonanţă Magnetică).
Ritm şi haos în ionosferă
Ritmul vieţii a evoluat într-un mod continuu de-a lungul erelor? Trăiau într-o matrice complexă de câmpuri oscilante. Cea mai mică fluctuaţie într-un câmp îmbucat provoacă perturbaţii în altele. Impulsurile călătoresc toate în jurul lumii de mai multe ori pe secundă între suprafaţa planetei şi ionosferă, trimiţând semnale de coordonare tuturor organismelor. Aceste semnale ne leagă de câmpul electromagnetic global. De la numele inventatorului său, Rezonanţa Schumann (RS) este pulsul care bate măsura vieţii pe planeta noastră.
La fel cum bate un ceas, loviturile reactivează constant această undă staţionară.
Mergem cu toţii în cadenţa acestei tobe cosmice, bătaia inimii noastre planetare, care fixează tempo-ul sănătaţii. Dar azi, sub pretextul progresului şi al apărării, acest stimulator este ameninţat şi sunt cheltuite mari sume de bani pentru această exploatare a atmosferei, prin programul <războiul Stelelor> şi fascicolul de energie HAARP (Hihg – frequency Active Auroral Research Program) care este deja operaţional la Gakona, în Alaska.
Ritmul vibrator al mediului nostru, motorul fundamental al oricărei vieţi pe planeta noastră albastră, este ameninţat prin manipulări umane ale ionosferei cum ar fi tehnologia programului HAARP. Anumiăi oameni de ştiinţă au mers până acolo încât au declarat că atmosfera înaltă era <vie>. transmiţând un fel de conştiinţă tuturor fiinţelor vii.
Aşa cum au arătat atentatele la stratul de ozon ţi alte calamităţi ecologice, este periculos de a te juca cu Natura. A atinge acest sistem l-ar putea distruge, şi noi odată cu el. Pare evident că nu trebuie să riscăm o asemenea miză. Practic, nicio cercetare serioasă nu s-a efectuat în domeniile sau problemele supravieţuirii noastre ca specie.
Un număr de 90 de deputaţi ruşi au semnat o noţiune contra programului HAARP, declarând că aceste experienţe vor duce la arme capabile de a distruge comunicaţiile şi echipamentele vaselor spaţiale şi rachetelor, de a provoca accidente grave în reţelele electrice şi în cele de instalaţii de instalaţii gaze/ulei şi, în fine, de a avea efecte negative asupra sănătaţii mentale a populaţiilor din regiuni întregi.
Ionosfera ne protejează de radiaţiile mortale ale Soarelui şi de spaţiu. Şi acum, cu undele radio la frecvenţele înalte se dau găuri în această pătură protectoare, preluând riscul de a distruge accidental evoluţia fragilă a planetei şi a speciei umane (sau a tuturor speciilor de pe planetă). Consecinţele ar putea fi deci absolut devastatoare şi incalculabile, ireversibile.
Strategic Defense Initiative (SDI) plasează această tehnologie de modificare a mediului în mâinile comandamentelor militare, ceea ce nelinişteşte profund ameninţarea. Cum ele beneficiază de un mandat de securitate naţională, nu ştiu exact ce vor face şi ne temem. Să sperăm că nu se va întâmpla nimic rău pentru omenire şi că nu va fi prea târziu…
Perturbaţiile ating climatul terestru
Pentru a înţelege fragilitatea planetei noastre trebuie văzută regiunea noastră din spaţiu din punct de vedere astrofizic. Apare că cea mai mică perturbare a atmosferei noastre poate provoca rupturi dramatice în cursul destinului nostru geofizic. Numeroase forţe şi complexe afectează deja Terra şi în special structura climatică mondială. La scară mare, există o ameninţare de eră glaciară din cauza supernavelor, ale căror raze cosmice generează nori atunci când ating atmosfera, răcind-o. Între altele, sistemul solar traversează partea cea mai densă a galaxiei Căii Lactee pe un ciclu aproximativ de 30 milioane de ani.
Acest nor molecular dens şi fluctuaţiile <mareelor> galactice de materie îndepărtată pot destabiliza comete în norul lui Oort şi a le îndrepta spre planete şi Soare. Ploile de mici comete, numite <rafale de impacturi> vor acţiona, de-a lungul mileniilor, asupra mişcărilor straturilor de gheaţă şi vor provoca extincţii masive. Ele vor afecta de asemenea termosifonul oceanic (aport excesiv de apă dulce) care funcţionează ca un însoţitor oceanic global. Această pompă pe bază de sare deplasează apa caldă către zonele reci din nord, cât şi spre coasta de est a SUA şi Europei, şi le fac locuibile în timp ce ea răceşte tropicele. Distrugerea sa ar avea drept consecinţă oprirea circulaţiei apelor calde sărate din Golful Stream către nord, deschizând o nouă eră glaciară.
Hotarul evoluţiei nu este selecţia naturală, ci climatul şi gheaţa. În cursul ultimilor 2,5 milioane de ani, masele de gheaţă au migrat de 30 de ori de la formarea istmului Panama, care a blocat circulaţia tropicală între Pacific şi Atlantic. Astfel apa caldă a fost deviată către nord, sau s-a transformat în zăpadă şi a format gheţari. Gheţarii avansează sau regresează în funcţie de oscilaţiile Terrei.
Secetele produse de aceste cicluri glaciare au făcut să regreseze pădurile tropicale umede, lăsând savanelor. Iar strămoşii noştrii au părăsit pădurile, dezvoltându-şi inteligenţa pentru a supravieţui şi a deveni oameni moderni. Inteligenţa şi puterea de adaptare au devenit caracteristicile noastre pentru că a trebuit să supravieţuim în climaturi instabile. Doar o mie de generaţii au trecut doar de la ultima eră glaciară în Europa, pe atunci populaţia fiind incredibil de redusă din cauza rigorii climatului. Toate cercetările arată că sistemul climatic terestru comportă schimbări sensibile care, la un moment dat, fac să basculeze sistemul unui mod de funcţionare stabil în altul. Cum s-a văzut cu El Nino, sistemele oceanice controlează climatele continentelor. Este de asemenea ceea ce dezvăluie sedimentele de pe fundurile marine, stratele de gheaţă din calote şi fosilele. Toate indică faptul că convectorul oceanic s-a oprit deja în trecut. Conform cercetătorilor, pompa se află la relanţi şi ar putea da semnalul unei schimbări bruşte şi catastrofice. Un studiu apărut în 2002 indică faptul că curenţii marini din adâncimi se răcesc la 20 %, ceea ce nu este un semn bun. Topirea şi fragmentarea gheţarilor ar putea să accelereze procesul. Examenul fosilelor demonstrează că o distrugere s-ar putea produce într-un deceniu şi să se menţină timp de secole.
Această nouă noţiune de modificare climatică rapidă este astăzi universal cunoscută. Aceste declanşări pot produce variaţii de aproximativ 10* C într-un deceniu, urmate de o stabilizare de 20 de ani, apoi de o răcire de circa 20* C în cursul următorilor 20 de ani. Variaţiile au fost mai puţin violente în cursul ultimilor 8. 000-10. 000 ani, dar instabilitatea solară, înclinarea axei şi încetinirea curenţilor ar putea să grăbească reîntoarcerea. În plus, există manipulările umane asupra climatului prin tehnologie şi arme cu raze energetice. O creştere a temperaturii de la 3 la 4* C dar ar putea declanşa o înalţare a nivelului mărilor de ordinul a 20 m în zece ani!
Urmarea răcirii şi a topirii gheţii va crea un ciclu în care temperaturile vor cunoaşte creşteri de 8-10* C în 30 de ani. Imediat curenţii oceanici se vor deplasa şi noi ritmuri cald/frig se vor instala. Noi mări de adâncimi reduse vor înghiţi pământurile. Terenurile agricole v-or fi inundate, ceea ce va antrena o reducere a resurselor alimentare. Aproximativ 30-40 % din terenuri vor fi pierdute şi omenirea se va confrunta cu valuri de inundaţii teribile pe toate continentele. Comerţul şi industria vor fi distruse.
Mările tropicale s-au reîncălzit de la 1 la 1,44* C în cursul ultimilor 100 ani şi gheţarii s-au topit în mumeroase locuri de pe Terra. Cercetarea indică că Soarele – însuşi se află într-un ciclu de reîncălzire şi va putea fi un factor semnificativ al reîncălzirii planetei (0,55 * C pe an din 1880). Primele rezultate par să arate că Soarele emite 0,05 % din radiaţii în plus pe decadă din 1970. Această creştere estimată a emisiei solare implică vânturi solare mai puternice măturând înaltul atmosferei terestre, provocând excitarea sa şi ionizarea sa prin particule încălzite. I se poate atribui Soarelui aproximativ jumatate din încălzirea globală din acest ultim secol. Cu cât el este mai încălzit, cu atât mai mult deviază razele cosmice. Dacă asta persistă timp de decenii, vor putea apărea fluctuaţii climatice spectaculoase aşa cum s-a produs în timpul <Micii Ere Glaciare” între sec. XII şi XVII. Emisia de energie prin Soare variază conform unui ciclu de 11 ani şi a cunoscut două puncte în 2000 şi 2002. Minimum va avea fără îndoială peste trei ani. Aceste schimbări ale ciclului solar produc pe Terra schimburi pe termen scurt.
Temperatura din atmosfera înaltă este de două ori mai ridicată atunci când este bombardată de un maximum de emisie solară. În timpul acestei perioade atmosfera se dilată şi se întinde în spaţiu până atinge şi depăşeşte orbita Staţiei Spaţiale Internaţionale. Asta va merge până va creşte dâra staţiei şi necesită frecvente ajustări de orbită utilizând creşterea navetelor. Recent a devenit posibil de a se măsura activitatea solară mai uşor şi cu mai multă precizie în afara atmosferei noastre. Putem acum să măsurăm energia solară totală a tuturor lungimilor de unde şi deduce o rezultantă numită Total Solar Irradiance (TSI), adică strălucire energetică totală a razelor solare. În prezent există o dezbatere privind chestiunea de a şti dacă indicaţiile de creşteri actuale constituie o tendinţă pe termen lung sau o aberaţie trecătoare. Într-un studiu recent, au fost analizate informaţiile de la şase sateliţi în orbita terestră în diverse perioade timp de 24 de ani.
Richard Wilson, un cercetător de la Columbia University a descoperit, într-o serie de informaţii erori care au împiedicat ca studiile precedente să dezvăluie tendinţa. Dar noul studiu arată că TSI a crescut cu aproximativ 0,1% în 24 de ani. Acest lucru nu este însă suficient pentru a provoca schimbări climatice semnificative, afirmă Willson şi asociaţii săi în afară de faptul dacă acest proces de schimbare era menţinut timp de un secol. Pe perioade de timp atât de scurte de câteva zile, TSI poate varia la 0,2 % din cauza numărului şi mărimii petelor care traversează suprafaţa discului solar. În acest timp cercetătorii estimează că această variaţie, despre care se spune că nu poate influenţa climatul, este egală cu cantitatea totală de energie utilizată global în timp de un an de omenire.
Manipularea ionosferei
Formarea de găuri în ionosfera supraîncălzită poate provoca bulversări meteorologice catastrofice. Există un risc potenţial ca acestea să fi fost declanşate de militari, pentru a destabiliza regiuni întregi prin perturbaţii climatice fără măcar saă fi recurs la un război convenţional. A pune la punct o asemenea armă în scopuri economice şi strategice ar putea provoca distrugerea sistemelor ecologice şi de a perturba grav producţia agricolă. Departamentul Apărării a pus în aplicare informaţii şi dispozitive de supraveghere meteorologică relative la acest program. Speculaăii recente au încercat de a face o legătură între misterioasele dâre care se zăresc pe cer şi dezvoltarea tehnologiei HAARP.
Unii cred că puterea reflectizantă a acestor nori (sau dâre) ar putea influenţa încălzirea atmosferei. Se pare că analizele <părului îngerilor” recoltate în atmosferă după o zi de difuziune conţin anumite toxine. S-au indentificat bacterii virale, mucegaiuri toxice, negru de cărbune şi dibromură de etilenă. Întrebări se pun şi despre subiectul ascestor difuzări privind o creştere a puterii reflectorizante a anumitor straturi din atmosferă. Ele sunt cauza unei reduceri masive a producţiei de ioni negative prin intermediul pădurilor, ceea ce ar putea fi fatal oricărei vietăţi biologice. Între altele, marea secetă care a afectat vaste reugiuni se presupune că are un raport cu sarea şi bariu, puternic toxic şi absorbant de umiditate (până la de şapte ori propria sa greutate), care a fost detectat în mari cantităţi în atmosfera imediat după faimoasele dâre. Acestea ar putea fi deci legate de HAARP şi aplicaţiile sale potenţiale la controlul climatic. ARCO Petroleum deţine brevetele acestei tehnologii a lui Tesla. Se pare că proiectul HAARP, acum câţiva ani, a fost finanţat chiar de ARCO.
Numeroase grupuri de cercetare raportează că suntem inundaţi, constant de ELF (frecvenţe foarte scăzute), ca un fel de <ceată> electronică. Aceste ELF pot fi mortale pentru orice viaţă biologică căci ele modifică frecvenţele vibratorii naturale ale fiinţelor vii, provocând grave disfuncţii, cum ar fi o gândire iraţională, incapacitatea de a se concentra, oboseala cronică şi/sau moartea. A inteveni asupra acestui sistem dinamic pentru a-l echilibra delicat ar putea duce la o catastrofă, comparabilă cu o avalanşă. Potenţialele <încălziri ale ionosferei” sunt cu adevărat înspăimântătoare. Nu avem nici o idee de ceea ce ar putea rezulta din intervenţiile pe termen lung asupra acestui echilibru sensibil al ionosferei şi al temperaturii globale, toate acestea fiind legate la termosifonul oceanic mondial. A cărui sursă se găseşte în largul Groenlandei.
Climatul nu este deci suficient de perturbat de activitatea umană? Trebuie oare să agravăm şi mai mult problema jucându-ne cu aceste fascicole de energie? ONU organizează dezbateri privind schimbările climatice, gazele cu efect de seră şi <armele non mortale>, pe care americanii şi ruşii le-ar putea pune în practică. <Războiul meteorologic> implică declanşarea de perturbaţii atmosferice cu ajutorul undelor radar ELF. Astfel, SUA vrea să <posedeze timpul> şi staţiile spaţiale pentru a-şi stabili dominaţia militară, remodelând schemele naturale şi stăpânind comunicaţiile globale.
Recente informaţii ştiinţifice au determinat că HAARP este în întregime, operaţional şi posedă potenţialitatea de a declanşa inundaţii, secete, uragane şi cutremure. Din punct de vedere militar, HAARP este o armă de distrugere masivă. Potenţial, este un instrument de cucerire capabil de a destabiliza selectiv agricultura si sistemele ecologice din regiuni întregi. Chiar dacă nu s-a demonstrat că această tehnologie a fost folosită, ar trebui ca ONU să considere consecinţele unui <război al mediului” in paralel cu dezbaterile privind sechelele climatice provocate de efectul de seră.
Dr. Rosalie Bertell confirmă că <oamenii de ştiintă militari americani… lucrează asupra sistemelor meteo ca arme potenţiale. Metoda constă într-o potenţializare de furtuni şi determinarea curenţilor de vapori în atmosferă în scopul de a provoca secete, sau inundaţii ţintelor…>
Un vechi ofiţer militar francez, Marc Filterman, schiţează diverse tipuri de arme <non convenţionale” utilizând radio frecvenţe. El face aluzie la un <război al timpului”, indicând că SUA şi Uniunea sovietică au <stăpânit deja cunoştinţele necesare pentru a declanşa bruşte variaţii climatice (uragane, secete) la începutul anului 1980.>
Există dispozitive mai modeste la Arecibo în Puerto Rico, la Fairbanks în Alaska, la Tromso în Norvegia, şi la Moscova, Nizhny Novgorad şi Apatity în Rusia, cât şi la Harkov în Ucraina, la Dushhanbe în Tadjikistan, şi poate în Israel (într- un loc necunoscut). HAARP a fost prezentat opiniei publice ca un program de cercetare ştiinţifică şi academică. În acelaşi timp documente militare americane par să sugereze că principalul său obiectiv este <de a exploata ionosfera în contul Ministerului Apărării.> Un studiu al US Air Force semnalează utilizarea de <modificări ionosferice induse” ca mijloc de a modifica mecanismele climatice şi de a bruia radarele şi comunicaţiile duşmanului.
HAARP şi programul <Joint Vision 2020”
De aproape 100 de ani, la nivel internaţional se preocupă de HAARP şi de proiectele conexe care pun în operă fascicole de energii similare. Presa occidentală a denunţat planul de apărare antirachete ţi de lasere orbitale <Joint Vision 2020” ca unul extrem de periculos care tindă să pună în practică dominarea mondială a SUA. Dennis Kucinich, declara în timpul unei emisiuni că Joint Vision 2020 era deja un program activ de experienţe privind energiile dirijate. La 9 noiembrie 2002, Carol R. Schuster, director al Defense Capabilities and Management la General Accounting Office (GAO), informa membrii de la Democratie Minority despre subiectul programului. El a explicat că acest plan punea accent de asemenea pe importanţa experimentului destinate de a încerca inovaţiile în materie de conflict armat. Un detaşament special de comandanţi interarme al SUA şi şefii de state majore au armat investigaţiile lor şi caută mijloace de a dezvolta un armament electronic capabil de a distruge orice opoziţie în lume, de-acum şi până în 2020.
Schuster confimă comentariile lui Kucinich: în 1998, comandamentul interarme SUA a intreprins un program corelat de experimentare de noi concepte de război susţinând planul Joint Vision 2020. HAARP este realizat de US Navy şi US Air Force şi constituie un element cheie al strategiei Joint Vision 2020. Un plan de programare, HAARP Joint Service elaborate în februarie 1990, de laboratorul de geofizică al Air Force şi Navyâs Office of Naval Research expune aplicaţiile militare ale planului. Acest document indică, între alte lucruri, că HAARP va fi utilizat pentru a genera unde de foarte scăzute frecvenţe pentru comunicarea cu submarinele din mări şi de eventualele aplicaţii de război, meteologice, cât şi în tentativele de a trage plecând de la procesele ionosferice naturale utilizand ionosfera ca reflectorul unui flux energetic destinat suprafeţei terestre.
Fenomene inexplicabile pe cerul de la Rio de Janeiro
La 30 noiembrie 2004, un fotograf profesionist a avut marea surpriză de a constata pe unul dintre clişeele sale o sferă de foc îndreptându-se spre pământ. A doua zi, la crepuscul, fotograful s-a decis să facă câteva fotografii în golful de la Rio de Janeiro.
Pe unul dintre clişeele sale, a observat cu mirare un OZN de o mărime impresionantă!!
Răpirile Annei Francis
Anchetatorul Evelyn Galson a scris: “La 5 februarie 2004, George Filer şi eu-însămi ne-am dus să vorbim cu Anne Francis şi de a ancheta despre experienţele sale. A părut deschisă, amicală şi mi s-a părut foarte sinceră. Ne-a revelat multe lucruri pe care le-a trăit familia sa.”
Tinereţea Annei
Când era tânără, trăia în Pennsville, New Jersey (SUA), pe un drum izolat, înconjurat de pădure şi de o mlaştină. Mama ei i-a spus să nu se ducă niciodată în pădure. Când avea trei ani, a fost luată prin fereastra camerei sale de două fiinţe. Aceste fiinţe semănau cu “Cailloux şi Bamm Bamm” din banda desenată The Flinstones. A fost dusă peste copaci, şi, în jos, a văzut o navă circulară pe pământ cu o trapă deschisă. În picioare, a văzut un cenuşiu mare cu braţe şi picioare lungi. De asemenea a văzut o altă navă chiar deasupra navei care se găsea pe pământ, dar departe în cer.
În timp ce privea, a văzut camioane cu acoperişuri din pânză care coborau drumul unde locuia ea. Fiinţele care au luat-o şi-au schimbat atunci aparenţa pentru a deveni cenuşii mici. Au păstrat-o chiar deasupra la nivelul copacilor mişcând-o ca şi cum ar fi vrut s-o ascundă, ca şi cum n-ar fi vrut să fie văzută. Nu ştie ce s-a întâmplat în timpul acestei perioade, care este puţin confuză. Primul lucru de care ea îşi aminteşte este de-a fi fost lăsată şi de-a fi căzut pe patul său. (Ca adult, Ann a realizat că camioanele erau vehicule militare).
Când era tânără fată, avea un joc cu care se juca sora sa. Avea capacitatea de a localiza persoanele dacă se concentra asupra lor. Sora ei a mers în camera lor şi Ann putea să-i spună exact unde se găsea în cameră în fiecare moment. Asta o făcea într-adevăr pe sora sa nervoasă, pentru că nu reuşea să înţeleagă cum o făcea. Dar Ann nu ştia cum putea s-o facă, ştia numai că putea s-o facă!
Bunicii Annei locuiau la Glassboro, New Jersey, şi-şi aminteşte că era pe cale de a se juca în curte cu copiii din cartier şi de a vedea mici obiecte zburătoare de formă triunghiulară dotate cu lumini şi butoane pe cele două părţi şi în faţă. Ea îşi aminteşte că copiii puteau să zboare şi să ruleze sub ei. Erau tineri, şi nu se întrebau deci asupra capacităţii lor de a zbura sau asupra originii acestor obiecte.
Când Ann era mai în vârstă, a avut în continuare experienţe trăind la New York. A fost răpită din nou şi dusă într-o navă extraterestră a cenuşilor care i-au spus de a-şi aminti ceea ce vedea. Privind ptin fereastra navei lor, putea să vadă o navă enormă care era chiar aproape de cea în care se găseau, şi vedea oameni şi cenuşi. În altă zi, pe când se plimba în oraş, a trecut prin faţa unei vitrine unde exista o fotografie a lui Whitley Strilber, autorul cărţii Communion. Dintr-o dată, s-a simţit puternic bulversată pentru că şi-a dat seama că-l cunoştea şi că-şi amintea că l-a văzut în una din nave în timpul uneia din răpirile sale. Atunci i-a scris pentru a-i explica acest lucru.
A spus că a văzut oameni care colaborau cu extratereştrii pe navele lor. Îşi aminteşte că a fost dusă într-un loc deşertic ca într-o vale, cu locuinţe tip pueblos ale indienilor. În interior se aflau patru serii de patru specii cubice, cu ziduri care se puteau închide, dar nu existau tavane. Exista un pat şi un lavabou precum şi un loc unde să-şi pună lucrurile. I s-a arătat o sală pentru mâncare şi sala de baie pentru bărbaţi şi alta pentru femei. Complexul părea a fi o bază de antrenament unde oamenii erau antrenaţi de către extratereştri.
Ann îşi aminteşte că a fost aşezată pe un panou curb, care avea lumini şi mici butoane. Panoul avea un obiect de formă ovală pe care putea să-şi pună mâna şi să o deplaseze, pentru a învăţa, se pare, să piloteze nava lor. Ştia că acest loc era o tabără de antrenament, că ea era în curs de formare asemeni altor oameni, dar nu ştia exact pentru ce o antrenau. Îşi aminteşte numai că a auzit în spiritul său un comentariu făcut de un cenuşiu: “Ei se antrenează bine.”
Incidentele de la Woodbridege-Rendlesham, 1980
La 27 decembrie 1980, în pădurea de la Rendlesham a fost observat un OZN, chiar în exteriorul porţilor din spate ale bazei RAF-ului şi US Air Force de la Woodbridge în Suffolk, Marea Britanie.
foto de Taras Young
sursa Wikipedia
Un caz excepţional
După ce au avut loc aceste evenimente pe cer, personalul militar de la baza Woodbridge a întreprins o amplă patrulare pentru a determina cauza unei lumini stranii văzute în pădurea vecină. Ei au povestit că aerul părea încărcat de electricitate şi că au văzut un obiect pe care l-au descris ca fiind de formă triunghiulară de 2,50 m la bază şi de 1,80 m înălţime. Obiectul emitea o lumină albă strălucitoare. A avut loc un raport menţionând că în vârf obiectul avea o lumină roşie şi la bază era înconjurat de o serie de lumini albastre, care păreau să indice că maşinăria se pusese pe picioare pe sol.
Când militarii s-au apropiat la aproximativ un metru, maşinăria a început să se mişte printre arbori şi s-a îndepărtat de ei. A trecut în apropiere de o fermă unde animalele au intrat în panică, apoi a zburat în sus cu o viteză extraordinară. Ancheta efectuată a doua zi a permis de a se găsi urme de picioare în sol în locul unde s-a pus maşinăria. Măsurătorile radioactivităţii au dat rezultate pozitive.
Maşinăria a fost zărită încă o dată după o oră şi a doua zi s-au făcut observaţii bogate de balete aeriene ale unor obiecte zburătoare stranii.
Caracteristicile cazului
Exită mai multe aspecte ale acestei poveşti cu OZN-uri care o clasează printre cazurile cele mai interesante :
– Ofiţerul comandant al bazei, un locotenent colonel, a redactat un memoriu oficial relatând incidentele, în atenţia ministerului apărării britanice. Acest document este acum în domeniul public. Este vorba deci de un caz unde un mare responsabil al unei baze aeriene mărturiseşte şi semnează o poveste absolut incredibilă.
autor hartă Bluewave, sursa Wikipedia
– Asamblu cazului adună mărturii vizuale de la sol, aeriene, ale piloţilor, gărzilor, în număr mare, dar şi urme radar şi urme de radioactivitate!
– Cazul l-a înfuriat pe fostul ministru al apărării engleze care a explicat presei că autorităţile miliatare au disimulat deliberat aterizarea unui OZN pe solul englez, publicului.
Incidentul de la Rendlesham
La sfârşitul lui decembrie 1980, pe când comandantul bazei aeriene de la Bentwaters (în sudul Angliei), colonelul USAF Charles Halt observa şi ancheta privind diverse obiecte anormale apărute pe cer în zona pădurii de la Rendlesham, despărţind instalaţia americană de baza sa geamănă a RAF, la Woodbridge. Observaţiile au intervenit cu ocazia a două nopţi distincte în săptămâna de după Crăciun. Două săptămâni mai târziu, Halt şi-a trimis raportul privind aceste întâlnirii stranii la Ministrul Britanic al Apărării.
Iată mărturisirea lui:
“Chiar după Crăciun la ora 5,30 dimineaţa, la 26 decembrie 1980, m-am dus la postul de poliţie şi sergentul de serviciu a început să râdă. El a indicat că 2 sau 3 oameni declaraseră că au văzut OZN-uri. În acest timp însă, nu s-a înregistrat nimic. I-am cerut s-o facă.
Atunci când a sosit comandantul bazei noastre, am glumit amândoi. Niciunul dintre noi nu credea în OZN-uri, dar am decis de a vedea despre ce este vorba. Înainte de a avea ocazia, 2 nopţi mai târziu, comandantul bazei însoţit de poliţia de securitate a sosit chiar în mijlocul unei sărbători de Crăciun tardive, alb la faţă.
<< OZN-ul a revenit >>, a spus el.
Mi s-a cerut să anchetez. Am îmbrăcat o uniformă utilitară şi m-am dus într-un jeep către liziera pădurii. O duzină din oamenii noştrii se afla deja acolo. Lămpile noastre de gaz nu funcţionau şi existau interferenţe statice constante asupra radiourilor noastre încât a trebuit să instalăm un releu. Domnea o agitaţie uriaşă, însă eram hotărât de a le arăta că toate astea nu aveau niciun sens.
Am luat şase oameni cu mine şi le-am ordonat să mă urmeze pe jos în pădure către un luminiş unde se presupune că a avut loc incidentul. Acolo am găsit 3 urme pe sol echidistante unele de altele şi suficient de înfipte în solul nisipos. Ele erau presupus cauzate de obiectul zărit cu 2 nopţi înaite, dar nu am văzut nimic în acea noapte şi nimic pus în acel loc.
În interiorul zonei triunghiulare formată de urme, unul din oameni a înregistrat pe contoarul Geiger măsurători uşor superioare celor efectuate în exterior. El a fotografiat zona şi am luat un eşantion din sol. În acelaşi timp, am înregistrat toate astea pe casetofonul meu.
Ştiam că raza farului de la Orford Ness venea de la sud-est. Deodată, am văzut la est o lumină neobişnuită, roşie ca soarele – de formă ovală, strălucind, dar în centru neagră între 3 şi 5 m de sol, deplasându-se printre copaci. După luminiş se găsea un gard de mărăcini, câmpul, casa şi grajdul unui fermier. Animalele făceau mult zgomot. Am alergat spre lumină până la mărăciniş.
Ea a tăiat câmpul apoi s-a deplasat conform unui arc orizontal de 20-30 de grade. În mod straniu, apărea ca oţelul în fuziune scurgându-se dintr-un creuzet, ca şi cum gravitatea ar fi făcut-o să cadă într-un anume fel. Deodată, ea a explodat – printr-o explozie zgomotoasă şi s-a separat în 5 obiecte albe care s-au împrăştiat în cer. Totul, în afară de radioul nostru, părea să fi revenit la normal.
Ne-am îndreptat la extremitatea proprietăţii fermierului pentru a avea un alt unghi de vedere. Am observat la nord, poate la 20 de grade de orizont, 3 obiecte albe-eliptice ca ¼ din Lună dar un pic mai largă – având lumini albastre, verzi şi rosii, efectuând mişcări unghiulare precise. Obiectele au devenit în sfârşit mai mult rotunde decât eliptice.
Am chemat comandamentul şi le-am cerut de a chema Radarul de Est, responsabil de apărarea aeriană asupra acestui sector. Ei au indicat în două rânduri că nu au observat nimic.
Deodată, la sud, un alt obiect strălucitor s-a deplasat către noi în mare viteză, a ajuns la 30 de metri apoi s-a oprit. Apoi a fost emisă o rază de 15-20 cm de la acest lucru până la picioarele noastre. Câteva secunde mai târziu, obiectul s-a ridicat şi a dispărut.
La nord obiectele dansau pe cer. După aproape o oră, au dat în sfârşit ordine de revenire. Am lăsat lucrurile astfel. Filmul a apărut ca voalat şi nu am putut salva nimic.
În acest timp un sergent a făcut mai târziu mulajele amprentelor şi am eşantionul solului în posesia mea.
În jurul anului nou, am primt instrucţiuni şi l-am interogat pe bărbatul care a luat parte la incidentul iniţial. Rapoartele erau qvasi indentice.
Ele indicau în mare asta : în primele ore ale lui 26 decembrie, un bărbat de la baza aeriană s-a îndreptat cu vechiculul său la intrarea din spate la Woodbridge pentru o inspecţie de securitate de rutină. El a observat lumini în pădure, în special o lumină roşie şi a crezut că un avion s-a prăbuşit. Şi-a făcut raportul prin radio la turnul de control care a indicat faptul că nu era niciun zbor în curs.
În sfârşit a fost trimis un grup către pădure. El a indicat zgomote stranii-zgomote de animale, mişcare, cum am auzit 2 nopţi mai târziu.
Pe când se apropiau spre luminiş, ei au indicat că au văzut o lumină mare albă-gălbuie cu o lumină roşie pâlpâind pe partea centrală superioară şi o lumină albastră fixă emitând de dedesubt. Turnul de control nu a dat nici de data asta niciun semnal radar.
Câţiva bărbaţi s-au apropiat la 6 sau 8 metri. Fiecare a raportat acelaşi lucru – un obiect metalic de formă triughiulară, având 3 m la baza sa şi 2m în înălţime, a apărut ca instalat pe un trepied. Ei s-au despărţit si au mers în jurul aparatului. Unul dintre bărbaţi a încercat aparent de a urca pe aparat, dar, zice el, acesta s-a ridicat.
Cei trei bărbati au căzut pe sol atunci când aparatul s-a deplasat rapid în zigzag către câmp traversând pădurea, atingând arbori în calea sa. Ei s-au ridicat şi s-au apropiat din nou, dar obiectul s-a ridicat şi a dispărut în mare viteză.
Am scris în sfârşit un memoriu la 13 ianuarie 1981 Ministerului Britanic al Apărării. În pofida eforturilor mele şi după cunoştinţa mea, nicio persoană de la vreo agenţie guvernamentală sau de informare nu a venit vreodată la bază pentru a ancheta.
Reacţii
Interogat, maiorul Dave Thursan, purtător de cuvânt al USAF la Washington D.C., a declarat simplu că “Air Force a încetat de a ancheta privind OZN-urile în 1969 la sfârşitul proiectului Blue Book”.
De altfel, oficialii militari americani au negat existenţa vreunui OZN care să fi aterizat în Marea Britanie în acea zonă de lângă baza militară, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 1980. Dar în memoriul lui, Halt indica faptul că au fost observate în a doua noapte 2 obiecte la Nord, şi unul la Sud.
Chile: prezenţă extraterestră
Oamenii de ştiinţă studiază o piatră misterioasă care reprezintă o fiinţă surprinzător de mare cu ochi imenşi, descoperită la Antofagasta în nordul ţării, în Antiplano din Anzii tăcuţi, nu departe de Tiahuanaco, care se presupune că a fost fondat acum 12 000 de ani de o civilizaţie extraterestră.
foto de Claire Pouteau sursa foto Wikipedia
La Clinton Road au loc fenomene paranormale
Este un drum situat la West Milford, în comitatul Passaic la Newe Jersey. Mergând spre direcţia nord-sud, drumul pleacă din New Jersey Route 23 în apropiere de Newfoundland şi continuă 16 km până la sfârşitul său în apropiere de lacul Greenwood.
Drumul este puţin frecventat. Există foarte multe legende despre acest loc bântuit. Se zice că aici au loc nenumărate fenomene paranormale: apariţii de fantome, de fiinţe stranii şi adunări de vrăjitoare, sataniste sau al membrilor Ku Klux Klan.
Un OZN recuperat în Tailanda cu ocupanţii săi extraterştri!
Un OZN îngropat în plaja insulei Hong (din sudul Tailandei) a fost descoperit la 25 ianuarie 2005. În interiorul său se găseau doi pasageri de tipul “micuţilor cenuşii” împreună cu o femeie răpită de 27 de ani care răspundea la numele de Wendy Carpsdale.
Guvernul tailandez a făcut însă orice pentru ca vestea să nu circule.
Întâlnire de gradul trei în Danemarca
Într-o după-amiază de vară a anului 1940, la Jutland (Danemarca), un tânăr în vârstă de 15 ani conducea câteva vaci, când a zărit deodată trei personaje curioase care veneau dinspre nord-est.
Erau îmbrăcate în haine de un verde aprins, compuse dintr-o singură piesă şi care le acoperea chiar gâtul şi o bună parte din faţă. Dar faţa părea să fie protejată de o placă din sticlă.
De la umeri până la picioare aveau două perne în formă de colac groase de aproximativ 10 cm. Cele trei fiinţe erau de mărime normală şi mergeau balansându-şi uşor braţele asemeni unor roboţi, a precizat martorul.
La 30 de metri de tânărul danez, fiinţele stranii au schimbat brusc direcţia spre sud şi au dispărut în spatele unei coline. Martorul a alergat spre acel loc şi a văzut un obiect strălucitor semisferic care se afla pe sol. Dar i-a văzut şi pe cei trei străini…
Deodată, fără a fi observat că s-a deschis vreo uşă, martorul a constatat că cele trei personaje dispăruseră. Obiectul a emis un zgomot ascuţit şi s-a ridicat lent. După 6-7 secunde a pornit în direcţia sud-est unde a dispărut.
Ethan Hawke a trăit o experienţă terifiantă într-o casă bântuită
Actorul şi scriitorul de la Hollywood Ethan Green Hawke,cunoscut din filmul de succes Training Day, unde a apărut alături de fantasticul Denzel Washington, s-a căsătorit în 1998 cu actriţa Uma Thurman, pe care a cunoscut-o în timpul filmărilor la pelicula S.F. Gattaca, în 1996.
Cei doi au divorţat însă în 2005. Dar pe când locuiau în casa lor din Snedens Landing, din statul New York, au trăit o experienţă terifiantă.
foto de Nicolas Genin- Flickr
Actorii au refuzat mereu de a dezvălui detalii despre acest incident sinistru, dar istoricii locali susţin cu tărie că imobilele vechi din acest loc ar fi extrem de bântuite.
Tim Robbins a fost înspăimântat de spirite
Actorul american Tim Robbins, premiat cu Globul de Aur şi Oscar, soţul actriţei de la Hollywood Susan Sarandon, cunoscut din filmele de mare succes Mystic River, Top Gun, Jacob’s Ladder, The Player, Short Cuts, The Shawshank Redemption, Dead Man Walking etc., a închiriat un apartament într-o biserică veche care a fost transformată într-un fel de hotel.
El a povestit în cursul unui interviu: “M-am întors acasă într-o seară. Era întuneric şi pisicile erau toate înnebunite. Cu siguranţă erau spirite care bântuiau prin casă.”
Actorul a fost aşa de îngrozit de acest eveniment sinistru încât a doua zi s-a mutat din acel apartament închiriat.