Zeița apei, a Lunii și a fecundității la vechii mayași se numea Ixchel (sau Ix Chel). Numele ei înseamnă “Doamna (ix) – curcubeu (chel)”. În textele glifice se numește “Chak Chel”.
Ixchel este fiica lui Itzamma, fiul lui Hunab Ku, creatorul mayașilor( care a restabilit lumea după ce au avut loc trei potopuri care s-ar revărsat din gura șarpelui din cer), dar și mama lui Bacabs. Era reprezentată de o femeie bătrână plină de riduri și cu unghii înțepenite.
Era urâtă la înfățișare și avea aspectul unei persoane rău intenționate. Spre deosebire de europeni, pentru care curcubeul are conotații pozitive, mayașii se temeau de el și credeau că își avea originea în puțurile secate, pe care le numeau anusul celeilalte lumi.
În codul mayașilor (din regiunea Chichen Itza), cunoscut ca Codexul din Dresda, zeița Ixchel este asociată cu potopul și distrugerea lumii. Considerată ca fiind cauza distrugătoarelor furtuni tropicale și a inundațiilor, ea este și zeița Lunii și a Maternității.
Unii mayași care așteptau un copil se rugau des acestei zeități ca să dea binecuvântarea copilului, iar dacă zeița nu dădea niciun semn considerau că noul născut nu avea această binecuvântare. Mayașii își ucideau atunci copiii sau îi închideau în cuști. Ei credeau de asemenea că zeița Ixchel a inventat arta țesutului.
În perioada post-clasică a Mezoamericii, femeile mayașe făceau pelerinaje la insula Cozumel (în estul peninsulei Yucatan) și la Isla Mujeres (un loc de cult pentru mayași), la vârful Yucatan, sau la altarele care îi erau dedicate zeiței Ixchel.