În 1915, s-a declarat o epidemie ciudată la nivel mondial, în special în Europa și America. Pacienții prezentau simptome neliniştitoare: sufereau de febră mare, aveau dureri de cap intense şi vederea li se înceţoşa. Sau aveau tulburări dramatice ale stării de spirit și somnului. În timp ce unii deveneau violenţi şi impulsivi, alții prezentau o stranie stare de comă şi de letargie.
Persoanele atinse de această boală în forma sa severă aveau aspectul de zombi: faţa lipsită de orice expresie, mișcările lente și dezordonate. Noţiunile de timp și spațiu le erau grav afectate. Rătăceau fără țintă și se loveau de obstacole. Unele descriau un cerc, continuu, până-şi pierdeau echilibrul.
Boala îi intriga pe medicii care se luptau să o explice. În 1917, doi neurologi au ajuns însă să înțeleagă această boală. Primul era francez și se numea Jean-René Cruchet (1875-1959), celălalt era un austriac pe nume Constantin Von Economo (1876-1931). Boala care a făcut să-şi reducă victimele la starea de zombi este encefalita letargică, o afecţiune neurologică similară cu Parkinson. Este o boală virală provocată de un virus similar cu virusul herpes.
De asemenea, este desemnată prin termenul “boala lui Von Economo- Cruchet” sau “boala somnului european”.
La apogeul epidemiei, encefalita letargică a omorât 5 milioane de oameni. Camerele de așteptare ale medicilor arătau ca nişte scene suprarealiste: bolnavi apatici, dezorientaţi, pradă comportamentului irațional, care îşi așteaptau rândul.
O treime dintre pacienţi au murit repede după debutul primelor simptomelor. Alții au supraviețuit, dar au păstrat sechele ireversibile: tulburări al orientării și memoriei, tremurat, probleme cu somnul.
În 1926, epidemia s-a oprit brusc! Nici astăzi nu este îndeajuns de cunoscută.
Conform istoricului Laurie Winn Carlson, vânătoarea vrăjitoarelor practicată în Noua Anglie în 1690 şi care a dus la faimosul proces al vrăjitoarelor din Salem, a avut ca punct de plecare cazuri de encefalită letargică.