Este legendă sau adevăr? Încă ne îndoim… Şi totuşi, din când în când apar unele dovezi care vin să ateste faptul că sirenele nu reprezintă o simplă fabulaţie a oamenilor ci o realitate, un secret dezvălui prin hazard.
Recent, s-a filmat o sirenă în larul coastelor australiene. O fiinţă ciudată ieşind din apele învolburate ale oceanului.
Înregistrarea video pare reală şi nu există niciun fel de montaj. O altă sirenă a fost filmată cu telescopul în largul mării.
Potrivit unei legende urbane, unul dintre faimoşii Beatles ar fi murit în anii’60. Conform mai multor mărturii, Paul McCartney ar fi murit într-un accident de maşină în 1966. De atunci, l-a înlocuit o sosie! Această legendă se numeşte PID (Paul Is Dead), şi-a fost răspândită de un disc-jockey american pe nume Russ Gibb.
Dar iată şi câteva indicii pe care oamenii cred că această legendă le ridică totuşi:
. La sfârşitul piesei Strawberry Fields Forever, unele persoane au putut să-l asculte pe John Lennon murmurând „I burried Paul”: L-am îngropat pe Paul. . Alţii au văzut că insigna pe care o purta Paul McCartney de pe coperta albumului Sergent Pepper, era scris OPD, ceea ce înseamnă: „Officialy Pronounced Dead”: Declarat oficial mort.
. În cântecul A day in the life, se poate auzi fraza „He blews his mind out in a car”: „şi-a pierdut creierul în maşină” care s-ar putea de fapt referi la incidentul tragic petrecut cu Paul McCartney.
Şi din 1969, acest zvon tot continuă să se răspândească şi să creeze îndoieli.
Tânărul Duce de York, viitorul rege al Angliei sub numele de George al V-lea, a servit în Marina Britanică până 1891. În timpul uneia dintre numeroasele sale călătorii s-a găsit, în compania fratelui său Prințul Albert Victor, la bordul navei-şcoală La Bacchante care făcea ruta spre Sydney, Australia.
Pe 11 iulie 1881, în timp ce barca naviga în apele australiene, Ducele de York a avut viziunea navei fantomă identificată ca fiind Olandezul zburător. El a menționat în jurnalul său de bord:
„În mijlocul unei lumini roșii, se distingeau clar marinarii, vâslele și pânzele unui bric de aproximativ două sute de yarzi (cca 180 metri) de la babord înainte. Paznicul de seviciu a semnalat nava foarte aproape și ofiţerul de cart a văzut-o de asemenea, clar, de pe pasarelă. Serviciul de cart de la mijlocul navei a văzut-o de asemenea şi a fost trimis acolo, dar când a ajuns, nu a putut vedea niciun semn de barcă materializată. Noaptea era limpede, marea calmă. Treisprezece persoane, în total nu puteau nega că au văzut-o. ”
Mai mult decât atât, marinarul de cart care era în catarg a căzut în mod ciudat și a murit pe loc.
În secolul V, bunul rege Grandlon domnea peste Cornouaille. Din dragoste pentru unica sa fiică, Dahut, a cerut să se construiască un oraş minunat care se situa, se zice, lângă actualul golf Douarnenez. Dar furia divină s-a abătut peste Is şi a anunţat dispariţia vechilor culture şi triumful primei ere creştine.
Ce legendă minunată ca cea a unui rege creştin care a construit cel mai frumos şi cel mai opulent oraş din tot Armorique cu ajutorul Korriganilor, personaje folclorice aparţinând mai mult tradiţiei celtice.
O dată în plus, simbolica unei lupte inegale între creştinismul triumfător şi druismul celtic, misteriosul oraş Is nu şi-a dezvăluit încă toate secretele…
Ce povesteşte legenda?
Marele rege Gradlon (Gradlon Meur) a răpit, în cursul unei expediţii maritime pe coastele Scandinaviei, o zână războinică, care i-a dăruit o fiică, pe nume Dahut, după care a murit.
Obsedat de dispariţia soţiei sale, regele nu şi-a mai găsit niciodată altă femeie pe care să o ia drept soţie şi şi-a crescut singur fiica, care a devenit o prinţesă magnifică.
În timpul unei partide de vânătoare în pădurea Neved, regele a făcut cunoştinţă cu sfântul Corentin, pustnic creştin care a reuşit să-l convertească la noua credinţă în timp ce fiica lui a rămas profund ataşată de vechile culte.
Pentru a-şi mulţumi copilul, Gradlon a pus să i se construiască un oraş magnific: Is. Ridicat pe un polder, era protejat de mare de un dig. Ecluzele, construite cu ajutorul korriganilor invocaţi de Dahut, se deschideau la maree scăzută pentru a evacua apa râurilor şi se reînchideau în timpul fluxului. Porţile mării nu se puteau deschide decât prin mijlocul unor chei grele pe care regele le păstra la pieptul său, se spune.
Misteriosul Is
Fiica lui Gradlon era instabilă emoţional şi în fiecare noapte avea un alt iubit pe care îl strangula însă în zori. Comportamentul său, lipsit de morală, a antrenat întreaga populaţie a oraşului în cele mai teribile orgii.
Sfântul Gwenole venea des de la Landevennec pentru a încerca să restabilească situaţia, dar locuitorii nu-l ascultau sub nicio formă… În consecinţă, Dumnezeu a decis de a livra oraşul cuprins de păcat Satanii.
Un prinţ necunoscut şi-a făcut apariţia în oraşul maiestuos Is şi a subjugat-o foarte repede pe Dahut cu privirea sa fascinantă. Pentru a-i place, a făcut un gest extrem: i-a luat tatălui său, regele, cheile faimoase din aur şi i le-a dat. Tocmai era maree atunci când au fost deschise ecluzele. Valurile au înghiţit pur şi simplu oraşul.
Graţie sfântului Gwenole, regele Gradlon a putut să se salveze pe cal, dar pentru asta a trebuit să-i ceară episcopului să o împingă pe fiica lui care se ţinea de coama animalului îngreunând fuga. Astfel, Gradlon şi-a sacrificat fiica în valurile turbate şi a reuşit să-şi salveze viaţa, dar şi pe cea a sfântului Gwenole.
În urma lor, marea acoperise deja acoperişurile celor mai înalte edificii din oraş.
Clopotele oraşului sună încă…
În mitologia celtică, Yann Brekilien afirmă că “scunfundarea oraşului datorită unei unde de maree, în secolul V, are toate şansele de a nu fi o legendă, că este un fapt istoric căreia populaţia i-a păstrat o amintire oribilă. În timpul anumitor maree mari, se întâmplă ca marea, pe fundul golfului Douarnenez, să descopere vestigii de construcţii şi, pe plaja de la Trezmalaouen, vecină cu Ris, o pădure de stejari şi de tisă culcată, cu rădăcinile către larg, cu crengile spre pământul ferm. În plus, un mare număr de drumuri romane converg spre fundul golfului Douarnenez şi se afundă sub ape…”
Pe plaja de la Ris, la 2,5 km est de Douarnenez, se poate vedea în timpul unor maree mari, un fragment de zid din cărămidă roman care se afundă în nisip. Este bine cunoscut de către geografi, de altfel.
A existat cu adevărat faimosul oraş Is? Se povesteşte că pescarii din Douarnenez, atunci când marea este calmă, aud des clopotele sunând din pescarii…
Se spune că în regiunea Valonia din Belgia, în pădurile din Seraing, într-o peșteră mică numită gaura din Ausnî ar fi trăi pititici care vorbeau o limbă necunoscută.
Ei au ascuns o carte de iniţiere în vrăjitorie, cartea lui Agrafa care le-a permis să trăiască și să rămână mici.
Din acel moment, piticii au început să-şi ducă pantofii vechi la reparat la intrarea în gaura de la Ausnî, cu unele monede sau ceva de mâncare, pe care îi recuperau în dimineața următoare noi nouţi.
Într-o zi de toamnă un tânăr dornic să înveţe tainele vrăjitoriei, a profitat de absența lor pentru a sustrage cartea Agrafei. Dar când a ieșit din peșteră, s-a găsit imediat înconjurat de o sută de pitici furioşi care-l amenințau.
În acel moment, a sosit şi tatăl tânărului, a smuls cartea din mâinile lacome ale fiului său jos și a citit formulele magice. Brusc, piticii au dispărut în fum.
Unii spun că din acea zi nu mai trăieşte niciun pitic în această pădure şi alţii susţin că tânărul hoț a fost pedepsit pentru fapta sa și a fost transformat la rândul său în pitic drept pedeapsă pentru a veghea pentru totdeauna asupra cărţii sacre.
Se pare că în zilele cu vânt puternic, dacă facem linişte, este posibil să se audă printre ramurile copacilor strigătul piticului din adâncurile peşterii, singurătatea lui și remușcările veșnice.
Shangri-La este un loc fictiv care este descris în romanul Lost Horizon (Orizonturi pierdute), scris de romanicerul britanic James Hilton în 1933.
În Biblia lui Darwin, un roman de James Rollins, o parte a istoriei se petrece la Shangri-La, situat în munţii Himalaya. Notele autorului de la sfârșitul romanului precizează: „Shangri-La a fost descoperit adânc în Himalaya în 1998, o oază verde luxuriantă şi de apă vie, pierdută în mijlocul vârfurilor de gheață. Mai e ceva ascuns acolo? ”
În această carte se vorbeşte despre un loc închis la extremităţile vestice ale Himalayei și în care vom vedea peisaje minunate; timpul este extins într-o atmosferă de pace și liniște. Romanul în cauză al lui Rollins spune povestea supraviețuitorilor unui accident de avion care reușesc să ajungă la o lamaserie utopică numită „Shangri-La”, la granițele Tibetului.
Articolele Joseph Rock, un botanist, lingvist, explorator și geograf american de origine austriacă publicate în National Geographic l-au inspirat pe James Hilton în romanul său Lost Horizon unde evocă o comunitate din Himalaya sub numele de Shangri-La.
De fapt, numele și conceptul de Shangri-La ar fi fost inspirat de mitul indo-buddhist Shambala, introdus în Occident în secolul al XIX-lea.
În India, un La este o prelungire de munte. Shangri-La înseamnă deci „gâtul lui Shangri.”
O sugestie general considerată pentru de Shangri-La a lui Hilton este Valea Hunza din nordul Pakistanului, în apropiere de granița tibetană, pe care Hilton a vizitat-o cu câțiva ani înainte de publicarea romanului său. Această vale verde retrasă, înconjurată de munți, închisă la capătul de vest al munţilor Himalaya, se apropie semnificativ de descrierea romanului prin descrierea sa geografică cât şi prin modul de viață al oamenilor care nu știu ce este aceea o boală, trăiesc centenar, nu posedă nici bănci, nici puşcării.
În China, județul Zhongdian (Gyalthang în tibetană) a fost redenumită Shangri-la (Xiānggélǐlā, în limba chineză) în 2001, pentru a atrage turiști. Legendarii munți Lun Kun din Tibet oferă alte posibile văi pentru a se putea localiza Shangri-La.
După ce au vizitat comitatul autonom tibetan Muli situat la sud de Sichuan în 1999, exploratorii americani Ted Vaill și Peter Klika au declarat că mănăstirea Muli din această regiune îndepărtată a fost modelul de Shangri-La al lui James Hilton.
Acesta din urmă ar fi aflat despre existenţa oraşului mitic din literatura de specialitate cu privire la acest sector publicate de exploratorul austro-american Joseph Rock în revista americană National Geographic la sfârșitul anului 1920 și la începutul anului 1930.
Abonda este o zână binefăcătoarecare care venea în tăcerea nopţii. Se pare că ar fi fost venerată în Franța Evului Mediu, deoarece îi vizita pe oamenii săraci pentru a le aduce noroc. Nimeni nu pretinde că avăzut-o!Dar în zori, ea vizita pătuţurile copiilor ca să vadă dacă aveau de toate. Zâna avea capacitatea de a renaşte în inimile oamenilor disperaţi bucuria şi de a însămânţa speranţa şi încrederea în viitor.
Numele zânei Abonda aminteşte de fapt de Abundenţă, divinitate alegorică în mitologia greacă. Dar numai cărțile vechi de referință par să o evoce!
Nicolas de Cusa relatează că în timpul călătoriei sale în Alpii francezi, s-a întâlnit cu două femei în vârstă. Folcloriștii din secolul al XIX-lea au crezut că ea provine din mitologia celtică, dar este mai degrabă inspirată de Abundență (Abundantia) descrisă de Ovidiu.
Pentru copiii mici, era o zână bună care le aducea daruri de Crăciun şi fericire.
Satelitul planetei noastre a fascinate dintotdeauna omul. Oamenii de ştiinţă sunt unanimi: Luna nu ar fi trebuit să existe!
Ea nu se supune nici uneia dintre regulile astro-fizice şi nimeni nu a reuşit să impună teoria originii şi a formării sale acum 4 miliarde de ani. S-a sugerat că după coliziunea cu un meteorit, o mare bucată din Terra s-a desprins pentru a forma Luna. Sau că ea era o planetă mică, pe care a captat-o orbita noastră. Ori că ea a fost formată în acelaşi timp cu Terra. Cercetătorii au descoperit de asemenea un ordin coerent de numere întregi în geometria şi dimensiunile Lunii.
Ei au căutat acest mdel geometric pe celelalte planete ale sistemului solar însă nu l-au găsit. Se poate remarca totodată că Luna nu posedă aproape niciun metal greu şi astronomii merg până acolo încât se gândesc că ea nu are miez!
Trebuie amintit că având un sfert din mărimea Terrei, Luna nu are decât 1% din masa planetei noastre (mai precis 1/83 din masa planetei noastre) şi densitatea sa seamănă mai mult cu cea a unui înveliş decât cu cea a unei planete. Oamenii de ştiinţă din cadrul misiunilor Apollo au explicat aceste anomalii postulând că Luna nu ar avea decât un miez mic şi confirmă în 1998, că ea nu reprezenta decât 3% din masa sa totală (contra 30% pe Terra).
O altă anomalie i-a lăsat perplecşi pe astronomi. Conform legilor gravitaţiei universale, Terra ar trebui să aibă de 4 ori viteza sa de rotaţie actuală pentru a explica interacţiunile Terra-Lună în sistemul solar. Trebuie de asemenea adăugat la asta imposibilul hazard care face ca faţa sa ascunsă să fie invizibilă timp de 365 de zile pe an şi că atunci când se analizează geologic aceste două corpuri foarte apropiate, Terra obţine ca prin magie toate substanţele minerale şi feroase şi Luna niciuna!
În 1997, colonelulu Philip Corso, membru al Consiliului Naţional de Securitate a declarat: ” Armata SUA şi US Air Force posedă 122 de fotografii luate de astronauţi pe Lună arătând o prezenţă extraterestră”.
La Haifa, în Israel, cavalerii templierii au construit un fort redutabil, ridicat pe fundaţiile unui port fenician foarte vechi.
La o jumătate de kilometru în larg, în 1984, echipa de cercetători condusă de către arheologul Ehud Galili de la Universitatea din Haifa a făcut o descoperire extraordinară în timp ce făcea arheologie subacvatică.
Oamenii de ştiinţă au găsit artefacte de tot felul: roţi, monezi, arme etc. La o adâncime de zece metri, scafandrii israelieni au descoperit o structură neobişnuită, eliberată de nisip din cauza unei furtuni foarte puternice. Cum s-ar putea însă explica prezenţa ei la aproximativ 400 de metri de coasta isrealiană?
Primele săpături subacvatice au revelat faptul că acest sit arheologic era de fapt un oraş din epoca Pietrei, vechi de cel puţin 9.000 de ani şi care a fost înghiţit treptat de mare, acum aproximativ 6.000 de ani, ca urmare a topirii gheţarilor. Cândva, se întindea pe cel puţin 40.000 de metri pătraţi!
Cercetările au durat circa 25 de ani deoarece vorbim despre cel mai mare şi important sit arheologic preistoric de pe coasta Mediteranei. Arheologii au descoperit case, zeci de schelete de oameni, cel mai vechi puţ din lume mărginit cu pietre, un altar din piatră asemănător celui de la Stonehenge, precum şi urme de ADN printre cele mai bine păstrate din preistorie.
În apropiere se găseşte castelul Pelerin, o fortăreaţă a templierilor care nu a fost niciodată cucerită de către Islam.
Cei mai mulți istorici sunt de acord că navigatorul Cristofor Columb a descoperit America. Numai că descoperirea recentă a unei săbii vechi de bronz lângă Oak Island, în provincia Nova Scotia (Canada) ar putea anula ceea ce ştim şi deocamdată acceptăm.
Acest obiect uimitor a fost găsit în ocean, cu mai mulți ani în urmă de către un pescar și fiul său. Recent, această sabie, care a aparținut pe rând mai multor membri ai familiei marinarului canadian, a ajuns în mâinile fiului său, care a luat decizia de a-l contactat pe cercetătorul J. Hutton Pulitzer.
Omul de știință a efectuat teste și a stabilit că arma datează din epoca romană! A ajuns pe continent adusă de către exploratorii din puternicul Imperiu Roman? Pentru a avea mai multe argumente istorice, va căuta în zona în care sabia a fost găsită lângă o barcă abandonată.
„Epava este încă acolo și nu a fost excavată. Am scanat zona şi ştim exact unde se află, ” a declarat omul de ştiinţă, care consideră că aceasta este „cea mai importantă descoperire făcută vreodată despre cele două Americi.”
Cu toate acestea, în prezent, mulți arheologi se îndoiesc de veridicitatea acestei descoperiri.
Cine avea cip în urmă cu 200 de milioane de ani pe Terra? Este vorba de un rest lăsat de vreo expediţie extraterestră?
Sau care provine poate de la o altă civilizaţie de pe Terra dar necunoscută nouă? Cipul a fost descoperit în Labinsk, lângă Kuban, regiunea Rostov, în Rusia de un pescar şi este impregnat într-o piatră.
Este o descoperire incredibilă, fantastică, cu ajutorul căreia putem să vedem cu alţi ochi trecutul planetei noastre, despre care nu ştim prea multe.
https://www.youtube.com/watch?v=VaO5j5vsaKo
Un ansamblu de caverne comunicante aflate în inima unor pământuri dezolante şi inospitaliere. În 1938, arheologul Chi Pu Tei şi echipa sa au găsit o serie de morminte aliniate în forme geometrice. Acest eveniment banal în aparenţă va fi punctul de plecare a ceea ce este fără îndoială una din cele mai extraordinare descoperiri arheologice.
În timpul unor lucrări pe un şantier de construcţie, au fost găsite ouă din piatră gigantice şi o sabie din cupru în rezerva de la Shennongjia (provincia Hunan în Sudul Chinei). Această descoperire a fost făcută de muncitorii care construiau un drum în amonte de o colină a oraşului Gongxi. Pentru moment, originea şi natura acestor ouă este necunoscută şi analizele vor fi conduse de experţi pentru a le fi determinată originea.
Muncitorii au găsit adevărate „cuiburi” de ouă din piatră pe toată lungimea urmei drumului. Ouăle sunt de formă perfect rotundă sau ovală şi prezintă mărimi diferite. Cel mai mic nu este mai mare decât un pepene galben, şi cel mai mare de un diametru de aproximativ 2 metri.
S-a semnalat şi descoperirea unei săbii din cupru de către echipa de constructori, dar din nefericire aceasta a dispărut, şi nimeni nu cunoaşte identitatea persoanei implicate din ceea ce este considerat acum un furt.
Geologii care au văzut clişeele cred că ar putea fi vorba de solidificări rare ale rocii carbonizate, formate plecându-se de la un miez minuscul în centru care au rulat lent ca un bulgăre de zăpadă pe marginea unui vulcan. Dar în mod straniu, nu există activitate vulcanică în regiune.
Aceste sfere au un aspect destul de similar cu cele (datate cu circa 1500 de ani) descoperite în sudul Coastei Rica, şi care pot atinge până la 24 de tone. Nu s-a descoperit niciodată de ce, oamenii au tăiat şi deplasat aceste sfere perfecte care chiar cu utilajele de astăzi, ar fi dificil de realizat într-o rocă aşa de dură ca granitul. Cel puţin, nu ştim dacă ele se datorează unor fenomene naturale…
Semir Osmanagic, a descoperit de asemenea sfere similare pe situl piramidelor de la Visoko, în Balcani, conchide „Epochtime”.
Berbec (21 Martie – 20 Aprilie)
Aveți nevoie, mai mult ca oricând de a verifica eficacitatea puterii dvs. de seducție, dar partenerul dvs. nu apreciază deloc că flirtați sub nasul său. Nu depășiți limitele, sau veți avea surprize neplăcute!
Situația dvs. financiară devine puțin mai bună. Intuiția nu vă va înșela. La serviciu, veți cunoaște probabil o promovare sau veți primi laude din partea șefului.
În această perioadă, viața dvs. amoroasă nu este deloc protejată. Ambianța în cuplu riscă să se strice. Certurile pot duce chiar la despărțire.
Echilibrați-vă bugetul prin noi colaborări. Se arată unele semne, așa că nu le ignorați.
Raporturile cu colegii nu sunt dintre cele mai bune. Fiți atent la detalii. Excelați în comunicare. Este necesar pentru anturaj.
Un cuvânt al partenerului sau chiar un zvon vă perturbă serios. Dați-i mai multă libertate. Și oferiți și tandrețea pe care o așteaptă. Fiți mai cooperant.
Chiar și la serviciu, unde problemele s-au adunat și apar noi necesități. Probabil vor urma restructurări, deci fiți pe fază. Nu provocați dispute.
Încercați cu aviditate de a vă consolida locul în inima partenerului prin diferite atenții și gesturi, care provoacă o mare emoție. Trăiți clipe de bucurie reală, așă că bucurați-vă din plin.
Acum, va trebui să cheltuiți mai mult. Găsiți dinamismul pentru un proiect important și astrele vă ajută.
Dialogați mult cu partenerul și sunteți tolerant, plin de dragoste. Viața sentimentală vă preocupă din ce în ce mai tare și joacă un rol important pentru dvs.
Fiți mai vigilent în domeniul cheltuielilor. Se cere prudență și răbdare. La serviciu, lucrurile o iau pe o pantă periculoasă și vă cam temeți. Căutați soluții pentru salvarea locului de muncă sau chiar o schimbare a acestuia.
Excelent climat pentru viața în doi din cuplul nostru. Pasiunea izbucnește năvalnic și vă bucurați de momente cu adevărat memorabile.
În pofida unei vieți sociale foarte active, încercați să vă menajați câteva momente de calm și de analiză în timpul zilei.
Șeful vă critică puțin, apoi vă oferă o responsabilitate nouă, pentru că se bazează pe dvs.
Viața conjugală vi se pare împlinită și traversați momente intense, pline de pasiune. Este ca o renaștere, care se datorează în special înțelegerii și toleranței de care dați dovadă.
La servicu, suspiciuni și teamă, o mare neliniște pentru viitor. Lucrurile se complică dramatic și nu vă convine.
Doriți cu ardoare să puneți cuplul pe baze noi, să vă înțelegeți mai bine cu partenerul, care oscilează încă sentimental. Multe nu-i convin.
Fiți mai precaut cu anturajul și cu un membru din familie. Aveți energie, însă vă supără o problemă de sănătate. Aveți încredere. Un plan mai vechi, prinde acum contur și vă bucurați.
Ardeți de nerăbdare să vă întâlniți cu o persoană de sex opus care vă dorește în secret. Semnele sale v-au entuziasmat fără limite. De ce să nu profitați de această oportunitate?
Luptați contra stresului și nervozității. Ar fi foarte util de a vă păstra moralul de oțel, mai ales că la serviciu va fi necesar să faceți față unor provocări neașteptate.
Relațiile conjugale sau de cuplu nu se vor deteriora, pentru că sunteți dispus la multe concesii, de dragul echilibrului. Sunteți agreabil și plin de umor, creați o atmosferă plăcută în jurul dvs.
Deschide-ți ochii la cuvintele care se spun, la persoanele care te privesc. Poate că cineva te dorește. Șeful vă accelerează motivațiile și vă oferă un motiv de mare bucurie și bune pentru cariera dvs.
Supravegheați-vă partenerul discret și nu-i mai acordați atât de mult credit. S-ar putea să aflați și unele chestiuni neplăcute. Nu este cazul să vă alarmați sau să fiți gelos.
Cheltuiți în exces și nu este cazul. La serviciu, lucrurile se înrăutățesc și ar fi bine să aveți o alternativă reală.
Cuplul dvs. riscă să sară în aer dacă nu sunteți mai atent. Lăsați rutina și luați inițiative, fiți preocupat de o mică schimbare necesară.
Nici la serviciu nu merge perfect. Criza crează probleme mari și nu puteți avansa. Dar un prieten vă oferă o șansă și ar fi bine să o acceptați. Schimbările vor fi din mers.
Teoria potrivit căreia piramidele au fost construite plecându-se de la pietre sintetice revine în actualitate.
Cercetătorii francezi şi americani susţin că unele secţiuni ale piramidelor egiptene au putut fi fabricate din pietre sintetice şi turnate precum betonul.
Compoziţia pietrelor acestor monumente ar fi mult mai complexă decât cea a pietrelor din carierele de la Toura şi de la Maadi, de unde au fost extrase elementele mormintelor de la Gizeh.
Conform francezului Gilles Hug, de la Oficiul naţional de studii şi cercetări aerospaţiale, şi conform americanului Michel Barsum, de la Universitatea din Drexel, au fost utilizaţi geopolimeri.
O analiză efectuată prin radiografie şi cu ajutorul unei torţe de plasmă arată că anumite constituante din aceste pietre prezintă urmele unei reacţii chimice rapide care nu le-au permis o cristalizare naturală.
Această reacţie nu se explică însă dacă pietrele ar fi fost tăiate! Din contră, ea este de înţeles dacă se admite că ele au fost turnate ca betonul, estimează specialiştii. Chimistul francez Joseph Davidovits apără de 30 de ani teza folosirii betonului geopolimer pentru edificarea mormintelor faraonilor. Conform lui, blocurile din calcar natural reconstituite au fost turnate pe loc. Ele au fost constituite în mare majoritate din agregate de calcar natural şi din foarte puţină argilă kaolintică, un siliciu-aluminat care se dezagreghează în apă şi la care s-a adăugat varul stins.
Lucrările au fost publicate în „Science et Vie”, în 2001, iar revista a creat o controversă afirmând că piramidele erau făcute din pietre false.
Cercetătoarea Suzanne Raynaud, de la Centrul naţional pentru cercetare ştiinţifică din Franţa, a revelat atunci anomalii în eşantioanele prelevate pe aceste monumente în raport cu pietrele din cariere.
De-a lungul secolelor sultanii s-au desfătat în plăcerile haremurilor lor fabuloase. Negrese și femei albe dansau superb, cu gesturi lascive pentru a-şi impresiona privitorii. În jurul lor bărbaţii fascinaţi de ceea ce vedeau fumau din narghilea, consumau ceai, harpele cântau imprimând ritmul cadânelor cu corpuri sexy, parfumate și cu pielea catifelată unsă ca să atragă şi mai tare privitorii. Pentru unii, paradisul exista, fără îndoială, în haremurile din Istanbul!
Haremul era în viziunea multora o școală pentru femei frumoase, fine, elegante, educate, puternice care continuau să creeze intrigi pentru a ajunge să fie preferatele stăpânului. În schimb alţii vedeau în harem o închisoare de femei capturate şi islamizate prin forță. Dacă erau însă norocoase, ajungeau în patul sultanului.
Aceste femei necăjite trăiau în fond în singurătate, erau frustrate şi supravieţuiau într-un climat de ură și gelozie, care putea ajunge cu uşurinţă până la crimă. Îşi ofereau corpul numai că să trăiască! De fapt, locul plăcerii era unul blestemat…
Avem puține mărturii reale ale acestei instituții, căci ușile haremului au rămas închise. În tablourile unor genii ale picturii ca Picasso, Delacroix, Ingres sau Matisse vedem femei lascive goale și frumos proporţionate, atrăgătoare. Haremul era considerat doar locul de bucurie aflat la limita dezmățului, dar cel mai probabil era un loc blestemat pentru sclavia albă şi sexuală.
În Imperiul Otoman, termenul de harem se aplica în primul rând familiei suveranului.
Pașa sau bey-ul din Tunis avea la dispoziţia sa localuri rezervate cu sute de femei, numite haramlik-uri, chiar cartiere întregi de femei. Fiecare palat al bey-ului avea haremul său. Numărul şi originile acestor femei dădea un aspect insolit şi exotic haremurilor ceea ce-i făcea pe europeni să fantasmeze. Aici se găseau sclave albe din zona Mediteranei sau negrese superbe, cumpărate de la Istanbul sau care căzuseră pradă în urma unor incursiuni piratereşti.
În haremul din Tunis, codul de conduită era strict şi urma cutumele celor de la Istanbul: numai suveranul avea drept să acţioneze în cadrul acestui spaţiu al plăcerii după bunul său plac.
Una dintre femeile europene care a trăit în haremul din Tunis se numea Mannana. La 13 sau 16 ani, a fost capturată în Marea Mediterană în 1709 de un pirat. Vrăjit de frumuseţea ei, a protejat-o faţă de camarazii săi. Intrată în harem, fata a fost oferită lui Hussain Ibn Ali de propia lui soţie, Fatma Uthmana, fiica cea mai mică a celebrei Aziza Uthmana. Nouă ani mai târziu, frumoasa genoveză l-a născut pe Mohammed Errachild care va ajunge pe tron peste 18 ani.
Structural, haremul era compus din două părţi distincte: pe de-o parte zonele comunele şi unul sau două etaje constituind apartamentele nobiliare pe de altă parte. Zonele comune erau dispuse în jurul uneia sau mai multe curţi, cuprinzând hammamurile, rezervate proviziilor, bucătăriilor, camerelor de locuit ale servitorilor şi sclavelor. Erau spaţii sărăcăcioase, goale de obicei. Oamenii de culoare nu aveau acces aici. Locuiau în altă zonă şi erau folosiţi la munci cele maigrele.
Se spune că în 1858, haremul din Tunis număra 1.000 de femei!
