În inima Rusiei există o zonă misterioasă. O locuitoare povesteşte că într-o zi, pe când se plimba printr-o pădurice, a început brusc să fie înspăimântată de o entitate invizibilă. În acea zonă există multe radiaţii energice căci este geopatogenică.
Actrița, cântăreața și supermodelul Taylor Michel Momsen s-a născut la 26 iulie 1993 în St. Louis, Missouri, în Statele Unite. A devenit celebră pentru rolul de Jenny Humphrey în Gossip Girl și talentului său muzical şi l-a manifestat în trupa de rock The Pretty Reckless.

Taylor are origini ruseşti. A fost mereu discretă privind viaţa ei sentimentală şi a rămas ambiguă privind orientarea sa sexuală. Dar mass-media a sugerat că ar avea legături amoroase cu Chance Crawford ( a jucat în Gossip Girl) şi cu Nate Weller, fiul muzicianului britanic Paul Weller (The Jam, The Style Council).
Este foarte apropiată de vedeta porno Jenna Haze pe care a întâlnit-o pe Twitter.
Vedeta a făcut două fotografii cu o fantomă. Pe una dintre acestea, Taylor a surprins o mână pusă pe o maşină de scris, şi pe cealaltă, se poate vedea un corp întreg cum trece printr-o fereastră.
Cântăreaţa Kesha ( Kesha Rose Sebert) s-a inspirat esenţial în melodiile sale de succes din muzica anilor 80, experimentând muzica country, pop rock şi electronică.

S-a născut într-o familie modestă din Los Angeles, California. În 1991, familia ei s-a mutat în Nashville, Tennesse, inima muzicii country.
Artista jură că a avut o relaţie intimă cu o fantomă! Din această experienţă stranie, s-ar fi născut piesa ei Superanatural.
Superba cântăreaţă Demi Levatto ( Demetria Devonne) s-a născut la 20 august 1992 la Albuquerque, SUA.
În 2011, a fost aleasă femeia anului de către VH1. La şcoală, a fost victimă a unei hărţuiri sexuale care a lăsat urme profunde asupra psihicului ei. Curând, Demi a început să se mutileze şi să mănânce mult, să consume alcool, să se drogheze şi să cadă în depresie. Dar ea a declarat că avea tendinţe sinucigaşe de la vârsta de 7 ani.

Demi susţine că locuinţa ei din Texas este bântuită de către o fetiţă. Ea a spus de curând: „Am adus un medium şi căutători de fantome, mi-au spus că se numea Emily.”
La Toya Yvonne Jackson, sora mai mare a lui Michael, a avut un oarecare succes cu melodiile sale. În martie 1989, a apărut în revista pentru adulţi Playboy.

A fost foarte des criticată de mass-media din SUA pentru apariţiile ei în public. Cariera ei muzicală este relativ modestă şi are la activ multe scandaluri.
Dar La Toya a avut parte şi de o experienţă paranormală cu o fantomă după moarte prematură a fratelui său faimos, Michael Jackson.
Ea declară: “Uneori, aud paşi de dans care provin din camera sa. Aprinde şi stinge luminile pentru a ne semnala că este acolo.”
Artista este sigură că spiritul lui Michael le bântuie casa permanent.
Vickie Lynn Hogan, alias Anna Nicole Smith o admira mult în copilărie pe actriţa Marilyn Monroe şi se îmbrăca asemeni idolului pentru a-i semăna.

Înainte de a muri, din cauza drogurilor, se pare, la 8 februarie 2007 la Hollywood, bomba sexy, fosta vedetă Playboy a declarat revistei FHM:
“Am avut o relaţie sexuală cu o fantomă. Credeam că este prietenul meu, dar când am deschis ochii, nu mai era acolo.”
Ryan Gosling s-a născut la Londra, în Ontario, Canada, într-o familie de mormoni.
În 2001, a obţinut rolul unui neo-nazist evreu în filmul The Believer, care a obţinu Marele Premiu al Juriului la festivalul filmului de la Sudance.

Actorul a jucat alături de Sandra Bullock, David Morse, Rachel McAdams (prima lui soţie), Naomi Watts, Ewan McGregor, Anthony Hopkins, Kirsten Dunst, Julianne Moore, Emma Stone, Kevin Bacon, Sean Penn etc.
În 2006, a obţinut o nominalizare la Oscar, iar doi ani mai târziu la Globul de Aur. Din septembrie 2011, Ryan este căsătorit cu actriţa Eva Mendes, cu care are o fiică, Esmeralda Amanda.
Ryan Gosling a declarat că a văzut o fantomă în casa sa pe când era copil. Familia lui nu l-a crezut, dar câţiva ani mai târziu, mama, unchiul şi un văr de-al său au văzut acelaşi spectru! Puţin mai târziu, s-au mutat din acea casă.
Cântăreaţa Cherilyn Sarkisian La Pierre, alias Cher, s-a născut la 20 mai 1946 la El Centro, în California, SUA. Are origini armeniene prin tatăl său, cherokee, franceze şi irlandeze prin mama sa, Georia Holt, un manechin şi artistă.
Cher şi-a început cariera muzicală în plină mişcare hippie în sânul duetului Sonny and Cher pe care l-a format cu soţul său, Sonny Bono. Foarte talentată, a trecut de la folk la disco, apoi de la pop la dance cu dezinvoltură.
În 1960, Cher a avut o relaţie de-o noapte cu actorul Warren Beatty. Doi ani mai târziu l-a întâlnit pe Sonny, cu care s-a căsătorit în 1969 la Las Vegas.

Al doilea soţ al cântăreţei americane a fost faimosul muzician Gregg Allman de la Allman Brothers Band, o trupă de rock-blues formidabilă! S-au căsătorit în 1975 şi au divorţat doi ani mai târziu.
Cher a avut relaţii amoroase cu numeroase vedete internaţionale, cum ar fi: Gene Simmons, Richie Sambora, Val Kilmer, Tom Cruise, Eric Clatopn şi a refuzat avansurile unor staruri precum Elvis Presley sau Marlon Brando!
Ea a declarat: „Prefer fantomele unor anumite persoane.” Cântăreaţa pretinde că Sonny Bono îşi manifestă prezenţa pe lângă ea atunci când aprinde ea însăşi o lumânare.
Sonny Bono a murit la 5 ianuarie 1958 în urma unui accident de ski care a avut loc la South Lake Tahoe, California.
În 1972, o familie braziliană care trăia în apropiere de Sao Paulo a devenit victima unui poltergeist.
Dincolo de zgomotele ciudate şi mobilierul care zbura prin cameră, în grădină a apărut din senin un rezervor imens de apă.
Apoi, strigoiul a devenit mai agresiv. Mama a fost lovită cu o cărămidă peste față și una dintre fete a fost opărită cu un ceainic care aproape că i-a rupt mâinile.

Familia a fost atât de panicată încât a mers să locuiască cu rudele, dar spiritul rău a urmat-o. În disperare de cauză, în cele din urmă victimele au părăsit regiunea.
Presa din Australia scrie despre faptul că mai mulţi locuitori ai orașului Gladstone (situată în statul Queensland, pe coasta de est a Australiei) au văzut o misterioasă femeie fantomatică care mergea regulat pe marginea drumurilor din regiune. Intrigată, poliția locală a decis să investigheze acest caz.
Karli Hobley a indicat faptul că în urmă cu aproximativ 12 luni, se afla într-o mașină cu mama ei la Tannum Sands, în Estul Queensland când au văzut această femeie ciudată pe același drum la orele două dimineața. Martora povesteşte: „N-am văzut fața ei pentru că mergea pe jos în aceeași direcție ca și noi.”
„Dar avea genunchii îndoiţi. Părea să o doare ceva. Modul în care mergea, te făcea să te gândeşti că era în stare de ebrietate.”
„Ne-am oprit pentru a vedea dacă avea nevoie de ajutor, dar dispăruse deja.”
„Îmi amintesc că s-a întâmplat cu un an în urmă, deoarece a fost la câteva săptămâni după ziua mea de naştere şi împlineam 19 ani.”

„De asemenea, am oprit pe drumul de întoarcere, dar nu am regăsit-o.”
Kelvin N. Linda Young şi-a spus şi el povestea pe pagina de Facebook a ziarului „The Observer”. Acesta din urmă indică faptul că a văzut o femeie similară pe drumul spre Benaraby, acum aproape doi ani.
„Era în apropierea drumului. Pur şi simplu i-am spus fiicei mele că era un suflet pierdut care a vrut să părăsească Pământul.”
Odi Riedel precizează: „Cred că fantomele sunt peste tot. Depinde dacă ești conștient de prezența acestora sau nu. Du-te la spitalul local, există multe.”
Kate Barnard, un localnic, emite o teorie: „Au murit atât de mulți morți lângă drumul spre Gladstone!”
Sergentul Andrea Campagnolo spune că a fost o situație ciudată și a fost surprinsă de viteza cu care a plecat femeia. Mai mult decât atât, a indicat faptul că este extrem de periculos să meargi pe timp de noapte pe acest drum atât de sinuos. De altfel, un șofer chiar a sunat la poliție după ce a lovit cu maşina o femeie care începuse să urle.
În ciuda unor ample cercetări care s-au desfăşurat în jurul regiunii Gladstone în 21 martie 2015, femeia fantomatică a fost de negăsit.
Cine este această misterioasă plimbăreaţă nocturnă? Mulţi consideră că ar fi vorba despre faimoasa femeie albă care se vede peste tot în lume, dar în special în timpul nopţilor.

Actriţa şi cântăreaţa Miley Cyrus, pe adevăratul ei nume Destiny Hope Cyrus, fiica cântăreţului american de muzică country Billy Ray Cyrus, născută în 1992 în Nashville, Tennessee, a declarat că a avut o experienţă traumatizantă într-o cameră de hotel, în 2009, cu o fantomă agresivă.
Ea a spus: “Am văzut un băieţaş aşezat pe marginea căzii. Mă privea în timpul duşului şi m-am îngrozit.”
Superba actriţă Michelle Williams ( născută în Montana, SUA, la 9 septembrie 1980), cunoscută în special pentru rolul Jennifer Lindley din serialul Dawson şi pentru interpretarea lui Marilyn Monroe în My week with Marilyn, este urmărită de ghinion.

Frumoasa şi discreta Michelle a trăit în cuplu timp de trei ani cu actorul australian Heath Ledger (cunoscut pentru rolul său din The Darck Knight şi Brokeback Mountain), pe care l-a întâlnit în 2005, cu care a avut o fată, Matilda, născută la 25 octombrie 2005.
Din păcate, el a murit în ianuarie 2008 la New York din cauza unei supradodze de antidepresive, la vârsta de 28 de ani, în plină afirmare internaţională.
Actriţa a declarat că a văzut de două ori fantoma fostului ei iubit Heath iar acesta chiar s-a scuzat pentru faptul că le-a abandonat!
În Europa medievală, cadavrele anumitor persoane executate au fost incinerate mai degrabă considerate ca fiind cele ale unui vârcolac, în scopul de a se preveni învierea lor ca vampiri.
Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, grecii credeau că organele de vârcolaci nu se distrug revenind de fapt la viață ca un vampir în formă de lupi sau hiene care bântuiau câmpul de luptă pentru a bea sângele soldaților morţi.
În unele zone rurale din Germania, Polonia și în nordul Franței, oamenii care au murit în păcat au revenit la viaţă sub formă de lupi ca să bea sânge, înainte de a reveni la corpul lor uman la prima lumină a zilei. Aceste fiinţe stranii au fost decapitate cu un cuțit și exorcizate de către preotul paroh, capul lor fiind apoi aruncat într-un râu pe care greutatea păcatelor lor le era târa imediat la fundul apei.

Dar uneori, oamenii foloseau aceleași metode și pentru îndepărtarea vampirilor!
Vampirul este legat de vârcolac în țările din Europa de Est, Bulgaria, România, Serbia și Slovacia. În Serbia, vârcolacul și vampirul sunt cunoscuţi de fapt sub același nume: vulkodlak.
În mitologia maghiară și în Balcani, mulți vârcolaci au fost descrişi ca vrăjitoare vampirice care au devenit apoi lupi pentru a suge sângele oamenilor născuți într-o zi cu lună plină, în scopul de a fi sănătoşi. Sub formă umană, aceşti vârcolaci sunt palizi la faţă, prezintă un chip slab, cu ochii goi, buzele umflate și brațele moi.
Vârcolacii sunt foarte apropiaţi de vampiri, în sensul că vârcolacul este o punte de legătură între om și animal, un animal bestial care distruge și devorează în lume. Vampirul este o punte între lumea celor vii și morţi.