În mitologia Mesopotamiei, Iggi desemna o clasă de zei. Divinitățile au fost împărțite în două grupuri. Pe de o parte, Anunnaki, care conduceau lumea și locuia pe apă, pe de altă parte Igigi, însărcinați cu asigurarea nevoilor materiale ale clasei superioare și care trăiau pe pământ.
Deciziile erau luate de consiliul zeilor Anunnaki, supravegheat de Anu, regele zeilor și zeul cerului, vegetației și ploii, iar mai târziu de Enlil, succesorul său, divinitatea supremă în panteonul mesopotamian.
Epopeea lui Atrahasis (sau poemul Superînțelepciunii), cel care a supraviețuit Potopului și a obținut de la zei nemurirea, spune cum zeii Igigi, epuizați de muncă, și-au ars sculele și s-au răzvrătit împotriva Anunnakilor. Pentru a-i înlocui și pentru a-l liniști pe Enlil care voia să-i extermine, Enki a propus crearea unei ființe noi, omul.
Nu știm când sau din ce motiv, sensul termenilor Anunnaki și Igigi a fost însă inversat. Astfel, în anumite povestiri, Igigi desemnează zeii celești și Anunnaki divinitățile htonice. În, de exemplu, Anunnaki sunt judecătorii lumii Infernului.
În povestea babiloniană a creației lumii (Enuma Elish), zeul Marduk, care i-a succedat lui Enlil în fruntea panteonului, a stabilit numărul de zei la 600. El i-a împărțit apoi în două grupuri: Igigi în ceruri și Anunnaki pe pământ. Pe de altă parte, dacă se face referire la mitul coborârii lui Inanna în Infern, Anunnakii ocupă funcția de judecători ai cerului și sunt în număr de 71.
Poemul Enuma Elish a fost compus probabil la sfârșitul secolului XII î.e.n., în timpul domniei regelui babilonian Nabucodonosor I și a fost descoperit abia în secolul XIX sub formă de fragmente în ruinele bibliotecii lui Assurbanipal din Ninive, ultimul mare rege al Asiriei antice.