În mitologia greacă, Anteros, fiul lui Ares (zeul războiului ofensiv și al distrugerii) și Afroditei (zeița dragostei și sexualității) este fratele lui Eros (zeul primordial al iubirii și al puterii creatoare).
El întruchipează “iubirea revenită” (sensul numelui său), adică dragostea reciprocă și îi pedepsește și pe cei care se bat în dragoste. Natura sa este bine ilustrată de legenda ateniană a lui Timagoras și Meles, descrisă de geograful și călătorul din Antichitate Pausanias Perieget (I, 30): considerat spiritul răzbunător al Timagoras îi grăbește moartea lui Meles pentru disprețul pe care l-a avut față de el, Anteros având un altar în oraș.
Termenul „anteros“, de asemenea, se regăsește în Fedra lui Platon, atunci când Socrate a pronunțat al doilea discurs despre dragoste în care vorbește despre sentimentul în curs de formare pe care un băiat tânăr (eromen) îl simte pentru o eraste. El descrie astfel:
„Dar, la fel ca cel care a luat o altă oftalmie nu este în măsură să se ascundă în spatele unei cauze pentru boala sa, nu se îndoiește că în cel care-l iubește, este el însuși cel care-l vede, ca într-o oglindă: în prezența sa, încetarea suferințelor sale se contopește cu încetarea suferințelor unuia față de celălalt; în absența sa, regretul pe care îl simte este cel care îl inspiră să se confunde în continuare: în posesia unei împotriviri de sine (anteros) care este o imagine reflecată a iubirii. “