sâmbătă, 27 aprilie, 2024
Banner-300x150-Strega
Banner Segra Media 300x150
Banner 300x150 Vrajitoare Romania Israel1
Vrajitoare - Vrăjitoarea Morgana
Banner 1050x250 Anastasia Venus

Vrăjitoare canibală în Senegal

Trebuie citit

Vrăjitoria continuă să agite sufletele în departamentul Bignona, la sud de Senegal, în Africa. O femeie în vârstă , care s-a născut în Guineea-Bissau, a fost acuzată că a “luat ostatice” 47 de suflete, pe care a vrut să le “mănânce” . Această canibală ar fi beneficiat de ceremonia de circumcizie pentru a intra într-o pădure sacră şi a captura sufletul noilor iniţiaţi, în momentul lor crucial de trecere lor în lumea adulţilor.

 

witch

“Femeia a reuşit să intre în pădurea sacră, târziu în noapte, spre ora unu dimineaţa. Luată la întrebări de către paznicii locului sacru, la moment dat, femeia a susţinut că dorea să-şi facă nevoile, într-o zonă interzisă pentru femei. Astfel, acesta a fost reţinută până dimineaţă, pentru a fi judecată de către cei înţelepţi. Dezbrăcată, apoi supusă la interogatorii “, spune un post de televiziune local, 2sTV, citat de BBC.

Acuzata nu a putut însă să facă nimic pentru a-şi salva sufletul, fiind chiar acuzată de propria ei fiică, în plus faţă de acuzaţii săi. Este o practică obişnuită. Dar suficient pentru ca această femeie să primească o pedeapsă egală cu pedeapsa cu moartea, fără niciun suflet înghiţit…

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulțumiri recente primite de tămăduitoarea și ghicitoarea Hara din Bulgaria și Timișoara

Mulţumesc  ghicitoarei Hara care, prin rugăciunile ei la telefon și prin ritualuri puternice, mi-a dezlegat cununiile. Sunt în extaz,...

Mulțumiri din Belgia și Germania pentru vrăjitoarea Florica

Mulţumesc mult doamnei vrăjitoare Florica pentru că prin harul său deosebit mi-a adus soţul înapoi în cel mai scurt...

Mulţumiri noi pentru vrăjitoarea Margareta

Îi mulţumesc doamnei vrăjitoare Margareta pentru susţinera acordată, căci datorită ei am reuşit să scap de un dușman feroce...

Mulţumiri din Italia pentru clarvăzătoarea mama Maria

Mulţumesc din suflet doamnei clarvăzătoare mama Maria pentru ajutorul acordat în a-mi găsi jumătatea, tocmai când nu mai aveam nicio speranţă că se va rezolva şi problema mea amoroasă.

Mai multe articole ca acesta