Insolit

Iadul în Siberia

0 75

Mai mulţi geologi sovietici au declarat, la sfârşitul anului 1989, după ce au săpat o gaură la aproximativ 14,4 kilometri adâncime în apropiere de Murmansk, în insula Kola din Siberia, că au auzit ţipete umane. Ţipetele celor condamnaţi în Iad !
Îngroziţi, oamenii de ştiinţă s-au temut de a nu elibera în acest mod forţele malefice ale Iadului şi de a le aduce brusc pe Pământ.

 

Sursa harta Attribution ShareAlike 2.5, Wikipedia.

Sursa harta Attribution ShareAlike 2.5, Wikipedia.

 

Au descoperit Infernul ? Oamenii de ştiinţă au săpat o groapă adâncă de circa 15 km în scopul de a studia mişcările plăcilor terestre active, scrie ziarul finlandez Ammenusastia care l-a citat pe un geolog sovietic, dr. Smitri Azzacov. El a susţinut că o creatură înaripată a ieşit din hăurile acestei găuri înainte de a se coborî microfoane dezvăluind strigătele unor condamnaţi.
„Ca comunist, nu cred în Biblie, nici în existenţa Raiului, dar ca om de ştiinţă acum cred în existenţa Iadului, a spus dr. Azzacov. Este de la sine înţeles că toţi am fost şocaţi de a face o asemenea descoperire. Dar nu ştim ce am văzut însă ştim ceea ce am auzit. Şi suntem absolut convinşi că am forat porţile Iadului.”
Această dramă terifiantă s-a desfăşurat, după spusele geologilor şi savanţilor sovietici, în timp ce au străpuns un puţ pe un sit care nu a fost identificat din vestul Siberiei, atingând o adâncime de 15 km.
Potrivit dr. Azzarov, foreza a început dintr-o dată să se rotească la o viteză ameţitoare, indicând faptul că am atins un buzunar larg sau o cavernă goală. Termometrele au indicat dintr-o dată o creştere semnificativă a temperaturii până ce aceasta a atins 2000 de grade Farenheit.
„Când ne-am retras foreza, nu am putut să ne credem ochilor! O creatură dotată cu colţi şi imenşi ochi malefici a apărut într-un nor gazos şi a început să urle ca un animal sălbatic înainte de a dispărea. Unii dintre tehnicieni şi muncitori au fugit, dar aceia dintre noi care au rămas acolo au dorit să ştie mai multe. Am coborât deci un microfon destinat de a capta sunetele emise de către mişcările plăcilor tectonice, în interiorul puţului. Dar în loc de a auzi mişcările plăcilor tectonice, am auzit o voce umană urlând de durere.
În primul rând am crezut că aceste zgomote veneau de la echipamentele noastre. Dar după ce am făcut câteva ajustări, cele mai mari temeri ale noastre au fost confirmate. Aceste ţipete şi urlete umane nu proveneau de la un singur om, erau ţipetele a milioane de oameni. Cu toate acestea, am putut înregistra totul pe bandă magnetică şi am păstrat această experienţă de coşmar. În acel moment, ne-am oprit cercetările şi am acoperit puţul. Era evident că am descopeit ceva care era dincolo de orice înţelegere.
Am văzut şi auzit lucruri care nu trebuiau niciodată să fie văzute şi auzite”, povesteşte dr. Azzacov. „Responsabilii sovietici au refuzat să comenteze asupra raportului după ce au studiat aceste informaţii şi ancheta care a avut loc mai târziu în acest an. Putem spera că sovieticii ne vor furniza detaliile”, a concluzionat ziarul Ammenusastia în editorial.
La 12 aprilie 1991, cel mai important ziar din Norvegia, Asker org Baerums Budstikke, i-a luat un interviu seismologului şef al echipei norvegiene care a participat la forajul din Murmansk, Bjarne Nummedal. El a spus: „ Descoperirea de voci umane în această cavitate i-a şocat atât de mult pe sovietici încât, mai întâi, nu au ştiut ce să facă cu membrii străini…După această descoperire am fost cu toţii concediaţi. Sovieticii s-au temut teribil de a nu propaga veştile despre această descoperire şi un reprezentant al Ministerului Cultelor ne-a dat tuturor o sumă mare de bani ca preţ al tăcerii noastre; am fost nevoiţi de a o accepta (la revenirea în Norvegia, am oferit aceşti bani unei organizaţii de caritate).
Ceea ce i-a speriat într-devăr pe sovietici este această creatură hidoasă inteligentă, cu aripi mari de liliac, strălucind de flăcări pe fundalul întunecat al cerului siberian, şi care a strigat în rusă: „Eu am biruit”.
A fost absolut groaznic, sovieticii au ţipat de teroare”, a zis Nummedal. Mai târziu, un şofer pe care îl cunoştea i-a dezvălui faptul că sovieticilor le-a fost administrat un sedativ cunoscut pentru ştergerea memoriei pe termen scurt.

Leave a reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

banner-300x150-vrajitoare venus-3
Banner 300x150 Vrajitoarea Ramona Toader
Vrajitoare - Vrăjitoarea Morgana
Banner 300x150 Alina Trandafir
Banner-300x150-Vrajitoarea-Valentina
Banner-300x150-Mercedeza
Banner 300x150 Irina Ioana
Banner 300x150 Vrajitoarea Maria Theodora
Vrajitoare - Prezicator Gergely Eduard Rogere
Banner 300x150 vrajitoarea Delia din Craiova
Banner 300x150 Vrajitoarea Rodica Gheorghe
Banner 300x150 vrajitoarea Elena Minodora 4
Banner 300x150 clarvazatoarea Mama Maria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Bucuresti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ploiesti

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Buzau

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Galati

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Craiova

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Brasov

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Timisoara

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Iasi

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cluj Napoca

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Giurgiu

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Constanta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Braila

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare America

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Italia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Spania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Austria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Franta

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Germania

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Cehia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Grecia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Ungaria

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Federatia Rusa

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Anglia

Vrajitoare Ghicitoare Clarvazatoare Tamaduitoare Olanda

Disclaimer

Redacția poate să folosească poze spre publicare, care ilustrează un anumit discurs jurnalistic, dar care conțin dreptul de autor. Se va menționa însă sursa acestora și faptul că prin publicare ( foto și/sau text) nu se vor aduce prejudicii persoanei respective.

Redacția va indica sursele fotografiei, acolo unde acestea se cunosc (autor, site, blog, platformă etc.). Pozele și sursele sunt verificate, online, în măsura în care se poate efectua acest proces jurnalistic, respectându-se principiul de verificare din minim 3 surse. În cadrul dreptului de comunicare, redacția respectă forma inițială a fotografiei și nu o va adapta (modifica).

Vizitatori

Flag Counter

vrajitoare

vrajitoare
vrajitoare