În mitologia Mesopotamiei, Humbaba era demonul păzitor al pădurii de conifere unde locuiau zeii. Această sarcină i-a fost încredințată de zeul vântului și al muntelui cel mare Enlil. Aspectul său înfricoșător și armele supranaturale, 7 fulgere în versiunea veche a epopeeii lui Gilgamesh sau 7 haine magice în versiunea din Ninive au permis altor demoni fugari să fugă.
Este posibil ca figura demonului Humbaba să fie inspirată direct de zeul elamit Humban, țara pe care o păzea și care corespunde destul de bine teritoriului Elamului (țară montană situată în sud-estul platoului iranian și împrăștiată cu copaci coniferi).
Ca și demonul Pazuzu (cel care combătea anumite boli, în special de care sufereau femeile), imaginea lui Humbaba a fost distribuită ca amulete de protecție. Fața lui Humbaba a inspirat ființele fantastice rele numite gorgoane din Grecia antică.
În timpul unui episod al epopeeii lui Gilgamesh, Gilgamesh și Enkidu s-au aventurat în pădurea de cedrii pentru a-l ucide pe Humbaba. Alertați de prezența lor, Humbaba i-a întâmpinat repede. Se pare că îi cunoaștea pe cei doi agresori și încearca să-i descurajeze luându-i prin surprindere.
Gilgamesh s-a speriat, dar Enkidu s-a confruntat cu demonul. Ei au fost ajutați în lupta lor de către zeul Shamash (numele akkadian al zeului Soare). Învins, Humbaba l-a implorat pe Gilgamesh să-l lase în viață, dar Enkidu l-a îndemnat pe Gilgamesh să-l ucidă, ceea ce va face, imediat după ce Humbaba a avut timp să mormăie o ultimă vrajă. Cei doi câștigători s-au întors la Nippur cu cel mai mare cedru al pădurii și cu capul demonului Humbaba.
Moartea lui Humbaba și cea a taurului ceresc trimis de Ishtar va avea ca efect atragerea mâniei zeilor asupra celor doi eroi, în special asupra lui Enkidu: brusc lovit de pierdera energiei, a murit la scurt timp după întoarcerea la Uruk.