duminică, 15 februarie, 2026
Banner-300x150-Strega
Banner Segra Media 300x150
Banner 300x150 Vrajitoare Romania Israel1
Vrajitoare - Vrăjitoarea Morgana
Banner 1050x250 Anastasia Venus
Acasă Blog Pagina 113

Shambhala, regatul ascuns

Asia de Sus este o regiune vastă care înglobează Asia centrală, Mongolia şi Tibet, caracterizată prin diversitate etnică şi religioasă. Populaţiile majoritare din această regiune sunt turcă, mongolă şi tibetană, precum şi una mică iraniană, în Pamir.
Deşi religia musulmană s-a impus peste tot, datorită adăpostului munţilor Himalaya şi deşertului, în Mongolia şi Tibet s-a conservat buddismul tibetan. Aici, deşi au existat războaie neîntrerupte între islamişti şi buddişti, religia Profetului nu a reuşit să se impună cu autoritate.
Tibetanii au multe legende minunate. Ei cred sincer în existenţa unei lumi ascunse şi a unor oraşe aflate în interiorul munţilor sacri. Dar asemeni lor, tradiţia milenară a fost păstrată şi în conştiinţa turcilor, mongolilor sau chiar a musulmanilor care consideră ca acesta ar fi un paradis pierdut şi că rădăcinile lor se trag în mod misterios de acolo. Lumea ascunsă a fost numită Shambhala sau Shambala.
Nimeni nu ştie însă exact unde se află! Faimosul regat subteran este menţionat în textele buddiste vechi, în special în cele aparţinând doctrinei Tantra Kalachakra. În hindusism sau bom, ea se numeşte Olmo-lung-ring. Unii călugări sau mistici hinduşi au declarat că au vizitat sau au avut viziuni cu Shambhala şi au lăsat descrieri interesante şi misterioase cu acest regat din adâncurile muntelui.
Este un fel de grădină a Edenului unde oamenii şi-au găsit liniştea sufletească. Locuitorii ei au atins un grad înalt de evoluţie spirituală şi trăiesc toţi în fericire şi armonie.
Unde este totuşi Shambhala? În Himalaya există o regiune misterioasă, Muztagh Ata (în limba turcă se traduce prin Tatăl munţilor de gheaţă), care reprezintă un adevărat creuzet religios mai mult decât celelalte regiuni din vasta Asie centrală deoarece se găseşte la frontiera dintre buddism, islam şi sufism. Masivul muntos are în componenţa sa 21 de gheţari şi străbate o parte din districtul autonom kirghiz Kizil, Tashkurgan, regiunea autonomă uygură chineză Xinjiang şi se învecinează cu Pakistan şi Tibetul indian ( Laddakh).
Muztagh Ata s-a opus cu înverşunare, timp de secole islamizării regiunii, fiind un adevărat bastion al buddismului. Un celebru pelerin buddist chinez pe nume Xuanzhang, care a străbătut regiunea între secolele VI şi VII a colectat o veche legendă buddistă privind muntele. Muntele Muztagh Ata se află la vest de oraşul Wu-sha care corespunde oazelor Yarkand şi Kargalik, la vest de Kotan.
Doi istorici islamişti din aceeaşi perioadă cu Xuanzhang au semnalat faptul că Muztagh Ata este obiectul unui cult „al naturii”, ziceau ei.

Ladakh_Monastery
Sursă foto: Wikipedia

Abia în secolul XIX, europenii au cules altă legendă despre acest munte straniu de la populaţiile locale de turci kirghizi. Primul european atras de acest munte a fost suedezul Sven Hedin, care l-a explorat între 1894- 1895 dar nu a ajuns pe culmea lui deoarece şerpaşii din expediţia sa s-au dovedit foarte înspăimântaţi şi superstiţioşi.
Muntele a rămas un loc sacru şi respectat de toţi religioşii prezenţi în regiune, fie că este vorba de musulmanii şiiţi sau de buddişti, care îngenunchează şi recită rugăciuni atunci când se apropie de el. Aici există nenumărate mănăstiri, mausolee, locuri de cult şi grote sacre unde oamenii se roagă neîncetat.
Legendele spun că muntele sacru Muztagh Ata ar fi locuit de numeroase spirite, malefice sau benefice, de zeităţi. O legendă musulmană spune că pe vârful său s-ar afla palatul unei păsări fabuloase, Simurgh, care trăieşte departe de privirile oamenilor, dar care îi sfătuieşte pe conducătorii lor. O tadiţie anatoliană spune că pe munte se află „un palat de diamant şi de rubine”.
Kirghizii au o legendă în care se povesteşte că pe culmea muntelui Mustangh Ata se găseşte un oraş numit Janaidar care a fost construit într-o epocă în care fericirea şi pacea universală domnea peste lume. Dar, după această epocă, nu a mai avut loc niciun contact între acest oraş şi restul lumii, şi locuitorii săi au continuat să trăiască într-o fericire perfectă. În acest oraş paşnic se găsesc arbori fructiferi care dau fructe tot anul, flori care nu se ofilesc niciodată, femei care nu îmbătrânesc niciodată şi nu-şi pierd frumuseţea. Moartea, frigul şi obscuritatea sunt înlăturate.
Tradiţia orală a kirghizilor vorbeşte despre existenţa unui oraş ascuns într-o vale sau pe un pisc al muntelui, pe nume Janaidar unde locuitorii îmbrăcaţi în alb trăiesc etern fără a cunoaşte durerea. Janaidar poate fi Shambhala! Sau oraşul aurit ori palatul numit Qâf din legendele islamiste! Populaţia sa este fericită, bogată şi nu cunoaşte nicio boală.
În Ramayana se vorbeşte despre regatul ascuns numit Svetadvîpa, un oraş din Nord.
Termenul de Shambhala a apărut pentru prima oară în primele versiuni în limba sanscrită a Laghutatantrei, care s-ar traduce prin „loc al fericirii” sau „loc al păcii”. Tibetanii o traduc prin „sursă a fericirii”.

Visele premonitorii

0

Visele premonitorii au înflăcărat de multe ori imaginaţia oamenilor şi reprezintă un mare mister pentru noi.
Un vis premonitoriu pretinde că tratează un subiect adevărat, uneori de natură simbolică și pare să fie o reprezentare a unei situații, a unui eveniment extern prezent sau viitor despre care cel care visează nu a avut cunoștință la momentul în care a adormit.

GearsGIF
Recunoașterea și interpretarea sa sunt uneori foarte greu de crezut. Faimosul psiholog şi eseist elveţian Carl Gustav Jung, a fost un pioner al psihologiei profunzimilor subliniând legătura existentă între structură şi psihic şi manifestările sale culturale. Savantul elveţian s-a ocupat de interpretare viselor în psihologia analitică şi a raportat cazul unui rege care a vrut să invadeze țara vecină, dar nu știu dacă se va ajunge acolo.
Regele a avut un vis în care a văzut o țară invadată și a crezut că era un vis care anunța succesul afacerii sale. A început să pătrundă în teritoriul inamic, iar inamicul a profitat pentru a-i invada țara. S-a interpretat că visul anunţa invazia unei țări.
De-a lungul timpului s-au avansat mai multe explicaţii care să explice visele premonitorii. Prima este faptul că la un moment dat, creierul înregistrează evenimentul unei microsecunde înainte pe care apoi îl repertorizează în amintirile memoriei pe termen lung. De fapt, aceasta este o disfuncţie a creierului numită sentimentul de déjà-vu.
O altă explicaţie propusă de către oamenii de ştiinţă este că, de ce nu, creierul ne poate propune un scenariu pe care l-a creat. Dar mai există şi varianta unor capacităţi extra-senzoriale.

Hotelul fantomă Salto del Tequendama din Columbia

0

Nu departe de Bogota, capitala Columbiei, în departamentul Cundinamarca se găseşte un loc magnific, cu o cascadă de 132 metri înăţime: El Salto de Tequendama.
Conform legendei, comunitatea pre-columbiană Chibcha a fost pedepsită de divinitatea cu barbă Bochica pentru multiplele sale excese. Întreaga zonă a fost apoi inundată până ce zeul s-a milostivit şi a apărut pe curcubeu pentru a elibera apele, creând astfel o cascadă magnifică.
Acest fenomen natural spectaculos a atras mult timp turiștii.
În 1920, aici s-a construit un hotel frumos amplasat chiar în apropiere de cascadă, beneficiând de vederi minunate pentru care era destul de apreciat.

hotel columbia
Dar pe măsură ce anii au trecut, apele râului Bogota au devenit din ce în ce mai poluate iar locurile au rămas pustii. Hotelul şi-a închis porțile în anii ’90 și luxul a lăsat treptat locul unei atmosfere fantomatice care, în mod paradoxal, acum tinde să readucă turiștii, însă din alte motive. Frumusețea naturală a cascadei adaugă un farmec înfiorător proprietăţii abandonate şi care îţi dă fiori.
Cufundat în ceață, fostul hotel Salto del Tequendama este acum bântuit de sufletele celor care s-au sinucis aici, se spune. Mulţi s-au aruncat în gol, o ultimă călătorie spre lumea de Dincolo…
Dar legendele susţin că în timpul cuceririi spaniole, ţăranii au procedat la fel pentru a scăpa de cotropitorii conchistadori. Se mai spune că unii dintre ei ar fi avut şansa de a se transforma în vulturi înainte de a atinge valurile tumultoase ale Bogotei!

Fenomene paranormale în insula Wight

1

Insula Wight, situată pe coasta de sud a Angliei, în Marea Mânecii, are o suprafaţă de numai 380 de km pătraţi şi aproximativ 140.000 de locuitori. Este cea mai mare insulă a Angliei şi esteclasată ca fiind printre cele mai bântuite din lume.
Romanii credeau că ea este cheia de intrare în Britannia. Mai târziu, după căderea Imperiului Roman, insula a fost invadată de iuteii din Danemarca, veniţi pentru a o coloniza.

Insula Wight
Insula Wight Sursă foto: Wikipedia

Regina Victoria a apreciat-o în mod deosebit şi a cerut să se construiască pe această insulă, în 1847, o reşedinţă regală situată la East Cowes, botezată Osborne House, unde suverana a murit în 1901.
Dar insula Wight a fost scena a nenumărate povești cu fantome. De pildă vizitatorii casei Northwood, situată în orașul-port Cowes, aud sunete ciudate în mod regulat în clădire: se cred că ar fi fantoma lui Henry, un contrabandist celebru și teribil. În subsol, se aud extrem de des rostogolindu-se butoaie de contrabandă, deşi nimeni nu s-a întâlnit încă cu fantoma lui Henry. Cu toate acestea, unii vizitatori se întorc din subsolul imobilului traumatizaţi profund şi jurând că l-au văzut și auzit pe faimosul bandit, mort de foarte mult timp.
În cătunul Bouldner, aflat pe coasta de vest a insulei, înainte de căderea noapţii, navighează o ambarcaţiune cu trei catarge. Nava fantomă nu se abate niciodată de la traiectoria sa, distrugând totul în cale. Pe puntea principală nu se zăreşte însă niciun suflet viu, cu toate că unii pescari spun că au auzit voci de pe punțile inferioare. Când se lasă amurgul, pescarii de pe insula Wight se grăbesc pentru a acosta în cel mai apropiat port.
O altă locaţie intens bântuită este sătucul Downend. Aici pare să domnească fantoma lui Michael Morey, spânzurat în 1735 pentru uciderea fiului său cel mic. El bântuie străzile cu toporul în mână … Iar dacă ar fi să dăm crezare legendei, ucigașul fără chip aleargă nopţile de colo colo, în căutare de sânge proaspăt, asemeni unui vampir.
Un loc sinistru de pe insulă este considerat conacul Billingham. Aici, vizitatorii ar fi descoperit fantoma unui călugăr mort. În plus, în sălile și camerele acestei clădiri înfiorătoare, şi-au stabilit reședința multe fantome, se pare.
În 1649, aici a fost prins de către duşmanii regelui Carol I, care apoi a fost judecat și executat. Astăzi, capul acestuia pluteşte peste culoare, zic oamenii cu groază în suflet…
Un alt fenomen care bântuie în acest conac este precedat de mirosul de crini: un amant necunoscut ucis într-un duel, parcurge în zadar prin încăperi, în semn de doliu pentru dragostea pierdută.
Există şi o explicație metafizică pentru misterele paranormale care privesc insula Wight. Pentru mulți dintre experții consultați, aceste fenomene paranormale se datorează numeroaselor linii telurice care traversează insula și constituie o legătură între energia mistică și universul material.

Dormitorul bântuit al lui Lincoln

0

Dormitorul lui Lincoln este o cameră care se află la etajul 2 al Casei Albe și care face parte dintr-un set de camere care include Salonul lui Lincoln și Baia lui Lincoln.
A fost numit aşa după numele preşedintelui american asasinat Abraham Lincoln care l-a folosit ca birou. Încăperea a căpătat reputaţia de a fi bântuită de fantome.
Camera este utilizată de președinții Statelor Unite drept cameră de oaspeți și pentru a-şi onora susţinătorii politici. Este mobilată în stil victorian de la renovarea acesteia de către Harry S. Truman. Unele piese de mobilier au fost folosite sub președinția lui Lincoln (dar sunt anterioare acesteia), în special canapeaua și trei scaune asortate, două fotolii și patru scaune din cabinetul lui Lincoln.

birou Lincoln
Sursă foto: Wikipedia

Punctul central al camerei este patul lui Lincoln, un pat din lemn de trandafir care are 8 picioare şi o bordură mare, care ar fi fost cumpărat de către soţia preşedintelui, Mary Todd Lincoln ( o femeie nervoasă şi foarte critică de obicei) atunci când s-a ocupat de decorarea încăperii. Probabil că patul nu a fost niciodată folosită de Lincoln, ci mai degrabă de succesorii săi.
Când era președinte Abraham Lincoln, camera a fost folosită ca biroul său personal și ca sală de reuniune a Cabinetului prezidențial (toţi președinții din 1830-1902 au folosit încăperea în acest fel, până la construcţia aripei de vest a clădirii în 1902).
Sub președinția lui Lincoln tapițeria și covorul erau de culoare verde închis. Biroul se prezenta într-o anumită dezordine cu pereții acoperiți cu hărți ale Războiului Civil, ziare stivuite pe birou și pe mese și o cantitate mare de scrisori și de cereri individuale, precum şi două coșuri mari, adesea pline până sus.
Acest birou mai are o semnificaţie istorică excepţională: aici, preşedintele Abraham Lincoln a semnat Proclamaţia de emancipare a sclavilor la 1 ianuarie 1863. Unele surse indică în mod fals faptul că președintele Lincoln a murit acolo! De fapt, el a murit într-una din camerele private de la un etaj inferior.
În 1902, când colaboratorii președintelui s-au mutat în aripa de vest a Casei Albe, nou construită, camera a fost botezată „Camera Albastră”. Iar când interiorul Casei Albe a fost reconstruit în întregime sub Truman, camera a fost refăcută și dedicată președintelui Lincoln.
Ea a fost redecorată de mai multe ori în ultimii 50 de ani, în special în timpul renovării conduse de Jacqueline Kennedy, dar întotdeauna în stil victorian.
În 2004, Casa Albă a refăcut culorile camerei în stil victorian. Camera lui Lincoln a suferit o nouă renovare, sub președinția lui Bill Clinton. Ea a fost, de asemenea, cunoscută mai mult publicului, servind drept cameră pentru prieteni și susținătorii politice ai președintelui american. A suferit o nouă renovare sub preşedinţia lui George W. Bush.
În multe cazuri, vizitatorii dormitorului lui Lincoln afirmă că l-au văzut pe fostul preşedinte american Lincoln uitându-se pe fereastră, observând un câmp de luptă invizibil (fereastra are vedere spre peluza din sud). Theodore Roosevelt și Dwight D. Eisenhower ( al 34-lea preşedinte al Americii) au declarat la rândul lor că au simțit prezența starnie a lui Abraham Lincoln în cameră!
Eleanor Roosevelt a declarat: „Uneori, când am lucrat târziu în biroul meu, m-am simțit ca și cum cineva era în picioare în spatele meu. A trebuit să mă întorc și să privesc. ”
Există zvonuri că Winston Churchill l-a văzut, de asemenea, pe Lincoln în cameră. Amy Carter, pe atunci fiica adolescentă a președintelui Jimmy Carter în timpul unei nopți albe petrecută cu prietenii ei, au așteptat apariția fantomei lui Lincoln şi chiar au încercat să ia legătura cu ea, folosind un ouija, dar a fost în zadar.
Câinele lui Ronald Reagan lătra groaznic la ușa camerei lui Lincoln dar nu a intrat niciodată în ea!
Maureen Reagan, fiica fostului preşedinte american Ronald Reagan a pretins că a văzut apariții ciudate în cameră. Actorul Richard Dreyfuss a afirmat că a avut coșmaruri când a privit un portret al lui Lincoln care împodobește camera.
„Un procent semnificativ de persoane de aici nu vor să intre în camera Lincoln” , spunea Capricia Marshall, secretar de la Casa Albă sub președintele Bill Clinton. Cameristele și angajaţii de la Casa Albă susţin că au văzut fantoma lui Lincoln.

Fantoma judecătorului Jeffreys bântuie un pub

0

George Jeffreys (1645- 1689, a murit la vârsta de 43 ani, în Turnul Londrei), a fost primul baron Jeffreys din Wem, membru al Consiliului Privat. A fost, de asemenea, Lord Cancelar (Lord High Steward).
Jeffreys a devenit celebru sub numele de „judecătorul spânzurat” în urma unei serii de procese (cunoscută şi ca Bloody Assizes) care a început la 26 august 1685 la Winchester, la câteva săptămâni după bătălia de la Sedgemoor şi care a pus capăt revoltei de la Monmouth, de sub domnia lui James al II-lea.

Jefffreys-fantoma
Palmaresul acestui tânăr judecător englez este destul de impresionant şi sumbru, căci faţă de victimele lui, peste 1.400 de rebeli, nu a avut pic de milă: torturări, spânzurări, arşi de vii etc.
Recent, într-un pub cunoscut din Londra, Ilchester Arms, cândva frecventat şi apreciat de acest judecător sinistru, a fost făcut un clişeu în care investigatorii de paranormal au identificat pe una dintre fotografii chipul fantomatic al lui Jeffreys.

Fantomă sau o fiinţă necunoscută?

0

Ce poate filma o cameră în miez de noapte? De pildă, în noiembrie 2012, o cameră automată instalată într-o pădure în scopul de a surprinde animale sălbatice, a fotografiat o fiinţă în picioare, cu spatele la cameră şi cu capul uşor apleact înainte.

 

Nu există foarte multe date despre această fotografie stranie. Unii consideră că ar fi vorba despre o fantomă în timp ce alţii

avansează ideea că avem de-a face cu o fiinţă total necunoscută.

Tranzacţie imobiliară cu o casă bântuită

0

O americancă în vârstă şi-a vândut casa unui cuplu tânăr fără însă a preciza că aceasta era bântuită de o fantomă.
Noii proprietari au început dintr-o dată să fie deranjaţi şi îngoziţi de apariţia fantomei şi au făcut plângere penală.
Curtea de Justiţie din New York a dat câştig de cauză cuplului care a suportat momentele de groază şi a condamnat-o pe bătrâna doamnă să redea cuplului suma pe care a primit-o pentru vânzarea imobilului.

fantoma scaun
Argumentele formulate de justiţie au fost „ascunderea de informaţii în scopul de a vinde şi iresponsabilitate civilă”.

Fantoma din barul lui Al Capone

0

Propietarul unui bar vechi din Statele Unite, numit The Great Escape, frecventat în anii prohibiţiei de faimosul gangster din Chicago, Al Capone, a publicat recent o fotografie interesantă. În locaţia barului său a fost văzută fantoma unei fetiţe.

al-capone-fantome-photo-795x1024
Într-o zi, un client a făcut poze pe unul din culoarele barului şi la developarea filmului, s-a putut distinge silueta unei fetiţe care purta haine vechi. Stătea lipită de perete şi privea spre fotograful amator dar care habar nu avea de existenţa acestei fiinţe acolo, la numai câţiva paşi de el!
Fetiţa purta părul asemeni fetelor din anii 30… Şi nu părea deloc translucidă! În jurul ei era o atmosferă stranie şi sumbră, aproape de groază.

Afanc, demonul ucis de regele Arthur

0

Afanc este o fiinţă monstruoasă şi însetată de sânge, malefică din mitologia celtică care apare și în folclorul britanic. Descrierea ei însă variază. Uneori este descrisă arătând asemeni unui dragon, unui crocodil, ca un castor sau un pitic. Se spune că afanc ar fi un demon.
Lacul în care se presupune că ar trăi, de asemenea, diferă în funcție de versiune; el poate locui în Llyn Llion, în Llyn Barfog, în apropiere de Podul Brynberian în Llyn yr Afanc, un lac din Betws-y-Coed ( în nordul Ţării Galilor) care a fost numit astfel din cauza acestei fiinţe mitice.
Monstrul afanc profită repede de persoanele imprudente care vor să înoate sau cad în lacul unde trăieşte. Conform unei legende comunicate de către celebrul Iolo Morgannwg (probabil, inventată de el însuşi) a provocat, printre altele nenorociri, un potop masiv în care s-au înecat aproape toți locuitorii Marii Britanii, cu excepția a două persoane, Dwyfan şi Dwyfach, din care descind locuitorii Insulelor Britanice.

Afanc
Afanc

Conform unui alt mit, de asemenea cunoscut de la Iolo Morgannwg, locuitorii din Hu Gadarn l-au tras pe afanc din lac; odată ce a ieșit din apă, acesta a fost deposedat de puterile sale și astfel oamenii au fost capabili să-l omoare, ceea cea a avut ca efect de a pune capăt seriei de inundații pe care le-a declanşat demonul. În această versiune, monstrul trăiește în Llyn Lion.
Conform unei alte legende, el a devenit fără apărare din cauza unei tinere care l-a lăsat să doarmă pe genunchii ei; în timp ce el dormea, însoțitorii fetei l-au legat. Creatura s-a trezit și a devenit furioasă; a lovit-o pe fată. În cele din urmă a fost scos din lac şi ucis de Peredur (echivalentul pre-arthurian al lui Perceval sau Parzival).
Scriitorul francez specialist în ezoterisn şi legende Edouard Brasey a declarat că a fost ajutat de zâna care domnea peste poporul din Cristinobyl. Ea i-ar fi dat o piatră care putea să-l facă invizibil prin care a putut să-l decapiteze pe afanc fără teama că acesta putea să-l vadă, spre deosebire de alți eroi care l-au atacat fără succes şi pe care monstrul sângeros i-a ucis.
Unele legende englezeşti spun că monstrul afanc ar fi fost omorât de regele Arthur sau de Percival. În apropiere de Llyn Barfog, Țara Galilor, se găseşte o urmă de copită imprimată adânc în stânca „Carn March Arthur”, cunoscută şi ca Piatra calului lui Arthur (” The Stone of Arthur’s Horse „), care se presupune că a fost făcută de către slujitorul regelui Arthur, Llamrai, atunci când l-a scos din lac pe monstrul afanc.

Alrune

0

Alrune este o creatură legendară din mitologia germană. Se crede că mandragorii dețineau destinul oamenilor în puterea lor (în limba germană, Alraune înseamnă Mandrake).

Alrune
Alrune

Conform legendei, cei care posedau o asemenea fiinţă trebuiau să se îmbrace frumos, să o pună cu grijă într-o cutie mică, să o spele în fiecare săptămână cu vin și apă și să-i dea să bea și să mănânce la fiecare masă, în caz contrar, în loc să le anunțe viitorul (mai mult sau mai puțin inteligibil), striga ca un copil înnebunit.
Potrivit altor surse, Alrune era un demon succubus din care s-ar fi plămădit națiunea hunilor. Putea să ia multe forme, dar nu să-şi schimbe sexul.

Tribul misterios Adlet

0

Adlet (sau Erqigdlet, termen folosit de locuitorii din golful Hudson) sunt o rasă de fiinţe legendare din mitologia inuită din Groenlanda și de pe coasta Labradorului și Hudson Bay.
Cei din acest trib posedau picioare de câini și corp uman. Parte superioară a corpului lor arăta ca cea a unui om în timp ce partea sa inferioară era identică cu a unui câine.

Adlet
Adlet-ii alergau foarte repede și întâlnirile cu oamenii se încheiau, de obicei, în lupte feroce, aceşti din urmă fiind de multe ori victorioşi. În unele poveşti inuite se spune că aceşti stranii adlet erau canibali!

Xiuhcoatl

0

Xiuhcoatl (numele nahuatl înseamnă din punct de vedere literal „șarpele turcoaz”, „șarpele de iarbă”, „şarpe albastru” „şarpele anului”, adică, într-o manieră figurativă „șarpele de foc”) este în mitologia aztecă, atât spiritul zeului Xiuhtecuhtli, una dintre încarnările sale, spiritul său păzitor sau unul din atributele sale (care ar putea fi reprezentat pe spatele său, sau pe cel al lui Tezcatlipoca) și o armă folosită la nașterea sa de către zeul Huitzilopochtli pentru a-şi ucide sora, zeița Coyolxauhqui și frații, Huitznahua.

Xiucoatl
Xiucoatl Sursă foto: Wikipedia

Mitul lui Xiuhcoatl era actualizat în fiecare an în timpul sărbătorii Panquetzalitzli nahuatl: un preot cobora treptele templului de la Huitzilopochtli ţinând în mână un xiuhcoatl confecţionat din hârtie, care era pus pe foc. Apoi îl arunca într-o cuauhxicalli (un altar din piatră de dimensiuni reduse unde se făceau sacrificii pentru fertilitatea pământului) conținând hârtii de sacrificiu reprezentând victimele.

Ritual african straniu

0

Un congolez în vârstă de 30 ani care se presupune că a presărat ardei pe sexul partenerei sale pentru așa-zisa împrăștiere a spiritelor rele, a fost condamnat de un tribunal corecționar din Havre (Seine-Maritime, Franța) la opt luni de pușcărie după gratii.

witch

Bărbatul a explicat la bară în fața judecătorului că, în țara sa, a proceda în acest mod favorizează o viață sexuală fără griji…
Dar justiția a asimilat acest act cu o tortură ținând cont de durerea violentă cauzată victimei și de arsura care a rezultat.

 

Vrăjitoarele din România, spuma site-urilor de vrăjitoare

0

Site-ul www.vrajitoareledinromania.ro s-a impus destul de repede în lumea magiei, el alăturându-se altor două site-uri de succes, marca Segra Media: www.vrajitoarero.com şi www.vrajitoare-online.com.
Site-ul oficial al vrăjitoarelor şi tămăduitoarelor din România, www.vrajitoareledinromania.ro , arată superb, este atractiv şi util, complex, dar mai ales căutat de oamenii cu diferite probleme din ţară şi din toată lumea!

Banner 1400x300 VrajitoareleDinRomania
În structura lui găsim rubrici populare, cum ar fi: mesaje de le cititori, mulţumiri, interviuri cu vrăjitoare, profiluri, o bogată ofertă de materiale video, ritualuri şi articole care sigur vor interesa pe cei înflăcăraţi de arta magiei.
Site-ul are un trafic excelent, vizitatori din ţară şi din întreaga lume, gata să afle ultimele noutăţi din domeniul vrăjitoriei şi să le caute pe vrăjitoarele din România. Există, de asemenea, galerii foto plăcute şi interesante, vrăjitoarele zilei etc.
Acest site se înscrie în mod clar în direcţia de promovare pe care o aplică agenţia Segra Media din Bucureşti, pentru a facilita publicului accesul la o informaţie jurnalistică profesionistă şi amplă privind fenomenul magiei.

Un site dedicat vrăjitoarelor internaţionale: www.international-witches.com

0

Agenţia Segra Media din Bucureşti vă anunţă lansarea unui site dedicat vrăjitoarelor din toată lumea.
Puteţi să-l accesaţi la adresa: www.international-witches.com .
Siteul se prezintă într-o formulă grafică modernă şi atractivă. Are rubrici de larg interes, cum ar fi: medalioane cu vrăjitoare, interviuri, mesaje, mulţumiri, video, ritualuri, articole diverse şi interesante privind fenomenul complex al magiei de la noi şi din întreaga lume.

Banner International Witches 1400x300
Site-ul beneficază de trafic pe măsură, din întreaga lume pentru că, după cum bănuiţi, oamenii sunt dornici să cunoască secretele acestei lumi aparte şi, mai ales, să vă contacteze.
Puteţi să profitaţi de acest nou site, www.international-witches.com şi să vă înscrieţi chiar acum. Şansa vă poate surâde!
Ca un amănunt: vizitatorii din SUA sunt cei mai mulţi şi atenţi la articolele postate zi de zi pe site, urmaţi îndeaproape de cei din Franţa, Irlanda, Brazilia, Marea Britanie etc.
Sperăm ca prin acest nou produs publicistic să îndeplinim exigenţele iubitorilor de magie din România şi din întreaga lume.

Castelul bântuit Hachioji

0

Castelul Hachioji, situat în apropiere de Tokyo, este un yamashiro adică castelul de pe înălțime.
A fost construit pe partea de sus a unui deal în 1570 de către samuraiul Hojo Ujiteru şi poseda numeroase dependinţe strategice pentru a descuraja forțele inamice care l-ar fi atacat. El a comandat o forţă războinică uriaşă în bătălia care s-a dat la Mimasetoge, unde a încercat în van să-l împiedice pe Takeda Shingen, unul din principalii daimyo din Japonia ( un guvernator feudal foarte puternic), care s-a luptat pentru a controla ţara în timpul epocii Sengoku.
Când a plecat din castel pentru a ajuta la ridicarea celui de-al treilea asediu al Odawarei înconjurat de Toyotomi Hideyoshi, cel care dorea să elimine clanul Hojo ( o familie de samurai care a dominat politica Japoniei în epoca Kamakura), Ujiteru nu a lăsat decât aproximativ 1300 de oameni în castelul Hachioji.

Hachioji_Castle
Sursă foto: Wikipedia

Curând după aceea, la 23 iunie 1590, forțele lui Hideyoshi, care numărau 50 000 de soldați conduși de Maeda Toshiie ( unul dintre principalii generali ai lui Nobunaga Oda) și daimyo-ul Uesugi Kagekatsu, au ajuns să cucerească castelul care a căzut în puterea lor într-o singură zi.
Hideyoshi s-a decis apoi să distrugă castelul pentru că se temea că putea fi din nou utilizat împotriva sa. Timp de mulţi ani de zile situl a fost lăsat abandonat, deoarece se bănuia că era bântuit de fantomele soldaţilor măcelăriţi acolo.