sâmbătă, 18 mai, 2024
Banner-300x150-Strega
Banner Segra Media 300x150
Banner 300x150 Vrajitoare Romania Israel1
Vrajitoare - Vrăjitoarea Morgana
Banner 1050x250 Anastasia Venus
Acasă Blog Pagina 110

Băutura neagră a şamanilor

0

Băutura neagră a şamanilor
Băutura neagră (băutura rituală sau recreativă a cherokee), fabricată de popoarele amerindiene din SUA, era foarte apreciată de coloniști. Se prepara cu frunze și tulpini arse de yaupon (ilex vomitoria), care se găsesc pe coastele Oceanului Atlantic și Golfului Mexic.
Înainte de secolul XIX-lea, această băutură era consumată în timpul deliberărilor sfaturilor săteşti sau altor reuniuni importante ale comunităţilor. Cei din triburile Cherokee, Creek, Choctaw şi altele credeau că ea purifica și îl proteja pe băutor de furie și minciuni.

bautura neagra
Sursă foto: Wikipedia

Băutură neagră era pregătită de şamani și era servită într-o ceașcă comună mare, de multe ori făcută dintr-o cochilie de genul Buccinum. Membrii Consiliului erau serviţi în ordinea prezenţei, începând cu oaspeții importanţi. O consumau, stând în picioare, în cantități mari, apoi se servea până la vărsături.
Arheologii au demonstrat că nativii americani foloseau deja băutura neagră în timpul Antichităţii.
Principalul ingredient activ din această băutură era cafeina: ea a fost adesea folosită de către coloniști ca un substitut pentru ceai sau cafea sub numele de cassina.

Bodie, cel mai faimos oraş fantomă din California

0

Bodie este un oraş fantomă situat în California, pe versantul estic al Sierra Nevada, în comitatul Mono, la aproximativ 120 km sud-est de Lake Tahoe şi la o altitudine de 2.550 metri.

Bodie_ghost_town
Sursă foto: Wikipedia

În 1859, un prospector pe nume W. S. Bodey, a descoperit aici aur şi a dat numele său unei tabere miniere. În același an însă, în luna noiembrie, Bodey a pierit într-o furtună de zăpadă, după o călătorie de aprovizionare la Monoville.
În 1876, compania Standard a descoperit un filon exploatabil și micuţa tabără minieră izolată, care nu găzduia decât câţiva prospectori s-a transformat rapid într-un oraș cu perspective care s-a numit Bodie. În total, cantitatea de aur produsă la Bodie a fost evaluată la 34 milioane de dolari.
Construit în timpul Goanei după aur din California, orașul a ajuns la o populație de 10.000 de locuitori în 1880 (era al doilea oraș din California, la acel moment), înainte de a fi abandonat treptat după două incendii devastatoare.
Ca un oraș minier aflat în plină expansiune, Bodie a avut avantajele marilor orașe, inclusiv două bănci, o fanfară, o cale ferată, o asociație de minerit și a lucrătorilor, mai multe ziare și o închisoare.
La apogeul său, Bodie număra șaizeci și cinci de saloane care şi-au deschis porțile pe strada principală lungă de aproximativ doi kilometri. Crimele, împuşcăturile, luptele și jafurile erau la ordinea zilei. O legendă spune că o fetiță, aflând că ea și familia se vor îndrepta spre Bodie, a făcut o rugăcine de noapte interesantă: “La revedere Doamne, mergem la Bodie. ”
Transporturile de aur părăseau mina având destinaţiile: Carson City şi Nevada, trecând prin Aurora, Wellington și Gardnerville. Cele mai multe expedieri erau escortate de o pază armată numeroasă.
În prezent există aproximativ 5% din clădirile de epocă. Oraşul fantomă a suferit daune enorme în 1932 din cauza unui incendiu, centru său fiind aproape în întregime distrus. Mulţi cred că oraşul ar fi bântuit şi se tem să-i prindă noaptea în el sau chiar în împrejurimi.

Fenomene paranormale la castelul din Combourg

0

Castelul Combourg este situat în Bretania, pe Ille-et-Vilaine, la jumătatea distanței dintre Rennes (39 km) și Saint-Malo (36 km), în Franța.
A fost construit între secolele XII – XV-lea pe un deal, pe marginea “Lacului Liniştit”.
Episcopul din Dol, Junkené sau Guiguené, fiul vicontelui Haimon d’Aleth, a ridicat la Combourg primul castel în 1016 pentru a proteja fieful său din Comburnium. La începutul secolului al XI-lea, Guiguené a construit o temniţă pentru fratele său Rivallon, primul senior local, care a primit titlul de “purtător de cuvânt al Sf. -Samson”, protectorul catedralei din Dol.
În 1162, Combourg a trecut prin alianță sub conducerea lui Harsulfe de Soligné, soțul lui Yseult de Dol, apoi a trecut sub administraţia Châteaugiron-Malestroit, la mijlocul secolului al XlV-lea.

Combourg_chateau
Sursă foto: Wikipedia

În 1553, castelul a fost dobândit prin moștenire de către marchizul de Coëtquen, și în secolul al XVIII-lea descendentul său, ultimul cu acest nume, a cedat castelul fiicei sale, soția lui Emmanuel- Félicité de Durfort, duce de Duras (mareşal al Franţei).
Dar în mai 1761, ducesa de Duras și soțul ei l-au vândut lui Auguste René de Chateaubriand (1718-1786) de St. Malo, angajat în marina comercială, tatăl viitorului scriitor François-René de Chateaubriand. Familia lui s-a stabilit acolo în mai 1777 și el şi-a petrecut doisprezece ani din tinereţea sa într-o atmosferă destul de tristă, periaodă care i-a rămas întipărită în memorie.
În 1786, René-Auguste a murit în singurătate, paralizat, din cauza unei congestii cerebrale. A fost îngropat în biserica din sat; fiul său cel mare, Jean-Baptiste, magistrat în Parlamentul de la Paris și soția, Aline Le Peletier de Rosanbo, nepoata lui Malesherbes, au moștenit castelul.
La 22 aprilie 1794, fratele său, Jean-Baptiste, soția sa și tatăl său Malesherbes, avocat al regelui în 1793, au fost ghilotinaţi!
Domeniul a fost confiscat iar castelul a fost jefuit și ars, apoi restituit în 1796 lui Ludovic Geoffroy, pe atunci în vârstă de șapte ani, care nu va veni însă niciodată să-l vadă.
Castelul va fi cumpărat mai târziu de unchiul și tutorele său, contele de Tocqueville, tatăl lui Alexis de Tocqueville. În 1848, Gustave Flaubert a vizitat castelul şi va lăsa o descriere impresionantă.
Se crede că în timpul construcţiei castelului, în Evul Mediu, în zidurile sale a fost zidită de vie o pisică neagră în scopul de a-l proteja împotriva diavolului.
Se spune că fantoma acelui animal torturat bântuie locul şi că silueta sa înfricoşătoare se plimbă pe coridoarele vaste din castel. Oamenii din Combourg aud des mieunatul pisicii la miezul nopţii, iar uneori zăresc ochii sticloşi care par să-i înghită.
Chateaubriand a evocat în scrierile lui fantomele care ar popula casteulul de la Combourg. Astăzi, impunătoarea citadelă este proprietatea unuia dintre descendenţii marelui scriitor francez.
Partea cea mai vizată din castel de fenomene paranormale ar fi “camera roşie”, a lui René-Auguste de Chateaubriand.

Fenomenele paranormale din Amherst

0

Marele Mister de la Amherst este un caz notoriu de activitate de poltergeist care a avut loc în Amherst, Noua Scoţie, Canada între 1878 și 1879. El a făcut obiectul unei anchete condusă de către Walter Hubbell, un actor care era interesat de fenomenele psihice. Acesta a pretins că ţinea un jurnal cu evenimentele care au avut loc în casa în care a stat cu chirie.
Esther Cox, care avea pe atunci 18 ani, s-a mutat în încântătorul orăşel Amherst, din comitatul Cumberland ( situat la 194 km de Halifax şi la 3 km de frontiera cu New-Brunswick), unde urma să locuiască într-o casă mică cu două etaje.
Sora ei Olive, locuia în imobil alături de soțul ei, Daniel Teed, un fabricant de încălţăminte onest şi respectat în comunitate și cei doi fii mici ai lor, Willie ( pe atunci în vârstă de cinci ani) şi George ( de 17 luni).

Amherst
Sursă foto: Wikipedia

Casa număra multe camere şi era locuită de multe persoane: Jane, sora lui Esther și Olive, în vârstă de 22 de ani; William, fratele celor trei surori Cox. Noua venită trebuia să împartă camera cu Jennie.
Mama lui Esther murise la trei săptămâni după ce o născuse şi a fost încredinţată spre a fi crescută de către bunica sa, până ce tatăl fetiţei urma să se recăsătorească.
Esther şi-a format caracterul după bunica ei şi prezenta acum o figură gravă, era sobră şi retrasă. Nu era înaltă, părea puţin cam grăsuţă, avea părul buclat şi ochii gri-albaştri. Cu toate astea, ceilalţi o găseau destul de agreabilă şi de conciliantă, liniştită.
Onestă şi generoasă, s-a dovedit a fi în scurt timp de un real ajutor pentru sora ei, care trebuia să se ocupe de gospodărie şi de copii. Esther şi-a făcut rapid prieteni printre vecini şi chiar printre copiii din cartier, care îi cereau des să se joace cu ei.
Potrivit jurnalului lui Hubbell, evenimentele au început la 27 august 1878, când Esther Cox a fost supusă unei agresiuni sexuale de către un băiat pe nume Bob MacNeil. Olive o pusese în gardă să nu fie prea credulă faţă de această relaţie nouă, care o făcea să nu mai judece corect datorită faptului că era îndrăgostită până peste cap. Între cele două surori a avut loc o ceartă care s-a terminat brusc prin respingerea de către Esther a oricăui argument de natură să stopeze din start orice continuare a poveştii de amor care tocmai se înfiripa.
Deşi se impunea o oarecare precauţie, Esther a ignorat cuvintele surorii sale. În acea seară, îl aştepta pe Bob pe treptele scărilor, oarecum îngrijorată, fără să bănuiască nicio primejdie. Dar băiatul nu s-a arătat şi ea a urcat în cameră destul de decepţionată.
A doua zi, Bob şi-a făcut apariţia într-o maşină, s-a scuzat pentru întâlnirea ratată şi a invitat-o la o plimbare. Esther abia aştepta… Maşina a trecut printr-o pădurice şi s-a îndreptat spre Marsh. Deodată, tânărul a devenit foarte nervos şi agitat, a oprit maşina şi a scos la vedere un revolver cu care a ameninţat-o pe fată, cerându-i să coboare din maşină, strigându-i că o va ucide dacă-l va refuza. Era nebun iar Esther stupefiată din cauza întorsăturii dramatice a situaţiei.
Bob a început apoi să plângă. Speriată de-a binele, Esther i-a cerut să o ducă acasă deoarece se întuneca şi venea furtuna. I-a spus că se comporta ca un nebun, ceea ce a provocat din partea lui o reacţie teribilă de furie, de om necontrolat. Juca teatral. De exemplu, şi-a pus arma la inimă şi a simulta că trage. Apoi, în disperare de cauză, a demarat în trombă şi maşina a rulat pe drumul spre casa unde locuia Esther, unde au ajuns în jurul ore 22.
Esther a plâns mult, a urcat în camera ei şi nu s-a mai trezit până a doua zi. Era extrem de supărată pe întâmplarea nefericită şi tristă. Plângea cu hohote iar famila a crezut iniţial că cei doi se certaseră şi nu a intervenit pentru a tulbura şi mai tare lucrurile. Numai că Esther tăcea şi nu dorea să scoată un cuvânt despre experienţa sa teribilă petrecută cu Bob, deşi Jane încercase să o descoase pentru a afla cauza durerii surorii sale.
La scurt timp, în casa în care locuiau au început fenomene paranormale. Se auzeau ciocănituri, ţipete sfâşietoare în miez de noapte și Esther avea tot felul de crize, în care corpul ei se umfla vizibil, era răcită mereu. Apoi, obiectele din casă au început să zboare aiurea, purtate parcă de o fiinţă nevăzută. Speriată, familia a chemat un doctor.
În timpul vizitei, lenjeriile de pat erau mutate fără ca cineva dintre cei prezenţi să poată interveni, se auzeau zgomote de zgârieturi iar din patul fetei s-au auzit cuvintele: “Esther Cox, ești a mea pentru a te ucide!”
A doua zi a medicului i-a dat fetei sedative pentru a o calma și a o ajuta să adoarmă, dar fenomenele stranii au continuat să se manifeste în toată forţa.

Flag-of-Amherst
Sursă foto: Wikipedia

Oamenii auzeau multe zgomote și vedeau obiectele cum zboară prin încăperile casei bântuite. Încercările de a comunica cu “spiritul” au dus la răspunsuri şi la întrebări apăsate.
Fenomenele paranormale au continuat timp de câteva luni și au devenit bine cunoscute de către localnici. Vizitatorii care treceau pragul casei, inclusiv clerici, au auzit clopote bătând și au asistat îngroziţi la obiectele care se mișcau pretutindeni, de multe ori chiar şi atunci Esther se afla sub observația lor atentă.
În decembrie, Esther s-a îmbolnăvit cu difterie. Niciun fenomen paranormal nu a fost observat în timpul celor două săptămâni petrecute de ea în convalescenţă şi nici în timpul în care s-a recuperat în casa uneia dintre surorile sale, căsătorită în Sackville, New Brunswick. Cu toate acestea, atunci când a revenit la Amherst evenimentele misterioase au început din nou, de data aceasta şi prin izbucnirea de incendii în diferite locuri din casă.
Esther a pretins acum că a văzut în sfârşit “fantoma”, care ar fi amenințat-o că va arde casa dacă ea nu va pleca.
În ianuarie 1879, disperată, Esther s-a mutat la o altă familie din oraş, dar manifestările paranormale din jurul ei au continuat obsesiv. Au existat mulţi martori îngroziţi care le-au văzut. Unii au dezvăluit faptul că ea vorbea cu “fantoma” și primea răspunsuri.
Unele persoane din oraş erau curioase și simpatice; altele însă credeau că Esther era responsabilă pentru fenomenele neobişnuite care se abătuseră de la o vreme peste oraşul lor şi au devenit ostile faţă de ea.
Esther a fost frecvent pălmuită, lovită și zgâriată de “fantomă”, iar într-o zi a fost chiar înjunghiată în spate cu un cuțit.
Interesul pentru cazul ei a crescut după ce acesta s-a răspândit în presă, și la sfârșitul lunii martie, Esther a petrecut ceva timp în Saint John, New Brunswick, unde a fost investigată de către nişte domni care manifestau interes în domeniul științei.
S-au determinat mai multe “spirite” distincte care acţionau asupra lui Esther și care comunicau prin lovituri. “Bob Nickle,” o “fantomă” originală, susținea că a fost cizmar în viață, iar altele s-au identificat ca fiind “Peter Cox,” o rudă de a fetei și “Maggie Fisher.”
După vizita la Saint John, Esther a petrecut o perioadă cu nişte prieteni, familia Van Ambergh, la o fermă liniștită situată în apropiere de Amherst după care a revenit la casa surorii sale din oraş.
Dar în vara anului 1879, fenomenele paranormale au izbucnit din nou, chiar în momentul sosirii lui Walter Hubbell, atras de publicitatea din jurul cazului. Acesta s-a mutat în casa familiei Teed ca chiriaș pentru a investiga de aproape fenomenele stranii.
Hubbell a petrecut câteva săptămâni cu Esther și familia acesteia și a declarat că a asistat personal la obiectele care zburau şi se deplasau, la incendii și la obiectele care apăreau de nicăieri. El a susținut că a văzut că fenomenele aveau loc chiar și atunci când Esther se afla în plin plan și, evident, ea nu avea nicio o legătură cu acestea.
De asemenea, Hubbell a susținut că a asistat la atacurile fantomei îndreptate asupra lui Esther, care arunca cu pini și alte obiecte ascuțite. Ele i-au provocat mai multe crize datorate umflăturilor extreme și dureroase.
Hubbell a comunicat cu diverse “spirite”, care se numeau “Mary Fisher”, “Jane Nickel” și “Eliza McNeal” şi care s-au manifestat, de asemenea, în timpul evenimentelor paranormale care aveau loc în casa bântuită.
Cu ajutorul profesionist acordat de către pasionatul de paranormal Hubbell, Esther Cox a început apoi un turneu pentru că dorea să vorbească oamenilor despre experienţa traumatizantă prin care trecea. Lumea era atrasă de mărturiile ei şi plătea ca să o vadă și să audă povestea ei.
Cu toate acestea, s-a confruntat şi cu unele reacții ostile și, după ce a fost huiduită o noapte întreagă, urmată de o altercaţie violentă, şi-a abandonat demersul şi a revenit la Amherst. La scurt timp, a izbucnit un incendiu în care a ars un hambar: un individ pe nume Arthur Davison, a fost acuzat de incendiere. A fost condamnat la patru luni de închisoare, dar a fost eliberat după doar o lună.
După aceasta, fenomenele au încetat treptat pentru totdeauna. Esther Cox s-a căsătorit ulterior de două ori şi a avut un fiu. S-a mutat la Brockton, Massachusetts cu al doilea soț și a murit la 8 noiembrie 1912.
Cartea lui Hubbell a fost publicată în 1879 și a avut un mare succes, vânzându-se în cel puțin 55.000 de exemplare.
Cazul fenomenelor paranormale din Amherst a fost, de asemenea, investigat de către cercetătorul britanic de paranormal Hereward Carrington, care a luat declarații de la martorii supraviețuitori ai evenimentelor în 1907 și pe care le-a publicat detaliat, în 1913.

Fortul Meigs din Ohio este bântuit

0

William Henry Harrison a fost al nouălea preşedinte al Statelor Unite al Americii. A fost desemant în cea mai înaltă funcţie din stat în 1840, când avea vârsta de 68 de ani.

 

William Henry Harrison
William Henry Harrison Sursă foto: Wikipedia

Originar din Virginia, Harrison a devenit celebru pentru că a condus forţele americane împotriva amerindienilor în timpul bătăliei de la Tippecanoe în 1811 unde a dobândit porecla de Tippecanoe ( sau Old Tippecanoe).
Ca general al armatei americane, şi-a adus o contribuţie notabilă la bătălia care s-a dat pe râul Thames din 1813 unde a repurtat o mare victorie. Astfel, s-au pus capăt ostilităţilor din regiunea Marilor Lacuri.
În timpul Războiului din 1812, generalul Harrison era stabilit la Fort Meigs ( o fortificaţie de-a lungul râului Maumee), la sud de Toledo, Ohio pentru a respinge al doilea atac al britanicilor. El a ordonat ca fortul să fie abandonat și parțial ars, după o luptă foarte sângeroasă.

FortMeigsGuides
Sursă foto: Wikipedia

Oamenii din zonă susțin că aud uneori zgomote de luptă: sunetele de tobe, arme și tunuri. Dar văd de asemenea urme de paşi și apariții de fețe care se uită pe fereastră.
În bătălia sângeroasă care a avut loc la acest fort au pierit aproximativ 500 de americani, britanici și indieni. Acești soldați nefericiţi au fost îngropaţi în morminte nemarcate din fort, care a fost reconstruit de către The Ohio Historic Society și redeschis pentru vizitatori în 1974 ( fortul se află în National Historic Landmark). La excavările din timpul reconstruirii au fost descoperite numeroase artefacte.

Fantomele vând bine uneori…

0

Prezenţa fantomelor în unele case, dincolo de teama pe care o reprezintă pentru locatari, are şi avantaje.
De exemplu, cresc vânzările acestora. Este şi cazul domnului Muriel Ward care a publicat în 1953 un anunţ imobiliar în Times.
El preciza faptul că imobilul pe care dorea să-l vândă avea şi varianta unei “mari alegerei de fantome prietenoase”.

fantoma scaun
Preţul imobilului pus în vânzare era destul de piperat iar fantomele despre care el făcea referire erau cele ale unui călugăr, o bătrână care îşi făcea apariţia de Crăciun la micul dejun şi un grup de tineri din secolul XVII care sosea la fiecare 15 septembrie pentru organizarea unei petreceri la conac.

Îngerul păzitor din spitalul Regal din Chester

0

Se crede că spitalul Regal din Chester adăposteşte un înger păzitor care veghează asupra bolnavilor.
Countess of Royal Hospital din Chester, Cheshire, Marea Britanie, s-a deschis în 1829. La început se numea Lunatic Asylum Building şi adăpostea nebuni. Numele sub care a devenit însă celebru l-a căpătat la 30 mai 1984 şi a fost dat de Prinţul Charles şi de Prinţesa Diana.

Una din întâmplările care au avut loc recent aici a întărit ideea că spitalul ar fi protejat de un înger păzitor. Chris Leadbetter şi-a vizitat bunicul, Bob Large, operat de cancer de rinichi şi vezică urinară.
Chris l-a fotografiat pe bunicul său. Pe clişeu a descoperit în fundal o apariţie ciudată, dar foarte distinctă. Două femei vorbeau, iar silueta unei femei transparente acoperită cu un văl se afla între ele.
Jurnaliştii de la Daily Mail l-au intervievat pe tânăr: “Nu am văzut această apariție decât la o săptămână după ce am făcut fotografia dorind să șterg unele imagini din telefonul meu. Mi s-a urcat părul în cap! Toată familia mea se afla în stare de șoc. ”
El a adăugat: “Unii oameni mi-au spus că trebuia să fie o reflecție. Dar nu era nimic care ar fi putut să o facă. Nu exista nicio sticlă sau oglindă între bunicul meu și apariţie. »

Chesterfantome
Personalul din spital a declarat însă că apriţia fantomatică misterioasă nu reprezintă un caz izolat. Îngerul păzitor din spitalul din Chester a fost zărit în repetate rânduri la marginea vreunui pat unde se găsea un om grav bolnav iar mulţi pacienţi s-au vindecat “miraculos” după vizita divină, cu toate că sufereau de boli incurabile.
Deși fusese diagnosticat cu un cancer în fază terminală, oricât de ciudat ar putea părea, starea de sănătate a bunicului lui Chris “s-a îmbunătățit considerabil și a fost capabil să părăsească spitalul și meargă la domiciliu pentru a se vindeca”, în urma acestei întâmplări.
Medicii îl anunţaseră că nu mai avea decât câteva zile de trăit. Bob Large a conchis fericit:” Sunt sigur că era îngerul meu păzitor! “

Fantomele din metroul londonez

0

Mărturii recente povestesc despre nişte întâlniri bizare cu copii cu ochi negri care au avut loc la Londra.
Un bărbat, soția și copiii săi așteptau într-o o stație de la metroul londonez când au auzit deodată un râs ciudat venind din tunel. Iată ce a spus martorul:
“Spre surprinderea noastră, un copil care nu măsura mai mult de un metru în înălțime, a apărut de nicăieri mai jos pe calea de rulare în fața noastră.”

fantoma metrou
Martorii erau extrem de uimiţi când au observat că „ochii lui nu aveau nicio culoare.”
Anchetatorul care s-a ocupat de caz a declarat: “Am primit nouă rapoarte diferite în ultimii doi ani, iar toate dovezile păreau să fie credibile. În cadrul interviurilor majoritatea poveștilor lor au fost foarte asemănătoare.”
O legendă urbană spune ca aceşti copii misterioşi care apar de nicăieri sunt de fapt fantomele a trei copii uciși în anii ’60 de către un mecanic auto, pe nume Raymond Leslie Morris.
Pedofilul s-a născut în 1929 în Walsall, Staffordshire şi se zice că avea un IQ de 120!
În 1951, el s-a căsătorit cu o vecină care era cu doi ani mai mare decât el. Raymond a fost caracterizat ca manifestând o violenţă sexuală ieşită din comun.
În decembrie 1968, a fost arestat pentru uciderea a trei fetiţe între 1964-1967. Raymond Leslie Morris a murit la 11 martie 2014, la vârsta de 84 de ani, după ce şi-a petrecut 45 de ani din viaţă în puşcărie.

Iahtul bântuit al lui Errol Flynn

0

Iahtul Zaca, echipat cu un motor auxiliar, a fost construit în 1930, după planurile lui Garland Rotch de către șantierul Nunes Brothers Sausalito, din California. Cuvântul zaca înseamnă în limba chumash “sat” sau “șef”.
După ce a servit în Marina SUA între 1942-1944, Zaca a devenit proprietatea actorului Errol Flynn. Ambarcaţiunea a participat la filmările peliculei Doamna din Shanghai.

Errol_Flynn's_Zaca
Sursă foto: Wikipedia

În 1934 și 1937, proprietarul său Templeton Crocker l-a luat pe Zaca, într-o croazieră de-a lungul coastei Pacificului, pe biologul şi exploratorul William Beebe ( inventatorul batisferei), care va descrie rezultatele acestor două expediții științifice și va pune bazele ecologiei în cărțile sale: The Zaca Venture și The Book of Bays.
În 1942 Marinei SUA, care avea nevoie de un vas mic, care putea oferi misiuni de patrulare și de salvare în zona San Francisco, a cumpărat iahtul Zaca de la Templeton Crocker şi l-a redenumit USS Zaca (nume de cod IX-73) dându-l în exploatare la Western Sea Frontier.

Errol Flynn
Errol Flynn

În octombrie 1944, fregatele din cadrul Escort Squadron 41 au intrat în acţiune în timp ce Zaca a fost lăsat să acosteze pe Treasure Island, în California. Zaca a fost radiată din lista US Navy în noiembrie 1944.
În 1950, iahtul Zaca a traversat Atlanticul şi a intrat în Marea Mediterană unde a staţionat mult timp la docurile de la Club Nautico din Palma de Majorca. Errol Flynn și cea de-a treia soție a lui, Pat Wymore au trăi la bordul iahtului până la moartea lui Flynn.
Nouă ani mai târziu, în octombrie, Flynn a zburat la Vancouver (un milionar George Caldough, dorea să închirieze iahtul Zaca), dar a murit acolo, aparent datorită unui atac de cord.
Se crede că iahtul Zaca ar fi bântuit. Unii martori ar fi văzut fantoma marelui actor american plimbându-se pe punte, au auzit muzică, voci şi râsete ca şi cum la bord ar fi avut loc o petrecere pe cinste.

Motanul care vede moartea

0

Oscar locuiește într-o casă pentru pensionari. Are un dar special, de aproape cinci ani … Motanul funcționează după un ritual bine repetat. Animalul rătăcește dintr-o cameră în alta și zăboveşte printre persoanele în vârstă pe cale să moară.
Motanul Oscar pare să insistă să stea lângă aceşti oameni care se află la sfârşitul vieţii! Ca şi cum simte nevoia de a sprijini aceste persoane pe ultima linie dreaptă a destinului lor.

Se crede că motanul are darul unui medium sau o hiper sensibilitate. Multe animale sunt extrem de sensibile la energii şi emoții. Oscar pare să aibă în mod evident o misiune pentru a sprijini pacienții în ultimele lor ore de viaţă pământeană, probabil datorită darurilor sale extrasenzoriale.
Motanul Oscar reprezintă pentru multe suflete aflate în agonie un adevărat suport în lupta pe care o duc cu moartea. Între ei are loc o empatie excepțională, în momente critice pentru oameni.
Probabil că Oscar reuşeşte să le vadă aura şi sănătatea precară, chiar sfârșitul vieții. Dacă ar putea vorbi, ce interesant ar fi…

Fantoma din cimitirul Ipswich

1

Într-o după-amiază răcoroasă de martie din anul 1959, s-a făcut o fotografie ciudată în cimitirul din Ipswich (Anglia), despre care adepții tezei parapsihologice susţin că ar fi fotografia incontestabilă a unei fantome reale.
În acea zi, doamna Mabel Chinnery, însoțită de soțul ei, Jim, s-a dus în vizită la mormântul mamei sale, care murise cu un an mai devreme. Pierderea a fost la fel de crudă şi pentru domnul Chinnery, soțul ei, care şi-a iubit mult soacra.
Totodată au adus un aparat de fotografiat pentru că doreau să ia un instantaneu cu mormântul rudei lor scumpe dispărute din această lume.fantoma cimitir3
După ce au zăbovit o vreme pe mormântul decedatei, cei doi au plecat spre maşina lor. Jim Chinnery s-a mutat la volan în timp ce Mabel a luat o ultimă imagine pentru a termina rola de film.
Câteva săptămâni mai târziu, s-au uitat cu surprindere la imaginile publicate şi au intrat brusc în panică.
Pe bancheta din spate și pe partea stângă era o persoană care nu ar fi trebuit să fie acolo: Jim nu era singur în autovehicul, soacra se afla de asemenea acolo, pe locul care-i plăcuse în mod deosebit, deoarece aşa putea să vorbească mai uşor cu el în timp ce conducea!
Imediat ce un cotidian britanic de mare tiraj a publicat poza în coloanele sale, aceasta a devenit celebră. Desigur, s-a făcut şi o expertiză a fotografiei şi clişeului dar nu s-au constatat niciun fel de retuşuri.

Bântuit de senzaţia de deja vu

0

Journal of Medical Case Reports a dat publicităţii la 8 decembrie 2014 un caz unic în lume. Este vorba despre un pacient tânăr, un bărbat englez de 23 de ani care trăieşte în permanenţă experienţa unui deja-vu!
Totul a început în 2007, la scurt timp după ce a intrat la universitate. Era afectat de ceva vreme de tulburări anxioase cât şi de tulburări obsesionale de comportament (TOC). Deoarece tulburările lui s-au agravat, a fost nevoit să renunţe la continuarea efectuării studiilor sale universitare.

Acum, el trăieşte experimente frecvente de deja-vu, atât de intense încât a renunţat de a se mai uita la televizor, de a asculta radioul şi de a citi ziarele. Victima trăieşte permanent strania senzaţie că a mai văzut sau auzit ceea ce se prezintă şi că ştie totul. De fapt, repetiţia aceasta propagată la infinit are darul de a-l înnebuni de-a binelea.
Din 2008, cazul lui special este studiat cu o foarte mare atenţie de comunitatea ştiinţifică internaţională de neurologi. Autorul studiului recent publicat conchide că originea acestei tulburări este foarte probabil psihologică. Anxietatea de care suferă tânărul englez antrenează disfuncţionări neuronale în lobii temporali, care îi cauzează tânărului permanenta senzaţie de deja-vu.

Castelul bântuit Muncaster

0

Castelul Muncaster este cunoscut ca fiind una dintre clădirile cele mai bântuite din Marea Britanie. Este amplasat în peisajul montan specatulos de la Lake District şi a fost ridicat în urmă cu aproximativ 800 de ani.
Fundaţiile romane, pe care a fost construit castelul, datează din anul 79 e. n., declară arheologii care au făcut excavări recente. Acesta a fost clădit, extins şi renovat practic în fiecare eră istorică. Castelul a fost oferit familiei Pennington în 1208 şi a reușit să se mențină de-a lungul veacurilor, se zice, datorită “Norocului Muncaster”, un bol de cristal dăruit familiei în 1464 de către Henric al VI-lea. Se spune că, atâta timp cât vasul va rămâne intact, Penningtonii vor trăi în castel. Vasul este şi astăzi intact!
În secolele XVII şi XVIII familia a trăit fericită în castel. În 1783, pentru că exista un un post vacant de pair a fost creat primul Baron Muncaster. El a efectuat renovări extinse şi a cerut să se planteze majoritate copacilor cu lemn de esenţă tare care înconjoară castelul. A fost urmat de fratele său, generalul Lowther Pennington.
Din 1992, mulţi oameni de ştiinţă şi cercetători au încercat să descopere misterul de la castelul Muncaster, dar în zadar. Nimeni nu este în măsură să explice rațional fenomenele paranormale care au loc aici. Cu toate acestea, știm că ele se produc frecvent, în special în sala de tapiserie.

Muncaster_Castle_morris_edited
Sursă foto: Wikipedia

Majoritatea vizitatorilor care au stat în această parte a castelului s-au plâns că au auzit urme de paşi, au obseravat uşi care se deschid singure, au simțit schimbări bruşte de temperatură, dureri în piept semnificative și cineva care i-a lovit în spate. Alții, spun că au auzit copii care strigau și femei care jeleau în toiul nopții. Este important de precizat că sala de tapiserie funcţiona cândva ca o grădiniță. Se pare, de asemenea, că un număr de copii au fost uciși în această cameră.

Vizitatorii spun, de asemenea, că au fost în contact cu un poltergeist în timpul șederii lor la castelul de la Muncaster. Ei ar fi întâlnit o fantomă care rătăcea şi avea faţa transfigurată. Această fantomă ar fi Mary Bragg, o tânără ucisă și atârnată pe ușa din față a castelului Muncaster de doi tineri beți în secolul al 19-lea, mai precis în 1805.
Alții susțin că au văzut o fantomă fără cap care rătăcea fără țintă. Ar fi vorba de un tâmplar ucis în jurul anului 1600 de către Thomas Skelton, poreclit “Fool Tom”, bufonul castelului în secolul 16-lea. Acesta din urmă ar fi primit ordin de la Sir Pennington, de a-l decapita pe dulgherul care a avut o aventură cu fiica sa Helwise.

Shambhala, regatul ascuns

Asia de Sus este o regiune vastă care înglobează Asia centrală, Mongolia şi Tibet, caracterizată prin diversitate etnică şi religioasă. Populaţiile majoritare din această regiune sunt turcă, mongolă şi tibetană, precum şi una mică iraniană, în Pamir.
Deşi religia musulmană s-a impus peste tot, datorită adăpostului munţilor Himalaya şi deşertului, în Mongolia şi Tibet s-a conservat buddismul tibetan. Aici, deşi au existat războaie neîntrerupte între islamişti şi buddişti, religia Profetului nu a reuşit să se impună cu autoritate.
Tibetanii au multe legende minunate. Ei cred sincer în existenţa unei lumi ascunse şi a unor oraşe aflate în interiorul munţilor sacri. Dar asemeni lor, tradiţia milenară a fost păstrată şi în conştiinţa turcilor, mongolilor sau chiar a musulmanilor care consideră ca acesta ar fi un paradis pierdut şi că rădăcinile lor se trag în mod misterios de acolo. Lumea ascunsă a fost numită Shambhala sau Shambala.
Nimeni nu ştie însă exact unde se află! Faimosul regat subteran este menţionat în textele buddiste vechi, în special în cele aparţinând doctrinei Tantra Kalachakra. În hindusism sau bom, ea se numeşte Olmo-lung-ring. Unii călugări sau mistici hinduşi au declarat că au vizitat sau au avut viziuni cu Shambhala şi au lăsat descrieri interesante şi misterioase cu acest regat din adâncurile muntelui.
Este un fel de grădină a Edenului unde oamenii şi-au găsit liniştea sufletească. Locuitorii ei au atins un grad înalt de evoluţie spirituală şi trăiesc toţi în fericire şi armonie.
Unde este totuşi Shambhala? În Himalaya există o regiune misterioasă, Muztagh Ata (în limba turcă se traduce prin Tatăl munţilor de gheaţă), care reprezintă un adevărat creuzet religios mai mult decât celelalte regiuni din vasta Asie centrală deoarece se găseşte la frontiera dintre buddism, islam şi sufism. Masivul muntos are în componenţa sa 21 de gheţari şi străbate o parte din districtul autonom kirghiz Kizil, Tashkurgan, regiunea autonomă uygură chineză Xinjiang şi se învecinează cu Pakistan şi Tibetul indian ( Laddakh).
Muztagh Ata s-a opus cu înverşunare, timp de secole islamizării regiunii, fiind un adevărat bastion al buddismului. Un celebru pelerin buddist chinez pe nume Xuanzhang, care a străbătut regiunea între secolele VI şi VII a colectat o veche legendă buddistă privind muntele. Muntele Muztagh Ata se află la vest de oraşul Wu-sha care corespunde oazelor Yarkand şi Kargalik, la vest de Kotan.
Doi istorici islamişti din aceeaşi perioadă cu Xuanzhang au semnalat faptul că Muztagh Ata este obiectul unui cult „al naturii”, ziceau ei.

Ladakh_Monastery
Sursă foto: Wikipedia

Abia în secolul XIX, europenii au cules altă legendă despre acest munte straniu de la populaţiile locale de turci kirghizi. Primul european atras de acest munte a fost suedezul Sven Hedin, care l-a explorat între 1894- 1895 dar nu a ajuns pe culmea lui deoarece şerpaşii din expediţia sa s-au dovedit foarte înspăimântaţi şi superstiţioşi.
Muntele a rămas un loc sacru şi respectat de toţi religioşii prezenţi în regiune, fie că este vorba de musulmanii şiiţi sau de buddişti, care îngenunchează şi recită rugăciuni atunci când se apropie de el. Aici există nenumărate mănăstiri, mausolee, locuri de cult şi grote sacre unde oamenii se roagă neîncetat.
Legendele spun că muntele sacru Muztagh Ata ar fi locuit de numeroase spirite, malefice sau benefice, de zeităţi. O legendă musulmană spune că pe vârful său s-ar afla palatul unei păsări fabuloase, Simurgh, care trăieşte departe de privirile oamenilor, dar care îi sfătuieşte pe conducătorii lor. O tadiţie anatoliană spune că pe munte se află „un palat de diamant şi de rubine”.
Kirghizii au o legendă în care se povesteşte că pe culmea muntelui Mustangh Ata se găseşte un oraş numit Janaidar care a fost construit într-o epocă în care fericirea şi pacea universală domnea peste lume. Dar, după această epocă, nu a mai avut loc niciun contact între acest oraş şi restul lumii, şi locuitorii săi au continuat să trăiască într-o fericire perfectă. În acest oraş paşnic se găsesc arbori fructiferi care dau fructe tot anul, flori care nu se ofilesc niciodată, femei care nu îmbătrânesc niciodată şi nu-şi pierd frumuseţea. Moartea, frigul şi obscuritatea sunt înlăturate.
Tradiţia orală a kirghizilor vorbeşte despre existenţa unui oraş ascuns într-o vale sau pe un pisc al muntelui, pe nume Janaidar unde locuitorii îmbrăcaţi în alb trăiesc etern fără a cunoaşte durerea. Janaidar poate fi Shambhala! Sau oraşul aurit ori palatul numit Qâf din legendele islamiste! Populaţia sa este fericită, bogată şi nu cunoaşte nicio boală.
În Ramayana se vorbeşte despre regatul ascuns numit Svetadvîpa, un oraş din Nord.
Termenul de Shambhala a apărut pentru prima oară în primele versiuni în limba sanscrită a Laghutatantrei, care s-ar traduce prin „loc al fericirii” sau „loc al păcii”. Tibetanii o traduc prin „sursă a fericirii”.

Visele premonitorii

0

Visele premonitorii au înflăcărat de multe ori imaginaţia oamenilor şi reprezintă un mare mister pentru noi.
Un vis premonitoriu pretinde că tratează un subiect adevărat, uneori de natură simbolică și pare să fie o reprezentare a unei situații, a unui eveniment extern prezent sau viitor despre care cel care visează nu a avut cunoștință la momentul în care a adormit.

GearsGIF
Recunoașterea și interpretarea sa sunt uneori foarte greu de crezut. Faimosul psiholog şi eseist elveţian Carl Gustav Jung, a fost un pioner al psihologiei profunzimilor subliniând legătura existentă între structură şi psihic şi manifestările sale culturale. Savantul elveţian s-a ocupat de interpretare viselor în psihologia analitică şi a raportat cazul unui rege care a vrut să invadeze țara vecină, dar nu știu dacă se va ajunge acolo.
Regele a avut un vis în care a văzut o țară invadată și a crezut că era un vis care anunța succesul afacerii sale. A început să pătrundă în teritoriul inamic, iar inamicul a profitat pentru a-i invada țara. S-a interpretat că visul anunţa invazia unei țări.
De-a lungul timpului s-au avansat mai multe explicaţii care să explice visele premonitorii. Prima este faptul că la un moment dat, creierul înregistrează evenimentul unei microsecunde înainte pe care apoi îl repertorizează în amintirile memoriei pe termen lung. De fapt, aceasta este o disfuncţie a creierului numită sentimentul de déjà-vu.
O altă explicaţie propusă de către oamenii de ştiinţă este că, de ce nu, creierul ne poate propune un scenariu pe care l-a creat. Dar mai există şi varianta unor capacităţi extra-senzoriale.

Hotelul fantomă Salto del Tequendama din Columbia

0

Nu departe de Bogota, capitala Columbiei, în departamentul Cundinamarca se găseşte un loc magnific, cu o cascadă de 132 metri înăţime: El Salto de Tequendama.
Conform legendei, comunitatea pre-columbiană Chibcha a fost pedepsită de divinitatea cu barbă Bochica pentru multiplele sale excese. Întreaga zonă a fost apoi inundată până ce zeul s-a milostivit şi a apărut pe curcubeu pentru a elibera apele, creând astfel o cascadă magnifică.
Acest fenomen natural spectaculos a atras mult timp turiștii.
În 1920, aici s-a construit un hotel frumos amplasat chiar în apropiere de cascadă, beneficiând de vederi minunate pentru care era destul de apreciat.

hotel columbia
Dar pe măsură ce anii au trecut, apele râului Bogota au devenit din ce în ce mai poluate iar locurile au rămas pustii. Hotelul şi-a închis porțile în anii ’90 și luxul a lăsat treptat locul unei atmosfere fantomatice care, în mod paradoxal, acum tinde să readucă turiștii, însă din alte motive. Frumusețea naturală a cascadei adaugă un farmec înfiorător proprietăţii abandonate şi care îţi dă fiori.
Cufundat în ceață, fostul hotel Salto del Tequendama este acum bântuit de sufletele celor care s-au sinucis aici, se spune. Mulţi s-au aruncat în gol, o ultimă călătorie spre lumea de Dincolo…
Dar legendele susţin că în timpul cuceririi spaniole, ţăranii au procedat la fel pentru a scăpa de cotropitorii conchistadori. Se mai spune că unii dintre ei ar fi avut şansa de a se transforma în vulturi înainte de a atinge valurile tumultoase ale Bogotei!

Fenomene paranormale în insula Wight

1

Insula Wight, situată pe coasta de sud a Angliei, în Marea Mânecii, are o suprafaţă de numai 380 de km pătraţi şi aproximativ 140.000 de locuitori. Este cea mai mare insulă a Angliei şi esteclasată ca fiind printre cele mai bântuite din lume.
Romanii credeau că ea este cheia de intrare în Britannia. Mai târziu, după căderea Imperiului Roman, insula a fost invadată de iuteii din Danemarca, veniţi pentru a o coloniza.

Insula Wight
Insula Wight Sursă foto: Wikipedia

Regina Victoria a apreciat-o în mod deosebit şi a cerut să se construiască pe această insulă, în 1847, o reşedinţă regală situată la East Cowes, botezată Osborne House, unde suverana a murit în 1901.
Dar insula Wight a fost scena a nenumărate povești cu fantome. De pildă vizitatorii casei Northwood, situată în orașul-port Cowes, aud sunete ciudate în mod regulat în clădire: se cred că ar fi fantoma lui Henry, un contrabandist celebru și teribil. În subsol, se aud extrem de des rostogolindu-se butoaie de contrabandă, deşi nimeni nu s-a întâlnit încă cu fantoma lui Henry. Cu toate acestea, unii vizitatori se întorc din subsolul imobilului traumatizaţi profund şi jurând că l-au văzut și auzit pe faimosul bandit, mort de foarte mult timp.
În cătunul Bouldner, aflat pe coasta de vest a insulei, înainte de căderea noapţii, navighează o ambarcaţiune cu trei catarge. Nava fantomă nu se abate niciodată de la traiectoria sa, distrugând totul în cale. Pe puntea principală nu se zăreşte însă niciun suflet viu, cu toate că unii pescari spun că au auzit voci de pe punțile inferioare. Când se lasă amurgul, pescarii de pe insula Wight se grăbesc pentru a acosta în cel mai apropiat port.
O altă locaţie intens bântuită este sătucul Downend. Aici pare să domnească fantoma lui Michael Morey, spânzurat în 1735 pentru uciderea fiului său cel mic. El bântuie străzile cu toporul în mână … Iar dacă ar fi să dăm crezare legendei, ucigașul fără chip aleargă nopţile de colo colo, în căutare de sânge proaspăt, asemeni unui vampir.
Un loc sinistru de pe insulă este considerat conacul Billingham. Aici, vizitatorii ar fi descoperit fantoma unui călugăr mort. În plus, în sălile și camerele acestei clădiri înfiorătoare, şi-au stabilit reședința multe fantome, se pare.
În 1649, aici a fost prins de către duşmanii regelui Carol I, care apoi a fost judecat și executat. Astăzi, capul acestuia pluteşte peste culoare, zic oamenii cu groază în suflet…
Un alt fenomen care bântuie în acest conac este precedat de mirosul de crini: un amant necunoscut ucis într-un duel, parcurge în zadar prin încăperi, în semn de doliu pentru dragostea pierdută.
Există şi o explicație metafizică pentru misterele paranormale care privesc insula Wight. Pentru mulți dintre experții consultați, aceste fenomene paranormale se datorează numeroaselor linii telurice care traversează insula și constituie o legătură între energia mistică și universul material.