Băutura neagră a şamanilor

Trebuie citit

Băutura neagră a şamanilor
Băutura neagră (băutura rituală sau recreativă a cherokee), fabricată de popoarele amerindiene din SUA, era foarte apreciată de coloniști. Se prepara cu frunze și tulpini arse de yaupon (ilex vomitoria), care se găsesc pe coastele Oceanului Atlantic și Golfului Mexic.
Înainte de secolul XIX-lea, această băutură era consumată în timpul deliberărilor sfaturilor săteşti sau altor reuniuni importante ale comunităţilor. Cei din triburile Cherokee, Creek, Choctaw şi altele credeau că ea purifica și îl proteja pe băutor de furie și minciuni.

bautura neagra
Sursă foto: Wikipedia

Băutură neagră era pregătită de şamani și era servită într-o ceașcă comună mare, de multe ori făcută dintr-o cochilie de genul Buccinum. Membrii Consiliului erau serviţi în ordinea prezenţei, începând cu oaspeții importanţi. O consumau, stând în picioare, în cantități mari, apoi se servea până la vărsături.
Arheologii au demonstrat că nativii americani foloseau deja băutura neagră în timpul Antichităţii.
Principalul ingredient activ din această băutură era cafeina: ea a fost adesea folosită de către coloniști ca un substitut pentru ceai sau cafea sub numele de cassina.

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulțumiri recente din țară și Londra pentru vrăjitoarea Ramona

Tatăl meu a suferit un accident de maşină grav şi a rămas invalid, din păcate. Apoi, a pierdut serviciul...

Mulţumiri din Cluj Napoca și Europa primite de cea mai puternică vrăjitoare din Europa – vrăjitoarea Anastasia Venus

Mulţumesc doamnei vrăjitoare vrăjitoare Anastasia Venus pentru dezlegarea de blestem și că i-a scos argintul viu fratelui meu, deși...

Mulțumiri pentru cea mai puternică vrăjitoare din Europa -vrăjitoarea Mercedeza – din Ardeal și Italia

Vă declar că am apelat cu cea mai mare speranţă la doamna vrăjitoare Mercedeza, cea mai putertnică din Europa,...

Mulţumiri noi pentru tămăduitoarea Diana preferata maestrului Ion Țugui primite din Ardeal și Anglia

Am 35 de ani. Până la această vârstă nu mi-am găsit jumătatea, deşi am făcut orice pentru a rezolva...

Mai multe articole ca acesta