În mitologia celtică, Artio este o zeiță care pare să fi fost venerată de helveți, un ansamblu de popoare celtice din extremitatea estică a Galiei care la început s-au stabilit în Wurtemberg de unde au migrat spre platoul elvețian în timpul marii mișcări a suevilor spre sud-vestul Germaniei la începutul secolului I, înainte de Christos.
Artio este cunoscută prin inscripții și o statuetă din bronz datând din secolul al doilea și adusă la lumină de arheologi în Muri, regiunea Berna (de unde și numele: Artio din Muri).
Statueta are o înălțime de 15,6 cm și o lungime de 19 cm. Ea reprezintă un urs (poate o femelă) pe patru picioare, are capul ridicat și maxilarul deschis, dezvăluind doi canini. În spatele ursului se află un copac mic cu două ramuri, o frunză și niște fructe, în timp ce o femeie așezată pe un scaun se îndreaptă spre urs. Această femeie, reprezentând zeița romană Abundența, este însă o adăugare ulterioară.
Sculptura are o bază dreptunghiulară mare, de asemenea din bronz, cu următoarea inscripție: Deae Artioni / Licinia Sabinilla (Pentru zeița Artio,sau Artionis) / de la Licinia Sabinilla).
În limba galilor, artio înseamnă urs, animal emblematic pentru regalitatea celtică. Din această rădăcină ar proveni numele regelui legendar Arthur (Arthur Pendragon). Dar rădăcina celtică artos mai înseamnă și “luptător”. Se mai poate însă face o apropiere a acestei rădăcini de zeița greacă Artemis, care avea un atribut de urs (arctos în greacă).
Potrivit unor arheologi, oalele din cultura Vinča, din neolitic , răspândită la noi, în Serbia, Bulgaria și Macedonia sugerează faptul că la proto-europenii de la Dunăre era răspândit cultul unei divinități ursine. Artemis ar fi deci echivalentă cu zeița Artio.