Creşterea temperaturii oceanelor de aproape un secol ar fi fost mult mai importantă fără activitatea vulcanilor. Norii de cenuşă şi de aerosoli pulverizaţi în atmosfera înaltă în timpul erupţiilor au filtrat razele solare şi au răcit în consecinţă apele de la suprafaţă.
Utilizând noi modele climatice, cercetătorii de la Lawrence Livermore Naţional Laboratory (LLNL), din California, au putut demonstra că reîncălzirea şi înălţarea nivelului oceanelor în sec. XX (două date care sunt corelate) au fost sensibil reduse prin erupţia vulcanică a lui Krakatoa în 1883, în Indonesia.
La 26 şi 27 august 1883, explozia vulcanului indonesian a declanşat un tsunami gigantic. Valuri de 40 m înălţime au antrenat devastarea coastelor Javei şi a Sumatrei. Valul a fost resimţit până în Marea Mânecii!
Erupţia trebuie să fi proiectat în aer o foarte mare cantitate de cenuşă şi de praf. Milioane de tone de dioxid de sulf eliberate prin suflul vulcanului au format în reacţie chimică cu apa din atmosferă, aerosoli de acid sulfuric absorbanţi şi reflectizanţi, care au provocat o scădere de temperatură anormală şi rapidă la suprafaţa apei.
Apa fiind mai densă în jurul vulcanului, această răcire a penetrat în adâncime. Echipe americane au testat efectele vulcanului între 1883 şi 2000, simulând impactul său climatic cu mai multe modele matematice şi comparând rezultatele cu observaţiile disponibile. Au fost introduse şi alte elemente exterioare în modele, cum ar fi efectul de seră şi iradiaţia solară (adică cantitatea de energie electromagnetică solară pe unitate de tip şi suprafaţă).
30 de milioane de tone de aerosoli au făcut umbră Terrei
Precizăm că temperatura medie a oceanelor, dincolo de 300 de metri, a crescut de aproximativ 3,7 cm de grade Celsius în timpul ultimelor decenii, esenţial din cauza gazelor şi a efectului de seră. Deşi destul de slabă, această creştere a antrenat o urcare a apelor cu mai mulţi centimetri, cu un ritm de 1,8 la 3,2 mm pe an la sfârşitul anului 1990.
“Ea ar fi fost mai importantă fără efectul erupţiilor vulcanice”, a declarat Peter Glecker, specialist în climat la LLNL. Efectul “Kiss cool” al Krakatoa corespunde unei răciri lungi, în profunzime, ceea ce a permis de a se atenua creşterea temperaturilor în durată. Conform modelului de simulare utilizat, impactul a putut să se prelungească între 40 şi 100 de ani.
Echipa a studiat de asemenea erupţia cea mai recentă a lui Mont Pinatubo. La 12 iunie 1991 în Filipine, o explozie comparabilă în mărime şi în intensitate (urmată de altele) a degajat 30 de milioane de tone de aerosoli până la 20 km înălţime în stratosferă. Un nor care a făcut umbră Terrei la un secol de interval; a fost constată de asemenea o răcire în acelaşi mod la suprafaţa oceanului. Dar efectul nu a mai fost la fel de durabil şi temperatura oceanului şi-a regăsit nivelul iniţial mult mai rapid.
Se pare că efectul lui Mont Pinatubo, ca şi cel al altor vulcane aflate în erupţie de la sfârşitul secolului XX, este atenuat prin creşterea din ce în ce mai rapidă a temperaturii de la suprafaţă datorată activităţii umane.