Există multe definiţii ale terorismului, care reprezintă fără îndoială un factor de instabilitate profundă la nivel de ţară, de regiune, de continent şi la nivel mondial.
Specialiştii au identificat patru mari tipuri de terorism :
. terorismul individual, provocat de rebeli, de anarhişti, sau de nihilişti (admiţând o libertate morală)
. terorismul organizat, susţinut de grupuri de sprijin a diferitelor teorii (de exemplu extrema stângă, extrema dreaptă etc.)
. terorismul de stat
. terorismul cibernetic
După atentatele de la 11 septembrie 2001 din S.U.A., s-a impus ca un pericol la nivel global, nu doar regional, terorismul islamic, care a necesitat intervenţia armatei americane şi a altor state în zonele sensibile de conflicte sau în ţările presupuse a găzdui terorişti ori grupări teroriste extrem de periculoase pentru întreaga omenire.
Printre organizaţiile considerate ca terorist de către guvernele S.U.A. şi Canadei potrivit Legii antiteroriste, se numără: Abu Sayyah, Al Chabaab, Al Jihad, Al-Ittihad al-Islami, Al-Qaida etc.
Osama Ben Laden, în 1996, în „Declaraţia de Jihad contra americanilor care ocupă ţara celor două Locuri sfinte”, a pus înainte determinarea jihadiştilor: „Aceşti tineri [care participă la Jihad] iubesc atât de mult moartea cum voi iubiţi viaţa, au moştenit onoarea, mândria, bravura, generozitatea, sinceritatea, curajul şi spiritul de sacrificiu, din tată în fiu, şi rezistenţa lor la luptă se va verifica în timpul confruntării, căci au moştenit aceste calităţi de la strămoşii lor de la islam, înainte ca Islamul să se ancoreze în ei”.
După 11 septembrie 2001, el a declarat: „A fi ucis pentru cauza lui Dumnezeu este o mare onoare. Ne place să murim aşa, la fel de mult cum voi iubiţi viaţa” .
Apariţia acestei provocări globale, terorismul, a făcut ca statele democratice (şi nu numai) să strângă rândurile într-un efort comun de combatere şi de anihilare al acestui imens pericol contemporan, la care eforturi s-a aliat şi România, ca membru NATO. Ameninţarea la adresa securităţii şi stabilităţii regionale este cât se poate de serioasă.
În zona de proximitate a României există conflicte armate de mică intensitate şi de natură etnică (de exemplu, Kosovo), altele stinse dar în fază latentă (Bosnia).
Amploarea şi exacerbarea terorismului mondial, prin trecerea la operaţii teroriste, a sporit gradul de alertă şi a impus o strategie la nivel mondial pentru stoparea acestui flagel. S-a adoptat o legislaţie specială privind terorismul.
Imediat după momentul de cotitură de la 11 septembrie 2001, preşedintele american George W. Bush a folosit termenul „războiul împotriva terorismului” sau „războiulu împotriva terorii” ( War On Terrorism, War On Terror sau Global War on Terror- GWOT).
Războiul împotriva terorismului constă din mai multe acţiuni pliţiste, politice şi militare ale guvernului S.U.A., bazându-se pe diferiţi aliaţi printre care N.A.T.O., împotriva diferitelor organizaţii legate de terorismul islamist, în principal Al-Qaida.
Aceste operaţiuni antiteroriste sunt sprijinite de o coordonare la nivel O.N.U. de diverse comitete create de Consiliul de securitate al Naţiunilor Unite, care prin rezoluţia 1373 din 28 septembrie 2001 obligă toate statele membre ale O.N.U. de a lua măsuri legislative împotriva terorismului precum şi legi mai dure privind dreptul străinilor.
Fundamentaliştii musulmani se opun vehement „influenţelor corupătoare ale culturii vestice” evitând portul cravatei, râsului în public, folosirea formelor de salut europene cum ar fi strânsul mâinilor, aplauzele etc. De asemenea, fundamentaliştii sunt izolaţionişti, evitând contactele cu non-musulmanii .
Fundamentalismul islamic nu trebuie confundat cu Islamismul, termen care descrie ideologia politică a Islamului .
Fundamentaliştii tradiţionalişti doresc implementarea Shariei în fiecare domeniu posibil al vieţii sociale […]. Atât fundamentaliştii tradiţionalişti cât şi islamiştii au în comun conflictul ideatic cu statul secular fiind favorabil statului islamic articulat pe legea islamică Sharia. Concepţia islamică intră în contradicţie cu statul laic şi cu democraţia, negând legitimitatea „Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului”. Cele mai importante principii combătute de islamişti sunt: libertatea religioasă, egalitatea între bărbaţi şi femei, militând pentru poliţia religioasă, executarea apostaţilor şi sprijinirea agresivă a convertirilor.
Din aceste motive islamismul este incompatibil cu democraţia liberală, indiferent de opţiunea sa tradiţionalistă sau politic militantă .
Intoleranţa şi fanatismul au dus la ruptura profundă dintre două sisteme de civilizaţie, care au născut conflicte serioase şi o ameninţare permanentă la nivel planetar prin terorism.
Islamismul fundamentalist este privit de mulţi şi ca o reacţie la fenomenul de globalizare, ca o formă de rezistenţă.
Proliferarea fundamentalismului islamic, mai ales în Europa, reprezintă un pericol care a atras atenţia şi îngrijorarea tuturor, încercându-se limitarea acestui fenomen ameninţător şi într-o continuă ascensiune (în special în Franţa, unde creşterea numărului de islamişti a devenit dramatică în ultimii ani).
După atentatele de la 11 septembrie 2001, întreaga lume s-a mobilizat şi a devenit complet conştientă de imensul pericol care paşte omenirea prin terorismul de tip islamic. „Le Monde” a scris: „Suntem cu toţii americani”.
Şocul prăbuşirii turnurilor gemene World Trade Center a făcut rapid înconjurul planetei şi a trezit-o. Terorismul a fost văzut imediat de Casa Albă ca „Răul Absolut”, cum era odinioară U.R.S.S. în timpul Războiului Rece.
Printre primele măsuri care s-au luat împotriva terorismului în 2001 se numără controlul strict al migraţiei, securizarea frontierelor, paşaportul biometric etc., conform rezoluţiei 1373, adoptată de O.N.U.
Fundamentaliştii islamişti ocupă multe ţări din Asia şi Africa, cum ar fi Iordania, Algeria, Egipt, Sudan, Pakistan, Iran etc.
Conform opiniei unuia dintre exponenţii fundamentalismului islamic al secolului trecut, Seyyid Ebul A’la Meududî, adepţii fundamentalismului urmăresc să înlocuiască suveranitatea poporului, exprimată printr-o legislaţie parlamentară, cu „suveranitatea lui Dumnezeu (…)” .
Dar terorismul nu se manifestă numai în Asia şi în special în Orientul Mijlociu, ci şi în Africa de Nord şi de Vest, Ciad, Tunisia, Mauritania, Maroc, Mali etc., căruia i s-au alăturat grupuri de bandiţi, sau traficanţii de droguri şi de arme (în special în Sahel).
SUA are staţionaţi 1.400 de soldaţi în cornul Africii. Misiunea lor vizează combaterea terorismului, securizarea zonei şi stabilitatea regională. Zona de operaţie a forţelor combinate cuprinde Comores, Djibuti, Eritreea, Etiopia, Kenya, Somalia, Sudan, Tanzania, Uganda şi Yemen. Statele cuprinse în Maghreb sunt şi ele confruntate cu diferite nivele ale terorismului şi opun o rezistenţă uriaşă la presiune exercitată de fundamentalişti de a face din ele nişte state supuse islamismului fundamentalist şi mai apoi sub coordonarea terorismului.
Trans-Sahara Counterterroris Partnership a fost iniţiată în 2004 de către Statele Unite cu Mauritania, Mali, Ciad, Niger, Nigeria şi Senegal în scopul de a face faţă provocării pe care o reprezintăorganizaţiile teroriste din regiune.
Bilanţul actelor teroriste în Uniunea Europeană, conform raportului Europol din 2009 asupra terorismului (European Union Terrorism Situatio and Trend Report) indică:
. În 2007 au avut loc 583 de atacuri şi tentative de atacuri teroriste, 1044 de arestări
În 2008 au avut loc 515 de atacuri, din care 90 % au reuşit, conduse în şapte state membre al U.E., 1.009 arestări, 359 de indivizi au fost judecaţi privind separatismul. Acuzaţii au fost achitaţi în 29 % din verdicte .
Spre comparaţie, raportul EUROPOL din anul 2012 privind terorismul prezintă următoarele:
. au avut loc 219 atacuri de terorism în statele memebre ale U.E. (174 în 2011)
. 537 de indivizi au fost arestaţi pentru acte de terorism (484 în 2011)
. 17 oameni au murit ca rezultat al atacurilor teroriste în U.E.
. 400 de indivizi au fost judecaţi pentru terorism .
Marea Britanie a fost singura ţară europeană care a instituit o procedură specială în Convenţia Europeană a Drepturilor Omului pentru a permite detenţia fără proces şi nelimitat ca „teroriştii internaţionali suspecţi”, care „pentru moment” erau imposibil de deportat (capitolul IV din Anti-terrorism, Crime and Security Act).
Sub puterea de detenţie administrativă, Londra a închis 11 străini (printre care un francez, un iordanian, un marocan, un tunisian, şi un apatrid născut în Iordania într- tabără de refugiaţi palestinieni) pe motiv de „pericol public care ameninţă viaţa naţiunii”, care au fost închişi în urma lui 11 septembrie în puşcăria din Belmarsh sub un regim de înaltă securitate.
Dar actele de terorism au apărut şi în Irak şi în Arabia Saudită, legate direct de Al-Qaeda. Ca să nu mai vorbim despre cei trei ziarişti români răpiţi în Irak, la 28 martie 2005: Ovidiu Ohanesian, Sorin Mişcoci şi Marie Jeanne Ion.
Răpitorii au cerut ca, în schimbul eliberării, România să-şi retragă trupele din Irak. Cei trei au fost eliberaţi la data de 22 mai 2005 .
În Georgia şi în Cecenia, acţionează numeroase grupări teroriste, deosebit de periculoase (iar recentul atentat de la Boston, care a făcut victime, este o dovadă concludentă).
Islamiştii lui Abu Musab al-Zarqawi s-au stabilit în defileul Pankisi, în apropiere de graniţa cu Cecenia, unde prezenţa Al-Qaeda este importantă .
De aici au plecat mulţi nord-africani (în special algerieni), să provoace atacuri teroriste în Marea Britanie, Franţa şi Spania cu arme chimice şi biologice.
În mai 2.000, la sfârşitul celui de-a doilea război din Cecenia, 1.500 de luptători ceceni şi 3.000 de mercenari arabi jihadişti au fugit de pe solul cecen ca să se refugieze în munţii georgieni. Ruşii au desfăşurat în consecinţă 1.500 de soldaţi din forţele speciale în scopul de a securiza frontiera .
La 20 octombrie 2002, armata georgiană a neutralizat o duzină de islamişti de origine arabă .
Israel duce de foarte mult timp o politică armată împotriva mişcărilor Hamas şi Hezbollah. De fapt, întreaga lume duce acum un război deschis împotriva acestui flagel care a împânzit planeta şi riscă să o destabilizeze. Este un război necunoscut pentru mulţi, dur, de uzură, de guerilă, cu un duşman necunoscut adesea, extrem de dibace şi periculos, imprevizibil.
O provocare căreia civilizaţia actuală trebuie să-i facă faţă la nivel global.
istoric Marian Deaconu