În mitologia greacă, Endymion este (sau un păstor simplu, după alte versiuni), iubitul Selenei, zeița Lunii, sau a zeiței Artemis, cu care este adesea confundată Selena din secolul al V-lea î.e.n.

Selena și Endymion, tablou de Victor Florence Pollett, 1850-60, sursă Wikipedia.

Endymion este fiul lui Etlios, primul suveran din Elida și Calyce; alte versiuni îl fac fiu al lui Zeus. Are trei fii: Etolos, Peon și Epeios. Dintre ei, își alege moștenitorul supunându-i unei alergări pe care Epeios o câștigă. Se spune că ar fi și tatăl lui Narcissus.

El este iubitul Selenei (numit și Artemis sau Diana printre latini), de la care are cincizeci de fiice, amazoanele. Cele cincizeci de luni lunare dintre două sesiuni ale Jocurilor Olimpice trebuie să se refere la ea. Mormântul lui Endymion este în Olimpia, în Peloponez. Conform anumitor tradiții, Selena obține pentru el faptul de a-i păstra frumusețea într-un somn veșnic într-o peșteră de pe muntele Latmos din Caria (Asia Mică).

Conform unei versiuni minoritare, Endymion este crescut de Zeus în Olimp, unde se îndrăgostește de Hera. Furios, regele zeilor îl aruncă în Infern sau îl pedepsește cu un somn fără sfârșit.

În latină, Endymion înseamnă in quod in animo cersatur, vel de quo cogitamus. Adică vise și proiecte himerice care de obicei ne ocupă mintea. Luna, se spune, a venit să-l mângâie, pentru că inconstanța ideilor, al cărei simbol este Luna, se lingușește și ne luminează imaginația amoroasă a schimbării.

Endymion este numit omul veșnic, pentru că omul care își petrece viața visând la o fericire himerică este cu adevărat îngropat într-un somn continuu al sufletului.

Printre romani, mitul lui Artemis și Endymion se găsește frecvent pe sarcofagii din epoca creștină și reprezintă speranța unei vieți după moarte.