În decembrie 1943, un soldat în vârstă de 20 ani, George Ritchie, s-a prăbuşit în faţa unui aparat radiologic într-un spital din Texas (SUA), ca urmare a unei duble pneumonii. Când se pregătea cadavrul pentru morgă, un infirmier a crezut că vede mişcându-se una dintre mâinile sale. Atunci, medicii au luat decizia de a-i face o injecţie de adrenalină direct în inimă, care a reînceput să bată. Când tânărul şi-a recăpătat cunoştinţa, avea de povestit o istorie incredibilă.
În timp ce corpul său se odihnea pe pat, cu o pânză pe faţă, el rămăsese în picioare chiar alături, observând tot ceea ce se întâmplase. Cum îşi privea corpul, lumina s-a schimbat şi s-a intensificat şi o siluetă a intrat în încăpere iar la sosirea sa, s-a produs o modificare şi o percepţie a spaţiului şi a timpului, fiind înconjurat de spectacolul viu al tuturor evenimentelor din viaţa sa, care îi apăreau cu o precizie şi o claritate perfectă.

Personalităţile mărturisesc

S-a scris mult despre senzaţiile din timpul unor morţi clinice. Numeroşi oameni, de la cei comuni la vedete şi personalităţi, au făcut mărturisiri şocante şi interesante privind acest subiect misterios.

Sheila a trecut pe lângă moarte în 1987: <Nu am nici un fel de amintire despre ceea ce s-a întâmplat. Doar dureri monstruoase… Eram sistematic proiectată în lumină , întotdeauna mai sus, atrasă de un magnet, mă simţeam că plec, că zbor spre dulceaţă şi frumuseţe.>

Dave Gaham, de la celebrul grup Depeche Mode, într-un interviu din ziarul belgian <Tele moustique> a declarat: <Am simţit într-adevăr că sufletul şi spiritul meu îmi părăseau corpul. Timp de un moment, eram recipient gol. De atunci ştiu că ideile vin dintr-un loc mai mare decât mine.>
Max Heindel, celebru Rose Croix, scria în 1931: <Pe atomul inimii, este gravată fiecare scenă a vieţii, de la prima noastră inspiraţie la ultimul nostru suspin. În existenţa port – mortem, panorama vieţii se desfăşoară în sens invers, în scopul de arăta mai întâi efectele, apoi cauzele care le-au zămislit, în scopul ca spiritul să poată să înveţe cum operează în viaţă legea consecinţelor.>

Marthe Robin, celebru mistic, a intrat la 3 octombrie 1926 în comă şi a întâlnit o fiinţă care o anunţa că se va vindeca. Stigmatizată în 1929, a murit la 6 februarie 1981. Carl Gustav Jung a avut o criză cardiacă în 1944. El a spus: Aveam impresia de a evolua în spaţiu. Departe sub mine, vedeam pământul scăldându-se într-o lumină albastră radioasă.>

Karfild Durckheim semnalează în cartea sa <Spiritul ghidat> că mama lui a cunoscut acest tip de experienţă. Marianne Williamson, scriitoare faimoasă, a întâlnit de asemenea o supravieţuitoare în urma unui accident de avion cu o mărturisire identică.

Scriitorul Camille Creusot i-a dezvăluit vărului său: <Atunci când m-am operat de apendicită, mă găseam pe masa de operaţie şi imediat m-am detaşat de corpul meu şi m-am ridicat până la tavan… Eram lucid cum n-am fost niciodată.> Dar şi scriitorul Richard Bach pare să fi cunoscut acest tip de experienţă: <Suntem cu toţii fiinţe de lumină.>

Dar şi în Antichitate, oamenii au trecut prin experienţe asemănătoare. Iată ce scrie Plutarh: <A căzut pe un cui… a murit, şi în a treia zi… s-a trezit. El arăta o schimbare a existenţei incredibilă. Căci cilicienii nu cunoşteau pe nimeni printre oamenii din această epocă să fi fost astfel. Atunci când partea care reflecta a căzut din corpul său, el a suferit mai întâi de o schimbare bruscă… s-a ridicat puţin, vedea pretutindeni, ca şi cum sufletul său fusese deschis de un singur ochi… Acolo, el a văzut un suflet al unui părinte de-al său.>

Swedenborg (1688 – 1772), în 1743 a avut prima sa viziune: <Eram chemat de însuşi – Domnul. Mi-a deschis calea pentru a vedea în lumea spirituală. Viziunea a durat aproximativ un sfert de oră. În această noapte, ochii omului meu interior au fost deschişi şi au devenit capabili de a vedea în ceruri.>

Ibn’ Arabî, o mare figură a sofismului, povesteşte şi el călătoria sa mistică. <Nu mai făceam nicio distincţie între părţile mele diferite, eram ca o sferă, nu-mi mai ştiam nicio parte, dacă nu este cumva printr-o operaţie mentală.>