La 27 decembrie 1980, în pădurea de la Rendlesham a fost observat un OZN, chiar în exteriorul porţilor din spate ale bazei RAF-ului şi US Air Force de la Woodbridge în Suffolk, Marea Britanie.

Un caz excepţional
După ce au avut loc aceste evenimente pe cer, personalul militar de la baza Woodbridge a întreprins o amplă patrulare pentru a determina cauza unei lumini stranii văzute în pădurea vecină. Ei au povestit că aerul părea încărcat de electricitate şi că au văzut un obiect pe care l-au descris ca fiind de formă triunghiulară de 2,50 m la bază şi de 1,80 m înălţime. Obiectul emitea o lumină albă strălucitoare. A avut loc un raport menţionând că în vârf obiectul avea o lumină roşie şi la bază era înconjurat de o serie de lumini albastre, care păreau să indice că maşinăria se pusese pe picioare pe sol.
Când militarii s-au apropiat la aproximativ un metru, maşinăria a început să se mişte printre arbori şi s-a îndepărtat de ei. A trecut în apropiere de o fermă unde animalele au intrat în panică, apoi a zburat în sus cu o viteză extraordinară. Ancheta efectuată a doua zi a permis de a se găsi urme de picioare în sol în locul unde s-a pus maşinăria. Măsurătorile radioactivităţii au dat rezultate pozitive.
Maşinăria a fost zărită încă o dată după o oră şi a doua zi s-au făcut observaţii bogate de balete aeriene ale unor obiecte zburătoare stranii.

Caracteristicile cazului
Exită mai multe aspecte ale acestei poveşti cu OZN-uri care o clasează printre cazurile cele mai interesante :
– Ofiţerul comandant al bazei, un locotenent colonel, a redactat un memoriu oficial relatând incidentele, în atenţia ministerului apărării britanice. Acest document este acum în domeniul public. Este vorba deci de un caz unde un mare responsabil al unei baze aeriene mărturiseşte şi semnează o poveste absolut incredibilă.

– Asamblu cazului adună mărturii vizuale de la sol, aeriene, ale piloţilor, gărzilor, în număr mare, dar şi urme radar şi urme de radioactivitate!
– Cazul l-a înfuriat pe fostul ministru al apărării engleze care a explicat presei că autorităţile miliatare au disimulat deliberat aterizarea unui OZN pe solul englez, publicului.

Incidentul de la Rendlesham
La sfârşitul lui decembrie 1980, pe când comandantul bazei aeriene de la Bentwaters (în sudul Angliei), colonelul USAF Charles Halt observa şi ancheta privind diverse obiecte anormale apărute pe cer în zona pădurii de la Rendlesham, despărţind instalaţia americană de baza sa geamănă a RAF, la Woodbridge. Observaţiile au intervenit cu ocazia a două nopţi distincte în săptămâna de după Crăciun. Două săptămâni mai târziu, Halt şi-a trimis raportul privind aceste întâlnirii stranii la Ministrul Britanic al Apărării.
Iată mărturisirea lui:
“Chiar după Crăciun la ora 5,30 dimineaţa, la 26 decembrie 1980, m-am dus la postul de poliţie şi sergentul de serviciu a început să râdă. El a indicat că 2 sau 3 oameni declaraseră că au văzut OZN-uri. În acest timp însă, nu s-a înregistrat nimic. I-am cerut s-o facă.
Atunci când a sosit comandantul bazei noastre, am glumit amândoi. Niciunul dintre noi nu credea în OZN-uri, dar am decis de a vedea despre ce este vorba. Înainte de a avea ocazia, 2 nopţi mai târziu, comandantul bazei însoţit de poliţia de securitate a sosit chiar în mijlocul unei sărbători de Crăciun tardive, alb la faţă.
<< OZN-ul a revenit >>, a spus el.
Mi s-a cerut să anchetez. Am îmbrăcat o uniformă utilitară şi m-am dus într-un jeep către liziera pădurii. O duzină din oamenii noştrii se afla deja acolo. Lămpile noastre de gaz nu funcţionau şi existau interferenţe statice constante asupra radiourilor noastre încât a trebuit să instalăm un releu. Domnea o agitaţie uriaşă, însă eram hotărât de a le arăta că toate astea nu aveau niciun sens.
Am luat şase oameni cu mine şi le-am ordonat să mă urmeze pe jos în pădure către un luminiş unde se presupune că a avut loc incidentul. Acolo am găsit 3 urme pe sol echidistante unele de altele şi suficient de înfipte în solul nisipos. Ele erau presupus cauzate de obiectul zărit cu 2 nopţi înaite, dar nu am văzut nimic în acea noapte şi nimic pus în acel loc.
În interiorul zonei triunghiulare formată de urme, unul din oameni a înregistrat pe contoarul Geiger măsurători uşor superioare celor efectuate în exterior. El a fotografiat zona şi am luat un eşantion din sol. În acelaşi timp, am înregistrat toate astea pe casetofonul meu.
Ştiam că raza farului de la Orford Ness venea de la sud-est. Deodată, am văzut la est o lumină neobişnuită, roşie ca soarele – de formă ovală, strălucind, dar în centru neagră între 3 şi 5 m de sol, deplasându-se printre copaci. După luminiş se găsea un gard de mărăcini, câmpul, casa şi grajdul unui fermier. Animalele făceau mult zgomot. Am alergat spre lumină până la mărăciniş.
Ea a tăiat câmpul apoi s-a deplasat conform unui arc orizontal de 20-30 de grade. În mod straniu, apărea ca oţelul în fuziune scurgându-se dintr-un creuzet, ca şi cum gravitatea ar fi făcut-o să cadă într-un anume fel. Deodată, ea a explodat – printr-o explozie zgomotoasă şi s-a separat în 5 obiecte albe care s-au împrăştiat în cer. Totul, în afară de radioul nostru, părea să fi revenit la normal.
Ne-am îndreptat la extremitatea proprietăţii fermierului pentru a avea un alt unghi de vedere. Am observat la nord, poate la 20 de grade de orizont, 3 obiecte albe-eliptice ca ¼ din Lună dar un pic mai largă – având lumini albastre, verzi şi rosii, efectuând mişcări unghiulare precise. Obiectele au devenit în sfârşit mai mult rotunde decât eliptice.
Am chemat comandamentul şi le-am cerut de a chema Radarul de Est, responsabil de apărarea aeriană asupra acestui sector. Ei au indicat în două rânduri că nu au observat nimic.
Deodată, la sud, un alt obiect strălucitor s-a deplasat către noi în mare viteză, a ajuns la 30 de metri apoi s-a oprit. Apoi a fost emisă o rază de 15-20 cm de la acest lucru până la picioarele noastre. Câteva secunde mai târziu, obiectul s-a ridicat şi a dispărut.
La nord obiectele dansau pe cer. După aproape o oră, au dat în sfârşit ordine de revenire. Am lăsat lucrurile astfel. Filmul a apărut ca voalat şi nu am putut salva nimic.
În acest timp un sergent a făcut mai târziu mulajele amprentelor şi am eşantionul solului în posesia mea.
În jurul anului nou, am primt instrucţiuni şi l-am interogat pe bărbatul care a luat parte la incidentul iniţial. Rapoartele erau qvasi indentice.
Ele indicau în mare asta : în primele ore ale lui 26 decembrie, un bărbat de la baza aeriană s-a îndreptat cu vechiculul său la intrarea din spate la Woodbridge pentru o inspecţie de securitate de rutină. El a observat lumini în pădure, în special o lumină roşie şi a crezut că un avion s-a prăbuşit. Şi-a făcut raportul prin radio la turnul de control care a indicat faptul că nu era niciun zbor în curs.

În sfârşit a fost trimis un grup către pădure. El a indicat zgomote stranii-zgomote de animale, mişcare, cum am auzit 2 nopţi mai târziu.
Pe când se apropiau spre luminiş, ei au indicat că au văzut o lumină mare albă-gălbuie cu o lumină roşie pâlpâind pe partea centrală superioară şi o lumină albastră fixă emitând de dedesubt. Turnul de control nu a dat nici de data asta niciun semnal radar.
Câţiva bărbaţi s-au apropiat la 6 sau 8 metri. Fiecare a raportat acelaşi lucru – un obiect metalic de formă triughiulară, având 3 m la baza sa şi 2m în înălţime, a apărut ca instalat pe un trepied. Ei s-au despărţit si au mers în jurul aparatului. Unul dintre bărbaţi a încercat aparent de a urca pe aparat, dar, zice el, acesta s-a ridicat.
Cei trei bărbati au căzut pe sol atunci când aparatul s-a deplasat rapid în zigzag către câmp traversând pădurea, atingând arbori în calea sa. Ei s-au ridicat şi s-au apropiat din nou, dar obiectul s-a ridicat şi a dispărut în mare viteză.
Am scris în sfârşit un memoriu la 13 ianuarie 1981 Ministerului Britanic al Apărării. În pofida eforturilor mele şi după cunoştinţa mea, nicio persoană de la vreo agenţie guvernamentală sau de informare nu a venit vreodată la bază pentru a ancheta.

Reacţii
Interogat, maiorul Dave Thursan, purtător de cuvânt al USAF la Washington D.C., a declarat simplu că “Air Force a încetat de a ancheta privind OZN-urile în 1969 la sfârşitul proiectului Blue Book”.
De altfel, oficialii militari americani au negat existenţa vreunui OZN care să fi aterizat în Marea Britanie în acea zonă de lângă baza militară, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 1980. Dar în memoriul lui, Halt indica faptul că au fost observate în a doua noapte 2 obiecte la Nord, şi unul la Sud.