Un jurnalist povesteşte pericolul fantastic în pădurea tropicală umedă în Amazonia peruviană. El i-a întâlnit pe Tunchi şi pe Chullanchaqui. Primul este un spirit diabolic care atrage în capcana sa călătorii prin cântecul său melodios. Cel de-al doilea este un bărbat care izolat de civilizaţie din timpuri imemoriale a devenit un hibrid umano-vegetal.
Un tânăr chinez a provocat stupoare printre specialişti atunci când aceştia au constatat că putea vedea în întuneric ca ziua.
Tatăl lui Nong Youhui a fost foarte neliniştit când a văut că fiul lui avea ochii albaştri foarte strălucitori şi s-a dus cu el la un consult medical la spital.
Dar după diferite examene medicale s-a constatat că băiatul poate să citească în întuneric, ca şi cum ar fi lumina zilei. Potrivit experţilor, el s-a născut cu o boală numită leucodermie care dă mai puţini pigmenţi ochilor şi-i face mai sensibili la lumină, însă îi permit de a vedea în întuneric.
Summerwind, numită oficial Lamont Mansion este o casa veche, acum în ruine, construită pe malul West Bay Lake, în Wisconsin, SUA.
Reputată de a fi casa cea mai bântuită din acest stat american, Summerwind a fost construită la începutul secolului XX, a fost abandonată și renovată de mai multe ori, înainte de a fi distrusă în totalitate de foc în timpul unei furtuni cu fulgere în 1980. Acum, Summerwind aparține unui individ și rămâne închisă pentru public.
Potrivit fostului proprietar al casei blestemate, locurile ar fi bântuite de mai multe decenii de spiritul faimosului explorator american Jonathan Carver.
Summerwind este totuși un loc fascinant pentru iubitorii de paranormal, care filmează aici emisiunea de televiziune Ghosts (Haunting in Quebec).
Realitatea depăşeşte de foarte multe ori ficţiunea. Unii semeni de-ai noştri trec prin experienţe incredibile, dificil de crezut şi de aceea, ezită de a le povesti. Ne-am întrebat adesea dacă există universuri paralele. Şi credem că ele par rezervate doar lumii viselor.
În iarna lui 1967, doamna Nathalie Nelson şi soţul său, care locuiau pe atunci într-o fermă veche din inima pădurii, în Vandeea, s-au decis într-o duminică să facă un tur cu maşina prin împrejurimi. Doamna Nelson povesteşte:
Am mers câţiva zeci de kilometri pe un drum perfect cunoscut, când, deodată bruma care domnea în jurul nostru şi de asemenea copacii din pădurea care mărginea drumul, au dispărut pentru a face loc unui peisaj de vară cu peluze, muguri de aur şi margarete. Am mers puţin în acest peisaj magnific şi am ajuns la un sat, pe care nu-l cunoşteam, un sat cu case foarte vechi fără tencuială, cu paiantă din lemn şi acoperişuri din ţigle care păreau noi şi unde se înălţa o biserică a cărui, lucru m-a frapat, clopotniţa nu era terminată.
Exista o luminozitate extraordinară a cerului albastru, nicio adiere de aer, arborii imobili şi niciun semn de viaţă, niciun animal, nimeni. Un semn de mort într-un peisaj magnific. Atunci am oprit maşina şi am coborât. Am mers timp de 10 minute bune, poate un sfert de oră, am privit casele, arborii, iarba care avea o culoare verde absolut strălucitoare.
Apui brusc am avut aceeaşi teamă. <Şi dacă maşina noastră nu mai era acolo?>, căci acest drum pe care am apucat ne era total necunoscut.
Am dat de drum şi am găsit maşina acolo unde o abandonasem. Apoi am plecat în maşină spunându-ne că vom reintra în acest sat pentru a face acelaşi periplu şi a trece din nou peste aceleaşi străzi.
Dar pornind motorul, tot peisajul rece s-a instalat din nou, nu am mai întâlnit sătucul şi numai drumul se derula din nou în faţa noastră.
Doamna Nelson a căutat în van, de mai multe ori de a găsi acest misterios sat şi nu a putut descoperi în arhivele locale decât un singur indiciu: în acel loc existase un târg abandonat dar către anul 1500, târg care a dispărut fără ca cineva să ştie exact de ce. Oare familia Nelson a avut o halucinaţie? Nimeni nu a putut oferi niciun fel de explicaţie. Dar tema nu este nouă.
În Anglia, un medic a plecat pe cal să viziteze un bolnav într-un sat pe care îl cunoştea bine. Pe drum, se afla brumă. El a ajuns în sat, dar casa bolnavului îi era necunoscută şi oamenii vorbeau o limbă stranie.
Este o poveste destul de asemănătoare cu cea a familiei franceze. Numai că în acest caz, nu putem vorbi despre o halucinaţie, pentru că erau două persoane care au trăit aceeaşi aventură. Putem deduce că avem de-a face cu un fel de fenomen de gaură neagră, de spirale care se învârt în jurul lor – însele? Un fel de vortex? Sau de universuri paralele?
Este remarcabil faptul că cei doi au reuşit totuşi de a părăsi satul misterios (din ce dimensiune?). Probabil, dacă ar fi luat cu ei un obiect oarecare, ar fi putut demonstra din ce epocă aparţinea… Din Evul Mediu? De pe altă planetă sau din alt univers? Cine ştie? Mai dificil este că nu putem oferi nici măcar o presupunere ştiinţifică plauzibilă unor asemenea cazuri, absolut enigmatice.
În vara anului 2007, o echipă de arheologi a descoperit în Irlanda o serie de morminte neobișnuite datând din Evul Mediu.
Două dintre schelete i-a pus pe cercetători în mare încurcătură: au fost îngropate cu pietre în gură. Christopher Read și Catriona McKenzie, doi dintre arheologii responsabili să dezlege misterul acestei descoperiri ciudate, presupun că morții în cauză au fost consideraţi de către contemporanii lor ca „fantome”, indivizi care au scăpat din regatul morţii pentru a-i chinui pe cei vii, adică erau nişte adevăraţi vampiri.
La 15 mai 1951, la Salzburg, în Austria, un soldat american din armata de ocupaţie, se întorcea acasă către ora 23, pe bicicletă. Dintr-un boschet a ţâşnit un personaj de mărime mică care a îndreptat spre el un obiect subţire asemănător unui creion.
Soldatul a auzit un clinchet şi s-a simţit paralizat, ca şi cum ar fi căzut. Fiinţa s-a apropiat şi i-a agăţat pe piept o plăcuţă neagră.
Imediat martorul a avut strania impresie de a nu-şi mai simţi greutatea. Fiinţa l-a tras spre o masă mare rotundă de circa 50 m în diametru aflată pe un câmp şi americanul a simţit că este împins în interior când s-a deschis o uşă. Acolo s-a găsit într-un loc cu pereţi transparenţi: vedea peisajul şi stelele într-un mod foarte clar.
Structura s-a ridicat în aer şi fiinţa a trecut în altă sală fără a se ocupa de prizonierul său care a putut să-l observe: nu avea păr, purta un combinezon argintiu, avea fruntea mare, ochi imenşi, nasul şi urechile reduse la simple orificii, mâinile foarte lungi.
Nava a survolat de aproape Luna şi martorul a putut să-i vadă craterele!! Apoi au ajuns pe o altă planetă acoperită de câmpuri roşii, de râuri şi de poduri. Nava s-a pus pe verticală pe o platformă dominând o parcare vastă unde se găseau deja sute de astfel de nave gri, aurite şi argintii. Pilotul a coborât şi a discutat cu pilotul altei nave. Martorul a remarcat oameni, femei şi copii capturaţi ca şi el.
Câteva momente mai târziu pilotul a revenit la navă şi s-au întors pe Terra cu o viteză uluitoare. Soldatul a fost lăsat în apropiere de locul unde fusese capturat şi pilotul a îndreptat din nou acel obiect subţire misterios spre el. Era miezul nopţii. Martorul se simţea rău însă nu i-a povestit nimic soţiei sale despre experienţa pe care a avut-o.
Maat personifică la vechii egipteni legile fundamentale ale întregii existenţe, conceptul de dreptate, adevăr, ordine şi echilibru, fără de care viaţa este imposibilă.
Maat personifică toate elementele armoniei cosmice. Aceasta include integritatea adevărului, dreptatea şi moralitatea, dar şi ordinea şi structura stabilită. Fără Maat întreaga structură a creaţiei se va prăbuşi şi va fi înghiţită de puterile haosului.
Maat este reprezentată de o femeie tânără frumoasă, care poartă o pană de struţ pe cap. Ea ţine frecvent crucea vieţii. Ca fiică a lui Ra, se vorbeşte despre aceasta ca sora mistică a faraonilor. Perfecţiunea care reglementează sarcina faraonilor, trebuie să confirme Maat, şi găsim frecvent cuvintele „am practicat şi am făcut Ma’at”, enunţate de diferiţi regi ai Egiptului.
Domniile lor confirmă legile universului pe care îl reprezintă. Există multe exemple de regi autointitulaţi „prea iubiţi ai lui Ma’at”. Ei sunt înfăţişaţi în temple, oferind un mic cadou zeiţei. Multe dintre reprezentări lui Maat se găsesc pe papirusurile funerare ale Noului Regat, ca zeiţă esenţială a paradisului.
Pentru judecarea inimii decedaţilor, ea este cântărită în echilibru cu o imagine a zeiţei sau a penei sale. Maat simbolizează aici adevărul; afirmaţiile unei vieţi fără de prihană.
Maat este, de asemenea, văzută ca justiţia administrată de viziri în tribunale. Vizirul număra printre titlurile sale pe acela de „preot al luiMa’at” şi şeful său de cabinet era „scribul lui Maat.” Antonimul lui Maat este ISEFET care înseamnă minciună, mizerie, înfrângere, tulburare, discordie …
Citat al lui Ptahhotep:
Ridică-te la Maat, dar nu exagera.
Învăţătura lui Merikare
SpuneMaat, practică Maat, deoarece ea este mare, este eficientă, durează şi puterea sa este demonstrată. Ea conduce la o stare de imakhou.
Nu umai în timpul mayaşilor a fost vizitat Mexicul de către extratereştri ci şi acum. Martorii filmează sau fotografiază permanent nave spaţiale de diferite forme, dintre cele mai stranii, uneori surprinzător de clare. Sunt dovezi excepţionale ale vizitelor unor nave venite din alte lumi…
https://www.youtube.com/watch?v=fYJA5xNMCa4
Totul a început în 1960. În orășelul Esbo, din Finlanda se găsește un lac numit Bodominjarvi (în finlandeză). Patru tineri, doi băieți și două fete au întins corturile pe malul lacului. Numai unul a supraviețuit acestei nopți dramatice.
În timpul nopții grupul a fost atacat de un personaj misterios care s-a luat de tot grupul. Unul dintre băieți, Nils Gustafsson, a reușit să iasă din cort în timp ce prietenii săi erau masacrați.
El a povestit poliției că bărbatul avea o strălucire roșiatică în ochi. Ucigașul misterios a dat dovadă de o violență sălbatică deoarece corpurile au fost găsite adânc în apele lacului, tăiate în bucăți.
Autopsia a revelat că doar o sabie foarte mare ar fi putut să provoace asemenea răni. Nils Gustafsson a rămas mut aproape un an, fără a-și putea reveni din șoc. El a povestit că cel care a venit să-i caute era mort!!!
Dar nimeni nu a putut dezminți sau confirma spusele sale având în vedere că nu a mai existat niciun alt martor la acest coșmar. În 2005 a fost acuzat de uciderea prietenilor săi dar a fost declarat nevinovat din lipsă de probe.
Nici acum nu se știe aproape nimic despre crima sa: cu ce armă a acționat asasinul? Ce a devenit? Avea într-adevăr o strălucire roșie în ochi, după cum a afirmat singurul martor, Gustafsson? Misterul rămâne întreg…
Deasupra oraşului, timp de 2 zile în iulie şi în ziua de 7 august 1566 s-a desfăşurat o adevărată bătălie între sfere negre care au apărut la orizont. “Multe au devenit roşii şi arzătoare, terminând prin a se consuma şi a dispărea”, a scris Samuel Coccius, un student care a consemnat strategiile evenimentului din 7 august 1566 în ziarul oraşului.
Progresele geneticii şi aplicaţiile sale concrete oferă perspective pasionante. Într-adevăr, graţie ADN-ului, putem să elucidăm astăzi anumite mistere istorice. Oamenii de ştiinţă vin astfel să demonstreze că bolile vehiculate de păduchi, de pildă, au decimat Marea Armată a lui Napoleon.
Moartea lui Ludovic al XVII lea a putut fi de asemenea elucidată. Acum, se ştie într-un mod sigur că celebra doamnă Andersson nu era Anastasia, una dintre fiicele ţarului Nicolae al II lea.
La 27 februarie 2010, la Cobquecura Beach, la aceeași dată la care s-a produs cutremurul devastator care a lovit teribil centrul şi sudul republicii Chile, a avut loc o întâmplare bizară.
Carmen Carmona, a declarat presei: „În jurul orei 6:45, când am deschis ușa de acasă pentru ca verişoara mea să se bucure de ocean, a observat trei fiinţe ciudate care păreau să se îndrepte spre mare fără să știe. Ce era să fac, am strigat pe soțul și sora mea, întrebându-i dacă ar putea să vadă ce am văzut. Cei doi au dat din cap, li se părea ciudat că cineva s-a decis să meargă pe plajă, deoarece întreaga populație a orașului se refugiase pe dealurile din jur, deoarece autoritățile au emis un ordin de evacuare pentru un posibil tsunami.
Când am examinat cele trei fiinţe, am observat că erau foarte subțiri și înalte, de aproximativ 2,5 metri. Toate trei erau acoperite cu un costum albastru închis ciudat și aveau aerul de a fi puternic lustruite. Speriaţi de ceea ce am observat, l-am rugat pe nepotul meu să ne însoțească în partea de sus a orașului. Ceea ce părea a fi deosebit de ciudat este că cu o lună înainte de eveniment, am observat o lumină strălucitoare, care părea să vină din centrul muntelui care lumina aproape complet casa noastră de vară. „
