Se pare că această veche fantasmă se va realiza. O echipă de la Center for Cognitive Brain Imaging (Centrul pentru imagini cognitive ale creierului), de la universitatea Carnegie Mellon, sub conducerea lui Marcel Just şi Tom Mitchell a reuşit să cartagrafieze reprezentarea uzuală a obiectelor simple.
Cercetătorii au arătat unui grup de cobai o serie de 10 desene foarte simple reprezentând unelte sau case şi li s-a cerut să se gândească la caracteristicile lor. Dar oamenii de ştiinţă nu au observat cortexul vizual: ei căutau deci să capteze numai gândirea, şi nu pur şi simplu în modul în care creierul percepe o imagine. Privind activitatea creierului cobailor lor graţie ilustraţiilor prin rezonanţă magnetică (IRM), experimentatorii au putut să ghicească în 78% din cazuri desenul care era prezent la subiect, doar privind ce zone erau stimulate. Ei au descoperit prin această metodă că reprezentarea unui obiect în creier nu era localizată într-un singur loc, ci în mai multe. De exemplu, atunci când ne gândim la un ciocan, zonele motorului se activează pentru că ne imaginăm că-l vom folosi, în timp ce alte zone ale creierului se activează la fel, răspunzând altor asociaţii mentale.
Dar există ceva şi mai important. Cercetătorii au fost capabili de a ghici obiectele observate printr-un subiect folosind o maşină antrenată de a cunoaşte activitatea cerebrală a altor cobai! Astfel spus, configuraţiile neurale prezintă o relaitivă universalitate. Chestiunea care se pune este de a şti dacă această relativă universalitate a gândirii se limitează la obiecte simple sau dacă ea se întinde la concepte mai sofisticate. John Dylan Haynes, de la Institutul Max Planck din Leipzig, cred că “cu cât o gândire este mai detaliată, cu atât mai mult structurile observate diverg.”
Eroina Vestului Sălbatic, Martha Jane Cannary, mai bine cunoscută sub pseudonimul Calamity Jane s-a născut la 1 mai 18502, 1852 sau 1856, în funcție de sursă, în apropiere de Princeton, Missouri.
După ce a obţinut o mare notorietate în timpul vieții sale prin participarea sa la cucerirea Vestului și a rolul său în timpul războaielor indiene, în care a pretins că a fost iscoadă pentru armata Statelor Unite cu generalul George Custer, Jane a devenit personajul principal într-un spectacol bazat pe propria ei legendă, intitulat Wild West Show.
Acest spectacol a avut darul de a crește legenda vie a lui Calamity Jane. Dar a murit săracă, oarbă, alcoolică, dar încă faimoasă în 1903 la Terry, în Dakota de Sud.
Calamity Jane la Expoziţia Pan Americană din Buffalo. Sursă Weikipedia.
Sura cea mai credibilă privind viaţa ei o reprezintă scrisorile pe care Calamity Jane le-a scris fiicei sale.
A avut trei surori și doi frați, ea fiind cea mai mare. Părinții lor îi lăsa adesea să se descurce singuri, iar Calamity Jane a învățat de timpuriu să aibă grijă de ei. Copil, îi plăcea să se joace afară și să călărească, ajungând ca în scurt timp să dreseze caii.
În 1865, familia ei a plecat spre Montana, prin Oregon. Jane avea treisprezece ani. În timpul călătoriei, care a durat cinci luni, ea a participat la vânătoare cot la cot cu bărbații.
Din păcate, pe parcursul acestei călătorii, mama lui Charlotte Canare a murit. În același an, familia a emigrat din nou, de data aceasta stabilindu-se în Salt Lake City, Utah, unde tatăl său a murit în 1868.
Apoi a început viața aventuroasă care o va face faimoasă. S-a alăturat, doi ani mai târziu, generalului George Custer Scout în calitate de ghid (cercetaș). Calamity Jane a participat astfel la campaniile împotriva indienilor din Arizona şi a început să poarte haine bărbătești. S-a remarcat în multe misiuni periculoase, participând la mai multe campanii și a devenit foarte pricepută în fotografiere.
Potrivit lui memoriile sale, în timpul în care juca rolul de iscoadă şi-a câștigat porecla Calamity Jane. Generalul George Crook i-a ordonat să plece cu un detașament din Wyoming, într-o misiune dificilă. Plecat timp de mai multe zile, grupul de soldați a suferit mai multe încăierări cu indienii în timpul cărora șase soldați au fost uciși și mulți alții răniți grav. După ce a reveni la fort, aflat la numai câțiva kilometri, soldaţii au căzut într-o ambuscadă. Căpitanul s-a accidentat. Privind în urmă la un moment dat, Martha și-a dat seama că ofițerul va cădea de pe cal. A galopat spre el și l-a apucat înainte de a cădea. L-a urcat apoi pe calul său în fața ei și l-a dus înapoi la fort, salvându-i viața. După ce s-a vindecat, căpitanul i-a spus glumind: „Vă botez Calamity Jane, eroina din câmpii. „. Acest pseudonim a însoţit-o pe tot parcursul vieţii sale!
În timpul campaniilor sale, a fost prima femeie albă care a intra la Black Hills, pe atunci stăpânit de către Sioux, care sunt munții sacrii. În 1875, a făcut parte din expediția geologică condusă de profesorul Walter Jenney.
Dar mare sa bravură a reprezentat-o momentul în care s-a alăturat generalului Custer în bătălia faimoasă de la Little Big Horn. În timpul călătoriei sale, a fost nevoită să înoate peste râul Platte, după care s-a înbolnăvit. S-a întors acasă la Fort Fetterman, unde a rămas paisprezece zile. Apoi, după ce a revenit la datorie, a pornit spre Fort Laramie.
Acolo, l-a întâlnit pe Wild Bill Hickok şi amândoi s-au dus până la Deadwood. Apoi, ea a asigurat legătura, în calitate de curier, între Custer, aflat în continuare la Black Hills și Deadwood.
Într-o zi din luna august 1876 prietenul lui Wild Bill Hickok a fost ucis de un glonț în spatele capului într-un „salon” din Deadwood. Deși s-a pretins că ea ar fi avut o aventură cu acesta din urmă, s-ar părea că ei erau de fapt prieteni foarte buni, nimic mai mult, iar tatăl copilului ei (Janey) era un locotenent cu care a avut o aventură cu ceva timp în urmă.
Cuprinsă de furie, Calamity Jane a plecat în căutarea criminalului, un om pe nume Jack McCall, pe care l-ar fi prins pentru a-l preda justiţiei. Dar acesta a scăpat. Puţin mai târziu a fost prins din nou, judecat apoi spânzurat.
Calamity Jane a plecat din Deadwood în 1877 cu cel de al șaptelea regiment de cavalerie. În anul următor, ea efectuat câteva explorări. Apoi, a făcut navete între diferitele forturi și orașe, păzind câteva turme de vaci. De fapt, şi-a schimbat foarte des meseriile. A fost bucătăreasă pentru muncitorii de la căile ferate sau pentru cowboy-ii care frecventau saloane, asistentă medicală în timpul unei epidemii de variola în Deadwood în 1878, croitoreasă în bordelurile conduse de prietena ei Dora DuFran și a călătorit, din Wyoming în Oregon, sau în California, ca supraveghetor pentru turmele de vaci. În 1882, a refuzat însă să participe la un show popular din Buffalo Bill, Buffalo Bill Wild West.
Camaity Jane s-a căsătorit cu o brută, William Steers cu care a avut un băieţel, Little Calamity care a decedat însă repede. În 1885, în El Paso l-a cunoscut pe Clinton Burke, un texan cu care în cele din urmă s-a căsătorit, doi ani mai târziu şi căruia i-a născut o unei fiică, Jessie.
Familia a plecat apoi în Colorado, unde a deschis un hotel. După care au călătorit din oraș în oraș pentru a reveni la Deadwood, la șaptesprezece ani după plecarea lui Martha. Vechii prietenii au fost foarte încântaţi să o vadă din nou pe Calamity Jane; unii doresc să-i scrie aventurile și alţii i-au cerut să-şi joace rolul. Între timp soțul ei a părăsit-o.
Apoi, ea a participat la mai multe spectacole centrate pe mitul Vestului american, în vogă în acea epocă. La 20 ianuarie 1896, s-a angajat la circ, în Chicago și Minneapolis, unde a avut posibilitatea de a-şi publica autobiografia. În 1901, a fost internată într-o casa săracilor unde un jurnalist din New York a venit să-i propună să participe la Expoziţia Pan Americană, dar alcoolică și instabilă emoţional, a fostrepede alungată.
Calamity Jane a murit la 1 august anul 1903 de pneumonie. Doi dintre prietenii săi i-au transportat corpul Terry, unde membrii Societăţii de Pioneri din Blachk Hills au organizat funeraliile într-un mod grandios. Îmbrăcată în alb, pusă într-un sicriu căptușit, corpul său a fost expus în camera din spate a unui salon, pentru ca toți locuitorii din Deadwood să poată veni pentru un ultim rămas bun.
Este îngropată în cimitirul din Deadwood, de lângă Wild Bill Hickok, potrivit voinței sale.
Lady Esther (sau Hester) Stanhope (s-a născut la 1776) a fost o femeie bogată din aristocraţia britanică, un fel de vrăjitoare care a devenit aventurieră în Orientul Mijlociu.
Ea a fost proclamată „Regina Palmirei” de triburile beduine înainte de a deveni un fel de „profet” în țara druzilor, Liban. În Revue des deux Mondes din 1845, lady Esther era descrisă ca „Regina Tadmorul, vrăjitoare, profet, patriarh, lider arab, care a murit în 1839 sub acoperișul dărăpănat al palatului său, la Djîhoun, în Liban”.
sursa foto Wikipedia
Esther Stanhope era nepoata prim-ministrului britanic William Pitt, contemporan cu Napoleon Bonaparte. Era descrisă ca fiind „tânără, frumoasă și bogată” de Lamartine în călătoria sa în Orient. Dar ea a călătorit în Europa, în 1806, înainte de a vizita Orientul Mijlociu: Ierusalim, Damasc, Alep, Homs, Baalbek și Palmyra. Lamartine a scris : „Au fost cele mai multe triburi arabe rătăcitoare, care au facilitat accesul său la aceste ruine, s-au adunat în jurul cortului ei, în număr de patruzeci sau cincizeci de mii, și fermecaţi de frumusețea ei, grația și splendoare ei, au proclamat-o regina Palmyrei, și i-au dat firmane prin care s-a convenit că orice european protejat de ea putea veni în siguranță să viziteze deșertul și ruinele de la Baalbek și Palmyra, cu condiția să se angajeze să plătească un tribut de o mie de dolari. ”
Frumoasa protejată a triburilor arabe, Regina Palmyrei, era considerată o nouă Zenobia (Septimia Bathzabbai), mama împăratului Wahballat, duşmancă de moarte a împăratului roman Aurelian, care de altfel a capturat-o şi a dus-o la Roma, după care nu s-a mai ştiut nimic despre ea.
După multe călătorii și aventuri, Lady Esther s-a stabilit în țara druzilor. Potrivit lui Lamartine, pașa din Saint Jean d’Acre, Abdullah Pașa, i-a dăruit satul Joun / Dgoun, unde ea şi-a construit, pe înălțimile singuratice ale munților Libanului, un palat grădină. A ajuns o ruină, dar Lady Esther a dobândit o reputație în rândul druzilor de „preoteasă”. Lamartine a relatat dialogul pe care l-a purtat cu ea, în care a descris amestecul ei de creștinism și tradiţii din Orientul Apropiat.
De exemplu, ea susținea gherila druzilor în timpul revoltei violente din Hauran care a avut loc între 1837-1838 și l-a ajutat pe șeful Shibli Al-Arian în lupta sa împotriva Egiptului condus de Mohammed Ali (s-a născut la Kavala).
Lady Esther a murit în sărăcie în iunie 1839 de tuberculoză.
Un britanic în vârstă de 37 de ani, pe nume Jason Airey a decedat în circumstanţe absolut misterioase, după ce şi-a vizitat părinţii în Carlisle, în nordul Marii Britanii. Ei l-au găsit zăcând pe podeaua camerei lui de la parterul casei în care locuiau.
Alături de el, părinţii lui au descoperit o cutie suspectă pe care stătea scris cu litere roşii “Cutia Pandorei”. Dar în interiorul acesteia nu se găsea decât o mostră mică de canabis sintetic într-un pachet nedesfăcut, ceea ce anchetatorilor li s-a părut foarte suspect.
La autopsia cadavrului, nu s-a găsit nicio urmă de droguri!
În decembrie 1943, un soldat în vârstă de 20 ani, George Ritchie, s-a prăbuşit în faţa unui aparat radiologic într-un spital din Texas (SUA), ca urmare a unei duble pneumonii. Când se pregătea cadavrul pentru morgă, un infirmier a crezut că vede mişcându-se una dintre mâinile sale. Atunci, medicii au luat decizia de a-i face o injecţie de adrenalină direct în inimă, care a reînceput să bată. Când tânărul şi-a recăpătat cunoştinţa, avea de povestit o istorie incredibilă.
În timp ce corpul său se odihnea pe pat, cu o pânză pe faţă, el rămăsese în picioare chiar alături, observând tot ceea ce se întâmplase. Cum îşi privea corpul, lumina s-a schimbat şi s-a intensificat şi o siluetă a intrat în încăpere iar la sosirea sa, s-a produs o modificare şi o percepţie a spaţiului şi a timpului, fiind înconjurat de spectacolul viu al tuturor evenimentelor din viaţa sa, care îi apăreau cu o precizie şi o claritate perfectă.
Personalităţile mărturisesc
S-a scris mult despre senzaţiile din timpul unor morţi clinice. Numeroşi oameni, de la cei comuni la vedete şi personalităţi, au făcut mărturisiri şocante şi interesante privind acest subiect misterios.
Sheila a trecut pe lângă moarte în 1987: <Nu am nici un fel de amintire despre ceea ce s-a întâmplat. Doar dureri monstruoase… Eram sistematic proiectată în lumină , întotdeauna mai sus, atrasă de un magnet, mă simţeam că plec, că zbor spre dulceaţă şi frumuseţe.>
Dave Gaham, de la celebrul grup Depeche Mode, într-un interviu din ziarul belgian <Tele moustique> a declarat: <Am simţit într-adevăr că sufletul şi spiritul meu îmi părăseau corpul. Timp de un moment, eram recipient gol. De atunci ştiu că ideile vin dintr-un loc mai mare decât mine.>
Max Heindel, celebru Rose Croix, scria în 1931: <Pe atomul inimii, este gravată fiecare scenă a vieţii, de la prima noastră inspiraţie la ultimul nostru suspin. În existenţa port – mortem, panorama vieţii se desfăşoară în sens invers, în scopul de arăta mai întâi efectele, apoi cauzele care le-au zămislit, în scopul ca spiritul să poată să înveţe cum operează în viaţă legea consecinţelor.>
Marthe Robin, celebru mistic, a intrat la 3 octombrie 1926 în comă şi a întâlnit o fiinţă care o anunţa că se va vindeca. Stigmatizată în 1929, a murit la 6 februarie 1981. Carl Gustav Jung a avut o criză cardiacă în 1944. El a spus: Aveam impresia de a evolua în spaţiu. Departe sub mine, vedeam pământul scăldându-se într-o lumină albastră radioasă.>
Karfild Durckheim semnalează în cartea sa <Spiritul ghidat> că mama lui a cunoscut acest tip de experienţă. Marianne Williamson, scriitoare faimoasă, a întâlnit de asemenea o supravieţuitoare în urma unui accident de avion cu o mărturisire identică.
Scriitorul Camille Creusot i-a dezvăluit vărului său: <Atunci când m-am operat de apendicită, mă găseam pe masa de operaţie şi imediat m-am detaşat de corpul meu şi m-am ridicat până la tavan… Eram lucid cum n-am fost niciodată.> Dar şi scriitorul Richard Bach pare să fi cunoscut acest tip de experienţă: <Suntem cu toţii fiinţe de lumină.>
Dar şi în Antichitate, oamenii au trecut prin experienţe asemănătoare. Iată ce scrie Plutarh: <A căzut pe un cui… a murit, şi în a treia zi… s-a trezit. El arăta o schimbare a existenţei incredibilă. Căci cilicienii nu cunoşteau pe nimeni printre oamenii din această epocă să fi fost astfel. Atunci când partea care reflecta a căzut din corpul său, el a suferit mai întâi de o schimbare bruscă… s-a ridicat puţin, vedea pretutindeni, ca şi cum sufletul său fusese deschis de un singur ochi… Acolo, el a văzut un suflet al unui părinte de-al său.>
Swedenborg (1688 – 1772), în 1743 a avut prima sa viziune: <Eram chemat de însuşi – Domnul. Mi-a deschis calea pentru a vedea în lumea spirituală. Viziunea a durat aproximativ un sfert de oră. În această noapte, ochii omului meu interior au fost deschişi şi au devenit capabili de a vedea în ceruri.>
Ibn’ Arabî, o mare figură a sofismului, povesteşte şi el călătoria sa mistică. <Nu mai făceam nicio distincţie între părţile mele diferite, eram ca o sferă, nu-mi mai ştiam nicio parte, dacă nu este cumva printr-o operaţie mentală.>
În 1901, cele două fiice ale lui Mauro Pansini, un arhitect din Ruvo, Bari (Italia), au trăit mai multe experienţe stupefiante.
Într-o zi pe când se găseau la Ruvo, către ora 9 dimineaţa, au fost regăsite peste o jumătate de oră la 50 km depărtare de locul unde locuiau, la mănăstirea capucinilor din Malfatti. Nimeni nu ştia cum şi cu ce au ajuns acolo atât de repede!
Altă dată ele au fost transportate de la Ruvo la Trani în casa unuia dintre părinţii lor, unde au fost descoperite într-o stare de hipnoză profundă. În altă zi ele şi-au dat seama că au căzut într-o barcă aflată în port, unde se găsea şi proprietarul acesteia. Cum au ajuns acolo? De unde au aterizat?
Sursă foto: Wikipedia
Misterul a rămas profund. Nu s-a putut oferi nici măcar o explicaţie acestor experienţe foarte stranii.
Contrabanda cu oseminte este în creştere în India. Unii contrabandişti recuperează cadavre de pe Gange şi le vând apoi oasele pe piaţa neagră. Craniile şi femururile sunt în special apreciate în Japonia şi în rândul populaţiei din Himalaya unde sunt folosite în medicină tradiţională.
Maestrul indian de 76 de ani, cunoscut sub numele de „Mataji”, a declarat că a supraviețuit timp de 68 ani fără să mănânce, bea sau să se mişte, derutându-şi medicii care nu au putut să demonstreze că era un impostor.
Prahlad Jani (născut Chunriwala Matanji), cunoscut sub numele de Mataji este un hindus religios, un sadhu (un religios ascet, o persoană sfântă) a cărui poveste extraordinară a atras un mic grup de admiratori în jurul lui.
S-a născut la 13 august 1929 în satul Charada, Gujarat, districtul Mehsana, în India. La vârsta de şapte ani, şi-a părăsit casa părintească pentru a pleca în junglă.
În urma declaraţiilor pe care le-a făcut, maestrul Mataji a luat act de provocarea medicală și a fost de acord să se supună supravegherii 24 de ore din 24 într-un spital din Ahmedabad, capitala comercială a statul Gujarat (vest), în anul 2003.
Îmbrăcat într-un sari roșu, purtând brățări și cercei în modul zeițelor hinduse, Jani a reușit să-i facă de râs pe cei 40 de medicii de la spitalul Sterling, unde a fost supus investigaţiilor amănunţite.
Neurologul Sudhir Shah a spus că Jani a fost sub observație timp de 10 zile, sub obiectivul unui aparat de fotografiat cu circuit închis și că medicii erau convinși că nu se va adeveri niciuna din declaraţiile sale.
Cu toate acestea, nu există nicio modalitate de a verifica ceea ce a făcut acest om special în ultimii 68 de ani.
„Arată semne de formare a urinei care este reabsorbită în peretele vezicii sale urinare. Comisia medicală nu are nicio explicație științifică pentru acest fapt”, a spus doctorul Shah.
Pentru Jani,este o binecuvântare de la zei. „Primesc elixirul vieții prin gaura din cerul gurii mele, ceea ce-mi permite să trăiesc fără hrană și apă”, spune el.
Prahlad Jani Sursă foto: Wikipedia
Convins profund de ideile sale, a părăsit spitalul și a anunțat că se va retrage într-o peșteră de pe muntele Abu, în deșertul vecin din Rajasthan. Doctorul Shah a declarat că spitalul a cheltuit mai mult de un an pentru a-l convinge pe Jani să fie de acord să se supună pentru a fi examinat dint și chiar a vrut ca ascetul să se supună şi examenelor de la NASA deoarece cazul lui ar putea fi practicat şi de astronauți aflaţi în multe misiuni spaţiale.
Din 22 aprilie până în 6 mai 2010, Prahlad Jani a fost din nou observat și testat de către Sudhir Shah și de o echipă de 35 de cercetători de la Indian Defence Institute of Physiology and Allied Sciences (DIPAS), precum și de alte organizații.
Directorul de la DIPAS a declarat că de rezultatele observațiilor ar putea „beneficia enorm omenirea”, precum și „soldați, victime ale calamităților și astronauţi”, toţi cei care trebuie să supravieţuiască fără hrană sau apă pentru mult timp.
Testele au fost din nou efectuate la spitalul Sterling. Profesorul Anil Gupta de la SRISTI, implicat în monitorizarea testelor, a descris echipa ca fiind „intrigată” de Jani care aparent controla corpului său funcțiile fiziologice.
Echipa l-a studiat pe Jani cu minuţiozitate, făcând examene clinice zi de zi, luând teste de sânge şi efectuând scanări. Supravegherea non-stop a fost făcută folosindu-se mai multe camere video și observații personale. Cercetătorii spun că Jani a fost scos dintr-o sală desigilată pentru teste şi expunerea la soare înregistrările video fiind făcute continuu.
Conform cercetătorilor, Jani a avut contact cu orice formă de lichid numai în timpul gargarelor și scăldatului ocazional începând cu cea de-a 5-a zi de observare. Toaleta din camera unde stătea Jani a fost sigilată pentru a i se testa afirmația însă el nu a avut nevoie de a urina sau defeca!
După cincisprezece zile de observație în care acesta se pare că nu a mâncat, băut sau mers la toaletă, toate testele medicale care s-au făcut pe Jani au fost raportate în mod normal și cercetătorii l-au descris ca având o sănătate mai bună decât o persoană care ar avea jumătate din vârsta lui.
În octombrie 2011, Jani a fost param pujya (maestru de ceremonii), într-o mare shobha yatra efectuată în apropiere de Gandhinagar, în cinstea zeiţei Durga.
Actorul american Telly Savalas a trăit o experienţă stranie, la sfârşitul anului 1950, înainte de a deveni celebrul inspector Kojak. Rula în apropiere de Long Island când maşina sa a rămas în pană de benzină. Atunci el s-a îndreptat pe picioare către o staţie de benzină. Deodată, un Cadillac negru s-a oprit în dreptul său şi şoferul i-a propus să-l ia.
Sursă foto: Wikipedia
Ajuns la staţie, necunoscutul serviabil i-a împrumutat bani pentru ca actorul să poată să-şi cumpere un bidon cu benzină.
La cererea lui Savalas de a-i da o adresă unde să poată să-i înapoieze banii, necunoscutul şi-a scris numele, Harry Agannis, pe o bucată de hârtie, cu numărul său de telefon şi adresa sa.
La scurt timp după această întâmplare, actorul a telefonat la numărul pe care i l-a dat Agannis. I-a răspuns doamna cu acelaşi nume care l-a informat însă că soţul său murise cu trei ani înainte.
Dar Telly Savalas nu a crezut-o şi s-a decis să-i facă o vizită văduvei. El a descoperit astfel că scriitura misteriosului şofer era identică cu cea a lui Harry Agannis şi l-a recunoscut într-o fotografie pe serviabilul automobilist care i-a dat o mână de ajutor la ananghie. El purta exact acelaşi costum ca în ziua înmormântării sale.
De foarte multe ori, ştiinţa rămâne cu adevărat neputincioasă în faţa unor fenomene uluitoare şi bizare, pe care nu le poate explica.
Sursă foto: Wikipedia
Înainte şi în timpul cutremurelor de pământ, oamenii au observat că apar nişte lumini stranii. Fizicianul Christiano Ferugia aceste fenomene sunt extrem de vechi, ele fiind remarcate de acum 2000 de ani. Despre ce poate fi totuşi vorba?
Au fost lansate mai multe ipoteze pentru a explica apariţia nefirească a acestor lumini de pe cer atunci când au loc cutermure de pământ. Una dintre ele ar fi acumularea de încărcătură electrică între pietre de cuarţ. Sau, mişcările de cutremure pot schimba proprietăţi electrice care ar putea să elibereze bule de aer ionizate formând gaz care va fi eliberat apoi în atmosferă.
Aproximativ 5 % din aceste cutremure de pământ sunt însoţite de lumini stranii, iar ele sunt situate pe fisura orientală.
Nişte cranii demonice s-au găsit lângă o servietă de origine nazistă într-un lanț muntos. Această descoperire uimitoare întăreşte încă o dată teoria că al treilea Reich se afla în contact cu una sau mai multe civilizatii extraterestre.
Cranii au fost descoperite acum aproximativ 2 ani de către o echipă științifică de exploratori condusă de Vladimir Melnikov într-o peșteră de pe muntele Tjach Bolshoi, din Rusia.
Soldati germani din trupele de munte, in timpul unei halte, decembrie 1942. Foto German Federal Archive, sursa Wikipedia.
Dar această descoperire a căpătat brusc o altă dimensiune, după ce s-au găsit în apropire şi o servietă şi o hartă în culori de provenienţă nazistă care reprezintă regiunea Adygea (din Caucaz) și care datează din 1941.
Potrivit rapoartelor, servieta poartă emblema Ahnenerbe (Moştenirea ancestrală) – organizație secretă nazistă fondată de Heinrich Himmler, Herman Wirth şi Walther Darre la 1 iulie 1935, la Munchen, al cărei scop era de a găsi dovezi că rasa ariană a domnit cândva peste întreaga lume. Dar, rapid, această societate secretă şi-a schimbat cercetările spre ocultism, paranormal, pseudoştiinţă sau studiul OZN-urilor.
Aceste cranii au o formă atât de ciudată încât unii speculează faptul că naziștii se aflau deja în contact cu extratereștrii sau cu demonii pe care i-ar fi adus pe Terra! Oare aceste cranii desoperite de către ruşi aparțin unor extratereștri sau unor demoni care au murit în regiune?
Dl. Melikov a raportat că aceste oase aparțineau unor fiinţe „diferite de orice cunoscut de om. ”
„Printre caracteristicile cele mai misterioase ale acestor cranii, există o lipsă de craniu și a maxilarului. Orbitele sunt neobișnuit de ridicate totuşi având trăsăturile faciale asemănătoare cu oamenii. ”
„Chiar și în comparație cu craniul unui urs, este greu să crezi că nu ai în mâinile tale rămășițele unei fiinţe extraterestre. ”
Unii pretind că aceste cranii sunt false dar montate cu grijă. Paleontologii de la Moscova au studiat fotografiile publicate și au declarat că aceste schelete ar fi putut fi „expuse în nisip pentru perioade lungi de timp”, ceea ce „le-ar fi putut schimba forma.”
Ziarele rusești spun că şi alte descoperiri surprinzătoare au fost făcute în acest domeniu. În vara anului 2015, în Elbrus, vânătorii au găsit un al doilea sac, care era inscripţionat cu numele de Ahnenerbe, care a aparţinut soldaților din divizia germană „Edelweiss”. Alături, se găsea un inel care reprezenta un soldat cu o bonetă de munte, precum și un set de uniforme naziste.
Floare de colţ era emblema Gebirgsjäger – trupele germane care operau în munți, în Al Doilea Război Mondial.
Ahnenerbe a făcut expediții peste tot în lume, inclusiv în Tibet, Antarctica și Caucaz, în speranța de a obține contact cu vizitatorii din altă lume sau de a obține secretul puterii absolut spune Ivan Bormotov, profesor asociat în cadrul Departamentului de Economie și Management în Universitatea de stat tehnologică din Maikop.
În munţii Rodopi din Bulgaria fost descoperit recent un craniu misterios, care seamănă cu al unui extraterestru.
Craniul găsit în ţara vecină nu se aseamănă cu niciun craniu descoperit vreodată pe suprafaţa planetei noastre. Cui a aparţinut? Au trăit în negura timpului extratereştrii în Balcani? Sau este al unui vizitator dintr-o expediţie venită din altă lume şi care a murit pe Terra?
Turiştii care se aflau în mai la Bateshawar, în India, au avut şansa de a filma un fenomen unic, un portal vortex care a apărut deodată în cer.
În această ţară sunt raportate des apariţii de OZN-uri, în jurul lanţului Himalaya. Dar nu numai.
Soldaţii indieni şi chinezi au observat şi raportat constant zborurile unor obiecte în plină zi sau pe cerul nopţii, venind din alte lumi.
Cercetătorii au descoperit în Oceanul Atlantic existența unor zone caracterizate prin niveluri de oxigen atât de scăzute încât acestea interzic practic toate formele de viață. Pe o suprafață de peste 100 km se formează „Zone moarte” în vârtejuri oceanice.
„Zonele moarte” au fost descoperite pentru prima oară în mijlocul vârtejurilor oceanului, în mijlocul Atlanticului. De ce se numesc însă”zone moarte”? Este vorba de regiuni oceanice care conţin un nivel de zero de oxigen sau foarte scăzut, ceea ce face ca majoritatea animalelor marine (pești, crabi etc.) să dispară.
Până în prezent, unele „zone moarte” au fost deja detectate, cum ar fi cea care se formează în fiecare an în Golful Mexic. Dar acestea din urmă erau situate în apropierea coastelor. Și, mai presus de toate, nu apăreau în inima vârtejurilor oceanice, așa cum este cazul pentru zonele moarte recent descoperite…
sursă foto Wikipedia.
De fapt, oceanograful Johannes Karstensen (de la GEOMAR, Helmholtz Centre for Ocean Research din Kiel, Germania) şi colegii lui au detectat existenţa mai multor zone moarte în largul coastelor africane. Vârtejurile oceanice sunt mase uriașe de apă, de câteva sute de kilometri în diametru, învâtrindu-se terifiant datorită mișcărilor Pământului.
Cum se explică însă prezența acestor zone moarte? Ele sunt cauzate de prezența unor cantități foarte mari de plante oceanice situate la periferia acestor zone moarte: descompunerea acestor plante de către bacterii consumă oxigen, ceea ce ar avea ca efect golirea treptată a apelor din urmă situate în interiorul acestei centuri de vegetale.
Conform măsurătorilor efectuate de oamenii de știință, concentrațiile de oxigen ar fi între 0 și 0,3 mililitri per litru de apă. Adică procente care practic interzic majoritatea organismelor marine de a supraviețui în acest mediu letal.
Potrivit autorilor descoperirii, aceste zone moarte se deplasează încet, aproximativ 4-5 km pe zi. O derivă care îi îngrijorează pe oamenii de știință, deoarece unele dintre aceste pungi de apă lipsite de oxigen s-ar putea apropia de insulele Capului Verde. Acest lucru ar avea un impact dramatic asupra activităților de pescuit ale locuitorilor săi.
Studiul a fost publicat la 30 aprilie 2015 în revista Biogeosciences.
Toată lumea ştie despre misterele care planează asupra Triunghiului Bermudelor din Caraibe dar ignoră faptul că există unul asemănător şi în Alaska.
Acest Triunghi misterios se presupune că ar exista între orașul Juneau și Yakutat în sud-est, unde lanțul muntos Barrow se întinde la nord și orașul Anchorage din centrul statului american Alaska.
Triunghiul Bermudelor din Alaska este greu de acceptat de către autorităţi dar recunosc că aici se petrec totuşi fapte bizare şi multe dispariţii dificil de explicat.
De fapt, chiar și indienii din acest stat, tlingitii, sunt siguri că există cu adevărat un fel de Triunghi al Bermudelor în Alaska!
Conform folclorului local, există un om, cunoscut sub numele de Kushtaka care îşi poate schimba forma într-o vidră și are capacitatea de a atrage oameni nevinovați în capcanele sale. Această teorie înconjoară multitudinea de persoane dispărute din lista pe care statul a publicat-o, ceea ce pare să confirme adevărul despre Triunghiul Bermudelor din Alaska.
Dar, spre deosebire de Triunghiul Bermudelor din Caraibe, unde operațiunile de salvare au fost ușor de obținut, atunci când vine vorba de Triunghiul Bermudelor din Alaska, totul devin extrem de dificil. Regiunea este în principal deșertică, pădurile sunt adânci și iernile greu de suportat. Ca să nu mai vorbim de faptul că există animale sălbatice, cum ar fi urşii grizzly care cutreieră nestingheriţi pădurile și pustietatea.
Frigul pătrunzător conferă regiunii un aspect teribil şi de cele mai multe ori această zonă pare aproape complet inaccesibilă pentru a se efectua o operațiune de salvare în aceste condiții. Este ca şi cum s-ar căuta un ac în carul cu fân.
Inaccesibilitatea este un motiv cât se poate de serios pentru care misterul din Triunghiul Bermudelor din Alaska se adâncește și devine și mai complicat cu fiecare nou caz.
Datele statistice oferite de oficialii statului american Alaska arată că aici au dispărut până acum, în condiţii misterioase, 2.883 de persoane. Un motiv de îngrijorare şi suficient ca să admitem că există o mare problemă în faţa autorităţilor, aşa-zisul Triunghi al Bermudelor din Alaska.
Alaska atrage mulţi oameni care sunt profund interesați de drumeții, alpinism și de aventură în sălbăticie. Un exemplu de atracție a regiunii dar care s-a soldat tragic este cazul lui Chris McCandless, de 24 de ani. Tânăra s-a pierdut în pustietate şi a pierit din cauza foamei, în 1993. Trupul său a fost găsit accidental de un vânător de elani, după patru luni.
Calendarul divinatoriu maya Tzolk’in se bazează pe un ciclu de 13 * 20 = 260 de zile de ghicire și religie a calendarului mayaș.
Acest calendar ritualic de 260 de zile este comun tuturor civilizațiilor pre-columbiene din Mesoamerica (nahuasii îl numesc tonalpohualli). Originea acestui calendar este obscură. Cele mai vechi atestate datează din anul 650 î.e.n. în nume calendaristice.
Autor Lacambalam, sursă Wikipedia.
Structura calendarului este produsul unui ciclu de 13 ranguri „a” (numerele variând de la 1 la 13) și un ciclu ordonat de 20 de semne „X” de zile (primul semn este citit Imix, este urmat de Ik , ultimul este Ahau.
O zi de tzolk’in este numită „X”, de exemplu 4 Ahau (care este data celebră a zilei de origine asociată cu o creștere a lui Venus). Legea succesiunii este: succesorul unui „X” = succesor al succesorului „X”: 1 Imix, 2 Ik, 3 Akbal, 4 Kan … (succesorul lui 13 este 1 și Ahau este Imix). 13 fiind primul cu 20, metoda permite urmărirea tuturor combinațiilor posibile, adică 260.
Combinația dintre o dată a calendarului tzolk’in și o dată calendaristică haab (versiunea maya a calendarului solar de 365 de zile, comun civilizațiilor din Mesoamerica) are loc o dată la 18.980 de zile (73 tzolk’in sau 52 ha’ab, sau aproximativ 52 de ani), ceea ce face ca această perioadă, numită adesea Calendarul Ritual sau Runda Calendar (CR), un fel de echivalent al unui „secol” în calendarul gregorian, utilizat în prezent în multe țări, în principal în lumea occidentală.
Datele CR au două componente: o dată tzolk’in și o dată ha’ab, de exemplu: 4 Ahau 8 Cumku. Trebuie remarcat faptul că specialiștii (arheologii, epigraphiștii) nu au găsit nici o dată pentru azteci, deoarece aztecii nu au scris date echivalente cu datele Ha’ab mayașe.
În mitologia greacă, Galateea este una dintre nereide (nimfe marine), fiica lui Nereus și Doris, fiica lui Ocean și Thetys. Locuiește pe o coastă din Sicilia. Numele său înseamnă „piele albă ca laptele” (derivată din gála, adică „lapte”).
Galateea surprinsă, ascultând naiul lui Acis, sculptură de Jean-Baptiste Tuby, grădina palatului Versailles, foto de Coyau, sursă foto Wikipedia.
Poetul bucolic grec Theocritus, în a unsprezecea idilă, îl asociază pe ciclopul Polifem (fiul lui Poseidon) și pe Galatea. În această scurtă piesă, ciclopul nu mai este gigantul canibal din Odiseea. Poetul îl prezintă pe Polifem ca pe un iubit răcit, care se îndrăgostește de Galateea. Ciclopul nu exclude însă găsirea consolării la alte nimfe care nu îl disprețuiesc pentru modul în care arată.
În Metamorfozele sale, poetul roman Ovidiu (care a murit la Tomis), dezvoltă legenda îndrăgostiților din mitologia grecească Acis și Galateea într-un ton mai dramatic. Nimfa îl iubește ăe păstorul Acis și este iubită. Dar este o victimă a geloziei ciclopului Polifem, de asemenea îndrăgostit de Galateea dar descalificat prin caracteristicile sale monstruoase.
Polifem, surprinzându-i pe cei doi iubiți, scoate o piatră din Etna și o aruncă asupra lui Acis. Galateea, văzând niște fire de sânge care se ridică de sub stâncă, le schimbă într-un râu, în scopul de a se putea îmbăia în fiecare zi. Această versiune va fi preluată de mulți poeți, fiind una dintre exemplele de dragoste neîmpărtășită care duce la nebunia distructivă.
O altă versiune a legendei, în care Polifem o seduce în cele din urmă pe Galateea grație talentului său de a cânta la syrinx, a avut mai puțin succes.
Acest website foloseste cookie-uri proprii si ale tertilor pentru a furniza vizitatorilor o experienta mult mai buna de navigare si servicii adaptate nevoilor si interesului fiecaruia. AcceptăRespingeCitește mai mult
Politică de cookie-uri
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
