Pisica avea o reputație destul de bună în Europa medievală timpurie, în special în mediul rural, unde agricultorii apreciau talentele sale de vânătoare și de a se face utilă pentru orice gospodărie. Sfântul Patrick și Papa Grigorie cel Mare și-au declarat dragostea lor pentru pisică. Pisica se bucura încă de un anumit respect în secolul al unsprezecelea, când primele hoarde de șobolani negri au ajuns în Europa ca să devoreze cereale și fructe.
În 1233, bula Vox in Rama de Papa Grigore al IX-lea (succesorul lui Honorius al III-lea), creatorul Inchiziției medievale, vedea pisica, la fel ca broasca, ca fiind o încarnare a Diavolului și declara că oricine care adăpostește o pisică neagră risca sancțiuni grave.
Reapariția cultului pentru Freyja, zeița germano-scandinavă a fecundității, la mijlocul secolului al XIV-lea, a dus la asocierea pisicii și a cultelor infernale, aparent din cauza închinării lui din trecut de către păgâni, și mai ales datorită reflecția luminii în ochii lor, care li se părea a fi flăcările iadului.
În simbolismul medieval, pisica era asociată cu ghinion și rău, în special atunci când era neagră. Comportamentul său demonstrativ sexual, nevoia sa mare de somn considerată lenea și rătăcirile sale au contribuit din plin ca oamenii să-și facă o imagine negativă din pisică.
Era un animal al diavolului și vrăjitoarei, care a fost creditat cu puteri supranaturale, inclusiv capacitatea de a avea șapte sau nouă vieți. Printre pisici negre, culoare asociată cu diavolul, doar dacă aveau o pată albă pe piept sau gât li se permitea clemența, deoarece se credea că era un eveniment divin. Pisica deosebit de neagră era considerată un vrăjitor metamorfozat sau un demon familiar.
Papa Inocențiu al VIII-lea emis un edict în 1484, care a dus la uciderea pisicilor pentru festivaluri populare, ceea ce a marcat o mare perioadă de persecuție pentru iubitele feline. Acest edict a avut un impact important asupra claselor populare, în special din punct de vedere fanatic, apoi s-a răspândit încet în rândul nobilimii. Inchiziția unea în același foc pe eretici, vrăjitoare, asasini și pisici pentru noaptea Sfântului Ioan. În piețele mari ale multor comune, sătenii aruncau pisicile pe care le-au capturat pe ruguri.
Pisica a fost considerată deghizarea diavolului pe Pământ pentru vizitele sale și, a fost condamnată, precum vracii și vrăjitoarele. Potrivit unor surse, multe au fost arse de vii în locuri publice. Alții susțin, totuși, că investigațiile rare pe scară largă efectuate în arhive invalidează această ipoteză.