Redacţia vă urează cu ocazia Revelionului să aveţi un an mai bun, prosperitate şi fericire. Realizări magice deosebite!
La mulţi ani, 2017! Sărbători fericite tuturor!
Extratereştrii ne-au anunţat din 1952 că celelalte planete sunt locuite
La 20 noiembrie 1952 (…) două (farfurii zburătoare) au aterizat, una în California, America de Nord, şi alta în Brazilia, America de Sud. În aceeaşi zi, doi indivizi, de pe continentul american, au fost informaţi direct de către piloţii extratereştri, că celelalte planete sunt locuite; că un război nuclear va cauza perturbări serioase în cosmos, şi că unicul scop al navelor din spaţiu era „protector” şi „în interesul general.”
Noutăţile au fost dezvăluite lumii simultan şi independent (deoarece cei doi nu se cunoşteau) de către astrologul amator George Adamski în California, şi de Dino Kraspedon, în Brazilia.
În 1959, fizicianul brazilian ales de către extratereştrii veniţi de pe planeta Jupiter pentru a-i da ştirea chiar la el acasă, apoi a publicat cartea Meo Contato com os discos voadorea (Contactul meu cu farfuriile zburătoare).
Mai târziu, Kraspedon a făcut o previziune sumbră despre planeta noastră, spunând că va exista o perioadă de terorism. În mod ironic, în 1968, fizicianul brazilian a fost arestat pentru suspiciunea de a fi terorist!
David Berkowitz asasina cuplurile îndrăgostite
Mai este supranumit “Fiul lui Sam”. La 24 de ani, tabloul său de vânătoare era constituit din șase victime ucise și șapte rănite în 1976 și 1977. A fost condamnat la 365 de ani de pușcărie!!
Era descris ca un tânăr cu o față rotundă, cu părul șaten lung, ochii apropiați, cu o gură subțire, cu un nas mare și aerul timid. Tatăl său era necunoscut, iar mama a refuzat să-l adopte. Mama sa adoptivă a murit însă când el avea 14 ani. Mai târziu, revenit din războiul din Coreea, a plecat să-și caute mama adevărată. A găsit-o însă întâlnirea l-a decepționat, căci ea nu l-a acceptat nici de data asta. Celibatar, s-a logodit totuși cu o brunetă cu părul lung care nu l-a mai așteptat să-și termine stagiul militar.
În 1974, David a aflat că adevăratul său nume era Richard Falco. Privind în cartea de telefon, el a găsit-o pe Betty Falco și cei doi au intrat în contact.
De copil, el a arătat o cruditate extremă față de animale. Vărsa amoniac în apa peștilor roșii și otrăvea canarii mamei sale adoptive. Dar șoarecilor, fluturilor și altor animale le rezerva în schimb torturi ciudate. Toate astea pentru a verifica puterea sa asupra ființelor vii. Aparent integrat socioprofesional, el era un poștaș normal și jovial.
În realitate, înainte de a-și începe seria de crime, David era profund decepționat de a nu fi fost acceptat în corpul pompierilor. A aprins 1500 de incendii la New York, după datele poliției. Dar asta nu l-a împiedicat să participe la acțiuni de salvare în timpul muncii sale la o firmă de transporturi, fiind tratat drept “erou”. Victimele sale erau cupluri de îndrăgostiți, de preferință cu fete cu părul lung și șaten, sau femei singure de același tip.
După un prim act cu cuțitul care i-a displăcut din cauza împroșcării cu sânge a coborât, din prudență, în Texas pentru a-și cumpăra o armă de calibrul 44 cu muniții și trăgea, în timpul nopții, asupra cuplurilor îndrăgostite din mașinile lor sau a femeilor singure. Ieșea la vânătoare în fiecare noapte, dar nu acționa decât în circumstanțe propice (deci premeditate în stare conștientă). În schimb, în nopțile fără crimă, el se reîntorcea la locurile actelor anterioare pentru a retrăi momentele exaltante. Dădea dovadă de o juisare erotică și de “glorie” de a domina. Întotdeauna asista la îngroparea victimelor sale.
După crimele sale, adresa mesaje poliției pentru a revendica actul și pentru a adresa amenințări: “Străzile vor deveni roșii de sânge.” El pretindea că acționează sub efectul unei dedublări de personalitate, sub ordinele “dublurilor” sale Sam sau Craig (de unde și porecla sa de “Fiul lui Sam”). Conform explicațiilor sale, “Sam” ar fi fost o voce demonică care îi ordona de a ucide și care i-a vorbit prin câinele vecinului.
În timpul unei întrețineri în pușcărie, după condamnarea sa, cu Robert K. Ressier, el a declarat că l-a inventat conștient pe “Sam” și comunicarea cu câinele pentru a-și bate joc de jurnaliștii care publicau acele elucubrații, de justiție și de psihiatrii, și mai ales pentru a putea pleda boala mentală. Sam era prenumele unuia dintre vecinii săi și Craig nu era altcineva decât seriful-adjunct, care ancheta crimele sale și care locuia de asemenea în același imobil. Câinele în chestiune nu a vorbit, desigur, niciodată. El a precizat că în realitate, ceea ce-l interesa cel mai mult era de a-și exercita puterea asupra vieții și morții ființelor. În schimb, el a mărturisit despre componenta erotică, totuși prezentă în maniera sa de a retrăi momentele crimelor și a afirma că dragostea unei “femei gentile” care ar fi acceptat fantasmele sale l-ar fi împiedicat de a comite crimele. Această ultimă versiune era oare o nouă fabulație de-a sa?
Şi-a vândut soţia pentru un ritual de magie neagră
În Nigeria, unde vrăjitoaria şi magia sunt cele mai răspândite credinţe, un nigerian a fost arestat pentru că a încercat să-şi vândă soţia la doi vraci care doreau să sacrifice o fecioară în cadrul unui ritual de magie neagră, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din această ţară africană.
Tranzacţia a fost anulată în ultimul moment, deoarece adepţii magiei negre au constatat că femeia era de fapt căsătorită!
„Bărbatul şi-a atras femeia într-o pădure sub pretextul de a căuta lemne pentru foc, şi a vândut-o la doi vraci pentru 800.000 de naira (aproximativ 3.800 de euro),” a declarat un poliţist.
„Când (ei) au descoperit că femeia era soţia lui, i-au cerut să plece deoarece nu putea să servească sacrificului,” a mai spus acesta presei.
Viziunea creării lumii în mitologia tungusă
Fiecare națiune, în fiecare colț al Terrei, are mitologia ei, propriile divinități și o viziune proprie despre crearea lumii. Studiând multe povești, vom vedea de fiecare dată elementele comune care ne fac cu uşurinţă să credem că, de fapt, toți avem o origine comună.
Poporul tungus are şi el viziunea sa despre crearea lumii, mai ales despre cum a fost creat Raiul și Iadul.
Tunguşii trăiesc în vastele regiuni reci ale Siberiei ruseşti. În versiunea cea mai răspândită, la început nu exista nimic în afară de un vast ocean primordial. Principala lor zeiţă, numită Buga, a scos într-o bună zi, focul din apă. După o luptă lungă, focul a reușit să usuce o parte a oceanului, lăsând loc uscatului.
Zeiţa Buga, în înțelepciunea sa infinită, a creat lumina și a despărţit-o de întuneric. Astfel, după ce şi-a terminat creaţia, a mers sub pământul nou creat. Acolo însă s-a confruntat cu o forţă malefică: Buninka, considerat a fi diavolul.
În scurt timp a izbucnit o ceartă violentă între aceste două ființe. Obiectul discordiei era de a şti cine a a creat de fapt lumea. Cei doi zei s-au luptat violent. Buga l-a distrus pe Buninka, dar nu complet. Căci Buninka era foarte rău, și a încercat, de mai multe ori, de a înlătura creaţia zeiţei Buga.
Astfel, el a spart lira cu doisprezece coarde a zeiţei Buga, iar aceasta din urmă, furioasă, l-a provocat pe Buninka la o probă specială: de a crea un brad, să-l ridice şi să-l arunce ferm în mijlocul mării unde să-l ţină. Dacă Buninka reușea, Buga trebuia să se plece cu umilință în faţa puterii adversarului său.
Pe de altă parte, Buga s-a supus la aceeași provocare. Și dacă ea va reuși, atunci dușmanul său o va considera ca fiind cea mai puternică dintre toţi creatorii.
Buninka a acceptat necondiționat termenii acordului pus la cale de zeiţa Buga și a început să lucreze rapid. I-a ordonat unui copac să se ridice în mijlocul apelor. Copac creștea din ce în ce mai mult, dar era prea slab și a început să se balanseze înainte şi înapoi.
La rândul său, zeiţa Buga a creat propriul ei copac. Spre deosebire de cel al demonului, al ei a crescut puternic și a devenit un copac maiestuos. Buninka a fost nevoit să recunoască atotputernicia zeiţei Buga și s-a plecat în semn de omagiu înaintea ei.
Buga i-a prins atunci, cu mâinile sale, fruntea lui Buninka şi l-a transformat în fier, ceea ce i-a provocat multă durere demonului, care o ruga să o elibereze. În cele din urmă, Buga a cedat și i-a permis adversarului său să rătăcească pe pământ.
Opera creatoare a zeiţei Buga a continuat. El a adunat toate informațiile necesare creării omenirii pentru a popula toate aceste pământuri nelocuite. De la Est, el a adunat fier; de la Sud, a adus focul; de la vest , a luat apă, și în cele din urmă de la Nord, pământ. Folosind pământul, el a făcut carne și oase; cu fierul, a făcut inima oamenilor; cu apa, a creat sângele; apoi cu focul, a dat vitalitatea necesară acestor noi fiinţe. Din toate acestea s-a născut primul om şi prima femeie.
Dar lui Buninka i s-a interzis să rănească în vreun fel omenirea. Oamenii au devenit foarte numeroşi, iar el i-a cerut zeiţei Buga de a-i oferi jumătate din bărbații și femeile care populează pământul. Ea a refuzat cu fermitate. Dar Buga , în măreția sa infinită, a acordat totuşi rivalului său etern pe toți oamenii răi după moartea lor, în scopul ca ei să fie pedepsiţi de acest diavol care urăște această creație.
Pentru cei care au dus o viață de sfințenie pe pământ, ei vor avea posibilitatea de a petrece veșnicia alături de Buga. Conform acestui mit, iadul, condus de Buninka ar fi în centrul Pământului. El ar fi compus din 13 niveluri, fiecare corespunzând unui tip de pedeapsă. Unele pedepse s-au făcut, de exemplu, prin foc, prin smoala care arde.
Kristin-Scott Thomas
S-a născut la 24 mai 1960 la Redruth, Cornwall în Maria Britanie. Este fiica cea mai mare dintr-o familie cu 5 copii. A avut o copilărie destul de dificilă marcată prin suferinţa cauzată de pierderea fiinţelor dragi. Pe când avea 5 ani, tatăl său, pilot în armată, a murit într-un accident de avion. Câţiva ani mai târziu, socrul său, de asemenea pilot militar, a decedat în circumstanţe similare.
Kristin şi-a făcut studiile la Cheltenham Ladies College apoi la 16 ani, a părăsit şcoala pentru că şi-a dat seama că nu era făcută pentru viaţa de călugărită şi a intrat la Central School of Speech and Drama în scopul de a învăţa să joace teatru. Dar familia nu a susţinut-o deoarece a considerat meseria de actor ca degradantă.
Decepţionată, ea a decis să-şi abandoneze studiile şi să ia vacanţă. La 19 ani, s-a dus în Franţa la o prietenă. I-a plăcut viaţa pariziană şi în fine a întâlnit un tânăr care a convins-o să se mute în Paris şi să lucreze ca bonă. Împinsă de prietenii săi, s-a prezentat la şcoala Naţională de Artă şi Tehnici ale Teatrului unde a fost admisă.
Şi-a făcut debutul în televiziune în 1984 într-un serial, “Dragostea ca moştenire”. Doi ani mai târziu, a făcut primii paşi în cinema alături de faimosul Prince care i-a oferit un rol în filmul său “Under the Cherry Moon”. În 1988, ea a obţinut Evening Standard Awards pentru cea mai bună tânără speranţă feminină pentru interpretarea sa din filmul “Un pumn de cenuşă”.
Stăpânirea limbii franceze i-a permis de a juca în numeroase filme franceze. În 1987 a jucat în “Agent trouble” alături de Catherine Deneuve, apoi în “Forţă majoră”, alături de Patrick Bruel.
Începând din acest moment, va fi extrem de căutată pentru coproducţii internaţionale. În 1992 va juca într-un film de Roman Polanski alături de Hugh Grant, apoi, în 1994, în “Patru căsătorii, o înmormântare”, de Mike Newell, care o va propulsa internaţional. Interpretează rolul Fionei, o femeie puţin cam rece, celibatară şi care nu vrea să declare că este îndrăgostită de cel mai bun prieten al său care, la rândul său, s-a lăsat sedus de o americancă, frumoasa Andi MacDowell.
În 1996, alte două mari succese: un film american de Brian de Palma, “Misiune imposibilă” cu Tom Cruise şi Emmanuelle Beart şi un film englez superb, “Pacientul englez” de Anthony Minghella în care ea interpretează rolul iubitei lui Ralph Fiennes şi care îi aduce o nominalizare la Oscar.
În 1988, triumfă în SUA alături de Robert Redfort, în “Călăreţul mecanic”, un film bun. Kristin locuieşte în Franţa şi este căsătorită cu un medic. Au doi copii, Hannah şi Joseph.
Marian Deaconu
Pearce, canibalul din Australia
Australia nu a fost scutită de canibalism în trecutul ei sumbru. Unul din cazurile cele mai cunoscute este acesta.
În 1882, irlandezul Alexander Pearce, un condamnat care se afla în colonia penitenciară Porţile Infernului din insula Sarah, de pe coasta de vest a Tasmaniei, cea mai îndepărtată din Imperiul britanic, a evadat împreună cu alţi şapte puşcăriaşi. Era un loc cu condiţii grele şi climă aspră, rezervat puşcăriaşilor foarte periculoşi şi recalcitranţi care erau trimişi aici, deoarece era considerat cel mai sălbatic şi dificil loc din lume, încă neexplorat.
El fusese condamnat iniţial în comitatul Armagh Lent, în 1819, la şapte ani de puşcărie, deoarece furase şase perechi de pantofi şi probabil nu se aflase la prima lui. În februarie 1821 a ajuns în Tasmania. Iar după numai şase săptămâni, a evadat de la Macquarie Harbour!
După numai trei zile, datorită faptului că nu au putut suporta frigul teribil, trei dintre evadaţi au revenit la închisoare lăsându-i pe ceilalţi să se ucidă în mod sistematic şi să se mănânce unii pe alţii pentru a supravieţui.
În cele din urmă, au rămas numai doi, Pearce şi Robert Greenhill, care s-au hărţuit unul pe altul până când Alexander l-a ucis cu un topor, după care l-a mâncat. Dar Pearce a fost totuşi capturat şi a fost trimis în puşcărie unde, în mod incredibil, nu a fost condamnat la moarte pentru că evadase sau pentru că a practicat canibalismul.
Mai târziu, pentru că nu renunţase nicio clipă la dorinţa lui de a evada, l-a convins pe un condamnat compatriot, pe nume Thomas Cox, de a fugi împreună cu el. Imediat ce au ajuns însă în exterior, Pearce l-a mâncat de asemenea! În 1824, a fost spânzurat la Hobart.
OZN-uri filmate şi în 2016 pretutindeni
Zboară lent, maiestuos şi par indiferente la lumea noastră. Aceste nave zburătoare stranii venite din alte lumi ne sfidează şi ne provoacă imaginaţia cu adevărat.
De unde vin? Din ce colţ al galaxiei sau Universului? În ce scop? Oamenii de ştiinţă sunt neputincioşi şi muţi de cele mai multe ori, de parcă le-ar fi teamă să recunoască faptul că nu suntem singuri. Dar dovezile sunt cu miile, acolo, pe cer…
https://www.youtube.com/watch?v=C_akamMxUtM
10 deomlări care au mers prost
Şi totuşi, se întâmplă de multe ori ca o demolare să meargă prost, oricât de bine ar fi fost pregătită. Un turn din Springfield, Idaho, SUA, s-a prăbuşit în sens invers decât era stabilit şi a provocat pagube însemnate dar şi o panică imensă printre martori…
O clădire veche din Rusia s-a dărâmat numai până la jumătate, stârnind chiar râsul asistenţei. În 2012, Turnul olandez din Danemarca a fost dărâmat numai parţial…
https://www.youtube.com/watch?v=XHcCbY2wY38
10 oameni care au murit făcând selfie
Există oameni care au murit în timp ce făceau selfie, deşi vi se pare ciudat, nu-i aşa?
Oscar Reyes, de pildă, a murit în baie. La 10 august 2014, un cuplu polonez care se afla în vacanţă în Portugalia a căzut de pe stânci în timp ce făcea selfie. Două femei iraniene care făceau karaoke în maşină au făcut accident datorită neatenţiei în timp ce făceau selfie…
Prostituția în Olanda
Țările de Jos sunt reputate de a fi o națiune unde prostituția este autorizată. Prostituția este definită ca profesiune legală. Prostituatele / muncitorii sexului au aces la sistemul de securitate socială, pot avea sindicate, trebuie să plătească impozit și sunt tratate ca orice persoană care desfășoară o activitate independentă. Au acces la sistemul de sănătate și la servicii sociale, dar oamenii care lucrează în industria sexului nu sunt obligați de a se înregistra sau de a suporta controale de sănătate obligatorii.
Prostituatele trebuie să aibă minim 18 ani, în timp ce pentru sexul necomercial vârsta constantă este de 16 ani. Și clienții trebuie să aibă minim 18 ani, cu excepția Amsterdamului, unde pot să aibă doar 16 ani. Exploatarea minorilor în industria sexului este o ofensă criminală. Un proprietar poate să-și piardă permisul de funcționare dacă închiriază o locație unei prostituate străine fără permis de muncă.
Bordelurile sunt stabilimente legale autorizate, care pot să-și facă publicitate. Municipalitățile dau permise care conțin condiții precise tipice regulilor de igienă și de siguranță. A fi susținută (utilizarea forței, a coerciției sau a înșelăciunii) și traficul sunt interzise.
Forme de prostituție
În Olanda prostituatele lucrează în mai multe forme de prostituție. Forma cea mai comună este în cluburile de sex și în bordeluri. În acest tip de prostituție lucrează aproximativ 45% din prostituate (în bordeluri ele sunt prezentate direct clienților într-o sală separată, unde nu există nicio bară și clientul nu se confruntă cu alți clienți).
În jur de 20% funcționează în prostituția ferestrei, 15% în serviciile de escort, 5% pe străzi și 5% în propriile lor case. Aproximativ 10% funcționează în alte tipuri de prostituție, precum saloanele de masaj, sex-shop-uri, teatre de sex și la bări.
Prostituția de fereastră în zonele cu lumină roșie (Red Light District) este forma cea mai evidentă. Sălile cu ferestre sunt închiriate de femei pentru o săptămână pentru 60-150 de euro (conform timpului și locului), incluzând securitate în circuit închis. Pentru 15-20 de minute de sex clientul plătește aproximativ 40-50 de euro (dar prețul poate să crească în funcție de serviciile oferite). Cu toată legislația în vigoare favorabilă reglementării prostituției, unele prostituate active sunt încă imigrante ilegale. Ele nu pot lucra în ferestre, din moment ce li se cere pașaportul pentru a putea închiria un asemenea spațiu.
În Olanda există 12 zone cu lumină roșie, cu prostituție de fereastră. În 2005, Spijkerkwartier din Arnhem a fost închis. Cel mai mare și cel mai cunoscut este De Wallen, cunoscut și ca Walletjes, o atracție turistică importantă, situat în inima părții celei mai vechi a Amsterdamului. De fapt este o rețea de străzi conținând mai multe sute de apartamente minuscule de o cameră închiriată de o prostituată (și de unii transsexuali) care își oferă serviciile prin spatele unei uși cu fereastră sau în fereastră, tipic iluminată cu lumini roșii.
Sectorul are de asemenea un anumit număr de magazine de sex, teatre de sex, expoziții și muzee de sex, restaurante și cafenele unde se vând marijuana și canabis etc.
De Wallen, cât și sectoarele prostituției Singelgebied și Ruysdaelkade, formează Rosse Buurt (sectoarele luminii roșii) sau Red Light District din Amsterdam.
Red Light District (Rosse Buurt)
Suprafața totală este de aproximativ 6500 de metri pătrați, limitată în nord de Niezel, în est de digul mării (Nieuwmarkt), în sud de Saint Jansstraat și la vest de Warmoesstraat.
Prostituția are loc în acest sector pe următoarele străzi: Barndesteeg, Bethlehemsteeg, Bloedstraat, Boomsteeg, Dollebegijnensteeg, Enge Kerksteeg, Goldergersteeg, Gordijnensteeg, Molensteeg, Monnikenstraat, Oudekerksplein, Oudekennissteeg, Oudezijds Achterburgwal, Oudezijds Voorburgwal, Sint Annendvarsstraat, Sint Annenstraat, Stoofsteeg și Trompettersteeg.
Zona cu lumină roșie a existat din sec. al XIV-lea și altădată aici se aflau multe distilerii care îi aprovizionau în principal pe marinari. Numele Wallen (ziduri) se raportează la zidurile medievale de baraj ale vechiului centru al Amsterdamului.
Și Utrecht are de asemenea o mare zonă de lumină roșie, concentrată în sectorul de nord al celebrului Brug (podul roșu), conținând peste 100 de vase și totodată un centru mai mic în cartierul Hardebollenstraat, numit așa de la strada canalului.
În Olanda se găsesc numeroase cluburi de sex. Unul dintre cele mai exclusive, Yab Yum din Amsterdam, a fost închis în 2008.
Mai multe orașe au instituit pretinsa tippelzones pentru prostituția de stradă, pentru a aresta în principal prostituatele drogate din centrele orașelor.
Sondaje
Un studiu comandat de Ministerul olandez al Afacerilor Externe în anul 2000 a estimat că în total, în Olanda, se găseau între 20.000 și 25.000 de prostituate. Aproximativ 32% erau olandeze, 22% latino-americane, 19% din Europa de Est, 13% din Africa (sudul Saharei), 6% vin dintr-o țară a Uniunii Europene (în afara Țărilor de Jos), 5% vin din Africa de Nord și 3% sunt asiatice. Aproximativ 5% din aceste persoane sunt masculine și 5% sunt transsexuali (conform unui articol de enciclopedie, în 1977 aproximativ 1300 de bărbați lucrau în prostituția homosexuală și aproape nici unul în prostituția heterosexuală).
Traficul uman
Olanda este prima destinație din Europa pentru victimele traficului uman. Multe sunt aduse aici de crima organizată pentru a lucra în hoteluri sau restaurante sau ca au-pair și sunt obligate a se prostitua prin constrângere sau violență. Anual numărul victimelor variază între 1000 și 7000. Aceste persoane provin din Olanda, Europa de Est (în special din Balcani și fosta Uniune Sovietică), și Africa.
Toleranța în Olanda medievală
În Evul Mediu prostituția nu a fost interzisă. Atitudinea autorităților și a Bisericii față de prostituție era pragmatică. Multe orașe au tolerat prostituția pentru a-și proteja cetățenele contra violurilor. Dar au impus un anumit număr de condiții prostituatelor și clienților lor. De pildă, prostituatelor nu le era permis a fi căsătorite. Bărbaților căsătoriți și evreilor le-a fost interzis de a frecventa prostituatele.
Întotdeauna prostituția a fost considerată o profesie dezonorantă. În plus, prostituatele nu erau apărate de nicio lege. În societatea modernă olandeză era foarte important conceptul de “persoane onorabile”.
Până în sec. al XV-lea orașele olandeze au încercat de a păstra prosituția în afara zidurilor orașului. Mai târziu, guvernele orașelor au încercat de a rezerva anumite sectoare din oraș pentru prostituție. Aceasta a început să se manifeste pe străzi lăturalnice și în apropiere de zidurile orașelor.
În sec. al XVI-lea atitudinile față de subiectul sexualității s-au schimbat sub protestantism. Relațiile sexuale au fost tolerate numai în căsnicie, iar prostituția a fost văzută ca un păcat de către Biserică și deci interzisă.
În 1578, Amsterdamul a scăpat de influența spaniolă și Olanda s-a convertit de la catolicism la calvinism. Orașul a reglementat atunci prostituția.
Morala s-a schimbat. În sec. al XVII-lea sexualitatea a fost arătată deschis în picturi și în literatură. Dar imaginea prostituatei în literatură era foarte negativă. Era văzută ca nesigură, leneșă, urâtă și murdară. În mod opus, în pictură, imaginea prostituatei era mai pozitivă. Bordelurile erau tolerate de autorități dacă nu cauzau probleme.
În sec. al XVIII-lea burghezia s-a dezvoltat și a încercat să se distingă printr-o etică puternică a muncii și sânge rece. Printr-un comportament sexual reținut, burghezia a putut să se separe de clasa muncitoare și de nobilimea indecentă. Clasele sociale s-au diferențiat. Totodată s-a schimbat și imaginea femeii. Femeile burgheze au fost văzute de bărbații din clasa lor ca fidele și caste, dar femeile din clasa muncitoare au fost privite de bărbații din burghezie ca târfe potențiale.
Prostituatele erau foarte sărace. Nu aveau niciun tratament împotriva bolilor venerice și nu foloseau prezervativul. Rămâneau des gravide, apoi, datorită bolilor venerice, sterile. Această situație s-a ameliorat abia în secolul al XVIII-lea, iar la începutul secolului următor, armatele lui Napoleon au început să reglementeze prostituția în Olanda (1810), pentru a proteja soldații contra bolilor venerice. Prostituatele au fost forțate a se înregistra și au fost supuse unor examene medicale obligatorii.
Prostituatelor li s-a dat un carnet roșu, un fel de permis de muncă. Dacă se adeverea că erau infectate, li se retrăgea carnetul roșu și li se dădea unul alb în loc, în timp ce le era interzis de a munci. Erau lăsate să lucreze numai dacă erau sănătoase. Femeile din clasa muncitoare au detestat muncitoarele.
În 1911, bordelurile au fost interzise prin lege. Până în anii ’70, prostituatele din Țările de Jos erau femei din clasa muncitoare, în special spălătorese, dar și din Belgia, Franța și nordul Germaniei.
Ca urmare a călătoriilor sexuale în sud-estul Asiei, olandezii au adus thailandeze și filipineze. În anii ’80 a existat un al doilea val, din America latină și Africa. În anii ’90, după căderea Uniunii Sovietice, a urmat un val de prostituate din Europa de Est.
Prostituatele sunt motivate economic pentru a veni în Olanda, Belgia sau Germania.
În adoua jumătate a secolului al XX-lea, prostituția și bordelurile au fost iertate și tolerate de multe guverne locale. Poliția a intervenit numai atunci când erau probleme cu ordinea publică și în cazurile de trafic uman. Olanda este caracterizată de gedoogbeleid, adică politica de toleranță.
Din octombrie 2000 bordelurile sunt stabilimente în întregime legale și autorizate. Prostituatele pot lucra în ele ca funcționare obișnuite, dar și ca întreprinzătoare independente.
Atitudinile olandezilor privind prostituția susțin legalizarea și normalizarea. Sondajele de opinie publică efectuate către sfârșitul anilor ’90 demonstrază că publicul olandez respinge în primul rând noțiunea de prostituție și comportament inacceptabil și deviant. În 1997, 73% din cetățenii olandezi erau în favoarea legalizării bordelurilor, 74% considerau că prostituția era “o muncă acceptabilă”, iar în 1999, 78% au estimat că prostituția este o muncă precum oricare alta. În 2006, însă, nu s-au reînoit permisele de funcționare a 30 de bordeluri din Red Light District din Amsterdam, iar proprietarii au făcut apel.
În 2007, municipalitatea a cumpărat mai multe clădiri din cartierul roșu pentru a închide aproximativ o treime din ferestrele unde stăteau expuse prostituatele, dar a organizat și o zi deschisă a bordelurilor.
Tranzacțiile sexuale la Amsterdam au atins în 2008 aproximativ 100 de milioane de dolari, conform New York Times. Turismul sexual aduce profituri uriașe în Amsterdam, unde există 142 de bordeluri autorizate și circa 500 de vitrine, unde lucrează circa 8.000-11.000 de prostituate (75% fiind imigrante din Europa de Est, Asia și Africa). Aici sunt prezente 44 de naționalități.
Fiscul a decis să taxeze prostituția legală în Țările de Jos și mai ales cea care înflorește în Red Light District din Amsterdam. În 2010 deficitul public a fost de 6% în această țară, iar guvernul încearcă să-l echilibreze prin noi taxe.
Olanda (ca și Spania) nu condamnă toate formele de proxenetism. Prostituția nu reprezintă o infracțiune. În toate țările mai puțin Olanda, absența recunoașterii juridice a profesiei împiedică prostituatele de a dispune de o acoperire socială completă. Recunoașterea juridică a prostituției justifică faptul că veniturile care provin din această activitate sunt impozitabile și că regimul fiscal diferă dacă titularul este salariat sau muncitor independent.