Am avut cununiile legate cu magia voodoo şi nu puteam să fiu cu el

Trebuie citit

Nu știam, nu bănuiam răul care mi s-a făcut numai din invidie și ură peste măsură. Am avut cununiile legate cu magia voodoo de fosta lui iubită, care aflase despre fericirea noastră și o rodea peste măsură. De aceea, nu puteam să fim împreună, deşi înceram serios de ani buni.
A fost nevoie de mai multe ritualuri de magie şi de multe speranţe, de chinuri şi de îndoieli, de aşteptare şi de zeci de şedinţe magice pentru ca, în fine, harul vrăjitoarei Anastasia Venus să se arate din plin.
Nici nu am cuvinte destule să vă spun cu ce adâncă mulţumire vă scriu acum toate astea, căci sunt tare fericită după calvarul prin care am trecut din cauza iubirii și urii.
Dar acum pot să declar cu tărie că mi-am găsit jumătatea şi trăim o relaţie pasională. Este o adevărată minune ceea ce s-a întâmplat, credeţi-mă. Mulţumesc mult pentru că doamna vrăjitoare Anastasia Venus din București ne-a împreunat. Este o nemaipomenită maestră în domeniu și nu o spun numai eu, ci sute de cazuri pe care le-a rezolvat.

Mii de mulțumiri sincere, dtimată doamnă Venus. Vă recomand cu cea mai mare plăcere.

                                                               Annika, Houston, Texas, America

Contact:

0744.218.933, 0764.106.694

Vrajitoarea Venus
Copyright Segra Media București

Vizitaţi şi pagina mea de pe  www.vrajitoare-online.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.com

Vizitaţi şi pagina mea de pe siteul www.vrajitoare-romania.ro

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulţumiri recente din Europa și Japonia pentru vrăjitoarea și tămăduitoarea Milena

Vă mulţumesc din suflet, doamnă clarvăzătoare și tămăduitoare Milena, pentru că mi-aţi readus liniştea şi vindecarea soţului meu de...

Mulţumiri din Federația Rusă și Canada pentru vrăjitoarea Vanessa, prințesa magiei negre

Aduc pe această cale mii de mulţumiri vrăjitoarei Vanessa, prințesa magiei negre pentru ajutorul acordat ca să scap de...

Mulţumiri din Italia și Armenia pentru tămăduitoarea și clarvăzătoarea Alisa

Soţul meu, pe care îl iubesc cu adevărat, m-a înşelat la un moment dat cu o vecină sexy şi...

Mulţumiri din Rusia și Uniunea Europeană pentru regina magiei albe din România, Maria Câmpina

Am apelat cu mare speranţă la regina magiei albe din România, Maria Câmpina. Soţia mea avea farmece şi argintul...

Mai multe articole ca acesta