Ce știm exact de Machu Picchu? Există încă multe zone de umbră în ceea ce privește acest oraș misterios din Anzii peruvieni. Cel mai adesea, orașul este descris ca un loc de refugiu secret al incașilor, cunoscut doar de câțiva privilegiați, și în orice caz foarte bine ascuns de conchistadori. Dar aceștia din urmă, care aveau mulți aliați printre populațiile indigene, nu ar fi putut să ignore lunga existență a unei întregi regiuni active și bine populată. Cu toate astea, nu au aflat nimic niciodată despre existența faimoasei Machu Picchu.

Singura explicație plauzibilă este că mulți indieni au ignorat-o ei-înșiși. Dintr-un motiv necunoscut, orașele din această regiune au fost abandonate înainte de cucerirea spaniolă și amintirea lor s-a stins.

The Macchu Picchu, a UNESCO World Heritage Site near Cusco in Peru, at twilight. Foto de Martin St-Amant, sursa Wikipedia.

Au fost oare răvășite de o epidemie, sau au fost atacate de triburile sălbatice din pădure? De ce această amnezie totală privind amplasamentul lor? O asemenea uitare nu poate fi fortuită. Incașii dispuneau, într-adevăr, de o castă de funcționari, quipucamayocs, de poeți și de alți erudiți de la Curte, însărcinați de a perpetua istoria lui Tahuantinsuyu.

Or, se știe că anumite fapte ale acestei istorii, cum ar fi domnia sângerosului Urco, au fost pur și simplu șterse din memoria colectivă. Așa a fost și cu Machu Picchu, după ce orașul s-a răsculat contra autorității imperiale și când în urma represaliilor a fost complet golit de locuitorii săi? Incașii aveau regula de a deporta anumite populații către alte părți ale Imperiului din motive esențial politice.

Această teorie are meritul de a concorda foarte bine cu faptele cunoscute. O alta, mai recentă, susținută de arheologul american J. H. Rowe, se fondează pe noi descoperiri făcute în Arhivele coloniale spaniole. Un manuscris indică că era la nord de Cusco, un loc numit Picchu, un domeniu regal edificat sub Inca Pachacutec, cuceritorul pământurilor din est. Una dintre concluziile pe care o putem trage din asta este ca Machu Picchu a fost fondat și populat de linia (panaca) inca și că odată stinsă aceasta linie, la o generație sau două după Pachacutec, regiunea a fost atunci rapid abandonată. Orașul a fost uitat în mai puțin de un secol…

Situl cuprinde 285 de construcții pentru locuit, în care ar putea trăi în medie patru persoane. Aceasta ar presupune deci o populație permenantă de aproximativ 1000 – 2000 de suflete. Dar producția agricolă potențială la Machu Picchu depășea fără îndoială cu mult nevoia acestei populații. Într-adevăr, în afara vastelor suprafețe de terase consacrate culturilor de pe sit, există la Inti Pata, în direcția de sud-vest, cât și la Winay-Wayna, pe drumul incașilor, terase încă și mai mari și mai numeroase. Este ceea ce i-a condus pe anumiți arheologi de a sugera că funcția principală a orașului pierdut ar fi putut fi aceea de furnizor principal de foi de coca pentru Curtea de la Cusco.

Pentru Hiram Bingham, Machu Picchu era mai ales o citadelă cu funcții defensive. Situl este protejat prin șanțuri și un zid de incintă. Dar el comportă de asemenea un mare număr de edificii religioase. De aceea, unele studii recente tind să-i atribuie un rol mai spiritual și ce ceremonial, în paralel cu importante funcții agricole.

Teza fortăreței nu l-a împiedicat pe Bingham de a-și imagina că Machu Picchu a fost probabil un refugiu pentru acclas, sau “femei alese”, idee care i-a fost inspirată din faptul că majoritatea mumiilor găsite pe sit (peste 100) par să aparțină femeilor. Semnalăm un fapt tulburător: expresia de extremă durere conservată pe fața aproape tuturor mumiilor! Care a fost motivul? Nimeni nu știe.

Machu Picchu conservă însă și alte mistere și arheologii nu prea au multe dovezi. Din 1985 au fost scoase la lumina zilei multe descoperiri capitale. Luate în asamblu, ele tind să confirme teza centrului ceremonial, și probabil administrativ, a unei zone cândva foarte populate. Descoperirile cele mai numeroase au fost făcute de cealaltă parte a Urubambei, la nord-est, pe un platou numit Mandorpampa, aproximativ la 100 m deasupra căii ferate. Elementul principal al acestui sit este un zid enorm de circa 3,50 m înălțime și 2,50 m în lățime, lung de peste un kilometru, care suie pe flancul muntelui până la Pic Yanantin. Rolul său pare să fi fost de a proteja eroziunea teraselor adiacente, însă el a putut servi totodata și de a despărți două zone cu funcții destincte. Către culme, el mărginește un drum care se îndreaptă spre nord-est și traversând jungla, către Amaybamba, sau poate un sit încă necunoscut. Mai la est, la câteva zeci de kilometri de acolo, se întinde în sfârșit frontiera, încă neexplorată, a lui Gran Paititi.

Printre cele mai recente descoperiri făcute pe acest platou, semnalăm cariere, numeroase mortare de piatră o vastă platformă circulară de observație. Mai în amonte de Urubamba au fost scoase la lumina zilei două situri funerare importante, Killipata și Chaskapata. Ruinele de la Choquesuysuy, nu departe de centrala hidroelectrică, s-au adeverit mult mai vaste decât s-a crezut la început.

Recent s-au descoperit la Machu Picchu urmele unei ocupații anterioare incașilor de aproximativ 1500 de ani. Aproape pare sigur că aici nu a existat o mare aglomerare urbană înainte de edificarea orașului pierdut. O teorie originală susține totuși că Fii Soarelui nu au făcut altceva decât să dezvăluie ruinile unui vechi oraș, construit cu numeroase secole înaintea sosirii lor în Altiplano.

Unele elemente, de natură arheologică, par să confirme această ipoteză.