Preston Nichols a fost martorul acestei poveşti incredibile, pe care a povestit-o în patru cărţi. El relatează implicaţiile personale cu extratereştrii din Pleiade care l-au învăţat 2 sau 3 lucruri atunci când a fost răpit în tinereţea sa (este probabil un motiv pentru care el a fost angajat în cadrul programului Montauk ca specialist în electronică).

Experienţa de la Philadelphia

A avut loc la 12 august 1943. Este o experienţă încercată de Marina americană în timpul celui de-al doilea război mondial în scopul de a face invizibil pe radarul inamicului vasele aliate. Această experienţă a fost bazată pe principii şi tehnici cunoscute de mai mulţi oameni de ştiinţă din epocă care au participat la principiile teoretice şi la ordonarea construcţiei experienţei.

Aceşti oameni de ştiinţă erau: Einstein, Hilbert (mare matematician), Von Neumann (mare matematician şi inventatorul calculatorului) şi Tesla (inventator genial al curentului electric alternativ şi a numeroase dispozitive aplicate astăzi maşinilor cu energie liberă şi antigravitaţie). Această experienţă era ultimul strigăt al unui studiu făcut cu 2 ani înainte şi soldat cu mici reuşite de invizibilitate radar parţială de obiecte la sol. Era deci o experienţă finalizată în natură cu tot echipajul complet la bord în care armata credea mult.

Atunci când dispozitivele au fost puse în funcţiune, nu numai vasul a dispărut de pe radar, ci în plus, el a dispărut din vedere cu un fulger puternic de energie luminoasă albastră, ceea ce era neaşteptat. La acest eveniment au luat parte numeroşi martori şi nu poate fi deci pus în discuţie. Dar urmarea, povestea cu proiectul Mantauk devine şi mai incredibilă.

Vasul a apărut în golful de la Norfolk, la 400 de km de acolo în acelaşi moment, apoi a dispărut de la Norfolk pentru a reapare din nou în portul din Philadelphia. Dar în timpul reapariţiei vasului, numeroşi membri ai echipajului s-au topit în masa navei în anumite locuri, ca şi cum oamenii şi nava fuseseră materializaţi împreună în acelaşi spaţiu. Au avut loc numeroase victime.

Povestea devine cu adevărat incredibilă când Duncan Cameron povesteşte azi cum, atunci când făcea parte din echipajul navei împreună cu fratele său, cuprinşi de panică în timpul experienţei, au sărit peste bord şi au aterizat în apă dar la baza de la Montauk (loc geografic unde este instalată o bază militară, la Long Island în apropiere de oraşul Montauk, din SUA). În plus, ei s-au regăsit, zice el (şi nu numai el) în 1983, adică după 40 de ani. L-au găsit acolo pe Von Neumann (oficial mort demult), care crease o altă experienţă ce interferase cu cea din 1943 şi crease un fel de gaură de energie în care era închisă nava. Cameron a fost trimis pe navă pentru a tăia sursele de alimentare electrică care furnizau energia ce menţinea această breşă în spaţiu-timp.

Nichols povesteşte despre apariţia unor proiecte vizând să controleze moralul uman cu ajutorul undelor radar, în timpul războiului rece, cât şi descoperirea unei tehnologii (de origine extraterestră) care permite de a se înregistra gândurile. El susţine că orice emisie de unde electro-magnetice este însoţită de asemenea de o emisie de undă de altă categorie (pe care o califică non herţiană iar alţii o califică eterică). Acest tip de energie este captată plecând de la spiritul uman (cu ajutorul dispozitivelor prevăzute cu cristale şi bobine special adaptate toate în jurul unei persoane care se instalează în maşina care înregistrează aceste semnale; această instalaţie se numeşte “scaunul Montauk”).

Descoperirea faptului că radarele emit de asemenea acest tip de energie şi că astfel, modulând semnale radar şi îndreptându-se către oameni, li se va putea schimba comportamentul, permite de a avea astfel un emiţător de energie eterică. Cu captorul de energie branşat asupra gândurilor unei persoane, un calculator pentru a interpreta semnalele şi a le amplifica pentru a le trimite către un radar, s-a descoperit cum se poate amplifica enorm gândirea umană. Imaginaţi-vă ce poate să facă o persoană dotată cu capacităţi paranormale cu energia spiritului său, şi ce-ar putea să facă cu un asemenea amplificator de gândire. Aceste descoperiri deschid uşa spre cercetarea interacţiunii între alte zone dimensionale (cărora aparţin spiritul nostru şi tipuri de energie pe care nici măcar nu-l presupunem) şi realitatea noastră tridimensională. Un individ dotat ar putea materializa imagini vizibile sau obiecte solide (densificarea energiei eterice în particule materiale) pentru un amplificator de gândire. El ar avea posibilitatea de a-şi transporta materializările în timp. Într-un asemenea proiect lucra Nichols ca tehnician electronic.

Explorarea în timp este subiectul care este tratat în cărţile despre Montauk şi la care au lucrat tehnicienii americani. Cum s-a desfăşurat? Graţie unei noi tehnologii dezvoltate, energia emiţătorului psi emite prin radar către o antenă subterană de o formă foarte specială, numită antena Delta I, fiind transformată de geometria acestei antene într-o formă de energie susceptibilă de a deschide o breşă în eter. Emiţătorul se gândea la un loc special şi la o dată specială şi această breşă în formă de vortex a condus către acest loc şi această epocă. Cum gândirea sa îi convertea dorinţa de a merge la o epocă anume în coordonate energetice traversând vortxul, este de asemenea necesar de a şti cum este capabil omul de a se menţine în picioare acţionând în permanenţă cu micro mişcări asupra a mii de muşchi simultan.

Calculatorul a înregistrat toate informaţiile emise de gândirea emiţătorului, această informaţie fiind înregistrată şi putând fi apoi reemisă prin calculator doar pentru a reproduce breşa către acelaşi loc şi în aceeaşi epocă fără ajutorul emiţătorului. Omul s-a servit atunci de un calculator foarte performant capabil de a efectua automatic calculele şi să controleze energia eterică, şi calculatorul electronic a notat toate operaţiile pentru a şti să le reproducă.

Ceea ce s-a întâmplat la 12 august 1943 nu s-a datorat hazardului, căci această dată a fost impusă de armată echipei care lucra la experienţă în acea epocă.

În timpul experienţelor Montauk, s-a descoperit că Terra era parcursă de curenţi de energie eterică ce variau în timp destul de regulat pentru a atinge un vârf foarte exact la fiecare 20 de ani, acest vârf situându-se la 12 august 1943, la 12 august 1963, la 12 august 1983 etc. Când au realizat aceste experienţe, ei şi-au dat seama că aparatul lor funcţiona bizar pe când se apropiau de 12 august 1983 şi în acea zi vortexul lor dimensional şi-a terminat cursa pe Eldrige (este numele navei din experimentul de la Philadelphia).

Astăzi, oficial, baza militară de la Montauk este dezafectată, deşi Nichols şi alţii presupun că ea continuă să funcţioneze în noi localuri îngropate la foarte mare adâncime. (Deja antena lor Delta I era îngropată la peste 100 m adâncime). Nichols nu ştia nimic despre adevărata sa muncă la Montauk. El credea că lucrează într-o întreprindere de electronică, având contract cu armata. Abia mai târziu, după ce a avut vise bizare şi impresii stranii, a dorit să suporte regresii hipnotice care i-au permis de a-şi aminti ce făcea, în plus faţă de munca sa cu întreprinderea… Ducea o viaţă de muncă dublă la Montauk în inima maşinăriei electronice a sistemului, iar de fiecare dată memoria sa era ştearsă, la fel cum se întâmpla cu toţi cei care lucrau la acest proiect.

În mod esenţial, întreaga sa memorie privind această problemă i-a revenit. El a recunoscut alte persoane care au făcut parte din proiect şi unele l-au ascultat şi au suportat regresiuni în urma cărora şi-au amintit unele lucruri. Această poveste este strâns legată de spălarea creierelor faţă de cunoştinţe care trebuiau să rămână secrete.

Ceea ce este interesant este că Nichols a spus că a lucrat de asemenea la farfurii zburătoare capturate de armată împreună cu alte persoane, şi că a văzut pe câteva dintre ele maşinării semănând mult cu “scaunul Montauk”. Aflăm de la el că un OZN a survolat Eldrige în timpul experienţei de la Philadelphia, staţionând aproape, invizibil, şi supraveghind experienţa. Este posibil ca acest OZN să fi căzut prizonier împreună cu Eldrige în spaţiu-timp şi şi-a terminat cursa la Montauk, capturat de armată. Este aproape sigur că dacă această poveste posedă o parte de adevăr deloc de neglijat, ea este rezultatul unei tehnologii nepământene obţinută printr-o recuperare din nişte maşinării extraterestre.

Ziarele locale au scris despre faptul că s-au petrecut lucruri bizare la Montauk (mişcare inopinantă a unei mari mase de animale, sute de oameni, în maşini, s-au îndreptat brusc spre un anume parc în câteva minute fără a putea explica de ce, climatul a prezentat schimbări bruşte etc).