10 septembrie 1798, Marea Britanie, Almnick (Northumberland)
Către ore 20,40, un obiect cilindric a ieşit deodată dintr-un nor. Unul dintre martori a adăugat că acesta părea să se ramifice şi apoi să se divizeze în două semi-luni cu raze luminoase. Acest straniu obiect a dispărut după 5 minute de observaţie.
12 noiembrie 1799, Hereford, Marea Britanie
Un mare stâlp roşu a survolat localitatea Hereford de la nord la sud.
Un anume Everll a văzut la Boston, SUA (martie, 1639), o lumină strălucitoare pe cer. Era de formă pătrată sau rectangulară de 2,5m-3m în lungime şi se deplasa în zig zag.
La 18 ianuarie 1644, către ora 20, mai mulţi locuitori din cartierul oraşului situat pe bordul mării au văzut o lumină de mărimea unei lune pline care se ridica deasupra mării la nord-est. Atunci locuitorii au asistat la un joc curios de-a v-aţi-ascunselea între două lumini.
În timpul acestui balet celest, mai multe persoane cunoscute ca fiind sobre şi pioase care se găseau pe apă între Dorchester şi Boston au pretins că au auzit o voce din cer care pronunţa: “într-o manieră teribilă” cuvintele următoare: “Micuţule, micuţule, vino, vino…” Aceste apeluri au fost repetate de 20 de ori în diverse direcţii. O săptămână mai târziu, alţi martori au observat acelaşi balet şi au auzit aceleaşi apeluri venind din străfundurile cerului.
Analizele genetice arată că națiunile celtice actuale descind de fapt din spanioli și portughezi.
Credința populară spune că oamenii din Irlanda și Scoția sunt urmaşii celților, un popor alpin originar dintr-o regiune situată la est de Franța de azi,în sudul Germaniei. Ei s-au dispersat către Europa de vest pentru a ajunge apoi în insulele din Oceanul Atlantic acum 2.500 de ani. Această idee pare susținută de faptul că limbile celtice, vorbite astăzi în principal în insule, au fost utilizate pe scară largă în Europa de Vest și Centrală înainte de căderea Imperiului Roman.
Dar testele genetice recente vin să conteste această ipoteză. ADN-ul europenilor de toate naționalitățile a fost analizat de către geneticienii de la Trinity College Dublin, care au analizat relațiile parentale dintre diferite grupuri.
Prima lor constatare a fost că poparele celtice, scoțienii și irlandezii, au mai multe afinităţi genetice cu spaniolii și portughezii decât cu orice alt grup european.
Chiar au ajuns să sugereze o dată de separare a celor două grupuri care datează de acum aproximativ 6000 de ani, adică la sfârșitul Erei Glaciare. Popoarele din Peninsula Iberică au fost deci în contact strâns cu cele din Insulele Britanice timp de multe secole, probabil aproximativ 3.000 de ani.
Ulterior, „adevăraţii” celți din Europa Centrală, au atins probabil Insule Britanice, dar la sosirea lor, oamenii din Spania erau deja de foarte mult timp acolo. Celţii au plecat dar au lăsat cultura lor deoarece este omniprezentă, însă nu su lăsat şi genele lor.
Acest lucru, publicat în American Journal of Human Genetics, demonstrează, de asemenea, o relație puternic parentală a insularilor cu bascii, care nu sunt deloc celţi. Locuitorii din regiunile tradițional caracterizate ca fiind celtice sunt, de asemenea, strâns legate una de alta, irlandezii având mai multe puncte în comun cu scoțienii decât cu orice altă națiune. Și această proximitate merge mult mai mult dincolo de anul 1600, atunci când valurile mari migratoare din Scoția s-au mutat în Irlanda de Nord în căutare de terenuri fertile. Părul roșu și pistruii, sunt atunci o moștenire spaniolă?
Sharon Stone este înnebunitor de frumoasă. Dar ea declară că totul se datorează numai pentru că face puţin sport.
Prefer să mă menţin în formă în felul de altă dată: să merg la sala de gimnastică şi să am grijă de viaţa mea interioară. Nu sunt una din acele femei care nu vor să-şi spună vârsta. Feţele noastre se transformă pe măsură ce avansăm în viaţă. Dacă vreţi să aveţi faţa pe care o aveaţi atunci când eraţi tânără, veţi fi disperată. Sunt mulţumită de felul în care arăt acum, explică actriţa.
Nu am făut nimic, nici lifting, nici Botox, nicio injecţie. Am încercat o dată şi m-am văzut într-un film, nu-mi place. Am văzut că aveam un cap de balon gigant şi am simţit că nu este pentru mine. Cred că toată lumea de aici, de la Los Angeles, seamănă cu toată lumea. Trebuie să fiu atentă să nu fiu prea slabă. Nu sunt din cele care pot supravieţui cu o salată. Sunt obsedată de descoperirea unui hamburger perfect.
La 11 iunie 1954, dr. Percy Wilkins a făcut o observaţie dintr-un avion. În cursul acestei călătorii de la Charleston la Atlanta, către ora 10.45, privirea i-a căzut peste două obiecte strălucitoare de formă ovală, la aproximativ 3 km, care au rămas deasupra unui banc de cumulus.
El le-a descris ca având aspectul de farfurii din metal polizat reflectând lumina soarelui. Brusc, a apărut al treilea OZN. În timp ce primele două continuau să se balanseze încet deasupra norilor, al treilea a început să se deplaseze cu o viteză accelerată, descriind o curbă şi dispărând în spatele unui alt nor. Aceste lucruri aveau o formă ovală, o culoare de alamă strălucitoare şi o margine subţire.
Pe planetă trăiesc multe fiinţe terifiante, monştri sau demoni, iar ştiinţa deocamdată nu poate să ofere nicio explicaţie rezonabilă.
Prezenţa acestor fiinţe înspăimântătoare ne dă fiori reci şi oamenii se tem de ce este mai rău. Se fac cercetări pentru a se înţelege acest mister prfund. Există o lume paralelă cu noi pe Pământ?
La 17 martie 1903, la Helmer, Indiana, în SUA, Madge Brosius Allyn cât şi părinţii săi au observat un obiect mare în formă de castravete planând deasupra fermei lor la apusul soarelui.
Obiectul părea auto luminescent, avea de fiecare parte opt ferestre în două rânduri de patru. Tatăl a estimat lungimea obiectului la 100 de picioare şi lăţimea la 30 de picioare. Acesta a plecat într-o bizară mişcare de zigzag.
În acelaşi an, dar la 17 septembrie, E. A. Perkings, preşedintele Federaţiei de muncă din Indiana, a observat împreună cu soţia sa şi cu binoclul un obiect bizar alunecând în aer peste Stratford. Nu avea niciun semn şi nici numere, nu părea să posede motor. Avea o cupolă şi înăuntru se vedeau siluete.
În Iola, Kansas, un extraterestru de 2, 10 m, corpolent, purtând părul lung, două coarne şi ochii ieşind adânc din orbite, a apărut şi a fost vânat de muncitori.
India este ţara contrastelor, imensă ca suprafaţă, suprapopulată, plină de mistere. Izolat între coline, se găseşte un sat special, cu nişte case împrăştiate, la unul sau doi kilometri de centru, unde se găseşte un fel de bazar, pe strada principală.
Este satul orbilor! Tragedia a început când un localnic a deshis un magazin, anunţând că va distribui grâne într-o zi din săptămâna viitoare. În ziua stabilită de acesta, sătenii s-au adunat. Coada care s-a format era lungă, până dincolo de pod, în locul unde erau incineraţi morţii înainte ca cenuşa lor să fie aruncată în râul sfânt.
Distribuţia promisă a început la ora 9, iar la prânz stocul era epuizat. Apoi s-au dus să facă altă coadă, la moară, de unde au plecat cu sacii plin cu făină acasă.
După o săptămână de la acest eveniment, s-a răspândit vestea că au murit doi copii mici, că mai multe femei vomitau şi că unii bărbaţi nu s-au dus la muncă pentru că aveau dureri violente. Imediat ce au folosit chapati pentru gătit, oamenii au început să sufere de dureri de burtă şi de stomac. Mai mulţi copii au avut convulsii. Mulţi s-au dus la dispensarul din sat pentru a fi consultaţi de medic.
Acesta avea destulă experienţă şi a văzut de mai multe ori otrăviri prin mâncare în sate. Când i s-a povestit despre distribuirea de grâu, imediat a început să aibă suspiciuni.
Dispensarul avea şase paturi, unde au fost transportaţi cei mai grav bolnavi dintre săteni în timp ce pe alţii i-a întins pe sol. Medicul le-a dat medicamente contra vomiturilor însă asta nu a făcut decât să amplifice drama. Până la sfârşitul săptămânii au murit 55 de săteni!
Între aceştia, 30 de femei, mai fragile din cauza epuizării. Copiii care au mâncat bucăti de chapati de la mamele lor (au fost 12), au pierit, însă în chinuri groaznice. Victimele veneau în general dina ceeaşi familie…
Comisia de anchetă a ajuns repede la concluzia că grâul fusese contaminat. După ce şi-a epuizat stocul, comerciantul închisese magazinul şi dispăruse. În urma acestei drame, în sat a apărut curând alta. Medicul a primit plângeri de la săteni să şi-au pierdut vederea. Tot 50, dar majoritatea copii!
Un oftalmolog care a venit să-i consulte a constatat că din păcate, aceştia spuneau adevărul. Din cauza malnutriţiei, în sat existau deja oameni pe jumătate orbi. Jumătate din copiii atinşi de orbire au fost trimişi într-un centru, însă alţii nu au vrut să-şi părăsească familiile şi au rămas în sat.
În sat nu există decât un puţ iar atunci când este secat, oamenii trebuie să meargă câţiva kilometrii în împrejurimi pentru a găsi apă, ceea ce intră în sarcina femeilor, în general.
La 28 octombrie 2006, în plină noapte, un fermier a fost trezit de zgomote asurzitoare în ferma sa. El a zărit atunci în coteţul porcului creaturi ondulându-se misterios şi s-a gândit că nu aparţin de pe această planetă. Disperat şi cuprins de frică, fermierul a scos carabina şi a tras asupra intruşilor veniţi din altă lume.
Un arheolog american a făcut senzaţie anunţând descoperirea a şaptesprezece piramide şi a mii de morminte din Egiptul antic prin analizele făcute pe fotografiile obţinute de la un satelit.
Un mare succes! Sarah Parcak, de la Universitatea din Alabama, a prezentat un ansamblu de descoperiri de o amploare excepţională: localizarea a cel puţin 17 piramide, până acum necunoscute şi a mii de morminte foarte vechi sau de locuinţe.
Descoperirile au fost confirmate prin săpături (în special, două piramide au fost scoase la lumina zilei).
Sarah Parcak a folosit fotografii de la sateliţii americani care zboară la o altitudine de 700 de kilometri şi analizează suprafaţa terestră în infraroşu. Această gamă de lungime de unde vizualizează diferenţele de densitate ale solului, ceea ce poate pune în evidenţă construcţii îngropate. Ea explică faptul că structurile din cărămidă se pot repera pretutindeni bine.
Amploarea descoperirii arată că solul egiptean ascunde încă multe comori şi că fluviul Nil a acoperit multe situri.
Ea mai declară că în 2007, după ce s-a descoperit în acelaşi mod un întreg oraş, urbanizarea a invadat acest sit de interes arheologic pentru totdeauna. Imaginile prin satelit ne vor permite probail de a face săpături înainte de a se distruge construcţiile. Această metodă de cercetare deschide o nouă cale care va completa vederile aeriene, luate de arheologi.
Probabil că mulţi s-au întrebat. Descoperirea şi analiza formaţiunilor de dune fosile din Ciad de către cercetători au dus la estimarea vârstei Saharei. Deşertul fierbinte cel mai vast al planetei nu are doar 86. 000 de ani, cum se credea, ci cel puţin 7 milioane de ani! Aceste cercetări reprezintă primul pas al reconstrucţiei istoriei climatice vechi a Paleo – Saharei, în timpul unei perioade încă aproape necunoscută.
În urmă cu câteva mii de ani, în amplasamentul actualului deşert Sahara domnea un climat umed şi se găseau numeroase fluvii şi lacuri, printre care Lacul Mega-Ciad. Dar pentru atât Sahara nu este un deşert « tânăr »: au fost înregistrate alte episoade deşertice anterioare, cel mai vechi datând de acum 86. 000 de ani.
Alte indicii, găsite în sânul carotajelor realizate în ocean în largul continentului african, sugerează existenţa în Africa de Nord de episoade aride anterioare acestuia din urmă. Dar nici un studiu efectuat în inima Saharei nu a permis încă de a se verifica această ipoteză.
Ciad, şi în special deşertul Djourab (Bazinul Ciadului), a devenit o regiune cheie pentru a studia originea şi evoluţia umanoizilor vechi. În acest loc, din 1994, cercetătorii Misiunii paleoantropologice franco – ciadiene au scos la lumina zilei succesiv pe « Abel » Australopithecus bahrelghazali, primul australopitec descoperit la vest de Rift Valley apoi « Toumai », Sahelanthropus tchadensis, cel mai vechi umanoid cunoscut până astăzi.
Dar alături de paleontologi, sedimentologii caută de asemenea de a descoperi paleomediile succesive (contexte sendimentologice, faunistice şi floristice) din vechea Sahară. Metoda lor de lucru se bazează pe principiul « actualismului »: plecând de la sisteme sedimentare actuale, ei stabilesc criterii de recunoaştere pentru fiecare mediu (un lac, un fluviu, un deşert etc.), pe care le aplică apoi seriilor vechi. Fiecare mediu posedă astfel semnătura sa geobiologică proprie, definită în termenii de litologie (studii ale depunerilor sedimentare), structuri sedimentare, geometria depozitelor şi de conţinutul paleontologic.
Cercetătorii au indentificat astfel în regiunea Toros Menalla, în inima deşertului Djourab, importante formaţiuni de dune fosile mărturisând despre un adevărat erg dunar fosilă format în Miocenul superior, adică în urmă cu 7 milioane de ani. Este cea mai veche mărturie directă a unui episod deşertic în Sahara. El a precedat o fază climatică mai direct saheliană marcată prin prezenţa de peisaje înverzite şi lacuri efemere.
Indentificarea în Djourab de alte niveluri de depozite caracteristice deşerturilor sugerează că Sahara a cunoscut condiţii aride intermitente cel puţin în cursul ultimilor 10 milioane de ani, în felul în care fusese deja pus în evidenţă în Cuaternar (adică de acum 1,8 milioane de ani şi până în zilele noastre).
O « fiară » misterioasă a semănat panică în Quercy în 1983. Într-o dimineaţă de primăvară, la Hameau – de – Belinac, în apropiere de Livernon Lot, Jean-Paul Carayol s-a dus să-şi vadă cireada de vaci pe păşune, când s-a pomenit în faţa unui animal semănând cu un cerb, care s-a năpustit peste el scoţând un ţipăt prelung, « lugubru », după spusele martorului.
Din fericire, acesta a reuşit să se pună la adăpost şi nu a fost rănit. Mai târziu, el a găsit două vaci moarte şi a descoperit o puzderie de urme. A înţeles că acest animal straniu îi provocase pagubele animale…
La 4 iunie, o altă cireadă a fost atacată de « fiară ». Apoi, a fost rândul iepelor (una a fost ucisă). Ţipătul de atac al « fiarei » a fost auzit şi părea asemănător cu mugetul unei vaci. Dar animalul a dispărut la fel de straniu pe cât a apărut. Aparent, era vorba de un cerb. Numai că în regiune nu există cerbi. În plus, cerbii nu atacă vacile şi nici caii. Ei pot deveni agresivi doar în sezonul reproducerii dar nu să ucidă. Nimeni nu a putut indentifica vreodată acest animal.
În martie şi aprilie 1937, în regiunea Rio Araguaia din Brazilia, telegraful de la Rio de Janeiro şi de la Sao Paulo informa despre poveşti stranii privind un monstru enorm asemănător unei maimuţe, botezat « mapinguari », ieşit din neant şi semănând teroare în mai multe regiuni aflate în apropiere de fluviul Araguaia.
La Barra do Garcas, la 500 km est de Cuiaba, monstrul a făcut câteva raiduri la nişte ferme şi scotea ţipete înspăimântătoare, ca venind parcă din infern. Fermierii spuneau: « Am rămas cu toţii în interior toată noaptea, tremurând de frică de a găsi zeci de vaci tinere moarte în pampasuri, cu limba scoasă afară. Am găsit multe urme semănând cu picioare de cel puţin 46 cm », de-a lungul râului Aracargas. « Noaptea se lăsa şi auzeam aceste ţipete venite din obscuritate. Nervii ne-au lăsat… »
Nici un animal mort nu prezenta urme cum că ar fi purtat o luptă. Acest val de teroare a durat trei săptămâni şi ziarele braziliene au comentat pe larg evenimentele. Apoi totul a revenit la normal.
Conform ediţiei din 24 noiembrie 1996 a ziarului Sun, un avion de curierat, urmărit de un OZN, a alertat turnul de control al aeroportului din Edinburgh, care la rândul său a alertat Forţele Aeriene (RAF).
Trei avioane de vânătoare Tornado au decolat imediat pentru a intercepta OZN-ul deasupra aeroportului. Piloţii au zărit nava extraterestră însă nu au reuşit să o intercepteze.
Conform ziarului britanic Hinkley Herald, James Bedwell (50 ani) şi familia lui au observat o “farfurie zburătoare” la 4 octombrie 1995, ora 9.15 deasupra localităţii Stanton Stoney, Coventry, din Marea Britanie. El a declarat:
“Avea forma unei farfurii şi emitea raze albastre şi roşii. Era foarte frumoasă! Semăna cu un cristal. Mai întâi am crezut că era un elicopter al poliţiei sau un avion. Dar acesta se mişca mult prea repede. A accelerat într-un mod terifiant!” Fiul de 16 ani s-a dus imediat pentru a-şi căuta fratele geamăn pentru a continua observaţia.
Obiectul a luat brusc o culoare albă foarte strălucitoare. Observaţia a durat în total aproape o jumătate de oră.
