Ne jucăm de-a eroii pentru că suntem lași; și de-a sfinții pentru că suntem răi. Ne jucăm de-a asasinii pentru că murim de dorința de-a ne omorî aproapele. Ne jucăm fiindcă ne-am născut mincinoși.


Nu sunt pierdute decât acele bătălii pe care nu le începi niciodată. Nu ești învins decât dacă refuzi lupta. Altminteri, orice faci, orice încerci în această existență miraculoasă – sunt victorii; și cât ar fi ele de mutilate, nu trebuie să regreți că le-ai obținut.
În conștiința omului modern există această gravă confuzie între victorie și premiu. Cei mai mulți dintre noi credem că am făcut un lucru bun numai dacă primim o recompensă: o felicitare, o distincție, o observație favorabilă. Și dimpotrivă, socotim eșuate acele acte ale noastre care au trecut neobservate, au fost privite cu neîncredere, sau de-a dreptul cu dispreț.
Confuzia aceasta își are rădăcini mai adânci, în setea omului pentru fructul faptelor sale.
”Despre numai zece oameni”
Cei ce ştiu ce este fiecare lucru în sine sunt în stare să explice şi celorlalţi, pe când cei care nu ştiu, e firesc să se înşele şi pe ei şi să înşele şi pe ceilalţi.
