Agarta, baza secretă a extratereştrilor din interiorul Antarcticii

Trebuie citit

În 1880, conform declaraţiilor hinduşilor, Regele Lumii ar fi făcut o profeţie când a apărut la mănăstirea de la Narabanchi: „Popoarele Agartei vor ieşi din peşterile lor şi vor apărea la suprafaţa pământului”.

Agarta, baza secretă a extratereştrilor din interiorul AntarcticiiUnul din cele mai vechi texte din lume, Epopeea lui Ghilgameş, eroul legendar al sumerienilor şi babilonienilor, ne vorbeşte de lumea situată în măruntaiele Pământului. El l-a vizitat pe strămoşul său Utnapiştim, exact în măruntaiele Pământului.
El a văzut peşteri minunate şi intrări misterioase spre o lume secretă. În Mitologie, numeroase personaje au provenit din peşteri sau din lumi subterane: Jupiter, Dionysos, Hermes, Adonis etc. Iisus s-a născut într-o peşteră!
Una dintre cele mai vechi şi curioase credinţe ale acestei lumi subterane se găseşte în Orient, unde se spune că primul om, Adam, a venit în realitate, dintr-o lume subterană. Dacă ar fi să-l credem pe înţeleptul sfânt Efraim, reşedinţa sa s-ar găsi în centrul Pământului.
Ultimele lui cuvinte au fost că „Mântuitorul este unul din descendenţii lui” şi că va veni din acest loc.
Tradiţia spune că trupul lui Adam a fost îmbălsămat şi păstrat într-un loc sigur până când un preot pe nume Melhisedec, un înţelept al lumii subterane, va veni în sfârşit câţiva ani mai târziu, printr-o galerie, pentru a-l lua şi a-l îngropa.
Dar această poveste este prezentă şi în Coran, care-l descrie pe Adam ca fiind un bărbat frumos, la fel de înalt ca un palmier (semn distinctiv de fiinţele care populează Shamballa).
Tradiţia hindusă spune că Adam a fot şeful unui grup de bătrâni care s-a retras mai întâi sub pământ în epoca unui mare cataclism apoi a revenit pentru a supraveghea restaurarea vieţii în lumea de la suprafaţă.
Platon a spus despre trecerile secrete interne şi periferice ale faimosului continent Atlantidei: „Galerii mari şi galerii strâmte în interiorul Pământului”. El a mai menţionat că „un mare suveran era aşezat pe buricul Pământului”.
De fapt, legenda Atlantidei este strâns legată de Agarta, de unde, probabil, provenim cu toţii.

 

 

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulţumiri din SUA pentru vrăjitoarea Mercedeza

Am apelat la vrăjitoarea Mercedeza din Craiova, lipsită de speranţe şi deznădejde. Aveam probleme de sănătate, ameţeli, dureri de cap, îmi amorţeau mâinile şi picioarele iar doctorii nu ştiau ce am deşi analizale îmi ieseau normale.

Mulţumiri pentru vrăjitoarea şi clarvăzătoarea Elena Minodora primite din Federația Rusă și Spania

Mulţumesc mult doamnei vrăjitoare şi clarvăzătoare Elena Minodora de pe www.vrajitoarero.com pentru că prin harul său deosebit mi-a salvat...

Cea mai puternică vrăjitoare de magie albă și neagră Vanessa

Expertă în magie, multi premiată, cea mai puternică vrăjitoare de magie albă din Europa și din lume vă poare...

Mulţumiri pentru vrăjitoarea Sandra din Europa și Israel

Soţul meu, pe care îl iubesc enorm, a binevoit să mă înşele la un moment dat cu o vecină...

Mai multe articole ca acesta