miercuri, 29 aprilie, 2026
Banner-300x150-Strega
Banner Segra Media 300x150
Banner 300x150 Vrajitoare Romania Israel1
Vrajitoare - Vrăjitoarea Morgana

Ultimele cuvinte ale actriței Marilyn Monroe

Trebuie citit

Actrița legendară și simbolul sexului de la Hollywood, Marilyn Monroe a fost venerată de public și chiar de J.F. Kennedy, președintele Americii, cu care ar fi avut relații, precum și cu fratele acestuia, Robert.

Marilyn Monroe, New York Sunday News, Wikipedia.

Înainte de moartea ei, destul de misterioasă și care ridică foarte multe semne de întrebare, actrița de vis s-ar fi aflat la telefon cu actorul Peter Lawford, care mai târziu a relatat ultimele sale cuvinte: „Îi spun rămas bun lui Pat, la revedere președintelui și la revedere și pentru tine, pentru că ești drăguț”.

Marilyn Monroe

La 5 august 1962, către ora trei dimineața, Eunice Murray, guvernanta lui Marilyn Monroe s-a neliniștit datorită fatului că actrița se inchisese în camera sa, lăsând lumina aprinsă dar nerăspunzându-i. Ea l-a alertat imediat pe psihiatrul Ralph Greenson care, sosind la fața locului, a spart geamul de la fereastra camerei și a descoperit-o pe actriță moartă în patul său, cu o mână pusă pe telefon. Măsuța de noapte era plină de medicamente iar pe covor se afla un flacon gol de Nembutal (folosit în anestezie și ca somnifer).

Superba actriță blondă Marilyn Monroe, care suferea de probleme legate de droguri, avea doar 36 de ani.

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulțumiri de pe glob pentru vrăjitoarea Elena Minodora

Aduc mii de mulţumiri doamnei vrăjitoare Elena Minodora pentru că mi-a adus soţul înapoi din prima şedinţă de magie...

Mulțumiri recente din Ardeal și Berlin pentru celebra vrăjitoare Morgana

M-am decis să-i mulţumesc foarte mult doamnei vrăjitoare Morgana, fără de care, cu siguranţă, astăzi nu aş mai fi...

Mulțumiri din Italia și Spania primite de vrăjitoarea Renata

Norocul mi-a surâs, după multe eșecuri când, în cele din urmă am ajuns la vrăjitoarea Renata, mare expertă în...

Mulţumiri din Austria și America pentru vrăjitoarea Vanessa, prințesa magiei negre

Mulţumesc din inimă vrăjitoarei Vanessa, prințesa magiei negre pentru ajutorul imens în a-mi găsi jumătatea, acolo unde altele au...

Mai multe articole ca acesta