Întâlnire de gradul trei în Danemarca

Trebuie citit

July 9, 1947 - Catalina Island, CA, USAÎntr-o după-amiază de vară a anului 1940, la Jutland (Danemarca), un tânăr în vârstă de 15 ani conducea câteva vaci, când a zărit deodată trei personaje curioase care veneau dinspre nord-est.
Erau îmbrăcate în haine de un verde aprins, compuse dintr-o singură piesă şi care le acoperea chiar gâtul şi o bună parte din faţă. Dar faţa părea să fie protejată de o placă din sticlă.
De la umeri până la picioare aveau două perne în formă de colac groase de aproximativ 10 cm. Cele trei fiinţe erau de mărime normală şi mergeau balansându-şi uşor braţele asemeni unor roboţi, a precizat martorul.
La 30 de metri de tânărul danez, fiinţele stranii au schimbat brusc direcţia spre sud şi au dispărut în spatele unei coline. Martorul a alergat spre acel loc şi a văzut un obiect strălucitor semisferic care se afla pe sol. Dar i-a văzut şi pe cei trei străini…
Deodată, fără a fi observat că s-a deschis vreo uşă, martorul a constatat că cele trei personaje dispăruseră. Obiectul a emis un zgomot ascuţit şi s-a ridicat lent. După 6-7 secunde a pornit în direcţia sud-est unde a dispărut.

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulțumiri din Ardeal pentru tămăduitoarea Diana preferata maestrului Ion Țugui

Multă vreme, am suferit de depresie și amețeli, aveam dureri de cap greu de suportat şi simțeam de luni...

Mulţumiri din Israel și Grecia pentru vrăjitoarea Elena Minodora

Am căutat tare mult o vrăjitoare bună deoarece un concurent al firmei mele a apelat la mijloace neortodoxe, cu...

Mulţumiri din Europa pentru vrăjitoarea Mercedeza

Doamna  vrăjitoare Mercedeza pentru mine este ca un înger păzitor, credeţi-mă. Înainte să apelez la dânsa orice încercam să fac mi se întorcea totul pe dos în toate privinţele, eram lipsită de orice speranţă

Mulţumiri din America pentru vrăjitoarea Maria din Craiova

Nu credeam că o să ajung să mi se facă tocmai mie vrăji, mai ales că nu credeam în...

Mai multe articole ca acesta