Misterioasa Gaură albastră din Belize

Trebuie citit
copyright Wikipedia
copyright Wikipedia

Misterioasa Gaură albastră din Belize este considerată cea mai mare gaură acvatică din lume. Se găseşte chiar în apropiere de Lighthouse Reef, un atol mic de 100 km situat în apropiere de Belize.
Gaura este perfect circulară şi are un diametru de 300 de metri şi este foarte adâncă. Partea de jos a perimetrului Blue Hole are o circumferinţă de 3.140 de picioare. A fost formată în perioada glaciară, acum cca. 120.000 de ani, când nivelul oceanului era cu 400-500 de metri mai jos decât în prezent şi pământul uscat.
Dar treptat, nivelul apelor oceanului a crescut foarte mult şi peşterile au fost inundate iar acoperişul lor s-a prăbuşit. Totul a avut loc însă într-un proces de mai multe etape. Locul este plin de tot felul de specii de rechini.
De fapt, în adâncuri există un întreg complex de peşteri şi tuneluri misterioase care străbat un munte submarin şi care, se presupune, sunt legate de continent. Se pot încă vedea stalactite de la sfârşitul ultimei glaciaţiuni, de acum 150.000 de ani!
Se spune că Gaura albastră ar fi fost intarea în Xibalba şi că aici, în întuneric ar trăi monştri şi sirene, chiar extratereştri.

 

Lăsați un mesaj:

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele articole apărute

Mulțumiri pentru vrăjitoarea Rodica din Europa și Brazilia

Mulţumesc enorm vrăjitoarei şi clarvăzătoarei Rodica Gheorghe pentru împăcarea cu soţul meu după o despărţire de un an de...

Mulţumiri din SUA pentru vrăjitoarea Mercedeza

Am apelat la vrăjitoarea Mercedeza din Craiova, lipsită de speranţe şi deznădejde. Aveam probleme de sănătate, ameţeli, dureri de cap, îmi amorţeau mâinile şi picioarele iar doctorii nu ştiau ce am deşi analizale îmi ieseau normale.

Mulţumiri noi pentru tămăduitoarea Diana preferata maestrului Ion Țugui primite din Ardeal și Anglia

Am 35 de ani. Până la această vârstă nu mi-am găsit jumătatea, deşi am făcut orice pentru a rezolva...

Mulțumiri foarte noi pentru de tămăduitoarea și ghicitoarea Hara din Ardeal și Norvegia

În ultimii trei ani au apărut problemele cu adevărat serioase în firma mea. Clienţii dispăreau ca prin farmec, banii...

Mai multe articole ca acesta