Regele Mihai pleacă în Eternitate!
Atmosferă demnă de un evenimet grandios la Palatul Regal din București. Coșciugul cu trupul neînsuflețit
Atmosferă demnă de un evenimet grandios la Palatul Regal din București. Coșciugul cu trupul neînsuflețit
Palatul Regal din București este parcă sub asediu. O coloană nesfârșită, care se întinde până
Redacția poate să folosească poze spre publicare, care ilustrează un anumit discurs jurnalistic, dar care conțin dreptul de autor. Se va menționa însă sursa acestora și faptul că prin publicare ( foto și/sau text) nu se vor aduce prejudicii persoanei respective.
Redacția va indica sursele fotografiei, acolo unde acestea se cunosc (autor, site, blog, platformă etc.). Pozele și sursele sunt verificate, online, în măsura în care se poate efectua acest proces jurnalistic, respectându-se principiul de verificare din minim 3 surse. În cadrul dreptului de comunicare, redacția respectă forma inițială a fotografiei și nu o va adapta (modifica).