În mitologia egipteană, ogdoada reprezenta grupul primelor opt divinități, spiritele din Hermonopolis, din care emanau toate celelalte zeități. Două cupluri de șerpi și două cupluri de broaște ieșeau din apele lui Noun care personifica elementele Creației hermopolitană cum ar fi infinitul lichid, obscuritatea primordială, fecunditatea inundației care fertilizează solul și antrenează cu ea reptilele și batracienii din Platourile Înalte.
Incluse inițial în această non-lume, au sfârșit prin a forma voința creativă inițială care va da prima scânteie a vieții.
Grupate în patru cupluri formate fiecare de un zeu și omologul său de sex feminin, ele sunt personificarea elementelor haosului care au precedat creația. Heh și Hehet, infinitatea spațială, Kekou și Kekout, întunericul întunecat, Noun și Nounet, cuplul apei inițiale și Amon și Amonet, ceea ce este ascuns. Cele patru entități masculine au capete de broască și capete de șarpe de sex feminin. Toți poartă capete de câini.
Un text din orașul Edfu (aflat pe malul vestic al Nilului) relatează apariția lor și efectul său inițial asupra organizării lumii:
“În interiorul oceanului primordial a apărut pământul ieșit din apă. Pe aceasta, au apărut cei Opt. Au scos un lotus din care a ieșit Re, asemănător cu Shu. Apoi a apărut un lotus din care a apărut un pitic, un auxiliar de sex feminin necesar, pe care Re l-a văzut și l-a dorit. Din unirea lor s-a născut Thoth, care a creat lumea prin Cuvânt. ”
După munca lor de creație, acești opt zei inițiali s-au odihnit în lumea subterană de sub movila de la Medinet Habu (Djêmé), de lîngă Teba, pe malul vestic al Nilului, situată în mod tradițional sub sanctuarul templului mic al dinastiei a XVIII-a care sepoate încă o vizita, și s-au decis să ridice zi de zi soarele de-a lungul cursului Nilului.
Orașul Hermopolis Magna (aflat la 300 km de Cairo, departe de Nil), a purtat numele egiptean Kheménou (orașul celor opt). Ele reprezintă astfel haosul primordial din care s-a născut soarele.
Conceptul de ogdoadă apare și în sistemul metafizic al gnosticismului maestrului gnostic creștin Valentin (Valentinius), declarat eretic asemeni tuturor gnosticilor de către Biserică, după ce candidase la funcția de episcop al Romei în anul 143. Ea reprezintă mai mult sau mai puțin suma celor 8 sfere celeste concentrice care se află deasupra lumii terestre și sub Pleroma (lumea celestă): în dezordine, cele ale Lunii, Soarelui, Mercur, Venus, Marte, Jupiter, Saturn și stele fixe. La fiecare dintre aceste sfere este asociat un înger, care face parte si din ogdoada.
Gnosticul Valentin, de asemenea, asociază la fiecare ogdoadă un concept divin sau eon (intervalul de timp cronologic care corespunde celei mai mari subdivizii cronostratigrafice a scării timpului geologic, eonotema), care sunt, respectiv, Pro-Tatăl (Propator) sau Adâncimea (Bythos), Gândirea (Ennoia) sau Tăcerea (Sige), Intelectul (Noi), Adevărul (Aletheia), Cuvântul (Logos), Viața (Zoe), Omul (Anthropos) și Biserica (Ekklesia). Acești eoni merg în perechi (sau sizigii, conjuncție ori opoziție), în ordinea în care sunt enumerate, și fiecare pereche naște următorul.