Clairvius Narcisse (circa 1922 – 1994) este un haitian a cărui notorietate provine din povestea pe care a dezvăluit-o că ar fi fost transformat într-un zombie și eliberat de urmăritorii săi. El ar fi făcut parte din așa numiții morți-vii nemuritori care au fost drogați pe întreaga perioadă a sclaviei lor pentru a-i face să lucreze în rafinării sau plantații.
Clairvius Narcisse a fost declarat mort pe 2 mai 1962 ca urmare a unei boli la Spitalul Deschapelles din Haiti. A fost îngropat a doua zi într-un sat lângă Esther. În 1980, 18 ani mai târziu, un bărbat a acostat-o pe sora lui Clairvius Narcisse și s-a prezentat ca fratele său povestind că a fost victima unei zombificări din partea unui houngan (șef spiritual voodoo) la comanda propriului său frate ca urmare a unei afaceri de moștenire.
El a spus că, după ce a fost frecat cu o “pudră de zombi”, ar fi privit neputincios la propria înmormântare, pretinzând că este capabil să vadă și să audă, dar nici să vorbească, nici să simtă. După înmormântarea sa, l-au dezgropta apoi l-au forțat să lucreze ca sclav într-o plantație cu alți zombi.
Pentru a-și păstra sclavii, fermierii i-ar fi drogat pentru a le menține în această stare de “morți-vii”. Clairvius Narcisse și-ar fi recăpătat conștiința după 2 ani când un supraveghetor a uitat să-i dea doza zilnică de droguri.
El ar fi rătăcit în jurul țării, temându-se să-și întâlnească fratele, și numai la moartea lui ar fi decis să-și găsească sora pentru a-și dezvălui identitatea.
În anul următor, un antropolog canadian, Wade Davis, a fost interesat de acest caz, în ideea de a scrie un raport lung (conținut în cartea Șarpele și Curcubeul). Mulți îi critică munca și o pun la îndoială, din cauza convingerilor sale, așa cum explică în detaliu în cartea sa.
Davis presupune moartea lui Narcissus nu a fost decât în aparență, rezultatul -unui preparat de oase umane zdrobite, diverse extracte din plante, inclusiv mucuna ale cărei semințe conțin molecula L Dopa utilizată astăzi în compoziția medicamente pentru a trata bolnavii de Parkinson.
La acest amestec s-au adăugat diverse produse de origine animală, cum ar fi organe de pește glob. Toxicitatea acestui preparat se datorează unui paralizant puternic care duce corpul într-o stare de paralizie: tetrodotoxină. Acest neurotoxin este extrem de activ, de cinci sute de ori mai mult decât cianura și de o sută de mii de ori mai mult decât cocaina.
Aceeași substanță se găsește și în broaștele de baston, precum și în ficat și viscerele globului de pește. Într-adevăr, mulți bucătari japonezi au murit în timp ce doreau să gătească acest pește delicios, sau au suferit o paralizie temporară, ca în cazul lui Narcissus.
Inițiatul voodoo plasează apoi acest amestec în încălțămintea sau îmbrăcămintea victimei, astfel încât să treacă treptat în piele și să se răspândească în sânge. Datorită acțiunii cojilor de albizia, cu proprietăți de săpun, adesea adăugate la celelalte ingrediente, viteza de penetrare a otrăvii este accelerată.
În ceea ce privește privarea de memorie și voință, precum și ascultarea orbește a ordinele vrăjitorului bokor, Davis și alți savanți au avansat cel puțin trei cauze care pot coexista. Conform primei, tetrodotoxina ar putea menține efectul paralizant asupra anumitor circuite cerebrale, chiar și după reluarea activității motorii, de a inhiba anumite facultăți ale individului.
Conform celei de-a doua, vraciul voodoo bokor ar fi furnizat ulterior droguri și halucinogene victimei sale pentru a provoca efectele menționate mai sus. Potrivit celei de a treiea, de natura psihologică, trebuie să se țină seama de renumele pe care îl are magia voodoo din Haiti în viața superstițioasă a populației.
Elementele culturale, împreună cu o autosugestie puternică, l-ar fi făcut pe Narcisse să creadă că el era cu adevărat un mort-viu. Sugestia ar fi putut împiedica victima de la orice reacție împotriva blestemului pe care credea că l-ar fi lovit.
La acea vreme, în 1987, cartea lui Davis a fost transpusă în film de către Wes Craven sub același nume, Șarpele și Curcubeul.